Unirea principatelor române sărbătorită la Dorohoi


Pe 24 ianuarie, Dorohoiul a fost gazda unor manifestări dedicate celebrării a 166 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, un moment fundamental al istoriei românilor. Evenimentele au început la Catedrala din Dorohoi, unde au avut loc slujbe religioase de mulțumire și comemorare a celor care au contribuit la înfăptuirea Unirii.

Ceremonia religioasă a fost condusă de un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, care a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de un Te Deum și parastas pentru personalitățile marcante precum Mitropolitul Sofronie Miclescu, ep. Melchisedec Ștefănescu, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu și Neofit Scriban. Acești lideri spirituali și politici au jucat un rol esențial în promovarea și realizarea idealului unionist. Răspunsurile la strană au fost date membrii corului Haris, al Seminarului Teologic Dorohoi condus de prof. Răzvan Sarafim.

Rolul Mitropolitului Sofronie Miclescu în Unire

În contextul istoric al Unirii, Mitropolitul Sofronie Miclescu a fost un susținător ferm al acestui ideal, în ciuda presiunilor și amenințărilor venite din partea caimacamului Nicolae Vogoride. Deși Vogoride a încercat să îl înlăture din scaunul mitropolitan și să limiteze influența clerului unionist, spiritul de unitate promovat de mitropolit a rămas de nezdruncinat. Articole precum cel publicat de Neofit Scriban, intitulat „Unirea și neunirea principatelor române”, au avut un impact semnificativ în mobilizarea opiniei publice în favoarea Unirii.

Manifestări culturale și artistice

După slujba religioasă, participanții s-au deplasat la Colegiul „Grigore Ghica” din Dorohoi, unde evenimentele au continuat în amfiteatrul „Dimitrie Pompeiu”. Programul a inclus intonarea imnului național, rugăciunea „Tatăl nostru” și diverse manifestări cultural-artistice. De asemenea, au avut loc comunicări științifice care au evidențiat importanța Unirii și impactul său asupra istoriei naționale.

La evenimente au luat parte numeroși oameni pasionați de istorie și cultură, alături de delegații din Republica Moldova și Bucovina, care au subliniat legătura frățească dintre regiunile românești. Printre momentele remarcabile s-a numărat recitarea unui poem dedicat unirii, intitulat „Hora horelor”, susținut de un cunoscut artist botoșănean.

Hora horelor

Fraților,
Cică de-o vreme a-nceput să umble măreția umbrei
Lu’ Mihai Viteazu, Voievod, prin lume.
Trece așa prin țară, se oprește, se minunează și nu-i vine a crede.
Vede, ascultă, aude și zice:
Frații mei românași,
Vulturii mei,
Ce s-a făcut cu voi, dragilor?
Că vă văd, vă aud și nu pot pricepe.
Eu v-am strâns într-o bună zi laolaltă,
Împreună, și v-am lăsat
Într-o țară mare, românească.
Și voi vă risipirăți în toate punctele cardinale:
Ba dincolo de râu, în est, de Prut,
Ba dincolo de fagi, la nord, de glie,
Ba în bejenie, în vest, departe,
Ba-n sudu-n care stați de ani de zile
Pe la porțile marilor boieri încuiate.
Asta nu-i a bună,
Dragii mei,
Nici pentru voi,
Nici pentru mine,
Dară mai ales pentru țară.

În Păcala Făgețelului,
Pe valea Vezii, la deal, într-un sat dincoace de Pitești,
A venit într-o zi cântecul.
Eram copil și mă prindeam în horă, în curtea mare la școală:
„Hai să dăm mână cu mână,
Ce-i cu inimă română!”
Ascultam și eu, de mână în joc cu ceilalți,
Și îmi dădeau lacrimile de fericire.
Doamne,
Ce s-a-ntâmplat cu hora horelor noastre?

În fiecare ianuarie,
Iarna,
Încercăm de fiecare dată
Să facem curățenie generală
Și să pregătim casa mare pentru hora norodului
De la Nistru pân’ la Tisa plânsu’,
Din Carpați la Dunăre și Marea Neagră
Și alte râuri mari sau mai mici din Europa tuturora
Pe unde s-a vărsat, de durere,
De sărăcie
Și tristețe,
Țara noastră românească peste maluri.

Și ne rugăm Ție, Doamne:
Iartă-ne nouă greșalele noastre,
Repetate și nerepetate.
Ridică-ne din genunchi fața
Și dă-ne nouă astăzi mintea, puterea, credința
Să alegem între grâu și neghină, între bine și rău,
Pentru sănătatea neamului nostru.
Ajută-ne în tărie, Doamne, Dumnezeul nostru,
Din cer și de pre pământ,
Că Tu ne-ai rămas peste veacuri mărturie.

Să piară pentru vecie iarba rea din holda noastră bogată,
Să piară neghina și rugina roadelor noastre muncite,
Leprele, trădătorii și dușmanii repetați ai acestui neam de prăsilă.
Slavă Ție!

Ca la ceas de aleasă sărbătoare,
Când soarele răsare și pentru noi, pre pământ,
De la Nistru la Tisa și celelalte râuri curgătoare,
În Carpați, Dunăre și Mare,
Să treacă liber drumul peste a noastre vechi hotare.

Veniți, dară,
Cu mic, cu mare, să ne prindem în horă,
Gând în gând, cu speranța în suflet,
Aici, în grădina darurilor,
Unde Fecioara Maria ne-a așezat, întru smerenie, trupul.
Să ne dăm mână cu mână, frați întru rumânire,
Că noi suntem semințele alese de-o făptură și de-un neam,
De-n vis și lungă suferință, jocul,
Deasupra mormintelor strămoșești, pază.

Acolo unde, numai în hora horelor,
Vom fi mândri, puternici și vrednici urmași
În vecii vecilor,
Amin! (Petruț Pârvescu)

Recunoștință și prețuire

Evenimentele au fost organizate cu sprijinul profesorilor, istoricilor și liderilor comunității locale, care au depus eforturi de-a lungul timpului pentru a păstra vie memoria acestui act istoric. Sărbătorirea Unirii principatelor române la Dorohoi a fost un prilej de unitate, reflecție și celebrare a valorilor naționale.

Acest eveniment rămâne o mărturie a respectului pentru trecut și o sursă de inspirație pentru viitor. (Pr. Teodor Ciurariu)

Puterea prezentului


Diavolul a apărut la trei călugări și le-a spus: „Dacă v-aș da puterea de a transforma ceva în trecut, ce ați transforma?
Primul dintre ei, cu o mare fervoare apostolică, a răspuns: „Te-aș împiedica să-i faci pe Adam și Eva să cadă în păcat, astfel încât omenirea să nu se îndepărteze de Dumnezeu.
Cel de-al doilea, un om plin de milă, i-a spus: „Te-aș împiedica pe tine însuți să te îndepărtezi de Dumnezeu și să fii condamnat pentru totdeauna”.
Al treilea dintre ei a fost cel mai simplu și, în loc să-i răspundă ispititorului, a îngenuncheat, și-a făcut semnul crucii și s-a rugat, zicând: „Doamne, scapă-mă de ispita a ceea ce ar fi putut fi și nu a fost.
Diavolul, scoțând un strigăt strident și tremurând de durere, a dispărut. Ceilalți doi, surprinși, l-au întrebat: „Frate, de ce ai reacționat așa?
El a răspuns: „Nu este cazul să dialogăm niciodată cu inamicul.
Interesul lui Satana nu a fost să ne testeze virtutea, ci să ne prindă în trecut, astfel încât să neglijăm prezentul, singurul moment în care Dumnezeu ne dă harul Său și putem coopera cu el pentru a împlini voia Sa”.
Dintre toți demonii, cel care îi prinde cel mai mult pe oameni și îi împiedică să fie fericiți este cel al „ceea ce ar fi putut fi și nu a fost”. Trecutul este lăsat la mila lui Dumnezeu, iar viitorul la Providența Sa. Doar prezentul este în mâinile noastre. „Trăiește acum”…

Comuniunea dintre preoți – izvor de inspirație și putere în lucrarea Bisericii



Comuniunea dintre preoți este una dintre dimensiunile fundamentale ale vieții bisericești, având rădăcini adânci în tradiția apostolică și în unitatea Trupului lui Hristos. Aceasta nu reprezintă doar o simplă colaborare administrativă sau organizatorică, ci o împreună-lucrare (sinergie) în Duhul Sfânt, prin care preoții sunt chemați să manifeste și să împărtășească harul lui Dumnezeu în mijlocul credincioșilor.

Această comuniune este un izvor de inspirație și putere, un factor esențial pentru eficiența și credibilitatea misiunii Bisericii în lume. Comuniunea lor este o expresie vie a unității Bisericii în diversitatea sa, oferind un exemplu concret de solidaritate și iubire creștină. Fiecare preot, deși își exercită misiunea pastorală în parohia sa, este parte integrantă a unei lucrări mai ample, care implică sprijin reciproc, colaborare și rugăciune comună, contribuind astfel la edificarea întregului Trup al lui Hristos.


1. Fundamentul teologic al comuniunii preoțești
Comuniunea dintre preoți își are originea în însăși comuniunea Treimii. Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt trăiesc într-o unitate desăvârșită, oferind modelul suprem de comuniune pentru întreaga Biserică. În acest context, preoții sunt chemați să reflecte această unitate și armonie în slujirea lor comună, rămânând uniți în același scop – mântuirea sufletelor și slava lui Dumnezeu.
Sfântul Apostol Pavel subliniază importanța unității în Trupul lui Hristos: „Căci precum trupul este unul și are multe madulare, iar toate madularele trupului, deși multe, sunt un singur trup, așa este și Hristos” (1 Corinteni 12, 12). Preoții, ca păstori ai turmei lui Hristos, sunt chemați să fie modele de unitate în slujire, să lucreze în armonie și să împărtășească aceeași viziune pastorală.
De asemenea, comuniunea preoțească este întărită de participarea comună la Sfânta Liturghie. Altarul devine punctul central al unității, unde toți preoții se adună pentru a sluji împreună lui Hristos. Așa cum Trupul și Sângele Domnului sunt „una” în Euharistie, tot astfel preoții sunt chemați să fie uniți în misiunea lor, depășind orice diferențe personale sau locale.
2. Comuniunea ca factor de inspirație în lucrarea preoțească
Comuniunea dintre preoți oferă un cadru de susținere reciprocă, unde fiecare slujitor poate găsi inspirație și încurajare.
a) Schimbul de experiență
Fiecare preot aduce cu sine un bagaj unic de cunoștințe, experiențe pastorale și spirituale. În cadrul cercurilor pastorale sau al altor întâlniri preoțești, acest schimb de idei și bune practici contribuie la o slujire mai eficientă și mai inspirată. Preoții pot învăța unii de la alții metode noi de a aborda provocările pastorale, de a lucra cu tinerii sau de a înfrunta dificultățile sociale din parohii. De exemplu, un preot dintr-o zonă urbană poate învăța de la un coleg din mediul rural cum să gestioneze comunitățile mai mici și cum să stimuleze participarea credincioșilor. În același timp, un preot din mediul rural poate beneficia de experiența colegului său în organizarea activităților cu tinerii sau a evenimentelor caritabile mai complexe. Astfel de schimburi nu doar că îmbunătățesc activitatea pastorală, ci creează legături puternice între slujitori.
b) Sprijinul spiritual
Comuniunea dintre preoți oferă un spațiu de rugăciune și susținere spirituală reciprocă. Rugăciunea în comun pentru lucrarea Bisericii și pentru reușita fiecărui slujitor în parte însoțește orice efort pastoral. Această unitate în rugăciune este o sursă de inspirație și energie spirituală. De exemplu, organizarea unui paraclis sau a unor momente de rugăciune comună pentru depășirea unei crize pastorale sau pentru întărirea comunității poate fi un izvor de har. În momentele dificile, precum pierderea unui membru drag din familie sau confruntarea cu o problemă parohială complexă, susținerea spirituală din partea celorlalți preoți poate fi de neprețuit.
c) Consilierea și rezolvarea conflictelor
Momentele de dialog între preoți permit rezolvarea eventualelor tensiuni sau neînțelegeri, contribuind astfel la menținerea unui climat de pace și unitate în slujire. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „nimic nu este mai puternic împreună cu dragostea”, subliniind importanța unei relații armonioase între slujitori. De exemplu, într-o eparhie unde mai mulți preoți colaborează la organizarea unui eveniment major, pot apărea neînțelegeri legate de responsabilități. Discuțiile deschise și mediate de un decan sau un episcop pot rezolva aceste probleme, evitând rupturile. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că „nimic nu este mai puternic împreună cu dragostea”, iar consilierea bazată pe iubire și respect reciproc poate transforma conflictele în oportunități de creștere spirituală.
3. Comuniunea ca izvor de putere în lucrarea Bisericii
Lucrarea pastorală este adesea grea și solicitantă. De aceea, comuniunea dintre preoți devine un izvor de putere care susține și împinge lucrarea înainte.
a) Unitățile eclesiale în fața provocărilor
Lumea contemporană aduce numeroase provocări pentru misiunea Bisericii: secularizarea, relativismul moral, individualismul și alte tendințe care îndepărtează omul de Dumnezeu. În fața acestor dificultăți, preoții trebuie să rămână uniți, lucrând împreună pentru a răspunde acestor provocări cu discernământ și curaj. De exemplu, o inițiativă comună a mai multor parohii pentru a organiza dezbateri sau conferințe pe teme etice și morale poate contracara influențele negative ale secularizării.
b) Slujirea în echipă
Organizarea unor proiecte comune – fie că este vorba de tabere pentru tineri, acțiuni caritabile sau programe catehetice – devine mult mai eficientă atunci când preoții colaborează. Fiecare slujitor aduce o contribuție specifică, iar lucrarea Bisericii se desfășoară cu mai mult impact. De exemplu, două sau mai multe parohii pot organiza împreună o tabără de vară pentru copii, fiecare preot contribuind cu resursele și experiența sa. Această colaborare nu doar că întărește legăturile dintre preoți, dar creează și o comunitate mai puternică printre credincioși.
c) Exemplul pentru credincioși
Comuniunea dintre preoți este un exemplu viu pentru credincioși, care sunt inspirați să urmeze același model de unitate și dragoste. „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 35). De exemplu, când credincioșii văd preoții lucrând împreună armonios, indiferent de diferențele de viziune sau stil pastoral, sunt motivați să imite acest model în relațiile lor de zi cu zi, contribuind la unitatea comunității.
4. Practici pentru întărirea comuniunii dintre preoți
Pentru ca unitatea între preoți să devină un izvor de inspirație și putere, aceasta trebuie cultivată și întreținută prin diverse mijloace:
a) Întâlniri regulate
Cercurile pastorale, conferințele eparhiale sau alte forme de reuniuni clericale sunt ocazii excelente pentru schimb de idei, rugăciune în comun și împărtășirea provocărilor sau reușitelor pastorale.
b) Rugăciunea reciprocă
Rugăciunea pentru frații întru slujire este esențială. Aceasta nu doar că îndoiește relațiile dintre preoți, dar și invocă ajutorul Duhului Sfânt în lucrarea lor comună.
c) Colaborarea în proiecte comune
Inițiativele comune contribuie la întărirea legăturilor dintre preoți și aduc roade bogate în comunitate. Acestea pot include organizarea de evenimente religioase, programe educaționale sau acțiuni sociale.
d) Susținerea în momente dificile
Un preot aflat în dificultate – fie că este vorba de probleme personale sau pastorale – are nevoie de sprijinul fraților săi întru slujire. O astfel de susținere consolidează unitatea și creează un climat de solidaritate.
5. Obstacole și soluții pentru comuniunea preoțească
Deși comuniunea este idealul, aceasta poate fi uneori învăluită de obstacole, precum:
a) Individualismul
Tendința de a lucra izolat sau de a pune accent doar pe parohia proprie poate slăbi unitatea dintre preoți. Soluția constă într-o deschidere sinceră și disponibilitate pentru colaborare.
b) Lipsa de comunicare
Fără un dialog deschis, pot apărea tensiuni sau neînțelegeri. Organizarea regulată a întâlnirilor și cultivarea unei atitudini de ascultare pot preveni aceste probleme.
c) Rivalitatea
Uneori, dorința de afirmare personală poate genera rivalitate. Cultivarea smereniei și a conștiinței că toți preoții lucrează pentru același Stăpân poate elimina aceste tensiuni.
Concluzie
Comuniunea dintre preoți este mai mult decât o necesitate administrativă; este o chemare sfântă și o expresie vie a unității Trupului lui Hristos. Această unitate este fundamentată în comuniunea Treimii și este esențială pentru eficiența lucrării pastorale și pentru creșterea duhovnicească a Bisericii. Prin colaborare sinceră, rugăciune în comun și schimb de experiență, preoții pot depăși provocările individualismului, rivalității sau tensiunilor interpersonale.
De asemenea, comuniunea preoțească are un impact profund asupra credincioșilor, oferind un exemplu viu de unitate și iubire creștină. Când preoții lucrează împreună pentru binele comun, acest lucru inspiră comunitatea să urmeze aceleași valori și principii.
Mai mult decât atât, comuniunea între preoți nu doar consolidează misiunea lor individuală, ci și creează o sinergie care permite abordarea unor proiecte de anvergură, precum programe catehetice, activități sociale sau evenimente misionare. Astfel, Biserica poate răspunde mai eficient nevoilor lumii contemporane.
Prin urmare, comuniunea preoțească nu este doar un ideal, ci o realitate necesară, care trebuie cultivată cu atenție și dedicare. „Căci unde sunt doi sau trei adunați întru numele Meu, acolo sunt și Eu între ei” (Matei 18, 20). Această promisiune divină oferă preoților puterea de a lucra împreună în slujba lui Dumnezeu și a credincioșilor, aducând lumină și speranță în lume. (Pr. Curcan Daniel – Parohia Pârâul Negru)

Bibliografie
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sinodală, București, 2008.
2. Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilii la Epistolele pauline”, Editura IBMBOR, București.
3. Pr. Dumitru Stăniloae, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, vol. 1-3, Editura IBMBOR, București.
4. Pr. Constantin Galeriu, „Pastorație și comuniune în Hristos”, Editura Harisma, București.
5. Pr. Ilie Moldovan, „Comuniunea în viața Bisericii”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia.
6. Sfântul Grigorie Teologul, „Cuvântări teologice”, Editura Deisis, Sibiu.
7. Pr. Nicolae Chifăr, „Tradiție și contemporaneitate în viața Bisericii”, Editura Andreiana, Sibiu.
8. Sfântul Vasile cel Mare, „Regulile mari și mici”, Editura IBMBOR, București.
9. Pr. Ioan Ică jr., „Comuniune și slujire în Ortodoxie”, Editura Deisis, Sibiu.
10. Conferințe și documente sinodale ale Bisericii Ortodoxe Române, publicate în Buletinul Oficial al BOR.