Nimic nu înalță atât de sus sufletul și nu-i dă oarecum aripi, nu-l dezlipește de pământ și nu-l desprinde din lanțurile trupului, nimic nu-l umple cu o înțelepciune dumnezeiască așa de mult și nimic nu-l face să uite de toate lucrurile lumii acesteia, decât colindele.
„Copiii adorm în cântecul doicii; drumețul se simte prin cântec mai întărit spre a continua drumul; plugarul doinește muncind și luntrașul stând la cârmă; chiar și femeile, singuratice ori în casă, își îndulcesc greutatea torsului lor prin cântece. Și fiindcă acest gen de înveselire îi este așa de potrivit firii noastre, de aceea ne-a dăruit Dumnezeu psalmii, ca nu cumva demonii, prin cântece desfătătoare, să nimicească toate din temelie. Unde cântă oamenii cântece religioase, acolo zboară Duhul Sfânt, Cel ce sfințește gura și inima. Să faceți așa, ca sculându-vă de la masă, cu soția și copiii, să cântați Domnului imnuri sfinte. Dacă Pavel, pe care îl așteptau chinuri nesuferite, a cântat Domnului în temniță laude, în ceasul miezului nopții, și dacă pe el nici timpul, nici locul, nici ostenelile, nici tirania somnului, nici durerile și suferințele nu l-au putut reține de la acele duioase cântece, cu atât mai mult ni se cuvine nouă, celor ce trăim în pace și în liniște, să aducem cântece de laudă Domnului, ca ele să ne depărteze din sufletul nostru toată pata și prihană”.
Nu e nevoie aici de nici o artă, ci numai de o bună voință și de o inimă generoasă!
În noaptea sfântă se aud glasurile îngerilor și păstorilor, plânsul Maicii Domnului și tânguirea bătrânului Iosif; se văd magii de la Răsărit și strălucește Steaua lor, se trezește tot Ierusalimul la vestea venirii „Marelui Împărat”. Numai Irod se tulbură de frica pierderii tronului, fiind cuprins de îndemnul satanei la crime și masacre. Toate aceste aspecte sunt prinse, ca într-un covor fermecat în colindele și cântecele de stea ale poporului nostru dreptcredincios, creații moștenite dintru începuturi și transmise nouă astăzi ca un patrimoniu spiritual unic în configurația Ortodoxiei românești.
Este, așadar, nu numai o cinste, ci și o obligație de conștiință – ca Biserica să păstreze, să cultive și să transmită ceea ce ne-a lăsat creștinismul primelor veacuri și să facă cunoscut credincioșilor de astăzi cum au înțeles strămoșii noștri marele act al „întrupării lui Dumnezeu”, care copleșește toată mintea și în prezența lui se pleacă tot genunchiul celor cerești și al celor pământești. Taina din veac ascunsă și de îngeri neștiută se vădește prin nașterea lui Mesia din Sfânta Fecioară Maria.
„Frumuseţea imnelor liturgice şi gingăşia inspiratelor colinde străbune ne cheamă astăzi să prăznuim, după datină, Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este sărbătoarea marilor împliniri mântuitoare; e ziua în care ne-am învrednicit să primim «harul şi adevărul prin Iisus Hristos» (Ioan I, 17), deoarece «Cuvântul trup s-a făcut» (Ioan I, 14)”.
Venirea în lume a Fiului este minunat zugrăvită şi de către colindele şi obiceiurile noastre străbune, dovadă a evlaviei, înţelegerii şi acceptării Întrupării şi Naşterii lui Dumnezeu-Cuvântul.
„Sfintele candele din căminele noastre şi luminile din biserici strălucesc astăzi mai vii şi mai răscolitoare de gânduri şi sentimente înalte, glasul colindelor şi cântările dumnezeieştilor slujbe cheamă conştiinţele noastre la renaşterea şi înălţarea morală, imne de slavă se înalţă Domnului în toate bisericile şi casele creştinilor” (Pr. Șușu Ioan Vasile)
Slova Creștină de Dorohoi 