Despre Conștiința omului

Un glas tainic şi sfânt răsună în inima tuturor oamenilor, indiferent de orice religie ar fi… Nimic nu-l poate face să tacă. El strigă neîncetat: muritorule, fii drept și fă binele.

Omul corupt de păcat la început îşi râde de glasul care vorbeşte sufletului său. El îl consideră a fi un efect al educaţiei, o urmare a povestirilor prin care s-a amăgit copilăria sa.

Pierderea omului se naşte din păcatele sale. Cu pacea gonită din inima sa, el fuge fără încetare, dar neliniştea îl roade, glasul lăuntric îi strigă: Nu e bine!

Conştiinţa este legea dumnezeiască a binelui şi a dreptății, lege pe care Ziditorul a întipărit-o in inimile tuturor oamenilor.

Conştiinţa avertizează. Tot omul care a păcătuit, a auzit înştiinţările iudecătorului său lăuntric. Ce zice conştiinţa? Tinere, care până în acest ceas ți-ai păstrat inima fără pată, şi care deşi pizmuit de oameni întinați de vicii, eşti însă cu mersul liber și mândru pe acest pământ, ca într-un nou rai, şi tu tânără copilă a unor părinți iubitori, împodobită cu inocenţă şi pudoare, ascultați sfaturile bunului vostru înger, pentru ca el să nu vă părăsească niciodată… Purtați în lume inocența primilor voştri ani. Păstrați-o intactă în sanctuarul inimii voastre. Când veți ajunge la vârsta matură și vă veți afla poate în capul unei familii, fidelitatea cu care ați păstrat acest depozit își va găsi răsplata sa; vă veți petrece ultimii ani sub cerul curat al primei voastre vârste.

Conștiința pedepseşte. Conștiința răsplăteşte. Mărimea binefacerilor egalează severitatea pedepselor sale. O bună conştiinţă ne dă pacea cu noi înşine, ne face să biruim pre cei răi, ne dă un adăpost în nenorocire, o ancoră în furtunile vieţii, un reazem în clipa morţii…

Conştiinţa instruieşte cu severitate şi cu dreptate. Cu conştiinţa nu se pot face compromisuri. Conştiinţa instruieşte cu putere dumnezeiască. Ea ne poruncește să luăm drept regulă a tuturor faptelor noastre dreptatea veșnică şi nu iubirea de sine sau interesul nostru personal. Astfel este puterea conștiinței. Ea pătrunde ca un înger nevăzut în mijlocul societății și susține adevărul, dreptatea, convingerea, fie acestea părăsite de o lume întreagă chiar; ea prinde pe vinovat, de s-ar ascunde el în peşterile cele mai întunecoase şi mai necunoscute; ea aşterne la pământ pe cel rău, de ar sta el chiar pe un tron şi înconjurat de numeroși ostaşi gata a-l apăra.

Conştiinţa ne instruiește pe toți. Ea învață datoria chiar pe cei ignoranți. Conștiința care ne instruieşte, este incoruptibilă şi judecă cu dreptate. Să luăm drept călăuză și regulă această noţiune, acest simțimânt de bine şi niciodată nu vom cădea în vreo rătăcire voluntară, nici vom face răul cu precugetare; ci vom trăi în pace cu noi înşine, cu sufletul nostru. Să ascultăm acest glas sever în toate cazurile nelămurite, în care plutind între înclinări opuse, între avantaje de natură deosebită, am putea uşor să rătăcim; când de pildă, nu am putea apăra interesele noastre, fără de a face nedreptate altor persoane, cărora le-am putea fi foarte folositori, dacă egoismul, dacă iubirea de noi înșine ar fi capabilă de o jertfă. Ne-a ofensat cineva, şi ne gândim la răzbunare; e bine să ascultăm conştiinţa, care ne zice: fii mai nobil decât cel ce ţi stă împotrivă, nu pedepsi decât prin generozitatea ta. Dorinți necurate tulbură poate simțurile noastre, plăcerea ne farmecă şi ne târăşte la crimă; dar conştiinţa ne strigă: îndrăznețule, voieşti, ca şi diavolul, să distrugi un paradis? Poftim poate bunul altuia, aspirăm la un câştig considerabil ce am putea face cu preţul unei înşelăciuni, fie cât de ușoară: oprește-te, ne strigă conștiința, renunță la un câştig care te-ar face vrednic de dispreţ chiar în ochii tăi. Nu uita cuvintele lui Iisus: „Ce folos este omului de ar dobândi lumea toată, iar sufletul său îşi va pierde?” (Matei 16, 26). (Pr. Șușu Ioan Vasile)