În viteza în care trăieşte omul actual, acesta nici nu mai are putere să se aplece asupra tuturor cuvintelor care îl înconjoară. Aşa ajungem să nu mai fim atenţi nici cum vorbim, nici ce vorbim. Apoi nicicând omenirea nu a tipărit atâtea cuvinte, nicicând nu a lansat în eter atâtea vorbe ca azi şi totuşi „ochiul nu se satură să vadă şi urechea nu se satură să audă”. De ce? Pentru că multe vorbe de astăzi nu mai hrănesc fiind goale de sens. Cuvintele devin pline de sens însă atunci când se întorc la sensul lor principal: acela de a forma pe om.
Un pedagog contemporan spunea că este într-adevăr „un privilegiu fantastic a ne putea exprima prin cuvinte, a comunica mai ales cu ajutorul unor flexibile, maleabile, mobile, mici pietricele umane, făcute în aparenţă doar din aer sau din mâzgâleli pe hârtie. Un avantaj propriu doar oamenilor. Prin cuvânt putem transmite semenilor gânduri, sentimente, dorinţe, învăţaturi, experienţe. Prin cuvânt putem naşte în cei din faţa noastra sentimente de mânie, de ură sau de pace și linişte”.
„Cuvântul este puterea prin care creăm sau distrugem. Avem puterea de a crea şi această putere este aşa de mare, încât tot ce credem se poate transforma pentru noi în realitate. Noi ne creăm pe noi înşine şi devenim ceea ce credem că suntem. Cuvântul e puterea pe care o avem de a ne exprima şi de a comunica, de a gândi şi de a crea evenimentele din viaţa noastră. Cuvântul este cea mai puternică unealtă pe care o are omul. El reprezintă manifestarea fiinţei noastre spirituale, scânteia divină din noi”.
Părintele Nicolae Dură spune despre cuvânt că acesta „îşi împlineşte sensul său înalt numai atunci când slujeşte adevăratei realităti, când are o putere ziditoare. Cuvântul își are vocaţia fundamentală de a lucra pentru naşterea personalităţii semenului. Se poate afirma că fiecare este dus la realizarea deplină sau la ruină prin cuvântul semenului. Aşadar menirea fundamentală a cuvântului divin şi a celui uman este de a ctitori persoana umană întru frumuseţe spirituală, întru bine, adevăr, frumos şi dreptate”.
De asemenea, PS. Ignatie a subliniat importanța și puterea cuvântului astfel: „Din nefericire, trăim într-o lume în care avem foarte puțină grijă față de cuvânt. Există o depreciere a tot ceea ce înseamnă cuvântul – care nu e doar o simplă emisie fonică. Un cuvânt rostit poate să instaureze un întreg univers în jurul nostru.
De exemplu, când rostim cuvântul «suferință», acesta deja instaurează starea de suferință. Cu atât mai mult când ne vorbește cel care este subiectul acestei suferințe, cel care trăiește, în carnea lui, durerea cumplită a suferinței. De asemenea, când vorbim despre iubire, numai rostirea acestui cuvânt înseamnă împărtășire de iubire.
Dacă am învăța să rostim mai mult cuvintele care au un conținut duhovnicesc (într-o exprimare simplistă – cuvintele pozitive), relațiile dintre noi și atitudinea unuia față de celălalt s-ar schimba.
Așa cum există o inflație economică, există și o adevărată inflație a cuvântului. Vorbim foarte mult și, din păcate, foarte prost. Cuvintele noastre sunt goale, fără conținut. Ele nu transmit nimic, nu înviază și nu hrănesc pe nimeni.
Așa cum, prin cuvântul nostru putem să zidim, să înviem pe cineva, tot la fel îl putem distruge (nu numai să-l rănim, putem chiar să-l omorâm). Dacă facem o analiză a cuvintelor pe care le rostim și care rănesc, comparativ cu cele care ar trebui să ne refacă din punct de vedere spiritual, s-ar putea ca procentajul să încline, consistent, înspre cuvintele care poartă în ele o energie distructivă. Rezultatul ar fi unul dezamăgitor pentru noi”.
Concluzia este simplă: să fim cu atenție la ce vorbim și la felul cum vorbim! Să căutăm să zidim prin cuvânt omul de lângă noi! E foarte ușor să distrugi, însă mult mai mult vom avea de câștigat dacă prin cuvântul nostru vom fi de folos aproapelui nostru. (Pr. Avârvărei Dumitru)
Slova Creștină de Dorohoi 