Scrisoare pastorală la începutul Postului Mare


„Vremea postului, vremea pocăinței, vremea curățirii…”

Aceste cuvinte le auzim în fiecare an, odată cu intrarea în Postul Mare. Și, de fiecare dată, ele bat la ușa inimii noastre ca o chemare sfântă. Pentru că postul nu este o simplă rânduială calendaristică, nici doar o schimbare a felului de mâncare. Postul este un dar. Este un dar pe care ni-l face Dumnezeu ca să ne putem întoarce la El, să ne adunăm gândurile împrăștiate și să ne curățim sufletul de tot ceea ce îl întinează.
În acest an binecuvântat, Sfântul Sinod a rânduit să fie Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar – mironosițe, mucenițe, cuvioase, soții și mame. Este un prilej de a privi cu luare-aminte la cei de lângă noi, la familia noastră ca „biserică de acasă”, și de a cere ajutorul acelor femei care au strălucit în sfințenie pe pământul românesc. Iată că, la începutul acestui an, Biserica noastră a proclamat 16 sfinte femei românce, numite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel „mame duhovnicești ale poporului român, care ne arată calea ce duce către Hristos”.
În același timp, ne aducem aminte că Postul Mare este un drum. Un drum de 40 de zile care ne poartă pașii spre luminata Înviere. Dar, pentru a ajunge acolo, avem nevoie de o hartă duhovnicească. Iar această hartă ne este dată încă din prima săptămână, prin Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
În serile de luni, marți, miercuri și joi din această primă săptămână, bisericile noastre vor răsuna de cuvintele acestei pocăințe cântate. Vă îndemn, cu toată dragostea, să lăsați pentru o seară grijile și oboseala și să intrați în biserică. Canonul acesta este ca o oglindă în care ne vedem sufletul așa cum este. Nu ca să ne deznădăjduim, ci ca să ne trezim din amorțire. Este glasul care strigă: „Miluiește-mă, Doamne, miluiește-mă!”. Să nu credeți că suntem singuri în această luptă. Așa cum spunea părintele Dumitru Stăniloae, unul dintre marii noștri duhovnici, „postul este o luptă cu patimile, dar o luptă în care Hristos este cu noi și ne dă putere”.
Părintele Ilie Cleopa, marele duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria, spunea adesea că „postul fără rugăciune este hrană pentru diavol, iar rugăciunea fără post este ca o pasăre fără aripi”. De aceea, postul adevărat înseamnă mai multă rugăciune acasă, mai multă pace în familie, mai multă iertare între soți și copii. Să nu transformăm postul doar într-o mâncare de post, ci să-l facem înnoire a întregii noastre vieți.
Pentru a vă fi alături în această călătorie duhovnicească, Protopopiatul Dorohoi va organiza câteva evenimente la care sunteți așteptați cu drag:
Seri duhovnicești în cadrul Cercurilor misionar-pastorale;
Marșul pentru Viață – duminică, 29 martie, chemare de a da mărturie că viața este dar sfânt de la Dumnezeu, de la început până la sfârșit;
Slujba Sfântului Maslu și cateheze (în parohiile Protopopiatului);
Concertul de pricesne și cântări bisericești „Răsărit-a primăvara” marți, 31 martie, ora 17.00, la Sala Teatrului, la care vor participa grupuri parohiale și coruri din zona Protopopiatului Dorohoi;
Pelerinajul de Florii – sâmbătă, 4 aprilie, când vom merge împreună, cu ramuri de salcie și cu inima deschisă, întâmpinându-L pe Hristos.
Iubiți credincioși,
Postul acesta să fie pentru noi toți o primăvară a sufletului. Să ne spovedim curat, să ne împărtășim cu vrednicie, să ne cerem iertare unii de la alții acasă, în familie. Să avem în suflet cuvintele părintelui Arsenie Boca: „Pocăința nu înseamnă să plângi pentru ce ai făcut, ci să începi să faci ceea ce trebuie”.
Să ne rugăm împreună, să fim împreună, căci numai împreună putem merge pe calea cea îngustă care duce la Împărăție! (Protoiereu, Pr. Apetrei Ionuț Ștefan)

Proboteștii – „satul părintelui Nicolae”


Nu știu dacă mai sunt mulți dintre botoșănenii de azi care mai știu ceva despre acest sat Probotești, unde e, ceva din trecutul lui zbuciumat sau despre cine e acest „părinte Nicolae”…

Unii ar putea zice că e foarte trist acest „nu știu” sau unii că e vorba chiar de nesimțire, nerușinare sau indiferență! Poate așa o fi, însă cu un lucru îl știu sigur: puțini au mai rămas astăzi, și numărul lor scade pe zi ce trece, cei care se mai uită înapoi, care sunt interesați să-și cunoască trecutul, istoria, rădăcinile… Totuși, o bucurie nespusă m-a cuprins când am primit în dar ultima carte a părintelui profesor Teodor Cătălin Budacă: „Preotul Nicolae Sandovici (1861-1931) – Deșteptător al neamului în Proboteștiul Herței și figură marcantă a preoțimii românești din fostul județ Dorohoi”, apărută anul trecut la Editura Doxologia.

Am primit-o, mai întâi am răsfoit-o, apoi am citit-o și am găsit în ea nu doar istoria Proboteștiului dăltuită în cuvinte, nu doar prezentarea biografiei preotului ei – Nicolae Sandovici, ci și felul cum acest om a reușit să devină un adevărat far pentru comunitatea pe care a slujit-o întrega viață.

Mai precis, vă mărturisesc faptul că ceea m-a provocat să citesc această carte este afirmația autorului: „Proboteștiul a fost satul părintelui Nicolae…” Pur și simplu m-a frapat această afirmație. Și am decis să descopăr numaidecât ce a făcut și cum a reușit acest preot să rămână viu în memoria acestei comunități până astăzi.

Lucrarea este structurată pe șase capitole: primul capitol ne face cunoștință cu meleagurile Proboteștilor ca așezare istorică dar și ca spațiu geografic. După ce am vizitat și cunoscut acest sat – de la Proboteștiul anului 1803 și până la Diakivțiul din zilele noastre – autorul ne prezintă (în capitolul al II-lea) câteva date biografice referitoare la părintele Sandovici Nicolae, conturându-ne un portret al său și al familiei sale, un aspect important de menționat fiind faptul că părintele este vlăstar al acestor meleaguri.

Un punct forte al cărții îl reprezintă capitolul al III-lea care prezintă contribuția avută de cel evocat la dezvoltarea vieții bisericești, în special în jurul bisericii cu hramul „Sfinții Arhangheli”, care este prezentat nu doar ca lăcaș de cult, ci și ca un adevărat spațiu al comuniunii și totodată al descoperirii identității. Ajungând la venerabila vârstă de 70 de ani, părintele Nicolae, un păstor care nu s-a limitat doar la slujirea liturgică, vede împlinindu-i-se lucrarea de zidire a sfântului lăcaș, care se sfințește cu o lună înainte de mutarea sa la Domnul.

Deasemenea, relevant este și capitolul al IV-lea, dedicat lucrării realizate de părintele pe tărâm social și cultural, iar titulatura de „deșteptător al neamului” își găsește deplina justificare prin activitățile sale educaționale (școala a funcționat în casa personală) și prin implicarea în viața satului (Banca Populară „Înainterea”, Casa de Sfat, Cooperativa „Propășirea”, cinematograf, radio, bibliotecă, ș.a.), el se dovedește un model de sacerdot, care înțelege că misiunea sa este și una culturală.

Capitolul al V-lea intitulat: „Model de muncă, cinste și dreptate” este de fapt un elogiu dedicat părintelui, în care sunt înșirate calitățile și însușirile sale: înțelept, ambițios, integru, vizionar, organizat, gospodar, curajos și cu o viață trăită în spiritul Evangheliei pe care a propovăduit-o.

Ultimul capitol, cel mai întins ca număr de pagini, cuprinde predici, cuvinte și prelegeri sau conferințe, ceea ce reprezintă un câștig important în conturarea personalității părintelui Sandovici. Redarea acestor texte (cu toate că au văzut lumina tiparului, o parte din ele s-au pierdut) nu doar completează portretul, ci facilitează cititorului intrarea în contact direct cu stilul pastoral al celui evocat și cu felul în care acesta reușea să își transmită mesajul.

Cuvântările părintelui Nicolae, precum și cele atașate de autor în Anexele acestui volum oferă conservare, autenticitate și profunzime, transformând lucrarea într-un document viu, nu doar într-o reconstituire istorică.

Cred că strădania părintelui Teodor precum și toată osteneala intelectuală, fizică și nu în ultimul rând materială, merită evidențiată întru totul!

Această carte este mai mult decât o biografie: este o lecție despre cum credința, cultura și dragostea de neam pot sta împreună. Preotul Nicolae Sandovici se conturează – mai limpede ca niciodată, datorită acestei cărți – ca o figură emblematică a clerului românesc din nordul Moldovei, iar lucrarea devine o contribuție importantă la păstrarea memoriei spirituale și istorice a ținutului Herței și a Botoșanilor.

Dialog duhovnicesc în Săptămâna «Școala Altfel»


FOTO

În perioada 17–20 februarie s-a desfășurat Proiectul Religios-Educațional „Dialog duhovnicesc în Săptămâna «Școala Altfel»”.
Au fost patru zile de suflet, înainte de începutul Postului Sfintelor Paști, în care elevii au pășit în biserică, alături de Preotul Elidor Pintili, Dna Profesoară Elena Chirilă și doamnele învățătoare, pentru a descoperi împreună valorile morale și frumusețea credinței.
Prima zi a fost despre Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Copiii au înțeles că spovedania nu este un motiv de teamă, ci un moment în care ne deschidem sufletul și primim iertare. Este clipa în care putem să lăsăm în urmă greșelile și să pornim din nou pe calea cea bună. Despre Sfânta Împărtășanie, au aflat că ea hrănește sufletul, dă putere și curaj, și ne apropie de Hristos în fiecare zi.
A doua zi a fost despre Alegerea căii drepte, ilustrată prin vignete morale:
Calea scurtă și calea cinstită – Andrei, tentat să copie la testul de matematică, a învățat că drumul ușor nu este întotdeauna cel drept și că adevărata cinste cere curaj.
Calea prieteniei adevărate – Maria își apără noua colegă de tachinările celorlalți, arătând că prietenia înseamnă curaj, grijă și bunătate, nu avantaj sau popularitate.
A treia zi ne-a purtat pe Calea responsabilității. Prin povestea lui Darius, care sparge mingea fratelui său și încearcă să dea vina pe vecin, elevii au descoperit cât de important este să ne asumăm greșelile și să fim sinceri, chiar și atunci când este greu.
Fiecare întâlnire în biserică a fost o lecție vie, plină de emoție, dialog și reflecție. Zâmbetele, curiozitatea și sinceritatea copiilor au transformat aceste momente într-un timp al apropierii sufletești și al formării inimii, amintindu-ne că adevărata educație se face prin iubire, respect și curajul de a face binele. ( Pr. Elidor Pintili)