Sfințirea Casei Memoriale „George Enescu” din Liveni – Moment de comemorare la 70 de ani de la trecerea în eternitate a marelui compozitor



FOTO
Duminică, 4 mai 2025, începând cu ora 13:00, la Liveni, în comuna natală a marelui muzician George Enescu, a avut loc un eveniment de profundă încărcătură spirituală și culturală: comemorarea a 70 de ani de la trecerea în eternitate a compozitorului și sfințirea Casei Memoriale care îi poartă numele. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Botoșani, în colaborare cu Protopopiatul Dorohoi și Primăria Comunei George Enescu.


Casa Memorială „George Enescu” a fost recent restaurată în cadrul proiectului transfrontalier „History and Music – Values that Bring Us Together” (MUHIS, 1.HARD/2.1/101), finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014–2020. Lucrările de reabilitare a infrastructurii muzeale s-au încheiat în anul 2023, redând monumentului istoric strălucirea cuvenită.
Slujba de sfințire a casei memoriale, urmată de un parastas pentru sufletul marelui muzician, a fost oficiată în prezența arhimandritului Hrisostom Rădășanu, delegat al Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. La eveniment au participat Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, Dănuț Huțu, directorul Direcției Județene pentru Cultură, reprezentanți ai autorităților locale, precum și credincioși și admiratori ai operei enesciene.
Slujba religioasă a fost săvârșită de un sobor de preoți din cercul misionar Liveni, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Seminarului Teologic din Dorohoi, sub îndrumarea profesorului Răzvan Sarafim, adăugând o notă solemnă și emoționantă întregii ceremonii.
Un moment special al evenimentului a fost prezentarea icoanei Maicii Domnului de la biserica din Liveni, adusă de preotul paroh Ovidiu Chebac. Această icoană, o donație a Mariei Enescu – soția compozitorului – poartă o profundă valoare simbolică și spirituală, legând opera artistică a lui George Enescu de rădăcinile sale familiale și religioase.
Comemorarea de la Liveni nu a fost doar un omagiu adus memoriei unei figuri emblematice a muzicii românești, ci și o reafirmare a respectului față de patrimoniul cultural național. Restaurarea casei memoriale și integrarea acesteia într-un proiect european reflectă recunoașterea valorii universale a creației lui George Enescu și angajamentul comunității locale și regionale în păstrarea și promovarea acesteia. (Pr. Marcel Ostafie)

Hramul de primăvară al Catedralei din Dorohoi – Cinstirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe


FOTO

Cu adâncă trăire duhovnicească, comunitatea parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi, a sărbătorit  în acest an hramul de primăvară al Catedralei, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Acest moment de referință în viața spirituală a orașului a reunit credincioși, clerici și oaspeți din împrejurimi, sub semnul rugăciunii și al comuniunii.

Sărbătoarea a început cu slujba Vecerniei, oficiată cu solemnitate de un sobor de preoți din zona municipiului Dorohoi. Atmosfera de rugăciune și evlavie a fost sporită de un moment aparte: sfințirea unei noi icoane a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, în care a fost așezat un medalion ce conține o părticică din sfintele sale moaște.

Această icoană sfințită devine un nou reper de rugăciune și închinare pentru credincioșii care calcă pragul Catedralei, aducând binecuvântare și întărire sufletească celor ce îl cinstesc pe Sfântul Gheorghe.

Tot în cadrul Vecerniei a fost prezentat și lansat albumul monografic al Catedralei, realizat cu migală și dăruire de către părintele Marius Onofrei – un volum de suflet, ce adună între coperțile sale istoria, jertfa și frumusețea acestei biserici-simbol pentru orașul Dorohoi.

În ziua praznicului, Catedrala a fost din nou plină de rugăciune și lumină. Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența a numeroși credincioși, adunați să aducă mulțumire lui Dumnezeu și să-l cinstească pe Sfântul Gheorghe. În cadrul slujbei, mulți dintre cei prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine, întărindu-și legătura cu Hristos.

După Liturghie, s-au rostit rugăciuni de pomenire pentru ctitorii sfântului locaș – atât cei adormiți în Domnul, cât și cei în viață – cei care, prin jertfa și credința lor, au contribuit la zidirea și înfrumusețarea Catedralei.

Este important de amintit că Catedrala din Dorohoi, sfințită la 15 august 1894 de vrednicul de pomenire Mitropolit Iosif Naniescu, cunoscut în rândul credincioșilor drept Iosif cel Milostiv, a primit atunci al doilea hram, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Acest fapt întărește și mai mult legătura spirituală dintre această biserică și marele mucenic, făcând din sărbătoarea de primăvară o tradiție profund ancorată în istoria și sufletul orașului.

Cinstirea Sfântului Gheorghe rămâne un îndemn viu pentru fiecare creștin: să nu renunțăm la credință în fața încercărilor și să ne păstrăm curajul și dragostea de Dumnezeu, asemenea marelui mucenic.

Sărbătoarea hramului a fost, și anul acesta, o dovadă a credinței vii și a unității duhovnicești care caracterizează comunitatea dorohoiană – un popas sfânt în drumul sufletesc spre Înviere și viață veșnică.( Pr. Ionuț Ștefan Apetrei)

Hramul de Primăvară al Catedralei din Dorohoi – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – 130 de ani de la primul hram al Catedralei


Cu bucurie duhovnicească, vă invităm să luați parte la sărbătoarea hramului de primăvară al Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi, închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, al doilea ocrotitor al sfântului lăcaș.

Anul acesta, marcăm un moment cu totul special: 130 de ani de la primul hram al Catedralei, instituit, la sfințirea acesteia, în semn de cinstire adusă marelui mucenic, de către Mitropolitul Iosif Naniescu, cinstit astăzi ca Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv.

Cu acest prilej de sărbătoare, în seara zilei de 22 aprilie 2025, începând cu ora 17:00, va fi săvârșită Slujba Vecerniei unită cu Litia, de către un sobor de preoți. La finalul slujbei va avea loc sfințirea icoanei Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, amplasată într-un nou iconostas. În această icoană a fost așezat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, un medalion cu un fragment din moaștele Sfântului Gheorghe, adus spre cinstire și binecuvântare credincioșilor.

Sărbătoarea va continua pe 23 aprilie, în ziua prăznuirii Sfântului Gheorghe, după următorul program:

• 07:30 – Slujba Utreniei

• 09:00 – Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

• 09:30 – Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie

• 11:00 – Slujba de pomenire a ctitorilor Catedralei

Vă așteptăm cu drag să ne rugăm împreună și să ne bucurăm de acest eveniment binecuvântat, sub ocrotirea Sfântului Gheorghe, apărător al credinței, al dreptei mărturisiri și al celor care luptă cu credință pentru adevăr.

„Sfinte Mare Mucenice Gheorghe, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!”