Concertul de colinde „La plinirea vremii” – 17 decembrie 2025


Vă invităm să vizionați Concertul de colinde „La plinirea vremii!”, un eveniment care a avut loc miercuri, 17 decembrie 2025, la Sala Teatrului din municipiul Dorohoi. Pe scenă au urcat coruri și grupuri vocale îndrăgite din comunitatea noastră, între care: Corul „Haris”, Corul „Simbol” și Corul „Ecclesia”, alături de Grupul Folcloric „Brăduleț”, Grupul vocal-instrumental „Precista” al Parohiei Grivița, Grupul vocal „Cordăreanca”, Corul „George Enescu” și Grupul vocal „Cununița”. În repertoriu se regăsesc colinde ortodoxe din patrimoniul local și național, menite să aducă lumină și pace sufletească. Evenimentul a fost organizat de Protopopiatul Dorohoi, în colaborare cu Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, și se adresează tuturor celor care doresc să întâmpine sărbătoarea Crăciunului prin cânt și credință.

Seară duhovnicească la Catedrala din Dorohoi-Arhim. Ioan Harpa – Noii sfinți români, lumini în veșnicie

Duminică, 7 decembrie 2025, în Catedrala orașului Dorohoi a avut loc o seară duhovnicească în cadrul căreia invitat a fost părintele arhimandrit Ioan Harpa, starețul Mănăstirii Popăuți, care a susținut conferința cu tema: „Noii sfinți români, lumini în veșnicie”.
Evenimentul a fost organizat în contextul Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea

Concert de colinde dedicat Sfântului Apostol Andrei


Concert de colinde dedicat Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat, ocrotitorul României, organizat de Asociația Tineretul Ortodox din România, filiala Dorohoi și parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi.
Evenimentul s-a desfășurat duminică, 30 noiembrie 2025 și a reunit coruri ale parohiilor din împrejurimi, grupuri vocale ale școlilor și liceelor dorohoiene, precum și Corul ATOR Dorohoi.