Pr. Ionuț Crețu

Grija față de cele sfinte

Introducere

Preoția este, potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, „o lucrare îngerească pe pământ”, dar mai cu seamă o slujire sfințită care cere din partea celui chemat la altar o neîncetată grijă, o atenție desăvârșită față de cele sfinte pe care le atinge și le mijlocește. Nu este o simplă responsabilitate administrativă, ci o chemare la sfințenie. Preotul nu este doar un slujitor al altarului, ci un purtător și un ocrotitor al celor sfinte. Felul în care acesta se raportează la Sfânta Euharistie, la antimis, la sfintele vase, la veșmintele liturgice și la alte obiecte sfințite, reflectă cât de adânc trăiește propria slujire și cât de serios și-a asumat misiunea sacerdotală.

Preoţia este un lucru înfricoşător. Se săvârşeşte pe pământ, dar are rânduiala cetelor cereşti. Rânduită de Însuşi Mângâietorul, ea impune preotului ca, deşi aflat încă în trup, să se păstreze atât de curat sufleteşte, de parcă „ar sta chiar în cer”. Îndeplinirea măreţei slujiri preoţeşti cere oameni înţelepţi şi credincioşi; ei sunt rari, greu de găsit, subliniază Sfântul Ioan Gură de Aur.

Grija față de Sfânta Împărtășanie

Sfânta Împărtășanie este centrul vieții Bisericii și inima slujirii preotului. Potrivit cuvintelor Mântuitorului: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică” (Ioan 6, 54), preotul devine cel prin care Trupul și Sângele Domnului se împărtășesc credincioșilor. Grija față de Sfânta Împărtășanie începe din momentul pregătirii Proscomidiei, unde fiecare părticică are o semnificație precisă, iar gesturile preotului trebuie făcute cu o atenție totală.

Materia pâinii pentru Trupul Domnului Hristos este pâinea de făină de grâu curat amestecată cu apă firească și coaptă bine, dospită, nu prea sărată, proaspătă și curată, având gust cuviincios și bună de mâncat.

Materia Sângelui lui Hristos este vinul din rodul viței de vie, adică stors din strugurii de viță. Acest vin se cuvine să aibă gustul și mirosul său firesc, să fie bun de băut și curat, neamestecat cu nici un fel de alte băuturi sau mirodenii.

Pe parcursul Sfintei Liturghii, preotul trebuie să aibă deplină conștiință că este slujitor al Celui Preaînalt, iar orice neatenție poate duce la profanarea celor sfinte.

Sfântul Nicolae Cabasila amintește că preotul trebuie să se apropie cu frică și cutremur de Sfintele Taine, pentru că „rece nu poate fi cel care atinge focul dumnezeirii”. Preotul trebuie să se păzească de rutina slujirii, să nu transforme obiceiul în superficialitate. Fiorul prezenței reale a lui Hristos pe Sfânta Masă trebuie să fie viu la fiecare Liturghie.

Dacă nu va fi cu putință ca vasele în care se păstrează Sfintele Taine pentru cei bolnavi să fie de aur sau de argint, atunci să fie cel puțin de cositor, căci altfel preotul va fi sub pedeapsă și sub oprire de către arhiereu. Chivotul în care se vor păstra Sfintele Taine, adică Trupul și Sângele Domnului, să fie acoperit și deasupra să aibă cruce și să stea totdeauna cu Dumnezeieștile Taine pe Sfânta Masă.

Mâna nesfințită niciodată să nu se atingă de acestea, că, de o va face, afară de caz de mare nevoie, sub păcat de moarte și sub mare canon va fi.

Dumnezeieștile Taine, care se păstrează în Chivot, trebuie cercetate cât mai des, pentru a vedea starea în care se află, ca nu cumva să fie cuprinse de mucegai sau să se strice, din cauza umezelii.

Numai bolnavii, pruncii şi cei care, din binecuvântate pricini, nu pot veni la biserică sau care trebuie să fie împărtăşiţi grabnic şi în împrejurări excepţionale sunt exceptaţi de la regula generală de a se împărtăși în cadrul Sfintei Liturghii. Aceştia pot fi împărtăşiţi de preot acasă, sau în locul unde se află, cu părticele din Sfânta Împărtăşanie sfinţită în fiecare an.

Grija față de antimis

Antimisul (antimension – gr. în loc de masă) este o năframă pătrată de in sau de mătase, având întipărită pe el icoana punerii în mormânt a Domnului. El este sfinţit de episcopul locului cu Sfântul şi Marele Mir şi are în cusătura sa părticele de sfinte moaşte, deoarece în primele veacuri creştine Bisericile se ridicau pe mormintele martirilor şi este aşezat întotdeauna pe Sfânta Masă din Sfântul Altar. În colţuri sunt pictaţi cei patru evanghelişti.

Antimisul prezintă o importanţă deosebită deoarece pe el se face sfinţirea Darurilor şi fără el nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie.

După Sfântul Isidor Pelusiotul, antimisul reprezintă giulgiul cu care a fost învelit Trupul Mântuitorului în mormânt. Pe marginile lui se află scris troparul punerii în mormânt: „Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-L și cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus”. Toate antimisele cuprind numele parohiei, hramul bisericilor cărora sunt destinate şi semnătura episcopului locului. Ele se schimbă de fiecare dată când se instalează un nou episcop.

Antimisul are în acelaşi timp un rol practic şi o profundă semnificaţie teologică. Rolul practic constă în aceea că pe antimisul desfăcut vor fi aşezate Sfântul Potir şi Sfântul Disc, iar eventualele părticele din Sfintele Daruri care vor cădea pe el vor putea fi adunate evitându-se profanarea. Semnificaţia teologică a antimisului vine din legătura lui cu episcopul locului a cărui semnătură o poartă întotdeauna, fiind delegaţia liturgică şi jurisdicţională a episcopului pentru preotul locului, dar şi simbolul unităţii liturgice şi sacramentale dintre parohii, sub ierarhul locului.

Antimisul este nu doar o piesă liturgică, ci condiția esențială pentru săvârșirea Sfintei Liturghii. Este icoana tainică a Trupului lui Hristos, pe care stă jertfa euharistică. Așa cum Sfântul Simeon al Tesalonicului arată, antimisul este „masa duhovnicească” a Bisericii, pecetluită cu moaște ale sfinților, pentru a arăta că jertfa noastră este într-o comuniune vie cu sfinții.

Antimisul are o importanță istorică aparte, fiind uneori singura „autorizație” portabilă a preotului în vremuri de prigoană sau de slujire misionară.

Sfinții slujitori sunt datori să umble cu multă băgare de seamă cu sfântul antimis. Să-l păstreze cât mai curat, să strângă de pe el fărâmiturile cât de mici ar fi, dacă au căzut de pe sfântul disc, să-l mânuiască cu multă atenție. Să nu pună lingurița udă de vin pe el și, atunci când preotul se împărtășește, să aibă grijă ca să nu curgă vreo picătură de vin din sfântul potir, să se ferească a-l păta de ceară. Când se face curățenie pe sfânta masă, să nu îndrăznească vreun mirean a pune mâna pe sfintele obiecte, aceasta fiind numai datoria preotului, iar aceasta să o facă numai îmbrăcat cu epitrahilul și cu toată evlavia cuvenită.

Când antimisul se deteriorează, trebuie înlocuit imediat prin binecuvântarea ierarhului. Preotul nu poate sluji Sfânta Liturghie pe un antimis murdar sau deteriorat, deoarece aceasta ar echivala cu o lipsă gravă de respect față de Dumnezeu și de Sfânta Jertfă.

Grija față de sfintele vase

Potirul, discul, lingurița și copia sunt vase sfinte, purtătoare ale Trupului și Sângelui Domnului. Sfântul Apostol Pavel avertizează: „Oricine va mânca Pâinea aceasta sau va bea Paharul Domnului cu nevrednicie vinovat va fi față de Trupul și Sângele Domnului” (1 Corinteni 11, 27). Prin urmare, curățirea sfintelor vase este o lucrare sfântă, care cere deplină atenție și evlavie.

Sfintele vase trebuie curățite cu grijă după fiecare Sfântă Liturghie, astfel încât nici o picătură de Sfânta Euharistie să nu rămână neglijată. De asemenea, ele trebuie păstrate în locuri curate, ferite de praf și umezeală, iar la transportarea lor împreună cu Sfintele Taine, preotul trebuie să dea dovadă de maximă atenție. Este inacceptabil ca sfintele vase să fie folosite pentru altceva decât pentru slujirea altarului sau să fie reparate neglijent.

Sfântul Potir

Sfântul Potir este un vas liturgic de forma unui pahar sau a unei cupe cu picior. Este un obiect sfânt în care se pune vinul amestecat cu apă pregătit la proscomidie. Prin sfințirea din cadrul Sfintei Liturghii acestea devin Sângele Mântuitorului Hristos din care se împărtășesc slujitorii și credincioșii. În trecut, denumirea „potirion” se referea mai mult la conținut, adică la vinul euharistic.

Plecând de la importanța lucrării deservite, Sfinții Părinți și scriitorii bisericești i-au dat potirului cele mai alese denumiri: sfânt, mistic, duhovnicesc, împărătesc, mântuitor ș.a.

Împărtăşirea dintr-un singur Potir a creştinilor unei comunităţi euharistice a fost văzută dintotdeauna ca un simbol al unităţii şi comuniunii în Hristos a tuturor membrilor acelei comunităţi.

Sfântul Disc

Sfântul Disc este un vas în formă de taler sau tipsie cu picior, din argint sau alt metal, de obicei aurit. Acesta este un vas pereche cu Sfântul Potir.

La Proscomidie, Sfântul Agneţ simbolizează pe Mântuitorul Hristos, iar miridele pe Maica Domnului, pe sfinţi şi pe toţi cei ce sunt pomeniţi, vii sau adormiţi în Domnul. De aceea, pe Sfântul Disc avem imaginea deplină a Bisericii din cer (biruitoare) şi de pe pământ (luptătoare).

Pe acest obiect liturgic se așează Sfântul Agneț. Acesta reprezintă patul (năsălia) pe care Iosif și Nicodim au așezat trupul Domnului, după coborârea Lui de pe Cruce și ducerea la groapă, iar forma rotundă, închipuiește cerul după cum ne învață Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului: „Discul închipuie Cerul, și pentru aceea este rotund și cuprinde pe Stăpânul Cerului… ”

Steluța (Zveazda)

Steluța constă din două benzi metalice curbe, unite la mijloc de un șurub având deasupra Sfânta Cruce sau o steluță metalică.

Aceasta se așează pe sfântul disc și ne aduce aminte de steaua care s-a arătat la Nașterea Mântuitorului și i-a călăuzit pe magi spre peștera din Betleem: Și iată steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul (Matei 2, 9).

Preotul este dator să poarte grijă ca sfintele vase să fie cât mai bine întreținute, să se aurească mai des și să fie bine șterse și uscate, pentru ca nu cumva, rămânând vreo fărâmitură din Sfânta Împărtășanie în Sfântul Potir, preotul să-și atragă osândă. Procovețele să fie cât mai curate, iar spălarea lor să se facă cu multă atenție, chiar de către preot însuși, dacă este posibil. Întotdeauna, la sfârșitul Liturghiei, toate Sfintele vase trebuie să fie frumos strânse, acoperite și puse la locul destinat, fie în firida de la proscomidiar, dacă există, fie în dulăpiorul anume amenajat în această parte a Sfântului Altar. Să nu se uite că ele sunt folosite la aducerea Sfintei Jertfe și trebuie să fie în starea de curățenie și ordine impuse de un act atât de sfânt.

Grija față de veșmintele liturgice

Caracterul sacru al veşmintelor sfinţiţilor slujitori îl subliniază însuşi ritualul îmbrăcării cu ele: la luarea fiecăruia, se rosteşte o anumită rugăciune, aflată în concordanţă cu simbolismul veşmântului respectiv. Veşmintele liturgice capătă semnificaţie nu prin ele însele, ci prin ceea ce reprezintă în cultul divin ortodox. Ele îndeplinesc o funcţie dublă: una de memorial al Tainei lui Hristos, iar a doua de responsabilizare a pregătirii pentru slujire. În primul caz, veşmintele fiecărei trepte a preoţiei sacramentale trimit la taina lui Hristos, întrucât diaconia, preoţia şi episcopatul reprezintă o anumită latură a slujirii Mântuitorului. În al doilea înțeles, veşmintele, prin simbolismul lor, ne arată responsabilitatea şi pregătirea pe care trebuie s-o aibă slujitorul, în funcţie de treapta lui sacramentală.

Slujitorii bisericii, preoții, au datoria de a îmbrăca veșmintele liturgice ori de câte ori săvârșesc Sfânta Liturghie și sfintele slujbe. Veșmintele preotului sunt semne vizibile ale cinstirii cu care acesta intră în slujire. Fiecare piesă a veșmântului are o simbolistică profundă.

Veșmintele trebuie păstrate curate, călcate, fără pete sau deteriorări, și trebuie îmbrăcate cu evlavie. Un veșmânt neîngrijit sau un preot care slujește cu neglijență oferă un exemplu negativ și poate înstrăina credincioșii. După o anumită perioadă de timp este necesară curățarea veșmintelor, însă de dorit ar fi ca asta să se întâmple cât mai rar cu putință. Aceasta depinde de cât de grijuliu este slujitorul bisericii cu veșmintele. Este necesar ca veșmintele să fie spălate cu grijă și, dacă este nevoie, să fie înlocuite la timp, pentru că ele nu sunt podoabe omenești, ci veșminte împărătești. Pentru spălarea veşmintelor şi acoperămintelor din Sf. Altar, care au fost sfinţite, se foloseşte un vas special, care este întrebuinţat doar pentru acest lucru. După spălare, apa folosită se aruncă într-un loc curat. „Când se învechesc şi sunt prea uzate, încât nu mai pot fi folosite, dacă veşmintele respective nu reprezintă o valoare materială, documentară sau artistică, ele pot fi îngropate în loc ferit şi curat, ori pot fi arse şi cenuşa să fie îngropată.” (Liturgica generală – Pr. Prof. Dr. Ene Branişte)

Fiecărui preot îi revine sarcina de a purta și de a curăța cu evlavie și resonsabilitate straiele, astfel încât aspectul lor să fie unul demn, cu care să poată sta înaintea altarului.

În Liturghier, cartea de căpătâi a preoților, se vorbește despre îngrijirea veșmintelor, mai exact în capitolul numit „Povățuiri și învățături” . Celor ce slujesc la Sfintele altare li se amintește despre grija pe care se cuvine să o poarte față de suflet și trup, precum și față de straiele pe care le îmbracă atunci când săvârșesc Liturghia.: „Pentru slujirea Dumnezeieştii Liturghii, preotul şi diaconul sunt datori a fi curaţi, atât cu sufletul cât şi cu trupul, şi, precum trebuie să aibă trupul curat, tot aşa şi veşmintele cele de pe dânşii se cuvine să le aibă curate şi întregi; iar dacă vor fi foarte pătate şi rupte şi va îndrăzni preotul a sluji cu ele, va greşi de moarte, deoarece înaintea lui Hristos Dumnezeu, Cel ce este cu adevărat în Sfintele Taine, se va arăta cu nebăgare de seamă. De aceea, slujitorii celor sfinte sunt datori să stăruiască în tot chipul ca veşmintele cele sfinte, chiar de vor fi din material simplu, să fie cuviincioase şi curate.”(Capitolul „Povăţuiri şi învăţături” din Liturghier)

Concluzii

Extras din Povățuirile și învățăturile pentru preot din Liturghier:

„…preotul trebuie să știe că, dacă va îndrăzni cineva să slujească fără biserică sfințită sau fără antimis sfințit de arhiereu, fără veșminte sfințite și alte lucruri de felul acesta, fără pregătirea cuvenită sau având la această pregătire îndoială, sau fără prescuri de grâu și făină curată și fără vin din rodul viței, fără cunoașterea și rostirea exactă a cuvintelor cu care se săvârșesc Tainele – sau se va fi întunecat și amețit de băutură, neștiind ce face – unul ca acesta se socotește nu numai ca un fur de cele sfinte, ci și păcat de moarte face și osândă și pedeapsă își agonisește.”

Pe cei care slujesc altarului(paraclisieri), preotul este dator să-i învețe ca să intre în Sfântul Altar cu mare frică, cu cutremur și cu cucernicie, știind că acolo, pe Sfânta Masă, cu adevărat este Hristos, Dumnezeul nostru.

Iar de dumnezeiasca Masă, și mai ales de înseși Dumnezeieștile Taine, care sunt pe ea, asemenea și de vasele de slujbă și de orice lucru sfințit, nicidecum să nu îndrăznească a se atinge, ca să nu cadă în păcat, afară numai de sfeșnice, de făclii, de cădelniță și altele.

Iar Sfânta Masă și Proscomidiarul numai preotul și diaconul sau ipodiaconul să le curețe și să le șteargă, ca niciodată să nu se afle pe ele praf sau oarecare gunoaie și ca să nu se atingă mâna cea nesfințită, cu păcat, de cele sfințite.

Grija față de cele sfinte nu este o simplă obligație de protocol, ci o expresie a iubirii și responsabilității preotului față de Hristos și de Biserica Sa. Felul în care preotul atinge, pregătește, folosește și păstrează cele sfinte vorbește despre propriul său caracter, despre seriozitatea cu care trăiește slujirea și despre cât de prezent este Hristos în inima lui. Adevăratul preot este cel care știe că, atingând cele sfinte, atinge veșnicia și, mai presus de toate, pe Dumnezeu însuși.

Toate câte are Biserica noastră sunt sfinte și demne de cinstire, de aceea luați seama cum vă purtați, căci unele se cuvin preotului slujitor iar altele creștinilor simpli. De fiecare dată când intrați în Biserică să liturghisiți, vă rog să plecați cu această conștiință schimbată, ca harul Sfântului Duh să pătrundă în voi și să trăiți o viață nouă, cea întru Hristos. (Pr. Crețu Andrian)

BIBLIOGRAFIE:

Arhid. Ioan N. Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, Sibiu, 2005.
Pr. Prof. Univ. Dr. Ene Braniște, Liturgica specială, Ed. Basilica, București, 2016.
Sfântul Simeon, Arhiepiscopul Tesalonicului, Tratat asupra tuturor dogmelor credinței noastre ortodoxe, după principii puse de Domnul nostru Iisus Hristos și urmașii Săi, traducere de Toma Teodorescu, Vol. I, Editura Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Suceava, 2002.
Pr. Petre Vintilescu, Liturghierul explicat, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1972.
Pr. Vasile Mitrofanovici, Liturgica Bisericei Ortodoxe. Cursuri universitare, Editura Consiliului Eparhial Ortodox Român din Bucovina, Cernăuți, 1929.
Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura diecezană Caransebeș, 2001
Pr. Ene Braniște – Ghenadie Nițoiu – Gheorghe Neda, Liturgica teoretică, Editura Credința Noastră, București.

RESURSE WEB:

Înscriere Școala de vară 2025

„Maica Domnului, Ocrotitoarea Copiilor” – ediția a II-a

Protopopiatul Dorohoi, prin Centrul Educațional, Biroul de Catehizare și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, organizează în Postul Adormirii Maicii Domnului o nouă ediție a școlii de vară dedicate copiilor și adolescenților.

Perioada: 4 – 15 august 2025

Locație: Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”, locații din Dorohoi și împrejurimi

Vârsta recomandată: 9 – 15 ani

Locuri disponibile: 25 (înscriere în ordinea solicitărilor)

PROGRAMUL ZILEI (zilnic între 10.00 – 14.00):

✅ Ateliere practice și creative: pictură, muzică, poezie, materiale diverse
✅ Activități catehetice: viețile sfinților, povestiri despre Maica Domnului, vizionare film
✅ Jocuri, concursuri și activități recreative

✅ File de istorie locală
✅ Pelerinaje locale: Crăiniceni, Tur al orașului Dorohoi

✅ Activități recreative și de comunicare

✅ Sfânta Liturghie, rugăciune și reflecție
✅ Festivitate de închidere și premiere – 15 august, la Mănăstirea Gorovei sau Catedrala din Dorohoi

ECHIPA DE COORDONARE:

Pr. Pristavu Cosmin-Constantin, Prof. dr. Postolachi Vasile, Prof. Munteanu Gabriela,

Prof. dr. Luca Cătălin, Damian Alexandra, Pr. Berechea Ovidiu, prof. Apostol Alexandru, Prof. Sarafim Răzvan și o echipă dedicată de voluntari.

ÎNSCRIERE până la data de 25 iulie 2025

Contact:
Pr. Cosmin Pristavu (0757 757 937).

Locurile sunt limitate la 25 de participanți!

Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună momente de bucurie, credință și prietenie, în lumina ocrotirii Maicii Domnului!

Pelerinaj binecuvântat cu elevi minunaţi

FOTO

„Când omul se află în pelerinaj, de fapt, el se întâlneşte cu Dumnezeu care l-a chemat în pelerinaj, încât pelerinajul lui este răspuns la chemarea tainică a lui Dumnezeu”. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Un pelerinaj este un moment de graţie divină. Înseamnă întâlnirea cu istoria, cu credinţa, cu valorile şi principiile creştine. Protopopiatul Dorohoi a răsplătit eforturile elevilor care au participat şi au obţinut premii şi menţiuni la Olimpiada de religie, la Olimpiada de „Cultură şi spiritualitate românească” etapa judeţeană şi naţională şi la Olimpiada pentru seminarii şi licee teologice, cu un pelerinaj la mănăstirile din apropiere şi din Bucovina.

În dimineaţa zilei de 5 iunie, elevii şi profesorii coordonatori au făcut o călătorie spirituală de neuitat. Mănăstirea Gorovei a fost primul popas. Aşezământul monahal, ascuns într-un loc de poveste, este ocrotit de Sfântul Proroc Ioan Botezătorul. Am sosit aici în timpul Sfintei Liturghii. Am păşit cu discreţie, fără să deranjăm. Ne-am rugat la icoana făcătoare de minuni a Sfântului Proroc pentru toţi cei dragi, purtându-i în gândurile noastre curate. Parfumul de tămâie ne-a îmbălsămat sufletele cu putere sfinţitoare încă de la începutul acestei călătorii. Privirile copiilor s-au îndreptat către icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ioan Botezătorul, zugrăvit în chipul unui înger cu aripi strânse, binecuvântând cu mâna dreaptă şi purtând în cea stângă un filacteriu.

Următoarea oprire a fost Mănăstirea Dragomirna care este considerată cea mai înaltă şi cea mai îngustă biserică ridicată vreodată, având formă de navă, cu o lungime de 35 de metri, o lăţime de 9,5 metri şi o înălţime de 42 de metri. Dragomirna este rodul dragostei de Dumnezeu a unui domn martir, Miron Barnovschi, a unui mitropolit învăţat, Anastasie Crimca şi a unui boier smerit, Luca Stroici. Acest sfânt lăcaş nu a rămas neobservat de marele istoric Nicolae Iorga care a consemnat în lucrarea: „Neamul românesc din Bucovina”, cuvinte sculptate în inima sa: „Vederea bisericii este o uimire de bucurie. E înaltă şi îngustă ca o cutie de sfinte moaşte şi e unul din cele mai strălucite monumente ale vechii noastre arhitecturi, iar pentru Crimca un titlu veşnic de glorie”.

Vocea caldă a ghidului mănăstirii ne-a însoţit cu informaţiile valoroase pe care le-am primit cu multă emoţie. Ne-am închinat la moaştele Sfântului Iacob Persul şi i-am încredinţat o parte din sufletul nostru. Copiii au rămas surprinşi de viaţa martirică a sfântului sărbătorit la data de 27 noiembrie. Totul este fascinant la Dragomirna atât în interior, cât şi în exterior. Treptele înguste din pridvor, în număr de şapte, fac trimitere la Sfintele Taine ale Bisericii. Pictura se mai păstrează în prezent doar pe zidurile şi bolţile naosului şi ale altarului. În exterior, eleganţa bisericii este una aparte: seamănă cu o lebădă ce îşi întinde gâtul spre cer sau pare o navă care spintecă valurile fără a se clătina. Elevii au rămas uimiţi de frumuseţea de la Dragomirna, având nenumărate motive să revină.

Am ajuns apoi la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava unde se păstrează cele mai vechi sfinte moaşte de pe pământul ţării noastre. Aleea de bujori albi, galbeni şi roz ne-a întâmpinat cu parfum proaspăt, anunţând începerea verii. Cu multă evlavie, elevii s-au închinat la moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Chiar dacă acum este în restaurare, frumuseţea exterioară a acestui sfânt locaş nu a rămas neobservată de nenumăratele grupuri de copii însoţiţi de dascălii lor, semn că acest loc încărcat de istorie şi credinţă este în topul vizitatorilor.

Următorul popas duhovnicesc a fost la Suceviţa, supranumită „Mănăstirea îngerilor”. Arhitectura şi pictura transmit un mesaj profund pentru orice pelerin. Starea de suiş, de căutare a înaltului este prezent peste tot, dar mai ales în „Scara virtuţilor” de pe fresca exterioară care impresionează pe orice privitor şi predispune la meditaţie. Este o imagine simbol, o reprezentare în frescă a cărţii „Scara” a Sfântului Ioan Scărarul. Cred că aici am poposit cel mai mult. Am admirat picturile exterioare cu multă tihnă sufletească, apoi ne-am îndreptat spre interior. Este o întreagă simbolistică în spatele scenelor realizate cu multă grijă de meşterii zugravi. Este atât de uimitoare prezenţa lui Dumnezeu în tot şi în toate. „Verdele de Suceviţa” constituie dominanta cromatică a ansamblului şi conferă celorlalte culori strălucirea unor adevărate pietre scumpe. Totodată, îl animă din punct de vedere spiritual pe orice pelerin care doreşte o transformare lăuntrică prin puterea sfinţitoare a Duhului Sfânt. Cercetătorul de artă francez, Paul Henry, considera Mănăstirea Suceviţa monumentul cu cel mai mare număr de imagini religioase din ţară, „un testament al artei vechi moldoveneşti”. Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului completează în mod fericit tabloul monahal al acestui monument de artă încărcat de frumuseţe spirituală.

Periplul nostru a avut în itinerar şi Mănăstirea Putna, ctitoria voievodului Ştefan cel Mare şi Sfânt, canonizat în data de 20 iunie 1992. Grupul nostru a dorit să-şi manifeste preţuirea faţă de această figură emblematică din istoria Moldovei. Elogiul s-a concretizat în momentul muzical interpretat cu multă sensibilitate şi dragoste de ţară la mormântul domnitorului. Mai bine de 40 de minute am rămas în Muzeul mănăstirii unde am admirat tezaurul de broderii, ţesături, manuscrise, argintărie, obiecte de cult.

Popasul final a fost făcut la Chilia Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul impresionantă prin austeritate şi simplitate. Am simţit cu toţii, elevi şi profesori, prezenţa celor două mari spirite care au decis soarta acestui ţinut legendar.

Încărcaţi de frumuseţe spirituală, pătrunşi de credinţa înaintaşilor, ne-am întors acasă cu o imagine vie a ortodoxiei si spiritualităţii româneşti. (Prof. Chirilă Elena, Şcoala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi)