Pelerinaj al Corului „Ecclesia” al Protopopiatului Dorohoi la Mănăstirea Cozancea

FOTO


În după-amiaza zilei de 2 februarie, membrii Corului „Ecclesia” al Protopopiatului Dorohoi au participat la un pelerinaj la Mănăstirea Cozancea, unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale din nordul Moldovei, cunoscut pentru liniștea și frumusețea locurilor, dar și pentru legătura sa cu marii nevoitori ai credinței ortodoxe.


Pelerinajul a avut loc cu binecuvântarea Părintelui Stareț Cleopa Străchinariu, primirea grupului, prezentarea istoricului mănăstirii și îndrumarea pelerinilor fiind făcute de ierodiaconul Nicodim, care, cu blândețe și disponibilitate, a oferit explicații privind viața monahală și importanța acestui așezământ.
După momentul de primire, membrii corului s-au închinat în biserica mare a mănăstirii, unde au săvârșit Paraclisul Maicii Domnului la icoana făcătoare de minuni, cunoscută pentru faptul că la ea a primit vindecare, în copilărie, Cuviosul Părinte Cleopa de la Sihăstria. Slujba a fost înfrumusețată de cântarea membrilor corului, care au adus prin glasurile lor un plus de solemnitate momentului de rugăciune.
La finalul Paraclisului, Corul „Ecclesia” a intonat câteva cântări psaltice în cinstea Maicii Domnului, ca semn de mulțumire pentru ajutorul și ocrotirea primite.
Corul protopopesc este dirijat de domnul profesor Sarafim Răzvan Gabriel, responsabil de formarea cântăreților bisericești în cadrul Protopopiatului Dorohoi, iar pe parcursul pelerinajului grupul a fost coordonat de părintele misionar Bogdan Mihai, din cadrul aceluiași protopopiat.
Programul a continuat cu o drumeție prin pădurea Cozancei, avându-l drept călăuză pe ierodiaconul Nicodim, care a oferit explicații la popasurile făcute pe traseu. Drumul a condus pelerinii spre Poiana Sfinților, loc de reculegere pentru sfinții nevoitori din vremurile de altădată, cunoscut ca fiind iubit și de Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria.
Ajunși la paraclisul ridicat în ultimii ani în acest loc binecuvântat, membrii corului au săvârșit Acatistul Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria, încheind astfel programul pelerinajului.
Pelerinajul Corului „Ecclesia” la Mănăstirea Cozancea a fost organizat ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru activitatea desfășurată în anii trecuți și ca un moment de întărire pentru noile proiecte culturale ale Protopopiatului Dorohoi, oferind participanților prilejul de a se apropia mai mult de viața liturgică și de tradiția Bisericii. (Pr. Marcel Albu-Parohia„Nașterea Maicii Domnului” Saucenița)

Cercul pastoral misionar „Acoperământul Maicii Domnului ” al preoților din orașul Dorohoi


FOTO

Luni, 26 ianuarie, începând cu ora 16, în biserica parohială cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Satu Nou-Dorohoi Protopopiatul Dorohoi, un sobor de preoți, a slujit slujba Vecerniei cu Litie împreună cu un cor de tineri teologi și cu mulți enoriași ai parohiei. După săvârșirea sfintei slujbe, au fost susținute un gând al părintelui protopop Ionuț Apetrei și un cuvânt al fostului preot paroh, Ciprian Șoptică, iar noul preot paroh Grigore Andrei a adus mulțumiri tuturor celor prezenți și a prezentat programul liturgic al săptămânii în curs.

A urmat susținerea unui referat de către președintele de cerc, preotul Teodor Cătălin Budacă cu tema „Familia creștină între tradiția autentică a valorilor perene și modernitatea consumistă a gândurilor trecătoare” Slavă Domnului pentru toate! ( Pr. Andrei Silviu Grigore)

„Să fim buni creștini și buni români!” – Unirea Principatelor Române, sărbătorită la Biserica din Grivița


FOTO

Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată sâmbătă, 24 ianuarie 2026, Parohia „Nașterea Maicii Domnului”  din localitatea Grivița, comuna Cordăreni, Protopopiatul Dorohoi, printr-o manifestare cu profund caracter spiritual și patriotic, desfășurată sub genericul „Să fim buni creștini și buni români!”.

Evenimentul a debutat la ora 12:00, prin săvârșirea Slujbei de Tedeum în biserica parohială, ca semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra poporului român. În continuare, a fost oficiată pomenirea înfăptuitorilor Unirii Principatelor Române, precum și a eroilor satului, care și-au jertfit viața pentru credință, libertate și unitate națională.Manifestarea comemorativă a fost completată de intonarea cântecelor patriotice și de Hora Unirii, simbol al solidarității și unității românești, la care au fost invitați să participe toți cei prezenți.

La finalul evenimentului, preotul paroh Marian Corolea a subliniat importanța păstrării memoriei înaintașilor și a valorilor naționale:

„Cât vom trăi pe acest pământ, vom pomeni și vom cinsti memoria înaintașilor și a eroilor care s-au jertfit pentru întregirea și unirea neamului românesc. La mulți ani, România! La mulți ani, români, oriunde v-ați afla!”

Preotul paroh a mulțumit tuturor credincioșilor și iubitorilor de patrie și de neam care au luat parte la această manifestare, cinstind prin rugăciune, comuniune și solidaritate unul dintre cele mai importante momente din istoria României.

Sursa: Timpul Credinței