În această dimineață, 5 mai, clericii din Protopopiatul Dorohoi au participat la întâlnirea preoțească de primăvară, prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Conferința a avut loc la Mănăstirea Gorovei din județul Botoșani și a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii în lăcașul de cult al așezământului monahal.
Dimpreună cu Părintele Mitropolit au mai slujit arhim. Teofil Timişag, starețul mănăstirii, arhim. Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, dar și clerici din Protoieria Dorohoi.
După săvârșirea slujbei arhierești, clericii botoșăneni au ascultat referatul „Preoți și credincioși în lucrarea Evangheliei. Patriarhia Română – 100 de ani”, realizat de pr. Vasile Ionuț Crețu de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Broscăuți, în tema Anului omagial și comemorativ 2025 în Patriarhia Română. În continuare a urmat o sesiune de dezbateri pe marginea subiectului prezentat, dar și o discuție cu privire la diferite aspecte administrativ-pastorale.
Suntem adunați aici pentru a mulțumi Domnului pentru toate binefacerile revărsate asupra Bisericii noastre, de la Sfinții Apostoli Andrei și Filip până în ziua de astăzi. Dar, în mod special, îi mulțumim lui Dumnezeu pentru tot darul de bine și pentru toată darea cea de folos revărsată asupra Bisericii noastre în ultima sută de ani, din momentul în care Biserica a fost chemată la slujirea Cerului și a pământului în demnitatea ei de patriarhie. Și trecut-au o sută de ani de răstigniri și învieri, de coborâșuri și ridicări, de momente de ceață și întuneric, dar și momente multe de lumină și înviere. Și pentru cele bune și cele mai puțin bune, pentru că și acestea din urmă au rolul lor pentru a ne apropia mai mult de Dumnezeu, îi aducem mulțumire Lui, căci fără de El nu putem face nimic bun, adevărat și autentic. Au fost vremuri grele: două războaie, regimul cel fără de Dumnezeu și frământările deceniilor din urmă. Este vorba despre o naștere prelungită întru nădejdea că Domnul, întru milostivirea Lui, continuă să-și arate slava Sa în rândul poporului celui dreptcredincios. Această perioadă de o sută de ani a fost presărată cu foarte mulți sfinți. Cu cât vremurile au fost mai grele, cu atât Dumnezeu S-a milostivit asupra noastră și ne-a dăruit chipuri de pocăință între preoții și călugării sfintelor mănăstiri, între preoții de parohii, între ierarhii Bisericii și între credincioșii cei necunoscuți, dar prezenți de-a lungul acestei perioade, precum și cea de dinainte, cu multă râvnă, cu evlavie, cu smerenie, acolo în taina rugăciunii, ridicând lumea la Cer și coborând Cerul pe pământ, a afirmat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei în cadrul evenimentului de astăzi.
Ziua de astăzi este o zi frumoasă pentru noi pentru că avem bucuria să-l avem în mijlocul nostru de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit. Întotdeauna prezența ierarhului în mijlocul preoților și al credincioșilor este o mare bucurie și o mare binecuvântare. Tema dezbătută astăzi, Preoți și credincioși în lucrarea Evangheliei. Patriarhia Română – 100 de ani, ne-a adus aminte de importanța Evangheliei în viața poporului binecredincios și în viața noastră, a preoților. Părintele Ionuț Crețu ne-a adus aminte de chipuri luminoase de preoți din zona Protoieriei Dorohoi, care au slujit Evanghelia și poporul, ne-a declarat părintele protopop Ionuț-Ștefan Apetri.
Conferințele preoțești se vor derula în fiecare din cele treisprezece protoierii din Arhiepiscopia Iașilor și vor fi prezidate de către Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan sau de către delegatul chiriarhului. Un preot din fiecare protopopiat va prezenta un referat pe tema propusă, sesiunea continuă cu dezbateri pe subiectul prezentat, iar clericii vor primi, la final, îndemnuri pastorale din partea ierarhului. La finalul întâlnirii, Părintele Mitropolit a acordat mai multe audiențe clericilor botoșăneni. (sursa : doxologia.ro)
Marți, 29 aprilie 2025, în Sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan Iași, a avut loc etapa eparhială a Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”, ediția a XVII-a. Evenimentul a adunat în Capitala Moldovei 13 echipe catehetice, câștigătoare ale etapelor pe protoierii.
Protopopiatul Dorohoi a fost reprezentat de echipa formată din grupul catehetic „Luminătorii” de la parohia „Nașterea Maicii Domnului” Broscăuți, îndrumat de pr. Crețu Vasile Ionuț și grupul catehetic „Prietenii Sfinților Împărați” de la parohia „Sf. împărați Constantin și Elena” Broscăuți, îndrumat de pr. Pristavu Cosmin Constantin. Cei 47 de copii înscriși au realizat proiectul „Tinerii de astăzi-moștenitorii Centenarului”, luând parte la 3 cateheze pe tema anului omagial și 4 activități deosebite: un workshop de confecționat cruciulițe, un pelerinaj la Mănăstirea Sihăstria – pe urmele părintelui Cleopa, un atelier în cadrul căruia au fost realizate semne de carte și o conferință care a avut ca invitat pe pr. Irimia Vasile, protopop emerit de Suceava, fiu al satului Broscăuți. De asemenea, tinerii au realizat și o expoziție cu obiecte vechi, care au aparținut credincioșilor din parohii în secolul trecut. O importanță deosebită în realizarea proiectului a avut-o colaborarea cu Consiliul local Broscăuți, Școala gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți, prin prof. de Religie, Zugravu Claudiu și TCS Media din aceeași localitate. Proiectul „Tinerii de astăzi-moștenitorii Centenarului” a fost răsplătit cu PREMIUL al II-lea, primind aprecierea juriului, format din prof. univ. dr. Carmen Bolocan – președinte, prof. dr. Denisia Elena Mănoiu, inspector școlar pentru disciplina religie ISJ Neamț și prof. dr. Mihai Giosan, inspector școlar pentru disciplina religie ISJ Neamț. „Ziua aceasta a avut o importanță deosebită și o încărcătură emoțională puternică. M-am simțit onorată să particip la un astfel de concurs și să pot împărtăși oamenilor impresiile mele despre credința oamenilor de la început până în prezent. Am întâlnit oameni noi și am învățat lucruri interesante. Am reușit să văd și alte perspective asupra temei și mi-am dat seama de modul în care lucrează Dumnezeu prin oameni și cum face ca aceștia să se afle împreună în numele Său. Aș dori să adaug că nu am trecut singură prin această experiență ci mi-au fost alături colegii și preoții parohi, înfruntând împreună provocările zilei. Doresc să le mulțumesc pentru această oportunitate și pentru nenumăratele povețe!”(Ivan Anca Mariana, 14 ani, grupul parohial „Luminătorii”) „Sunt foarte recunoscător pentru că am putut participa la acest concurs și pentru că am avut ocazia de a spune câteva cuvinte despre proiectul nostru în fața comisiei de jurizare și a celorlalți participanți. A fost o zi frumoasă în care am învățat lucruri noi de la toate grupurile parohiale prezente.”(Brânzilă Alexandru Vasile, 15 ani, grupul parohial „Luminătorii”) „Sunt profund recunoscătoare că am avut ocazia să fac parte din acest proiect atât de frumos. Experiența în sine a fost o adevărată binecuvântare, iar faptul că am câștigat locul 2 este o bucurie imensă pentru mine. Mă simt onorată, împlinită și recunoscătoare tuturor celor care au fost alături de mine pe acest drum. Premiul nu e doar o diplomă, ci o confirmare că munca noastră a avut impact. A fost o zi plină de inspirație, în care am văzut cât de mult bine se face în comunitățile noastre prin implicare, credință și dăruire. Prezentarea proiectelor câștigătoare a fost un prilej de învățare – am simțit că fac parte dintr-o familie mare, unită prin aceleași valori. Prin participarea la proiectul „Tinerii de astăzi, moștenitorii Centenarului”, am dobândit o mai mare conștientizare a valorilor care ne definesc ca popor: credința, jertfa, curajul și dragostea de neam. La nivel sufletesc, m-am simțit mai aproape de rădăcinile mele, de trecutul care ne-a făcut ceea ce suntem azi. Moral, am învățat ce înseamnă responsabilitatea de a duce mai departe aceste valori, nu doar prin cuvinte, ci prin fapte. M-am simțit inspirată să devin un tânăr mai implicat, mai atent la ceilalți și mai credincios în misiunea pe care o am în lume.” (Vițalariu Cezara, 18 ani, grupul parohial „Prietenii Sfinților Împărați”) Proiectul catehetic „Tinerii de astăzi, Moștenitorii Centenarului” a avut un impact semnificativ asupra formării duhovnicești și culturale a tinerilor participanți. Prin activitățile desfășurate – cateheze, pelerinaje, ateliere și întâlniri – aceștia au avut ocazia să descopere mai profund valorile Ortodoxiei, jertfa înaintașilor și frumusețea moștenirii spirituale românești. Implicarea activă i-a ajutat să-și consolideze credința, spiritul de echipă și conștiința apartenenței la Biserică. Pentru mulți, acest proiect a însemnat nu doar o experiență educativă, ci o adevărată călătorie sufletească spre lumină și responsabilitate.(IvanAnca Mariana, Brânzilă Alexandru Vasile, Vițalariu Cezara)
În ciuda progresului tehnologic și al confortului sporit al vieții moderne, omul contemporan se confruntă adesea cu dileme existențiale profunde. Valorile tradiționale par să se erodeze, generând ceea ce unii numesc criza valorilor. În paralel, relativismul moral devine tot mai răspândit, punând sub semnul întrebării existența unor adevăruri morale obiective. Tehnologia, cu beneficiile și dependențele sale, afectează modul în care trăim și interacționăm, contribuind paradoxal la izolarea socială într-o lume tot mai conectată virtual.
Criza valorilor desemnează sentimentul că valorile tradiționale – precum onestitatea, respectul, compasiunea – și-au pierdut din forța normativă în societatea actuală. Multe dintre reperele morale care altădată ghidau viețile oamenilor apar astăzi ca fiind relativizate sau ignorate. Modernitatea a adus schimbări rapide, punând la încercare capacitatea societății de a menține un set coerent de valori. Zygmunt Bauman, în conceptul său de „modernitate lichidă„, arată cum instituțiile și valorile devin tot mai fluide și nesigure în lumea contemporană, forțând indivizii să se adapteze constant. Într-o astfel de lume, vechile certitudini sunt înlocuite de întrebări, generând o angoasă existențială colectivă.
Acest fenomen poate fi pus în perspectivă prin prisma filosofiei moderne. Friedrich Nietzsche, de exemplu, a vorbit despre „moartea lui Dumnezeu” – metaforă prin care desemna dispariția valorilor supreme sau absolute din viața omenirii. În „Știința voioasă”, Nietzsche exclamă: „Dumnezeu a murit! Dumnezeu rămâne mort! Și noi l-am ucis!”, sugerând că societatea modernă, prin secularizare și scepticism, a eliminat fundamentul metafizic al valorilor. Consecința ar fi un vid axiologic (lipsa valorilor) care îi lasă pe oameni fără un sens clar al binelui și răului. Romanul „Frații Karamazov” al lui Feodor Dostoievski explorează o idee asemănătoare prin personajul Ivan Karamazov, căruia i se atribuie afirmația: „Dacă Dumnezeu nu există, atunci totul este permis.” Această frază sintetizează teama că, în absența unei autorități morale supreme, oamenii nu mai au repere și orice acțiune devine justificabilă.
Pe de altă parte, gânditori religioși ca Sfântul Augustin au evidențiat necesitatea unei relații cu transcendentul pentru împlinirea ființei umane. Augustin scrie în „Confesiuni” o frază celebră: „Neliniștită este inima noastră până ce nu-și află odihna în Tine (Doamne)”. Această idee subliniază setea ontologică a omului pentru absolut, pentru un sens mai înalt, sugerând că doar ancorarea în valorile spirituale poate alina criza interioară. Astfel, criza valorilor ar putea fi interpretată ca simptom al îndepărtării omului modern de dimensiunea spirituală.
În fața acestei crize, soluțiile propuse variază. Unii filosofi contemporani pledează pentru reînnoirea dialogului între tradiție și modernitate, între rațiune și credință, cu scopul regăsirii unor valori comune. De pildă, Alasdair MacIntyre, în „După virtute”, argumentează că redescoperirea eticii virtuților (precum cele discutate de Aristotel) ar putea oferi societății un nou fundament moral. Teodor Baconschi, teolog și diplomat român contemporan, a discutat și el despre revalorizarea creștinismului cultural european ca antidot la relativismul moral și la vidul axiologic resimțit în prezent. În esență, pentru a depăși criza valorilor, omului modern i se sugerează să reconecteze prezentul cu înțelepciunea trecutului și cu transcendența, regăsind astfel un fir conducător al vieții morale.
Relativismul moral și dilemele etice
Relativismul moral este concepția conform căreia valorile morale nu sunt absolute, ci depind de contextul cultural, istoric sau de preferințele individuale. În lumea de astăzi, această perspectivă câștigă teren: ceea ce este considerat bine într-o societate poate fi considerat rău în alta, iar indivizii sunt adesea încurajați să-și “urmeze propria conștiință”, chiar dacă aceasta contravine normelor comunității. Această tendință ridică dileme profunde. Pe de o parte, relativismul moral promovează toleranța și înțelegerea diversității de valori; pe de altă parte, duce la întrebarea dacă mai putem vorbi de vreo valoare universală sau de vreo normă etică general valabilă.
Rădăcinile relativismului moral pot fi găsite încă din Antichitate. Protagoras, un sofist grec, afirma: „Omul este măsura tuturor lucrurilor”, sugerând că adevărul depinde de percepția subiectivă a fiecărui individ. Platon critică această viziune în dialogul „Teetet”, încercând să apere existența unor adevăruri obiective. În modernitate, relativismul a fost alimentat de prăbușirea consensului religios și de pluralismul cultural. Friedrich Nietzsche și Jean-Paul Sartre au susținut, fiecare în felul său, că omul trebuie să-și creeze propriile valori într-o lume lipsită de sens dat dinainte, Nietzsche proclamând necesitatea transvaluării tuturor valorilor, iar Sartre vorbind despre condamnarea omului la libertate, adică la responsabilitatea totală de a-și defini esența și valorile în absența unui Dumnezeu.
Dilema centrală a relativismului moral este următoarea: dacă toate valorile sunt relative, cum putem condamna ferm răul? Dacă binele și răul depind doar de opinie sau context, se relativizează însăși ideea de justiție. De exemplu, practici condamnabile dintr-o perspectivă universală ar putea fi justificate prin prisma cutumelor locale, ceea ce creează tensiuni între drepturile omului și tradiții culturale.
În plan religios, relativismul moral este adesea contracarat prin afirmația existenței unui adevăr obiectiv, de origine divină. Papa Benedict al XVI-lea a avertizat în repetate rânduri împotriva „dictaturii relativismului„, care nu recunoaște nimic ca definitiv și lasă doar propriul ego și propriile dorințe ca măsură ultimă. Prin aceasta, sublinia pericolul ca, negând orice adevăr absolut, societatea să devină vulnerabilă la manipulări ideologice sau la derive nihiliste.
Soluțiile la dilemele relativismului moral nu sunt simple. O abordare echilibrată cere recunoașterea complexității morale a lumii (nuanțe, excepții, diferențe culturale) fără a renunța la căutarea unor principii morale de bază comune tuturor oamenilor. Filosoful John Rawls, de exemplu, a propus conceptul de „consens prin suprapunere” – ideea că într-o societate pluralistă, oameni cu viziuni diferite pot cădea de acord asupra unui nucleu minimal de principii (precum dreptatea, libertatea și respectul reciproc). Astfel, chiar dacă justificările lor ultime diferă (religioase, umaniste, utilitariste etc.), coexistența morală este posibilă prin acceptarea unor valori împărtășite practic.
Impactul tehnologiei asupra vieții umane
Tehnologia modernă este una dintre cele mai importante forțe care modelează lumea de astăzi. Inovațiile digitale ne-au transformat modul de a comunica, de a lucra, de a învăța și chiar de a gândi. Beneficiile sunt evidente: acces instantaneu la informație, automatizare care ușurează munca fizică și intelectuală, posibilitatea de a menține relații la distanță etc. Cu toate acestea, impactul tehnologiei asupra vieții umane este ambivalent și ridică dileme etice și existențiale importante.
Pe de o parte, tehnologia promite eliberarea omului de constrângeri naturale și eficientizarea vieții. Optimismul tehnologic ne face să sperăm că, prin știință și inovație, vom rezolva problemele societății: boli incurabile, poluare, sărăcie, izolarea geografică. În multe privințe, tehnologia chiar a îmbunătățit calitatea vieții și a extins limitele cunoașterii umane. De exemplu, proiectele de inteligență artificială promit să asiste deciziile umane în moduri inimaginabile cu o generație în urmă, iar internetul democratizează accesul la educație.
Pe de altă parte însă, filosofi și sociologi atenționează asupra costurilor ascunse ale dependenței de tehnologie. În romanul „Minunata lume nouă”, Aldous Huxley imagina o societate în care fericirea este menținută artificial, iar autenticitatea vieții umane este pierdută. Deși fictiv, avertismentul lui Huxley rezonă astăzi: tehnologia poate crea confort, dar și alienare. Oamenii moderni riscă să devină prizonierii ecranelor, să confunde realitatea virtuală cu cea concretă și să-și piardă capacitatea de contemplare și profunzime spirituală. Sherry Turkle, profesoară de studii sociale ale științei și tehnologiei la MIT, a scris în „Alone Together” despre modul în care ajungem să „așteptăm mai mult de la tehnologie și mai puțin unii de la alții„, paradoxal fiind „împreună, dar singuri” – adică conectați digital, dar deconectați emoțional.
Un aspect al dilemei tehnologice este și transumanismul – mișcarea ce susține folosirea tehnologiei pentru a depăși condiția umană, de la prelungirea vieții până la augmentarea inteligenței. Asemenea idei stârnesc entuziasm, dar și temeri etice: Ce înseamnă să rămânem umani într-o eră a mașinilor inteligente?Unde tragem linia între terapie și „îmbunătățire” artificială? Filosofi ca Yuval Noah Harari și Nick Bostrom discută despre viitorul omenirii confruntat cu posibilitatea creării unei superinteligențe sau a modificării radicale a speciei umane. Unii teologi și gânditori religioși avertizează că o astfel de perspectivă riscă să ignore dimensiunea spirituală a omului și demnitatea lui, reducându-l la un obiect al ingineriei.
Pentru a naviga impactul tehnologiei, este esențial un discernământ etic. Societatea are nevoie de dezbateri aprofundate privind tehnologia: Cum o integrăm fără să ne pierdem umanitatea?Martin Heidegger, deși scria într-o epocă anterioară revoluției digitale, a oferit o perspectivă utilă în eseul său „Întrebarea privitoare la tehnică”: tehnologia nu e neutră; modul în care o folosim ne modelează viziunea despre lume și despre noi înșine. Heidegger avertiza asupra pericolului ca omul să vadă lumea doar prin prisma utilității (en. enframing), pierzând legătura cu ființa (esența lucrurilor). Aplicat zilelor noastre, avertismentul lui ne îndeamnă să nu lăsăm algoritmii și eficiența să devină singurele criterii ale vieții bune, ci să păstrăm spațiu pentru reflecție și conexiune umană reală.
Izolarea socială în epoca conectivității
Unul dintre paradoxurile societății contemporane este că, deși suntem mai conectați ca oricând prin rețele de socializare și comunicare instantanee, mulți oameni se simt tot mai singuri. Izolarea socială a devenit o preocupare majoră pentru sociologi și psihologi. Sunt studii care arată că sentimentul de singurătate a crescut, în special în rândul tinerilor, în ciuda (sau poate din cauza) utilizării intense a platformelor sociale online.
Aristotel, în „Politica”, afirma că omul este prin natura sa un animal social (zoon politikon), subliniind că realizarea noastră ca ființe umane depinde de viața în comunitate și relațiile cu ceilalți. În mod tradițional, familia, comunitatea locală, biserica, școala – toate erau cadre care asigurau individului un simț al apartenenței și sprijin emoțional. În modernitatea târzie însă, aceste structuri sociale s-au fragilizat. Individualismul promovat de cultura contemporană încurajează autonomia personală, dar uneori în detrimentul coeziunii sociale. Oamenii se mută frecvent în căutarea oportunităților, comunitățile se anonimizează, iar interacțiunile față-în-față sunt înlocuite de cele mediate de ecrane.
Emil Cioran, gânditorul român, a surprins poetic această alienare modernă: „ne naștem singuri, trăim singuri, murim singuri”, sugerând că singurătatea este o constantă a condiției umane. Dar în contextul actual, această singurătate existențială e agravată de stilul de viață. Erich Fromm, un psihanalist și filosof social, a scris despre „singurătatea omului modern”, explicând că, rupându-se de tradiții și comunitate, individul resimte o anxietate profundă, pe care încearcă să o compenseze prin conformism sau consum.
Tehnologia contribuie și ea la izolarea socială, așa cum am menționat. Rețelele de socializare pot crea iluzia de conexiune, dar lipsește adesea profunzimea și autenticitatea relațiilor umane. Comunicarea online tinde să fie fragmentară, orientată spre imagine, generând comparații sociale care pot accentua sentimentul de inadecvare sau excludere. Sociologii vorbesc despre o adevărată „epidemie a singurătății” în țările dezvoltate, cu efecte negative asupra sănătății mentale și fizice (rata crescută de depresie, anxietate, chiar afectarea sistemului imunitar).
În context religios, izolarea are și o dimensiune spirituală. Comunitatea credincioșilor (Biserica, în cazul creștinismului) a fost dintotdeauna văzută ca un antidot la singurătate, un spațiu de comuniune și solidaritate. Dostoievski, în romanul „Demonii”, nota că „Secretul existenței umane nu constă doar în a trăi, ci în a avea pentru ce trăi”. A avea pentru ce trăi implică de multe ori și a avea pentru cine să trăiești – adică a fi în relație semnificativă cu ceilalți și a contribui la binele lor.
Pentru a contracara izolarea socială, se propun mai multe direcții: reconstruirea comunităților locale, promovarea unor spații de întâlnire reale (cluburi, centre comunitare, evenimente culturale), educație emoțională care să îi ajute pe tineri să dezvolte relații sănătoase și autentice. De asemenea, un echilibru în folosirea tehnologiei este esențial: dacă rețelele sociale devin un substitut al vieții reale, e nevoie de o reevaluare a modului în care ne investim timpul și atenția. Psihologii recomandă deconectarea periodică (digital detox) și exersarea abilităților de comunicare față-în-față.
Concluzie
„Dilemele omului modern” sunt, în esență, expresii noi ale vechilor întrebări pe care umanitatea și le-a pus de milenii: Ce este binele?, Ce conferă sens vieții?, Cum să trăim împreună?. Criza valorilor ne arată că progresul material nu garantează automat progresul moral, iar vidul spiritual poate naște neliniști adânci. Relativismul moral ne provoacă să găsim un echilibru între respectul pentru diversitate și afirmarea unor adevăruri morale fundamentale. Tehnologia, deși ne sporește puterile, ne pune în fața alegerii de a o folosi înțelept, fără a ne pierde umanitatea și fără a ne izola unii de alții. Iar izolarea socială ne reamintește de natura noastră socială intrinsecă și de nevoia de comunitate și iubire.
Privind înainte, omul modern are nevoie de un dialog interdisciplinar și intergenerațional: între filosofi și tehnologi, între oameni de știință și teologi, între tineri și vârstnici. Numai astfel putem naviga dilemele complexe ale prezentului. Platon și Aristotel ne oferă fundamentele rațiunii și ale eticii virtuoase; Augustin și tradițiile spirituale ne reamintesc de adâncimea sufletului și de setea lui de absolut; Dostoievski și Nietzsche ne pun în față oglinda conștiinței zbuciumate a omului dezrădăcinat; Bauman, Fromm și alți sociologi ne arată radiografia societății actuale cu riscurile și speranțele ei.
În final, soluția la dilemele omului modern nu va veni nici din întoarcerea exclusivă spre trecut, nici din îmbrățișarea oarbă a oricărei noutăți, ci dintr-o sinteză creatoare. Aceasta implică redescoperirea valorilor perene – precum adevărul, binele, frumosul, dragostea – și adaptarea lor la contextul actual, prin rațiune critică și deschidere spirituală. Numai așa omul modern își poate depăși crizele, transformând dilemele în ocazii de creștere interioară și de reînnoire a societății.
Bibliografie (selectivă)
Aristotel, Politica – despre natura socială a omului și organizarea vieții în cetate.
Sfântul Augustin, Confesiuni – reflecții despre neliniștea inimii în absența lui Dumnezeu.
Platon, Dialoguri (în special Teetet) – discuția despre relativismul cunoașterii (Protagoras).
Feodor Dostoievski, Frații Karamazov – dileme morale și religioase, faimoasa afirmație a lui Ivan Karamazov.
Friedrich Nietzsche, Știința voioasă – anunțul „morții lui Dumnezeu” și implicațiile pentru criza valorilor.
Zygmunt Bauman, Modernitatea lichidă – analiză sociologică a schimbărilor și insecurității valorilor în lumea contemporană.
Sherry Turkle, Alone Together – studiu al efectelor tehnologiei asupra relațiilor umane și sentimentului de singurătate.
Alasdair MacIntyre, După virtute – propune revenirea la etica virtuților ca răspuns la fragmentarea morală modernă.
Papa Benedict al XVI-lea, Discursuri și omilii – avertismente asupra relativismului moral.
Emil Cioran, Pe culmile disperării – meditații despre condiția umană și singurătate.
Slova Creștină de Dorohoi 