Mulți dintre cei ce lucrează (și) duminica se scuză cu această afirmație: Sunt nevoit să lucrez! Sunt cred și unele excepții, însă cei mai mulți nu consideră a fi atât de gravă încălcarea poruncii Domnului: „Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește!” (porunca a IV-a din Decalog). Alții se întreabă, mai în glumă sau în serios: „Dar o fi având nevoie Domnul de ziua aceasta? Ce îi folosește lui dacă o țin sau nu?”
O istorioară zice despre un maestru pantofar, om sărac cu familie grea, care lucra din greu și în ziua Domnului – Duminica. Iar dacă cineva îi spunea că asta nu e bine, îi răspundea îndârjit: „eu am o casă grea.. trebuie să lucrez și Duminica”.
Un credincios se apropie de el și îi zise: dragul meu, ia seama, ești într-o mare greşeală crezând că nu poţi trăi dacă nu lucrezi Duminica. Eu cred că tocmai pentru asta o duci așa greu fiindcă lucrezi Duminica. Uite, facem azi un legământ. Eu sunt un om cu avere și iată îţi dau cuvântul meu, între martori, că îţi voi plăti eu tot ce crezi că vei păgubi într-un an, nelucrând Duminica. Îti voi plăti paguba ce crezi că o vei avea în cele 52 de duminici, însă cu condiţia: să mergi regulat la biserică. Iar la sfârșitul anului eu îți cer numai atât: să-mi spui în fața lui Dumnezeu, câtă pagubă crezi că ai avut faţă de anul trecut în care ai lucrat Duminica – și eu îți voi plăti imediat această pagubă. Și întăriră acest legământ cu martori.
La împlinirea anului: „ei, iată s-a împlinit anul și am venit. Ți-ai făcut socoata cât trebuie să-ți plătesc?” „O, dragul meu – răspunse lăcrimând pantofarul – nu trebuie să-mi plătești nimic. De când n-am mai lucrat Duminica și în timpul acesta am cercetat biserica – mi-au mers toate lucrurile de minune. Mai înainte aveam numai o capră, iar acum am o vacă. Mai înainte aveam numai un bordei, iar acum am o căsuță nouă. Fii binecuvântat om al lui Dumnezeu și binecuvântată să fie Sf. Biserică. În ea am aflat eu și familia mea ceea ce ne lipsea. Casa noastră era mai înainte un iad, iar acum este un mic rai, plin de pace și binecuvântare.
De luat aminte din pilda aceasta e că atunci când nu muncim și respectăm ziua Duminicii, o aducem ca prinos de cinstire Domnului iar El ne răsplătește cu mult mai mult decât am fi putut noi agonisi din rodul muncii noastre. (Pr. Șușu Ioan Vasile)
Pilda Evangheliei de azi este atât de actuală încât te întrebi cum e posibil totuși ca după aproape 2000 de ani să ne mai aflăm în aceeași stare ca oamenii din vremea aceea? Chiar nu am învățat nimic? Nu am reușit să evoluăm câtuși de puțin?
Sunt trei aspecte care fac referire la pilda de azi pe care doresc să le evidențiez:
1. Chemarea lui Dumnezeu să fim părtași cu El la Cină. Suntem invitații lui Dumnezeu la o Cină mare! Nu ne cere să aducem nimic, doar să venim… Cina o putem înțelege și ca o pregustare a Împărăției Lui! Cina reprezintă bucurie, comuniune, viață… Oamenii refuză bucuria, dar aleargă după griji, refuză părtășia la masa (cea fără prea mult efort) și alege povara.
2. Scuzele omului sunt lucruri bune în sine, de cele mai multe ori justificate, dar toate au ceva în comun: pun mai presus de Dumnezeu toate grijile acestei lumi! (ogorul reprezintă averea, boii reprezintă munca sau cariera, căsătoria reprezintă relațiile cu ceilalți). „Doamne, n-am timp…”, „Mai târziu, când voi fi mai liber…”, „Duminica e singura mea zi…” și pot continua deoarece scuze putem găsi pentru a masca adevărul, față de oameni, dar față de Dumnezeu?? Dacă Dumnezeu (care știe toate ce sunt în inima omului) ar bate astăzi la ușa vieții mele, ce scuză aș mai avea?
3. Mântuirea nu e garantată de simplul fapt că suntem pe lista de invitați la cină! Nu e de ajuns doar atât, să nu ne lăsăm înșelați! Dumnezeu nu ne constrânge, nu ne vrea cu forța să luăm parte la Cină pentru că nu și-ar împlini rostul: bucuria comuniunii! Însă putem vorbi de o insistență a iubirii Sale față de noi… Consecința neparticipării la Cină nu e pedeapsa! Nu suntem pedepsiți de Dumnezeu! Cea mai mare durere pe care o va simți omul e când va conștientiza că a pierdut comuniunea, a pierdut statutul de invitat din nepăsare, din ignoranță, pentru că el a ales așa! (Pr. Șușu Ioan Vasile)
„Să trăieşti necununat înseamnă să fii încontinuu cu sabia scoasă la Dumnezeu! Cei necununați trăiesc în păcatul curviei. Cinci categorii de oameni nu se îngroapă în cimitir: spânzuraţii, nebotezaţii, sectanţii (ereticii), ateii şi necununaţii. Biserica n-are oprelişti în cimitir pentru criminali, dar pentru necununaţi da. Ei nu se îngroapă în cimitir. De aici vedeţi cât este de grav păcatul necununiei” (Părintele Nicolae Tănase).
„Dacă cel ce are țiitoare nu voiește să o lase, nici să se binecuvânteze însoțirea lor, și să o aibă după binecuvântare, de la acela nu se cuvine a se primi cele ce le dăruiește bisericii, deoarece prin fapte hulește legile ei dumnezeiești disprețuindu-le” (Canonul 34 al Sf. Nichifor Mărturisitorul).
Ce este concubinajul?
Concubinajul este o formă de conviețuire din ce în ce mai întâlnită în societatea modernă, în care „un bărbat cu o femeie conviețuiesc fără a îndeplini condițiile legale de căsătorie”. În schimb, Codul civil ne definește căsătoria ca fiind „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii, în scopul de a întemeia o familie”.
Ce înțelegem de fapt din aceste două definiții? Un prim lucru: fuga de responsabilități! Al doilea: tinerii noștri vor să fie liberi, însă de fapt ei maschează sub această „scuză” individualismul, egoismul și narcisismul din ei! Iar un ultim aspect, în legătură cu celelalte și care aș zice că e cel mai grav: izgonirea lui Dumnezeu din viața lor! Taina Cununiei fiind de fapt chemarea lui Dumnezeu să binecuvinteze dragostea dintre cei doi…
Ca să întăresc cuvintele de mai sus vă redau și textul acesta juridic care face referire la concubinaj și care spune așa: „uniunea de interese – astfel cum este trasată în căsătorie de regimul matrimonial ales și de restul prevederilor legale aplicabile – nu există”. Cu alte cuvinte, cei doi nu au drepturi și obligații reciproce, nu trebuie să dea socoteală de gestiunea financiară proprie, pot să ascundă valoarea reală a salariilor câștigate, iar bunurile aparțin fiecăruia după cum le-a cumpărat fiecare.
Consecințele concubinajului sunt grave și din păcate sunt trecute ușor cu vederea! Primul ar fi de exemplu faptul că „anul 2024 este anul cu cele mai puține nașteri din ultimul secol”! De asemenea și faptul că în România, puțin peste o treime din copiii României se nasc în afara căsătoriei! Procentajul s-a dublat față de anul 1989 când era circa 16-17 % !
Unii vor zice că nu mai contează dacă se nasc copii în afara căsătoriei, ci important e că se nasc! Consecințe vor fi cu siguranță… Că nu vrem să le conștientizăm sau nu ne gândim câtuși de puțin la ”moștenirea” care cade pe umerii urmașilor noștri sau chiar asupra acestui popor mi se pare nu indiferență ci prostie!
Concubinajul la Dorohoi.
Am găsit un articol care stă în strânsă legătură cu tema articolului, în care presa vremii ne relatează un eveniment ce a avut loc în orașul Dorohoi în luna iunie 1940. Titlul articolului este „Cununarea a 30 de perechi de concubini la Dorohoi” și spune așa:
„Din iniţiativa «Societăţii Naţionale Ortodoxe a Femeilor Române» – filiala Dorohoi şi cu concursul d-lui prefect Dem. Giurgiuveanu, a avut loc cununia a unui număr de 30 perechi de concubini. După terminarea slujbei religioase la Catedrala oraşului, cele 30 perechi care trăiau fără a avea binecuvântarea Bisericii, au primit cununia religioasă.
În prezenţa unei numeroase asistenţe, din care am reţinut pe dl. şi d-na prefect E. Giurgiuveanu – nuni, dl. şi d-na colonel Aurel Bantaş – primarul oraşului, d-na Aurelia Constantinescu, dl. C. N. Iancu, d-na dr. Enăchescu, dl. dr. T. Ceapara, dl. farmacist Gh. Timuș, subprefect Gh. Moraite, arh. Mihai Bogrea, col. Alex. Marino, pretor Ungureanu, d-na Tipa, doamnele institutoare Cuparencu, Marcu, Robu, Mosinschi, dl. avocat C-tin Bossie – secretarul general al Primăriei, dl. Florescu – directorul B.N.R.
Ceremonialul Cununiei a fost oficiat de preoţii: Protoiereu Dr. Alex. Sandovici, Econ. Dr. D. Furtună, Vasile Anghelea, Munteanu, Ștefănescu, O. Rotărescu şi diaconii Sandovici şi Roşca. Nunii au fost dl. prefect Giurgiuveanu cu d-na şi dl. primar Aurel Bantaș cu d-na dr. Enăchescu. La sfârşit, Pr. Protoiereu a luat cuvântul arătând marea însemnătate a acestui act.
De aici, asistenţa împreună cu perechile, s-au îndreptat spre Palatul administrativ. Aici dl. prefect Dem. Giurgiuveanu scoate în evidenţă actul, spunând că va continua asemenea iniţiative. D-na dr. Enăchescu, spune că ziua de azi în viaţa celor care au trecut în rândurile drepţilor creştini, este o zi care nu se va putea uita. D-na profesoară Aurelia Constantinescu evidenţiază că instituţia căsătoriei este patrimoniul cel mai sfânt al unei naţiuni, pe care se reazămă însăşi temelia ei”. Aceste ultime cuvinte din articol sunt cuvinte de aur care subliniază cel mai potrivit importanța căsătoriei: „instituția… patrimoniu… sfânt… națiuni… temelia…”. Să luăm aminte!
Slova Creștină de Dorohoi 