Te-ai născut cu o misiune
Să spui dreptatea în lume.
Ai fost pustnic desăvârșit,
Cum, doar la Ioan s-a întâlnit.
De Dumnezeu ai fost trimis,
Unde, liniștea ți-a promis.
La un rău, în izolare,
Departe de lumea mare.
Dumnezeu a vrut să vină,
Într-o adiere lină.
Corbul, cu carne, te hrănea,
Că, Dumnezeu îl trimitea.
Trei ani, cerul, ai fost legat,
Și peste pământ n-a plouat.
Că, la idoli se închinau,
Și pe Dumnezeu îl uitau.
La o văduvă ai plecat,
Săracă și cu un băiat.
De la femeia sărmană,
Ai cerut, apă în cană.
Care, făină, nu mai avea,
Decât, pentru copil și ea.
Și de acolo ai cerut,
O turtă să fie făcut.
Și a făcut cu chiu cu vai,
Și o minune făceai,
Mâncarea nu s-a terminat,
Și gazdele s-au săturat.
Și a fost un necaz mare,
Că, băiatul gazdei moare.
Și pe tine te-a acuzat,
Că, ai vădit-o de păcat
Și te-ai suit în foișor,
Punând, scumpul mamei odor.
Pe patul, unde ai dormit,
Și te-ai rugat în chip smerit.
Doamne, chiar și unde stau eu,
Vrei să aduci necazul greu?
Și cu rugăciune mare,
Copilul sta în picioare.
Și mama lui s-a bucurat,
Că, băiatul ei a înviat.
Regele fără credință,
Ce, aducea suferință.
Poporului celui credincios,
Și iubitor de cei frumos.
Dar, înțelept l-ai confruntat,
Pe cel ce trăia în păcat.
Că, aducea închinare,
La idoli fără valoare.
Credința regelui aveau,
Mulți proroci, care rătăceau.
De Dumnezeu ai fost trimis,
La Rege și vestea i-a zis.
Că, va veni ploaie curată,
Peste lumea îndurerată.
Că a fost o secetă grea,
Că, în Dumnezeu nu credea.
Având, femeie cu venin,
Și care aducea mult chin.
Prorocilor adevărați,
Și care, toți erau tăiați.
La curtea Regelui faimos,
Era cineva credincios.
Care, pe proroci îi iubea,
Și de dușmani îi ascundea.
Și pe alți proroci i-a hrănit,
Și cu grijă i-a ocrotit.
Pentru cal, departe mergea,
Că, hrană și apă n-avea.
Tot, de aceasta ai fost dus,
Unde, erai privit de sus.
De cel, ce stăpân se credea,
În țara, unde conducea.
Și ți-a pus o întrebare,
Dacă dai necazul mare.
Dar, înțelept i-ai arătat,
Că el, este cel vinovat.
Că, pe Dumnezeu părăsea,
Și la zeu păgân se ducea.
Și împreună ați convenit,
Pentru jertfa celui cinstit.
Și ai făcut un jertfelnic,
Lui Dumnezeu Cel puternic.
Punând, un vițel îngrășat,
Pe care, bucăți l-ai tăiat.
Apă, împrejur ai adus,
Dar, focul să ardă, n-ai pus.
Îndată, ce ai terminat,
Pe regele l-ai îndemnat.
Ca să facă ca și tine,
O jertfă, la fel de bine.
Dar, focul să nu pornească,
De vreo mână omenească.
Regele, sfatul, ți-a urmat,
Și jertfa sa, a așezat.
A pregătit frumos locul,
Fără să aprindă focul.
Pe rege, primul l-ai lăsat,
Să cheme, zeul adorat.
Începea să se lovească,
Și parada nebunească.
Făcând, mare invocare,
A chemat zeul cel mare.
După paradă nu venea,
Focul din cer, ce se dorea.
Văzând că n-are ajutor,
I-ai spus, să strige mai cu spor.
Că, poate se odihnește,
Sau poate călătorește.
Când, regele a terminat,
Pe Dumnezeul sfânt, l-ai chemat.
Ca să vină focul ceresc,
Pe jertfelnicul pământesc.
Glasul tău, a fost ascultat,
Și îndată te-a ajutat.
Jertfa ta, era aprinsă,
De puterea necuprinsă.
Atunci, poporul te-a urmat,
Și idolii i-a lepădat.
Pe, proroci falși, îi omorai,
Și adevărul apărai.
Când, Regele înțelegea,
Ce minune se petrecea.
Și în Dumnezeu a crezut,
Care, minunea a făcut.
Pe muntele Carmel urcând,
Unde, dezlegare făcând.
Și a venit ploaie mare,
Primind binecuvântare.
De la Dumnezeu Cel Slăvit,
Și care lumea a zidit.
După viața zbuciumată,
Ai strigat încă odată.
La Dumnezeu, din cerul sfânt,
Ca să te ia de pe pământ.
Pentru că, nu ești mai bun,
Decât a fost, al tău străbun.
Pe Elisei, l-ai pregătit,
Să fie proroc iscusit.
Și i-ai trimis, al tău cojoc,
Și te-ai suit în car de foc.
În Împărăția Cerească,
Și în ceata îngerească.
Unde, ești, un rugător,
Pentru poporul cinstitor!
Sfântul Proroc Ilie Tesviteanu, pomenit la 20 iulie.(Marius Viorel Girada)
Slova Creștină de Dorohoi 