Duminică, 18 ianuarie, după Sfânta Liturghie, am avut bucuria organizării unei cateheze cu un grup de adolescente, vitregite de iubirea caldă a familiei naturale – 15 tinere integrate în Complexul Social „Casa Mea”, fiind însoțite de doamna instructor coordonator Mihaela Barbălată.Tema catehezei a abordat una dintre cele mai sensibile aspecte din viața acestor tinere – „Iubirea – ca valoare creștină în viața tinerilor”.
Întâlnirea a avut loc în atmosfera caldă și primitoare a Bisericii „Sf. Împărați” din Dorohoi. Discuțiile purtate s-au concentrat pe importanța valorii creștine – iubirea – în viața noastră a tuturor, având ca model iubirea necondiționată și nesfârșită a lui Dumnezeu față de noi, oamenii.
Tinerele adolescente au primit îndrumarea de a duce până la capăt misiunea dragostei prin iertare, mulțumire și recunoștință, și față de cei care nu au reușit să-și împlinească rolul de părinte până la capăt, din motive neînțelese, încă. Dumnezeu – Iubire, știe și cunoaște neputințele și nevoile fiecăruia și, în contextul dat, a trimis mereu mesageri care, cu dragoste și dăruire, vor duce mai departe rolul de părinți. Credem că a avut un succes real cateheza de astăzi; tinerele adolescente au înțeles importanța iubirii lui Dumnezeu prin iertare și mulțumire față de aproapele, atât în context familial, cât și social. ( Pr. Elidor Pintili)
La data de 13 ianuarie a acestui an s-au împlinit șapte ani de la trecerea la cele veșnice a domnului Gheorghe Rotaru, ctitorul principal al bisericii „Sfântul Ilie” din cartierul Dealu Mare al municipiului Dorohoi, un om al faptelor, al credinței și al responsabilității față de comunitate.
Născut la 19 martie 1951, în satul Lunca, județul Botoșani, Gheorghe Rotaru a crescut într-o familie care i-a insuflat dragostea pentru credința ortodoxă, respectul pentru muncă și grija față de educația tinerilor. Aceste valori l-au însoțit pe tot parcursul vieții și s-au reflectat atât în activitatea sa profesională, cât și în implicarea socială și filantropică. După anul 1991, domnul Gheorghe Rotaru s-a numărat printre primii investitori locali de după Revoluție, punând bazele societății Nordic Romar SRL. Prin seriozitate, perseverență și spirit antreprenorial, a contribuit la dezvoltarea economică a municipiului Dorohoi și a zonei, oferind locuri de muncă și stabilitate multor familii. A înțeles că investiția în oameni, mai ales în tineri, este o investiție în viitorul comunității. Această convingere s-a concretizat într-o implicare deosebită în sprijinirea copiilor și tinerilor. A susținut financiar și logistic pregătirea sportivă a peste 150 de copii din Dorohoi, organizați în mai multe echipe de fotbal. Dincolo de rezultatele sportive obținute, această activitate le-a oferit copiilor șansa unei educații bazate pe disciplină, muncă în echipă și respect. Grija sa s-a extins și asupra satului natal, Lunca, unde a sprijinit amenajarea unei baze sportive destinată copiilor și tinerilor. Un loc aparte în viața sa l-a avut Biserica. Odată cu înființarea Parohiei „Sfântul Ilie” – Dealu Mare, în anul 2006, s-a alăturat Consiliului Parohial, iar din 2008 a îndeplinit cu dăruire și responsabilitate misiunea de epitrop onorific. A susținut încă de la început ridicarea bisericii, aflată atunci doar la stadiul de temelie, implicându-se personal și financiar în lucrările de construcție. Prin contribuția exclusivă a domniei sale și a familiei, au fost ridicate și celelalte edificii ale ansamblului parohial: Cancelaria Parohială, Centrul Social-Pastoral „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, clopotnița și clopotele bisericii. Încununarea acestei lucrări jertfelnice a avut loc la 24 septembrie 2017, când biserica a fost sfințită, iar ctitorul a primit, ca semn de recunoaștere, distincția „Crucea Moldavă” pentru mireni. Trecerea sa la cele veșnice, după o grea suferință purtată cu demnitate și credință, a lăsat un gol adânc în inimile familiei, ale credincioșilor și ale tuturor celor care l-au cunoscut. Fiind ctitor principal, a fost înmormântat în curtea bisericii pe care a zidit-o, rămânând pentru totdeauna legat de altarul pe care l-a slujit prin faptele sale. La șapte ani de la plecarea sa dintre noi, domnul Gheorghe Rotaru rămâne un model de dăruire, responsabilitate și dragoste față de copii, Biserică și comunitate. Lucrarea sa continuă să rodească în sufletele celor pe care i-a sprijinit și în viața parohiei Dealu mare. Veșnica lui pomenire din neam în neam! (Pr. Apetrei Ionuț-Ștefan)
Credinţa influenţează durerea. Așteptările pozitive aduc o ușurare a durerii (efectul placebo), iar așteptările negative duc la o creștere a durerii (efectul nocebo). Persoanele cărora li se administrează o tabletă de zahăr experimentează ameliorarea durerii datorită credinţei că tableta va acţiona împotriva durerii, chiar dacă tableta nu conţine nicio substanţă activă care să atenueze durerea. Pe de altă parte, dacă înainte de a fi înţepaţi cu un ac ni se spune că o să doară, vom simţi mai multă durere decât dacă ni s-ar fi spus că va fi o înţepătură ușoară. Aceste reacţii arată că așteptările și convingerile noastre influenţează durerea pe care o resimţim.
Un moment esențial în parcursul vindecării celui bolnav îl reprezintă credința în șansa vindecării sale. Mântuitorul zice: „Îndrăznește, fiule!”, adică ai încredere. Sau: „Crezi tu că te pot vindeca?”, da Doamne cred…
Pacientului care vine la medic, pentru a fi vindecat, i se cere încredere în priceperea celui care o să-l ajute să-și recapete sănătatea. Un elev va dobândi cu atât mai frumoase cunoștințe și atât mai bine i se va lumina mintea și deschide inima, cu cât mai repede se va convinge de prietenia celui ce-l are în față ca învățător și înțelegerea cum trebuie a raportului lor reciproc.
Suferinţa poate fi transfigurată prin credinţă. Dumnezeu nu este autorul suferinţei, însă El o îngăduie spre folosul omului într-un sens răscumpărător, pentru refacerea și recuperarea noastră. „Iată că boala mea se schimbă în sănătate” (Isaia 38,17).
Domnul Hristos nu cere totdeauna credință de la cei bolnavi. De pildă, nu cere credință de la cei care și-au pierdut conștiința din pricina vreunei boli. Însă celor care doreau să se vindece și veneau la El mânați de credință, Domnul le zicea: „Credința ta te-a mântuit” (Matei 9, 22; Marcu 5, 34; 10, 52; Luca 7, 50; 8, 48; 17, 19; 18, 42).
Cheia tainelor este credinţa şi pe ea a cerut-o Iisus de la toţi cei care cereau darurile Lui. În chemarea Sa cea către toţi oamenii, El a cerut credinţă, căci credinţa aduce de la sine şi cele ale legii şi ascultarea. Atunci când cu dinadinsul cereau vreun dar de la El, le răspundea: „De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede” (Mt. 9, 23).
Despre cei ce veneau pregătiţi cu o credinţă fierbinte în măreţia Sa dumnezeiască, El mărturisea cu uimire: „Nici în Israel n-am aflat atâta credinţă” (Mt. 8, 10). Iar în altă parte spune: „Văzând credinţa lor, spuse slăbănogului…” (Mt. 9, 2). Şi, în general, toată Sfânta Scriptură mărturiseşte că mijlocul prin care se dau harismele dumnezeieşti şi prin care se explică tainele este credinţa. Bună e deci credința, căci ne pregătește pentru harul dat de Dumnezeu, în timp ce îndoiala sau deznădejdea ne păgubesc. Omul care se îndoiește e nestatornic în toate căile lui și nu va primi de la Domnul nimic. (Pr. Avârvărei Dumitru)
Slova Creștină de Dorohoi 