Luni, 3 ianuarie 2025, a avut loc prima întâlnire din acest an a Cercului misionar Dorohoi, găzduită de Parohia Înălțarea Domnului – Loturi Enescu. Evenimentul a debutat cu săvârșirea Vecerniei, la care au participat enoriașii parohiei, împreună cu un sobor de preoți slujitori: Pr. Protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, Pr. Cătălin Ifrim, Pr. Daniel Precob, Pr. Georgel Chichioacă, Pr. Teodor-Cătălin Budacă, Pr. Ciprian Munteanu, Pr. Ciprian Șoptică, Pr. Silviu Chitic-Ciurciun și Pr. Ciprian Onea.
După slujba Vecerniei, preoții s-au retras în casa praznicală, unde s-a desfășurat ședința de lucru. Tema întâlnirii, intitulată „Mărturisitori români în secolul al XX-lea”, a fost prezentată de părintele Silviu Chitic-Ciurciun de la Parohia Înălțarea Domnului – cimitir. Referatul a fost urmat de dezbateri, moderate de părintele protopop, care a lansat spre dezbatere câteva întrebări: 1. Care este importanța jertfei mărturisitorilor pentru credința noastră astăzi? 2. Ce datorie au credincioșii față de această jertfă? 3. Care sunt exemplele de mărturisitori ce pot inspira tinerii de astăzi?
Fiecare dintre preoți a avut ocazia să își exprime gândurile și să sublinieze nevoia de a păstra vie memoria celor care au suferit pentru Hristos în temnițele comuniste.
Pr. Petru-Georgel Chichioacă a început, invocând citatul scriitorului creștin Tertulian: „Sângele martirilor este sămânța creștinilor”. Părintele a vorbit despre jertfa și martirajul creștinilor din primul veac apostolic, aspect regăsit și în viața mărturisitorilor din veacul XX: „Datoria noastră este de a păstra vie viața și faptele lor, trecerea acestora în rândul sfinților fiind un mod prin care ne putem aduce aminte de aceștia în mod permanent”.
Pr. Ciprian Munteanu a subliniat iubirea jertfelnică a martirilor: „În momentele cele mai grele, de durere și de tortură, aceștia se rugau la Dumnezeu, asemenea Mântuitorului pe Cruce, care se ruga la Tatăl ceresc să nu le socotească păcatul”.
Pr. Daniel Precob a evidențiat faptul că mărturisirea lui Hristos în perioada comunistă nu s-a făcut doar în închisori, ci și în societatea civilă: „Creștinii, prin felul lor de a fi, prin raportarea lor la credință, Biserică și Tradiție, au fost mărturisitori ai Lui Hristos”.
Pr. Ciprian Onea a vorbit despre etimologia cuvântului „martir” – cel care depune mărturie, explicând legătura dintre termenii „martir” și „mărturisitor”: „Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Evrei, capitolul 13, versetul 7, spune: «Aduceți-vă aminte de mai marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința». Cum putem noi astăzi să fim adevărați mărturisitori ai credinței în Hristos?
Pr. Protopop Ionuț-Ștefan Apetrei a adus în discuție ideea că ideologiile care distrug valorile creștine nu au dispărut complet: „Comunismul nu a plecat, el există sub o altă formă. După căderea blocului comunist, Dan Puric a mers la Mănăstirea Petru Vodă unde a purtat o conversație cu părintele Atanasie, spunând: «Am tăiat capul viperei». Călugărul, însă, s-a întristat zicând: «Acum veninul se va împrăștia în lume». Datoria noastră este să-i pomenim. Noi toți facem parte din aceeași frământătură, purtând în noi o parte din ei”. La întrebarea privind mărturisitorii care ne sunt la suflet, au fost invocate nume precum: Valeriu Gafencu, Bartolomeu Anania, Iustin Pârvu, Ilarion Argatu, Nil Dorobanțu, Iachint și Chesarie de la Putna, Dimitrie Bejan.
Cărțile recomandate pe această temă au fost:
„Oranki” și „Bucuria Suferinței” de Dimitrie Bejan, „Întoarcerea la Hristos” de Ioan Ianolide, „Memorii” de Bartolomeu Anania.
Întâlnirea s-a încheiat cu discuții și cu angajamente din partea părinților de a pune în practică proiecte concrete în parohiile lor pentru a aduce în lumină jertfa mărturisitorilor români din secolul XX. Pintre propunerile discutate au fost :
-tipărirea de icoane ale sfinților canonizați recent și distribuirea lor către credincioși. -pelerinaje la locurile unde au viețuit și pătimit acești mărturisitori. -proiecte pentru copii și tineri, incluzând realizarea de referate, eseuri, jurnale, desene și alte lucrări despre viața sfinților mărturisitori. Părintele protopop a încheiat întâlnirea, mulțumind participanților și subliniind necesitatea de a păstra vie memoria acestor martiri care continuă să fie modele de credință, curaj și iubire și deasemenea importanța de a aduce în fața credincioșilor aceste modele de sfințenie.
Sfinții mărturisitori ai veacului XX rămân lumini călăuzitoare pentru creștinii de astăzi. Prin exemplul lor, ei ne învață să rămânem tari în credință, indiferent de încercări, și să transmitem mai departe adevărul Evangheliei către noile generații.
Fiecare generație are datoria de a păstra vie memoria martirilor și de a o transmite mai departe, spre întărirea credinței. Mărturisitorii sunt nu doar trecutul nostru, ci și prezentul și viitorul, iar prin eforturile noastre, lumina lor va continua să lumineze calea generațiilor viitoare.(Pr. Onea Ciprian)
Comuniunea dintre preoți este una dintre dimensiunile fundamentale ale vieții bisericești, având rădăcini adânci în tradiția apostolică și în unitatea Trupului lui Hristos. Aceasta nu reprezintă doar o simplă colaborare administrativă sau organizatorică, ci o împreună-lucrare (sinergie) în Duhul Sfânt, prin care preoții sunt chemați să manifeste și să împărtășească harul lui Dumnezeu în mijlocul credincioșilor.
Această comuniune este un izvor de inspirație și putere, un factor esențial pentru eficiența și credibilitatea misiunii Bisericii în lume. Comuniunea lor este o expresie vie a unității Bisericii în diversitatea sa, oferind un exemplu concret de solidaritate și iubire creștină. Fiecare preot, deși își exercită misiunea pastorală în parohia sa, este parte integrantă a unei lucrări mai ample, care implică sprijin reciproc, colaborare și rugăciune comună, contribuind astfel la edificarea întregului Trup al lui Hristos.
1. Fundamentul teologic al comuniunii preoțești Comuniunea dintre preoți își are originea în însăși comuniunea Treimii. Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt trăiesc într-o unitate desăvârșită, oferind modelul suprem de comuniune pentru întreaga Biserică. În acest context, preoții sunt chemați să reflecte această unitate și armonie în slujirea lor comună, rămânând uniți în același scop – mântuirea sufletelor și slava lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel subliniază importanța unității în Trupul lui Hristos: „Căci precum trupul este unul și are multe madulare, iar toate madularele trupului, deși multe, sunt un singur trup, așa este și Hristos” (1 Corinteni 12, 12). Preoții, ca păstori ai turmei lui Hristos, sunt chemați să fie modele de unitate în slujire, să lucreze în armonie și să împărtășească aceeași viziune pastorală. De asemenea, comuniunea preoțească este întărită de participarea comună la Sfânta Liturghie. Altarul devine punctul central al unității, unde toți preoții se adună pentru a sluji împreună lui Hristos. Așa cum Trupul și Sângele Domnului sunt „una” în Euharistie, tot astfel preoții sunt chemați să fie uniți în misiunea lor, depășind orice diferențe personale sau locale. 2. Comuniunea ca factor de inspirație în lucrarea preoțească Comuniunea dintre preoți oferă un cadru de susținere reciprocă, unde fiecare slujitor poate găsi inspirație și încurajare. a) Schimbul de experiență Fiecare preot aduce cu sine un bagaj unic de cunoștințe, experiențe pastorale și spirituale. În cadrul cercurilor pastorale sau al altor întâlniri preoțești, acest schimb de idei și bune practici contribuie la o slujire mai eficientă și mai inspirată. Preoții pot învăța unii de la alții metode noi de a aborda provocările pastorale, de a lucra cu tinerii sau de a înfrunta dificultățile sociale din parohii. De exemplu, un preot dintr-o zonă urbană poate învăța de la un coleg din mediul rural cum să gestioneze comunitățile mai mici și cum să stimuleze participarea credincioșilor. În același timp, un preot din mediul rural poate beneficia de experiența colegului său în organizarea activităților cu tinerii sau a evenimentelor caritabile mai complexe. Astfel de schimburi nu doar că îmbunătățesc activitatea pastorală, ci creează legături puternice între slujitori. b) Sprijinul spiritual Comuniunea dintre preoți oferă un spațiu de rugăciune și susținere spirituală reciprocă. Rugăciunea în comun pentru lucrarea Bisericii și pentru reușita fiecărui slujitor în parte însoțește orice efort pastoral. Această unitate în rugăciune este o sursă de inspirație și energie spirituală. De exemplu, organizarea unui paraclis sau a unor momente de rugăciune comună pentru depășirea unei crize pastorale sau pentru întărirea comunității poate fi un izvor de har. În momentele dificile, precum pierderea unui membru drag din familie sau confruntarea cu o problemă parohială complexă, susținerea spirituală din partea celorlalți preoți poate fi de neprețuit. c) Consilierea și rezolvarea conflictelor Momentele de dialog între preoți permit rezolvarea eventualelor tensiuni sau neînțelegeri, contribuind astfel la menținerea unui climat de pace și unitate în slujire. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că „nimic nu este mai puternic împreună cu dragostea”, subliniind importanța unei relații armonioase între slujitori. De exemplu, într-o eparhie unde mai mulți preoți colaborează la organizarea unui eveniment major, pot apărea neînțelegeri legate de responsabilități. Discuțiile deschise și mediate de un decan sau un episcop pot rezolva aceste probleme, evitând rupturile. Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază că „nimic nu este mai puternic împreună cu dragostea”, iar consilierea bazată pe iubire și respect reciproc poate transforma conflictele în oportunități de creștere spirituală. 3. Comuniunea ca izvor de putere în lucrarea Bisericii Lucrarea pastorală este adesea grea și solicitantă. De aceea, comuniunea dintre preoți devine un izvor de putere care susține și împinge lucrarea înainte. a) Unitățile eclesiale în fața provocărilor Lumea contemporană aduce numeroase provocări pentru misiunea Bisericii: secularizarea, relativismul moral, individualismul și alte tendințe care îndepărtează omul de Dumnezeu. În fața acestor dificultăți, preoții trebuie să rămână uniți, lucrând împreună pentru a răspunde acestor provocări cu discernământ și curaj. De exemplu, o inițiativă comună a mai multor parohii pentru a organiza dezbateri sau conferințe pe teme etice și morale poate contracara influențele negative ale secularizării. b) Slujirea în echipă Organizarea unor proiecte comune – fie că este vorba de tabere pentru tineri, acțiuni caritabile sau programe catehetice – devine mult mai eficientă atunci când preoții colaborează. Fiecare slujitor aduce o contribuție specifică, iar lucrarea Bisericii se desfășoară cu mai mult impact. De exemplu, două sau mai multe parohii pot organiza împreună o tabără de vară pentru copii, fiecare preot contribuind cu resursele și experiența sa. Această colaborare nu doar că întărește legăturile dintre preoți, dar creează și o comunitate mai puternică printre credincioși. c) Exemplul pentru credincioși Comuniunea dintre preoți este un exemplu viu pentru credincioși, care sunt inspirați să urmeze același model de unitate și dragoste. „Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții” (Ioan 13, 35). De exemplu, când credincioșii văd preoții lucrând împreună armonios, indiferent de diferențele de viziune sau stil pastoral, sunt motivați să imite acest model în relațiile lor de zi cu zi, contribuind la unitatea comunității. 4. Practici pentru întărirea comuniunii dintre preoți Pentru ca unitatea între preoți să devină un izvor de inspirație și putere, aceasta trebuie cultivată și întreținută prin diverse mijloace: a) Întâlniri regulate Cercurile pastorale, conferințele eparhiale sau alte forme de reuniuni clericale sunt ocazii excelente pentru schimb de idei, rugăciune în comun și împărtășirea provocărilor sau reușitelor pastorale. b) Rugăciunea reciprocă Rugăciunea pentru frații întru slujire este esențială. Aceasta nu doar că îndoiește relațiile dintre preoți, dar și invocă ajutorul Duhului Sfânt în lucrarea lor comună. c) Colaborarea în proiecte comune Inițiativele comune contribuie la întărirea legăturilor dintre preoți și aduc roade bogate în comunitate. Acestea pot include organizarea de evenimente religioase, programe educaționale sau acțiuni sociale. d) Susținerea în momente dificile Un preot aflat în dificultate – fie că este vorba de probleme personale sau pastorale – are nevoie de sprijinul fraților săi întru slujire. O astfel de susținere consolidează unitatea și creează un climat de solidaritate. 5. Obstacole și soluții pentru comuniunea preoțească Deși comuniunea este idealul, aceasta poate fi uneori învăluită de obstacole, precum: a) Individualismul Tendința de a lucra izolat sau de a pune accent doar pe parohia proprie poate slăbi unitatea dintre preoți. Soluția constă într-o deschidere sinceră și disponibilitate pentru colaborare. b) Lipsa de comunicare Fără un dialog deschis, pot apărea tensiuni sau neînțelegeri. Organizarea regulată a întâlnirilor și cultivarea unei atitudini de ascultare pot preveni aceste probleme. c) Rivalitatea Uneori, dorința de afirmare personală poate genera rivalitate. Cultivarea smereniei și a conștiinței că toți preoții lucrează pentru același Stăpân poate elimina aceste tensiuni. Concluzie Comuniunea dintre preoți este mai mult decât o necesitate administrativă; este o chemare sfântă și o expresie vie a unității Trupului lui Hristos. Această unitate este fundamentată în comuniunea Treimii și este esențială pentru eficiența lucrării pastorale și pentru creșterea duhovnicească a Bisericii. Prin colaborare sinceră, rugăciune în comun și schimb de experiență, preoții pot depăși provocările individualismului, rivalității sau tensiunilor interpersonale. De asemenea, comuniunea preoțească are un impact profund asupra credincioșilor, oferind un exemplu viu de unitate și iubire creștină. Când preoții lucrează împreună pentru binele comun, acest lucru inspiră comunitatea să urmeze aceleași valori și principii. Mai mult decât atât, comuniunea între preoți nu doar consolidează misiunea lor individuală, ci și creează o sinergie care permite abordarea unor proiecte de anvergură, precum programe catehetice, activități sociale sau evenimente misionare. Astfel, Biserica poate răspunde mai eficient nevoilor lumii contemporane. Prin urmare, comuniunea preoțească nu este doar un ideal, ci o realitate necesară, care trebuie cultivată cu atenție și dedicare. „Căci unde sunt doi sau trei adunați întru numele Meu, acolo sunt și Eu între ei” (Matei 18, 20). Această promisiune divină oferă preoților puterea de a lucra împreună în slujba lui Dumnezeu și a credincioșilor, aducând lumină și speranță în lume. (Pr. Curcan Daniel – Parohia Pârâul Negru)
Bibliografie 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediția Sinodală, București, 2008. 2. Sfântul Ioan Gură de Aur, „Omilii la Epistolele pauline”, Editura IBMBOR, București. 3. Pr. Dumitru Stăniloae, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, vol. 1-3, Editura IBMBOR, București. 4. Pr. Constantin Galeriu, „Pastorație și comuniune în Hristos”, Editura Harisma, București. 5. Pr. Ilie Moldovan, „Comuniunea în viața Bisericii”, Editura Reîntregirea, Alba Iulia. 6. Sfântul Grigorie Teologul, „Cuvântări teologice”, Editura Deisis, Sibiu. 7. Pr. Nicolae Chifăr, „Tradiție și contemporaneitate în viața Bisericii”, Editura Andreiana, Sibiu. 8. Sfântul Vasile cel Mare, „Regulile mari și mici”, Editura IBMBOR, București. 9. Pr. Ioan Ică jr., „Comuniune și slujire în Ortodoxie”, Editura Deisis, Sibiu. 10. Conferințe și documente sinodale ale Bisericii Ortodoxe Române, publicate în Buletinul Oficial al BOR.
În perioada 1-8 decembrie 2024, Protopopiatul Dorohoi a organizat o procesiune cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și ale Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Știubieni. Cu bucurie, aceste odoare sfinte au poposit și în parohia noastră, în zilele de 4 și 5 decembrie, spre întărirea duhovnicească a credincioșilor.
Miercuri, 4 decembrie, la ora 16:00, am citit Ceasul al IX-lea, iar la 16:15 raclele cu sfintele moaște au fost întâmpinate de preoți și credincioși cu evlavie și rugăciune. În continuare, s-a săvârșit Slujba Vecerniei și Litia, iar părintele Costică Gherman de la Parohia Podeni ne-a oferit un cuvânt de învățătură plin de lumină, inspirat de viața și minunile celor doi sfinți.
Joi, 5 decembrie, încă de dimineață, în biserica noastră s-au săvârșit Sfânta Liturghie, Taina Sfântului Maslu și Acatistul Sfinților Nectarie și Efrem cel Nou. Credincioșii au avut ocazia să se închine la sfintele moaște până la ora 15:30, când acestea au pornit spre următoarea oprire, în localitatea Dumeni.
Cine sunt Sfinții care ne-au binecuvântat prin prezența sfintelor lor moaște?
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei. Cunoscător al suferinței și al umilinței, el este recunoscut pentru darul său de a vindeca bolnavii și pentru numeroasele minuni săvârșite chiar și în zilele noastre. Sfântul Nectarie este un ocrotitor al celor aflați în suferință și un mijlocitor puternic înaintea lui Dumnezeu.
Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, supranumit „grabnic ajutător”, este cunoscut pentru minunile sale rapide, mai ales în momente de încercare. Martirizat în secolul al XV-lea pentru credința sa, Sfântul Efrem continuă să fie un sprijin pentru cei care i se roagă cu credință.
Importanța cinstirii sfintelor moaște
Cinstirea sfintelor moaște este o mărturisire a credinței noastre ortodoxe și o punte de legătură între noi și sfinții care au bineplăcut lui Dumnezeu. Ele reprezintă nu doar trupurile sfinților, ci și o pecete a harului dumnezeiesc lucrător în viețile noastre. Prin închinarea la moaștele sfinților, primim întărire, mângâiere și binecuvântare, iar credința noastră este hrănită și întărită.
Slova Creștină de Dorohoi 