Etichetă: Cercuri misionare

Cuvânt de învățătură la Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat și ocrotitorul României

Iubiți frați,
În seara aceasta, în lumina blândă a Vecerniei, ne așezăm sufletele ca pe niște aripi învăluite de pace, pregătindu-ne să urcăm treptat către înaltul cel senin al întâlnirii cu Dumnezeu. Este seara în care tăcerea nu înseamnă gol, ci pregătire; în care liniștea nu este absență, ci prezență — prezența Celui ce umple toate cu harul Său.
Stăm la hotarul dintre două zile: una care apune cu grijile și frământările firești ale vieții și alta care răsare cu lumina praznicului Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, cel care a călcat, cu pași apostolici, pământurile neamului nostru. Și, ca într-o icoană, încercăm să ne așezăm și noi, pentru câteva clipe, în urma lui: să-i simțim respirația de apostol, să-i gustăm râvna, să-i ascultăm pașii în Scriptură și în istorie.
Ne-am adunat aici ca într-o livadă parfumată a raiului, unde fiecare suflet aduce cu el un suspin, o întrebare, o mulțumire, un dor. Și, precum mugurii sub razele dimineții, inimile noastre se deschid în fața tainei care coboară lin din ceruri, purtată de cântul Vecerniei.
Pentru că nu venim doar să ascultăm un cuvânt — venim să ne încărcăm cu o respirație de veșnicie. Nu venim doar să ne adunăm într-o biserică — venim să ne așezăm viețile în preajma Cuvântului, acolo unde mintea se limpezește, unde inima se înmoaie, unde tăcerea vorbește și unde harul aprinde scânteia din noi. În astfel de seri, timpul își încetinește mersul. Zgomotul lumii rămâne undeva departe, ca o mare care nu mai poate cuceri țărmul. Iar noi, pentru câteva clipe, ne simțim luați pe umeri de Dumnezeu și purtați în sus, ca spre o culme de unde se vede mai limpede drumul vieții. Tradiția Bisericii ne învață că fiecare sărbătoare mare este o poartă deschisă spre rai. Iar această seară este una dintre acele porți — prin care pășim cu sfială, dar și cu speranță. Căci ne întâlnim cu Apostolul care a făcut din pământurile noastre o grădină a credinței; apostolul care a aprins aici, la marginea imperiilor, o lumină care nu s-a mai stins. De aceea, înainte de a ne adânci în taina vieții și a misiunii sale, se cuvine să ne pregătim sufletele ca niște potire curate. Să ne lăsăm gândurile să curgă lin, precum apa care spală pietrele de praf, și să ne îngăduim un moment în care mintea se odihnește, iar inima începe să vorbească.
Haideți, așadar, să ne ridicăm încet-încet de la pământ, să ne luăm zborul frumos, așa cum ne este rânduiala duhovnicească, și să intrăm împreună în lumina acestei seri. Căci, aici, în lumina vecerniei, ne așteaptă nu doar cinstirea unui Apostol, ci întâlnirea cu Dumnezeu — Cel ce ne cheamă, ne miluiește și ne așază în livezile cele parfumate ale Împărăției Sale.


Viața Sfântului Apostol Andrei: pașii blânzi ai primului chemat

Dacă ne aplecăm cu uimire asupra vieții Sfântului Apostol Andrei, vom descoperi nu doar o biografie, ci un izvor de lumină ce se revarsă peste veacuri. Îl vedem mai întâi în Galileea, fiu al unui pescar, obișnuit cu răsăriturile și cu tăcerile mării, cu vânturile aspre și cu simplitatea vieții. Și totuși, deasupra acestei simplități, sufletul lui avea o adâncime neobișnuită — o adâncime pregătită pentru Dumnezeu.
Andrei este cel care, înainte de Hristos, l-a căutat pe Ioan Botezătorul. Simțea în el un dor, o neliniște sfântă. Când l-a văzut pe Înaintemergătorul arătând spre Iisus și spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu”, Andrei nu a mai stat pe gânduri. Lăsând totul, L-a urmat pe Hristos fără să pună întrebări, fără să ceară explicații. A fost primul care a simțit că în fața lui nu stă un învățător, ci Însuși Dumnezeu întrupat.
Întâlnirea aceea l-a transformat. Dintr-un pescar de pe malul mării, a devenit pescar de suflete. Dintr-un om obișnuit, a devenit un Apostol. Și nu doar un apostol, ci cel dintâi chemat, cel care a deschis drumul urmat de ceilalți.
Tradiția spune că el a purtat lumina Evangheliei până la marginile imperiului roman, ajungând pe pământurile Sciției, acolo unde astăzi este patria noastră. S-a așezat pe coline, a binecuvântat izvoarele, a luminat oamenii simpli și i-a învățat să ridice ochii spre cer.
Aici, unde noi ne ducem viața, a strălucit cândva un Apostol. Aici, unde noi astăzi aducem lumânări și rugăciuni, el a adus primul cuvânt al mântuirii. Și de aceea, nu e întâmplător că îl simțim ca pe un părinte al neamului nostru.

Apostolatul: chemarea noastră, a tuturor

Dacă Sfântul Apostol Andrei este cel dintâi chemat, el este și cel dintâi care ne cheamă pe noi, astăzi, după două mii de ani, să trăim și să mărturisim credința cu aceeași inimă vie.
Dar ce înseamnă, cu adevărat, chemarea aceasta?
Apostolatul nu este o misiune rezervată doar celor hirotoniți. El este respirația însăși a vieții creștine. Este răspunsul firesc pe care omul îl dă atunci când a întâlnit lumina și nu vrea să o țină numai pentru sine. Și, pentru a simți mai bine acest adevăr, se cuvine să ne întoarcem pentru o clipă înapoi, la primele veacuri, atunci când credința era proaspătă ca roua dimineții, dar și aprinsă ca focul care nu se stinge.
În acele vremuri, creștinii nu aveau catedrale. Nu aveau coruri. Nu aveau libertate. Aveau însă ceva ce lumea nu poate cumpăra: o inimă de foc. Când venea seara, ca să se roage împreună, ei nu intrau în catedrale, ci coborau în catacombe. În loc să se înalțe vizibil, se adânceau nevăzut. În tunelurile acelea înguste, unde tăcerea era spartă doar de picurul apei și de pașii lor încrezători, lumina venea nu de la felinare, ci de la lumânări tremurânde. Iar flacăra aceea mică, învăluită în miros de ceară, aprindea în ei o lumină mai puternică decât orice soare.
Ce căutau acești creștini în întunericul pământului? Nu căutau moartea, ci căutau viața. Nu se ascundeau, ci se adunau. Nu fugeau de lume, ci veneau să se așeze pe treptele nevăzute ale veșniciei. În catacombe, credința era foc, nu obișnuință. Cuvântul lui Dumnezeu era hrană, nu vorbire obișnuită,iar rugăciunea era respirație, nu obligație. Acolo, la lumina slabă a lumânărilor, se împlinea taina apostolatului: oameni simpli, dar plini de har, se împărtășeau unul altuia din puterea lui Dumnezeu. Iar când ieșeau din adâncuri, se întorceau în lume nu ca niște fugari, ci ca niște purtători de lumină. Și atunci înțelegem ceva: apostolatul nu este despre zgomot, ci despre ardere.Nu despre a impresiona, ci despre a lumina.Nu despre a vorbi mult, ci despre a trăi cu inimă curată.
Astfel, chemarea Sfântului Andrei se unește cu chemarea primilor creștini și se prelungește până la noi: fiecare om care a cunoscut lumina lui Hristos devine, în mod firesc, o făclie vie. Fiecare mamă care își binecuvintează copiii, fiecare bătrân care rabdă cu credință, fiecare tânăr care alege binele, fiecare preot care ridică un suflet din cădere — toți, fără să-și dea seama, continuă istoria apostolilor.
Apostolatul nu înseamnă să strigi, ci să aprinzi inimi.Nu să domini, ci să binecuvintezi.Nu să impui, ci să arăți drumul. Așa cum Andrei a arătat drumul fratelui său Petru, spunând: „Am găsit pe Mesia”. Și poate că în zilele noastre nu mai coborâm în catacombe, dar coborâm în alt loc: în adâncul inimii. Acolo unde lumina nu se vede, dar se simte.Acolo unde, la fel ca primii creștini, descoperim că Dumnezeu nu locuiește în spații mari, ci în spații curate. Aceasta este chemarea noastră: să păstrăm în noi acea flacără mică, dar vie — lumina care trece de la un suflet la altul, până când lumea întreagă se va umple de prezența lui Dumnezeu.

O meditație în Postul Nașterii Domnului: lumina care vine și se face Trup

În lumina acestei seri și în frumusețea postului în care ne aflăm, sufletele noastre se deschid către o taină și mai mare decât apostolatul însuși: taina întrupării Fiului lui Dumnezeu. Căci Apostolul Andrei n-a venit pe pământurile noastre să vestească o idee, ci un fapt: că Dumnezeu S-a făcut Om. Că Veșnicia a pășit în timp. Că lumina necuprinsă s-a lăsat atinsă, privită și ascultată. Și, în această perioadă a așteptării, când lumea se pregătește încet să primească în iesle Lumina lumii, simțim că tot ceea ce trăim în Biserică prinde un alt parfum, mai cald, mai tandru, mai adânc. Inima devine mai sensibilă, ochiul mai limpede, rugăciunea mai ascuțită.
Postul Nașterii Domnului este, de fapt, o mare chemare către interior. Dumnezeu coboară la noi, iar noi începem să urcăm spre El — fiecare după puterea lui, fiecare cu treapta lui, fiecare cu timpul lui. Este o întâlnire pe două drumuri: unul coboară din cer, altul urcă din adâncul inimii. Și aici se așază cuvântul Mântuitorului: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu.” Întruparea ne arată că adevărata hrană nu este doar ceea ce pune omul pe masă, ci ceea ce pune Dumnezeu în suflet. Nu doar trupul are nevoie de pâine, ci și inima are nevoie de iubire și mintea de lumină. Nu doar mâinile se ostenesc, ci și gândul se frânge uneori sub povara grijilor. Și totuși, în acest post, Dumnezeu ne invită să ne hrănim din alt izvor: din smerenie, din liniște, din tăcerea Betleemului, din lumina stelei, din puritatea Pruncului divin.
Aici se întâlnesc, în chip minunat, apostolatul și întruparea: lumina nu vine numai de sus, ci și prin oameni. Dumnezeu a ales să vină pe pământ nu într-un palat, ci printr-o mamă smerită, printr-un sălaș sărac, printr-un loc pe care nimeni nu l-ar fi băgat în seamă. Și, în același fel, lumina vine astăzi prin oameni simpli: o bunică care rostește încet o rugăciune; un tată care nu uită să-și binecuvinteze copilul; un sărac care împarte puținul lui; o inimă care iartă în taină.
Apostolul Andrei a deschis un drum, dar întruparea lui Hristos a făcut ca drumul acela să nu se mai sfârșească niciodată. Prin venirea Sa în lume, Dumnezeu ne arată că nu suntem lăsați singuri, că fiecare pas al nostru are o lumină în față și o mână deasupra. Și atunci înțelegem că: nu numai cu pâine trăim, ci cu speranță,nu numai cu hrană trăim, ci cu sens,nu numai cu zile trăim, ci cu iubire. În catacombe, primii creștini se hrăneau cu lumina lumânărilor; noi, în postul acesta, suntem chemați să ne hrănim cu lumina Betleemului. Ei coborau ca să-L caute; noi postim ca să-L primim. Și poate că, fără să ne dăm seama, fiecare dintre noi are în inimă un Betleem: un loc mic, sărac, neștiut, dar pregătit pentru venirea lui Dumnezeu. Iar atunci când Hristos Se naște în inima unui om, întreaga lume devine o candelă aprinsă.

Concluzii: coborârea lină din lumina raiului

După ce am zburat împreună prin livezile raiului, după ce am gustat parfumul blând al apostolatului și după ce am simțit cum sufletele ni se încălzesc la lumina vieții Sfântului Andrei, se cuvine acum să coborâm lin înapoi în lumea de jos. Dar să coborâm nu ca oameni obosiți, ci ca oameni care poartă în suflet ceva din lumina acestei seri. Mâine, vom intra în ziua Sfântului Andrei, dar lumina lui o putem lua cu noi în toate zilele vieții. Vom reveni la grijile cotidiene, la drumurile obișnuite, la încercările care ne apasă uneori sufletul. Dar să nu uităm că omul care a privit o clipă cerul nu mai merge niciodată la fel pe pământ.
Să ne întoarcem, așadar, în lumea noastră — dar cu alt pas, cu altă respirație, cu altă inimă. Să luăm cu noi blândețea Apostolului, dorul lui de Dumnezeu, râvna lui pentru oameni și șoapta lui care ne spune mereu: „Vino și vezi! Vino și trăiește! Vino și rămâi lângă Hristos!” Dacă am reușit în această seară să simțim măcar puțin din frumusețea chemării lui Andrei, atunci sufletul nostru s-a atins de lumină. Iar când lumina atinge un suflet, nimic nu mai rămâne la fel. Fie ca această seară să fie pentru noi o trecere, o renaștere, o pregătire. Și, când vom ieși pe ușa bisericii, să simțim cum pașii noștri poartă în ei tihna raiului, iar inimile – scânteia cea sfântă a apostolului care a luminat acest pământ. Amin. (Pr. Gherman Costică, Parohia Podeni)

Instalarea noului preot paroh al Parohiei Satu Nou din Dorohoi

Un moment de rugăciune și presărat cu multă emoție și bucurie duhovnicească a avut loc în Protopopiatul Dorohoi la instalarea noului paroh al parohiei Satu Nou din orașul Dorohoi.

În biserica cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din cartierul Satu Nou al orașului Dorohoi s-a săvârșit slujba Vecereniei unită cu Litia de către un sobor de preoți în frunte cu părintele Protopop Ionuț Ștefan Apetrei.

La finalul slujbei de Tedeum, Pr. Protopop a ținut un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre importanța sărbătorii și a momentului la care luăm parte: „Suntem într-o zi de sfântă duminică. Totdeauna această sfântă zi vine cu o rezonanță duhovnicească aparte în viața noastră, pentru că duminica este ziua în care simțim cel mai aproape veșnicia în viața noastră.

Lumina zilei de duminică este cea care ne aduce aminte de Învierea Domnului și de Învierea noastră și de sensul vieții noastre pe pământ. Sens pe care mâine îl vom auzi căutându-se de către tânărul cel bogat, care l-a întrebat pe Mântuitorul: Învățătorule bun ce să fac ca să dobândesc viața cea de veci.

Dacă el, tânărul cel bogat, întruchipa omenirea care nu-L cunoștea pe Dumnezeu, noi, poporul cel creștinesc, suntem cei care deja avem răspunsul dăruit de Dumnezeu. Omul a fost făcut de Dumnezeu să se bucure de viața cea veșnică, în împărăția lui Dumnezeu și de aceea mergem pe cărarea mântuirii, fiind în același timp lumină pentru cei din jurul nostru.

Ziua de duminică în care ne aflăm, cu slujba vecerniei pe care am săvârșit-o, ne aduce aminte și de Sfântul Apostol Andrei, Apostolul cel dintâi chemat, ocotitorul României pe care îl cinstim și care ne aduce aminte încă odată ce dar scump a primit poporul român de la bunul Dumnezeu – credința în adevăratul Dumnezeu, în Dumnezeul cel viu – și gândindu-mă la Sfântul Apostol Andrei și gândindu-ne la noi, cei de astăzi, parcă înțelegem mai bine cât de importantă este credința în viața noastră.

Un om care este aproape de Dumnezeu, niciodată nu se simte singur, niciodată nu se simte trist, niciodată nu se simte abandonat, pentru că avându-L pe Dumnezeu, chiar dacă sunt multe greutăți care se abat asupra lui și asupra vieții lui, pe toate le biruiește, având nădeje în ajutorul și în ocrotirea bunului Dumnezeu. Însă când omul se îndepărtează de Dumnezeu, abia atunci începe să simtă și singurătatea, începe să simtă și lipsurile și toate cele rele care se abat asupra noastră. De aceea Sfântul Apostol Andrei ne cheamă încă odată să ne creștinăm viața noastră, să dăm sens vieții noastre și umplându-ne de Lumina iubirii lui Hristos, să devenim lumină și mărturie pentru lumea în care ne aflăm.

Ziua de astăzi este, de asemenea, cu o importanță deosebită pentru parohia Satul Nou, a cărei biserică se află sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, pentru că deja o etapă a acestei frumoase biserici s-a încheiat prin slujirea Părintelui Ciprian și a doamnei preotese Magda-Elena și de astăzi începe în mod oficial o nouă etapă sub păstorirea părintelui Andrei Grigore și a doamnei preotese Alina”.

A urmat apoi un cuvânt de rămas bun a părintelui Ciprian Șoptică, care a păstorit această parohie timp de 22 de ani, între 2003-2025: „Am venit un copil, aș putea spune, în parohie, atunci în 2003, am crescut împreună cu dumneavoastră și poate că am învățat mai mult de la dumneavoastră decât ați învățat dumneavoastră de la mine. Au fost momente frumoase împreună, dar Dumnezeu are rânduiala Sa și acum începem noi drumuri, noi proiecte, și eu și părintele și cred că sunt drumuri frumoase pentru amândoi.

Sfântul Apostol Pavel spune către un ucenic al său Apollo: „eu am semănat, Apollo a udat și Dumnezeu a făcut să crească”. Așa cred că s-a întâmplat și în cazul nostru, eu am zidit o biserică, părintele o s-o crească în continuare, dar cel care este Păstorul cel adevărat este Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Parohia nu este o moștenire de familie, de aceea las în urmă moștenirea aceasta a părintelui Andrei și îi spun încurajându-l că aici, în parohie, sunt oameni buni, oameni calzi, oameni frumoși, oameni cu care va putea colabora și să realizeze mai departe proiecte frumoase. Părinte Andrei, îl rog pe Bunul Dumnezeu să vă dea ani frumoși de păstorie în această biserică și să lucrați împreună la mântuirea dumneavoastră și a credincioșilor! Dumnezeu să vă ajute!”

Noul preot paroh – Părintele Grigore Andrei Silviu.

„Aș dori să îl prezint pe părintele nou paroh, părintele Andrei Grigore, născut în orașul Pașcani, județul Iași, pe data de 30 noiembrie 1983, din părinții Mircea și Mariana Grigore. Căsătorit cu Grigore Alina (profesor), având două fiice Maria-Anisia – studentă și Sofia-Elisabeta – elevă la Seminarul din Dorohoi. Este absolvent al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi – promoția 2003 și al Facultății de Teologie Ortodoxă „Sf. Apostol Andrei” din Constanța – promoția 2009. A slujit ca preot începând cu 2 noiembrie 2003, ca paroh la Parohia Sinăuți până în decembrie 2005, și la Parohia Smârdan, între anii 2005-2025. A fost hirotesit iconom stavrofor în anul 2013, obținând și gradul I în preoție în anul 2020. A activat ca profesor de Religie ortodoxă în diferite școli și licee în perioada 2004 -2025. Dintre realizările frumoase ale părintului Andrei, putem menționa acum sfințiri și resfințiri de biserică: la Comănești în 2012, la Smârdan în 2013, la Dragalina în 2024, respectiv complexul parohial de la Sârdan în anul 2015 precum și alte slujbe arhierești la diferite ocazii. Proiecte desfășurate: Tabăra din pridvorul satului, Școala de vară, Concursul interjudețean de bătut toaca, atelier de șah, cateheză cu copiii, seri duhovnicești, slujbe de priveghere, pelerinaje și activități cu tinerii.

Este doar așa o scurtă biografie, căci cu siguranță părintele Andrei, în cei 22 de ani de slujire, a acumulat și multă experiență, dar și maturitatea duhovnicească, în așa fel încât avem această încredințare că, începând cu data din 1 decembrie, la parohia Satu Nou din Dorohoi, va sluji un preot care va face tot ceea ce este posibil ca viața duhovnicească a parohiei să continue așa cum a fost formată de către părintele și doamna preoteasă Șoptică și, bineînțeles, cu nota personală care, de acum, trebuie să își facă simțită prezența. Fiecare preot vine cu inițiativele lui, cu proiectele lui și, bineînțeles, cu modul său personal de a împlini lucrarea lui Dumnezeu”.

A urmat apoi cuvântul de bun venit al părintelui Andrei, noul paroh, care cuprins de emoții a avut o rugăminte către comunitatea din noua parohie: „iată-ne împreună în această seară la săvârșirea slujbei de vecerniei și sentimentele ce mă cuprind sunt ca cele ale proorocului cât de bine este și cât este de frumos să locuiască frații în unire.

”M-am tot gândit zilele acestea ce cuvânt să vă așez la suflete pentru că tot de la suflet pleacă și astăzi venind spre sfânta biserică m-am gândit că cel mai potrivit este să vă împărtășesc toate gândurile mele pe parcurs. Cel mai important gând acum, pe care eu și familia mea vrem să vă rugăm e să ne primiți în mijlocul dumneavoastră ca pe cea mai nouă familie din sat. Vă mulțumim anticipat și punem toată nădejdea în Hristos Domnul, rugăciunea noastră la Maica Domnului și bineînțeles cerem de la toți Sfinții să ne binecuvinteze și să ne ocrotescă pe toți”.

Un grup de credincioși din parohia Smârdan au venit să fie alături de părintele Andrei la acest moment și cu acest prilej au transmis un mesaj: „Vă mulțumim pentru sfaturile și învățăturile pe care ni le-ați dat și ne rugăm Celui de Sus pentru dumneavoastră să fiți sănătos și să slujiți în continuare în acestă parohie așa cum ați făcut în parohia în care ați slujit timp de 20 de ani. Veți rămâne în sufletele noastre pentru totdeauna!”

Evenimentul s-a încheiat cu sărbătorirea părintelui Andrei, care și-a aniversat ziua de naștere și, totodată, a prăznuit ziua de nume..

Procesiunea cu Sfintele Moaște în Protopopiatul Dorohoi – o săptămână de bucurie și binecuvântare pentru credincioși

FOTO


Procesiunea cu racla Catedralei Mitropolitane din Iași, în care se află părticele din moaștele mai multor sfinți și o parte din Brâul Maicii Domnului, s-a încheiat duminică, 23 noiembrie 2025, după o săptămână plină de rugăciune, trăiri duhovnicești și binecuvântare pentru credincioșii din Protopopiatul Dorohoi. Evenimentul a fost organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan și a adus multă mângâiere sufletească în această perioadă de început a Postului Nașterii Domnului.
Racla a poposit în fiecare zi într-o altă parohie, iar credincioșii au venit în număr mare pentru a se închina, unii dintre ei mărturisind că nu ar fi reușit să ajungă altfel la astfel de sfințenii dacă nu ar fi fost aduse în comunitatea lor. În multe sate, oamenii au venit încă de dimineață — elevi care plecau la școală, localnici grăbiți spre serviciu sau vârstnici care țineau să fie prezenți încă de la primele ore.
Seară de seară au fost săvârșite Ceasul IX, Vecernia și Litia, iar în unele parohii credincioșii au rămas până târziu pentru citirea acatistelor și cântarea pricesnelor. Preoți din mai multe cercuri pastorale au însoțit racla, slujind împreună și rostind cuvinte de învățătură care au întărit inimile celor prezenți. Mulți dintre părinți au vorbit despre lucrarea lui Dumnezeu în lume prin mijlocirea sfinților, iar rândurile lungi de închinători au arătat o sete vie pentru rugăciune și apropiere de cele sfinte.
În unele parohii, au participat numeroși copii și tineri, însoțiți de profesori și educatori. La Cervicești, de exemplu, patru doamne profesoare au venit cu aproximativ cincizeci de elevi, iar la Broscăuți grupul catehetic al parohiei a citit acatistele sfinților, oferind un moment deosebit de rugăciune și de mărturisire a credinței. Prezența lor a adăugat multă lumină și speranță întregului pelerinaj.
Au fost momente în care bisericile au devenit neîncăpătoare. La Rogojești, credincioșii au venit în număr foarte mare, iar elevii din sat au trecut pe la biserică înainte de ore pentru a se închina. S-a slujit Sfânta Liturghie, apoi Taina Sfântului Maslu, la care au luat parte numeroși preoți și oficialități locale. O atmosferă asemănătoare s-a regăsit și la Dumeni, unde, pe durata șederii sfintelor moaște, s-au închinat peste două sute de persoane, între care elevi, preșcolari și angajați ai instituțiilor din localitate.
În multe locuri, credincioșii au mărturisit că își doresc ca astfel de momente să se repete, considerând că prezența sfintelor moaște a adus pace, bucurie și o întărire a legăturii dintre oameni și Biserică. La Ionășeni, oamenii au spus cu emoție că au simțit o mare binecuvântare și nădejde, iar unii au subliniat că, fără această procesiune, nu ar fi avut niciodată posibilitatea de a se închina la asemenea odoare sfinte.
Pelerinajul s-a încheiat la Șendriceni, unde credincioșii au participat la numeroase slujbe: Utrenie, Acatistul Tuturor Sfinților, Sfânta Liturghie, Parastasul și Taina Sfântului Maslu. Aproximativ 170 de persoane s-au închinat aici la racla adusă din Iași, încheind într-o atmosferă de rugăciune intensă această săptămână de mare trăire duhovnicească.
În toate parohiile, preoții și credincioșii au simțit că Dumnezeu a lucrat prin mijlocirea sfinților, iar bucuria întâlnirii cu aceste odoare a adus alinare celor bolnavi, celor împovărați de griji și tuturor celor care au căutat întărire sufletească în prag de post. Protopopiatul Dorohoi mulțumește tuturor celor implicați în organizare și își exprimă speranța că roadele acestei săptămâni binecuvântate vor continua să lumineze viața comunităților și în lunile care urmează.
(Pr. misionar protopopesc Mihai Bogdan Ștefan)