Cercuri misionare – Pagina 4 – Slova Creștină de Dorohoi

În data de 21 octombrie 2025, în cadrul programului „Săptămâna Verde”, elevii Școlii Gimnaziale „Dimitrie Pompeiu” din Broscăuți au participat la o activitate educativă și duhovnicească desfășurată la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Broscăuți, activitate intitulată „În grădina duhovnicilor români”. Această inițiativă a reunit respectul pentru natură, cunoașterea credinței și bucuria de a face fapte bune, oferind o experiență practică, dar și plină de învățăminte pentru elevi.
Sub îndrumarea părintelui paroh, Pristavu Cosmin-Constantin și a domnului profesor de religie, Harabulă Ovidiu-Ionuț, elevii au învățat cum să planteze corect un pom fructifer: pregătirea pământului, așezarea rădăcinii, udarea și fixarea tutorelui, care oferă sprijin pomului tânăr până când crește puternic. În activitate i-au sprijinit câțiva consilieri din cadrul parohiei, care au fost alături de copii, oferindu-le sfaturi și încurajări, explicându-le cât de important este să avem grijă de ceea ce semănăm și să fim responsabili.
Pe lângă partea practică, elevii au primit informații despre cei 16 români canonizați anul acesta. Au aflat despre viața, faptele și virtuțile fiecăruia și au discutat despre modul în care aceste vieți sfinte pot inspira generația tânără. Fiecare elev a ales un citat reprezentativ al unui sfânt canonizat și l-a legat de pomul pe care l-a plantat, astfel încât fiecare copac să devină o poveste vie despre credință.
„Așa cum legăm un mărțișor la începutul primăverii, ca semn al renașterii și al speranței, tot așa legați astăzi un cuvânt sfânt de un copac tânăr. Fiecare pom are nevoie de un tutore, un sprijin care să-l ajute să crească drept și frumos, la fel și omul are nevoie de sprijin, pentru a crește drept și credincios. La fel sunt și sfinții, care, prin viețile lor, ne arată cum să trăim în credință și iubire față de Dumnezeu și aproapele” a subliniat părintele paroh.
Astfel, fiecare copac plantat a devenit un simbol viu al unui sfânt român, legând tradiția credinței cu grija pentru natură. Tutorele pomului, panglica și citatul fiecărui sfânt au transformat curtea bisericii într-o adevărată grădină a duhovnicilor români, unde fiecare pom poartă seva pământului și lumina credinței. Elevii au lucrat cu emoție și atenție, conștientizând că fiecare pom sădit este o lecție de responsabilitate: copacul are nevoie de rădăcini adânci și sprijin pentru a crește drept, la fel cum sufletul are nevoie de credință, îndrumare și învățătură ca să crească frumos.
Pe măsură ce pomii au fost plantați și citatele legate de fiecare, toți elevii și-au exprimat câteva gânduri despre ceea ce au învățat în cadrul activității. Au vorbit despre bucuria de a planta un copac, despre importanța tutorelui care îl sprijină să crească drept și despre înțelepciunea și valorile sfinților români. Au simțit o legătură tainică cu natura și cu mesajele spirituale transmise de sfinți. Curtea bisericii s-a transformat într-un loc plin de viață și lumină, iar fiecare pom sădit a devenit un simbol al grijii, al credinței și al bucuriei pe care elevii le vor păstra în inimile lor mult timp.
„Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori”(Psalmul 1,3). (Prof. Harabulă Ovidiu-Ionuț)

I. Introducere
Tema pe care am ales să o prezint este viața și chipul duhovnicesc al Părintelui Dionisie Ignat, unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici ai Sfântului Munte Athos, numit adesea „rugător smerit” și „păstor de suflete iscusit”.
Am considerat potrivit să vorbim despre această personalitate nu doar pentru frumusețea mărturiei sale, ci și pentru actualitatea exemplului pe care îl lasă fiecăruia dintre noi, cleric sau mirean, într-o lume în care reperele morale și spirituale sunt adesea neclare.
Părintele Dionisie Ignat nu a fost doar un monah retras în rugăciune, ci și un călăuzitor al oamenilor, un om în care se împleteau cu desăvârșire smerenia, discernământul și dragostea. Viața sa, trăită în întregime sub ocrotirea Maicii Domnului, în Sfântul Munte Athos, ne arată că adevărata sfințenie nu este un ideal îndepărtat, ci un drum accesibil celui care-L caută cu sinceritate pe Dumnezeu.
În această prezentare voi încerca să conturez contextul istoric și spiritual în care a trăit, etapele vieții sale, dar mai ales chipul său lăuntric, lăsând loc și mărturiilor celor care l-au cunoscut. Vom vedea că Părintele Dionisie nu a fost doar un om al timpului său, ci și un model pentru generațiile viitoare, un exemplu viu al Evangheliei trăite.
II. Context istoric și spiritual
Pentru a înțelege pe deplin viața și lucrarea Părintelui Dionisie Ignat, este esențial să privim mai întâi contextul istoric și spiritual în care s-a format și a slujit.
Părintele Dionisie s-a născut în 1909, într-o Românie aflată la confluența dintre tradiție și modernitate. Țara trăia atunci o efervescență culturală și spirituală, iar satul românesc păstra încă nealterate valorile credinței ortodoxe. Monahismul românesc era viu, cu mănăstiri înfloritoare, dar și cu o legătură puternică cu Sfântul Munte Athos, unde trăiau deja comunități importante de călugări români.
De-a lungul secolelor, domnitorii români și credincioșii simpli au sprijinit Athosul prin danii, restaurări și întreținerea chiliilor și schiturilor românești. În inima Athosului, Schitul românesc Prodromu devenise un punct de referință pentru monahii de neam român, iar numeroase chilii, precum cea de la Colciu, erau locuite de părinți care păstrau cu sfințenie limba și tradițiile liturgice românești.
Ortodoxia răsăriteană a avut mereu figuri de „părinți duhovnicești” – oameni care, prin viața lor curată și darul discernământului, au devenit îndrumători ai altora. În Athos, acești bătrâni – numiți „gheron” în greacă sau „stareți” în română – erau căutați nu doar de monahi, ci și de laici, pentru sfat și spovedanie. La începutul secolului XX, această tradiție era foarte puternică, iar nume precum Sfântul Siluan Athonitul, Gheron Iosif Isihastul sau Părintele Daniil Katunakiotul dădeau tonul unei renașteri isihaste în Sfântul Munte. În această atmosferă s-a format și Părintele Dionisie Ignat.
Prima jumătate a secolului XX a fost marcată de două războaie mondiale, de schimbări politice radicale și, mai ales pentru România, de instaurarea comunismului. În aceste condiții, legătura fizică dintre monahii români din Athos și țara lor s-a îngreunat, însă comuniunea duhovnicească nu s-a stins. Părintele Dionisie, rămas în Athos, a devenit un punct de sprijin moral și spiritual pentru mulți români izolați de regimul ateu din patrie.
III. Biografia Părintelui Dionisie Ignat
Părintele Dionisie Ignat, cu numele de botez Dumitru Ignat, s-a născut la 22 septembrie 1909 în satul Vorniceni, județul Botoșani, într-o familie numeroasă și profund credincioasă. Era unul dintre cei opt copii ai părinților săi, oameni simpli, dar cu un mare respect pentru Biserică. Atmosfera de rugăciune din casă, viața curată a satului moldovenesc și legătura cu tradițiile bisericești i-au format încă din copilărie dragostea pentru Dumnezeu.
La vârsta de 17 ani, în 1926, tânărul Dumitru, împreună cu fratele său Gheorghe (viitorul Arhimandrit Dometie), a plecat spre Sfântul Munte Athos. Călătoria aceasta nu era una obișnuită – presupunea un drum lung, sacrificiu și hotărârea de a părăsi pentru totdeauna confortul lumii. Odată ajuns în Athos, a intrat sub ascultarea bătrânilor români din Schitul Prodromu, unde a deprins primele rânduieli monahale.
În 1927, după un an de ascultări și nevoință, a fost tuns în monahism, primind numele Dionisie. În anii următori, a deprins meșteșugul rugăciunii inimii, ascultarea deplină față de stareț și slujirea cu devotament a fraților. A fost rânduit la diverse ascultări, inclusiv cele mai grele și smeritoare, pe care le împlinea fără cârtire.
După o vreme petrecută la Prodromu, Părintele Dionisie s-a mutat la Chilia „Sfântul Gheorghe” – Colciu, aflată sub jurisdicția Mănăstirii Vatopedi. Această chilie, locuită de români, a devenit pentru el locul unei nevoințe de-o viață. Aici și-a petrecut restul zilelor, primind generații întregi de ucenici și pelerini.
A fost hirotonit preot și, în 1945, a fost numit duhovnic al chiliei. În această slujire, Părintele Dionisie s-a arătat un adevărat medic al sufletelor, cunoscut pentru discernământul și blândețea cu care îndruma. Nu impunea, ci sfătuia cu răbdare, conducându-i pe oameni spre Hristos.
Părintele Dionisie a trăit 77 de ani în Sfântul Munte, dintre care 58 de ani a fost duhovnic. În tot acest timp, a spovedit și îndrumat nenumărați monahi și mireni, români și greci deopotrivă. Cei care l-au cunoscut mărturisesc că simpla lui prezență aducea pace și bucurie.
La 11 mai 2004, după o viață întreagă dăruită rugăciunii și slujirii aproapelui, Părintele Dionisie a trecut la Domnul. Vestea adormirii sale a adunat la Colciu numeroși monahi și pelerini, veniți să-i aducă ultimul omagiu unui adevărat „stâlp” al monahismului athonit românesc.
IV. Chipul duhovnicesc al Părintelui Dionisie Ignat
Viața Părintelui Dionisie Ignat nu poate fi înțeleasă doar prin date biografice. Esența sa stă în felul în care a trăit Evanghelia și în trăsăturile lăuntrice care l-au făcut un adevărat părinte duhovnicesc.
Părintele Dionisie și-a structurat întreaga existență pe rugăciune, atât în formă liturgică, cât și prin rugăciunea neîncetată a inimii. Pentru el, rugăciunea nu era o activitate separată de viață, ci respirația sufletului. Mărturiile spun că adesea, chiar în timp ce vorbea cu cineva, mintea îi era adâncită în chemarea Numelui lui Iisus.
Smerenia sa era naturală și profundă. Evita să fie lăudat și se considera „cel mai păcătos dintre oameni”, deși toți îl vedeau ca pe un sfânt. Atunci când cineva îi aducea mulțumiri, spunea simplu: „Nu mie, ci lui Dumnezeu.” Această atitudine l-a ferit de mândrie și i-a apropiat și mai mult pe oameni de el.
Ca duhovnic, Părintele Dionisie avea un simț ascuțit al realităților sufletești. Nu oferea sfaturi standardizate, ci răspunsuri adaptate fiecărui om și fiecărei situații. Știa să îmbine fermitatea cu blândețea, astfel încât mustrarea lui nu rănea, ci vindeca. Mulți au spus că, după spovedanie la el, simțeau o ușurare și o liniște aparte.
Învățătura sa centrală era dragostea. Spunea adesea: „Trebuie să avem prietenie duhovnicească, căci aceasta e dragoste, iar unde este dragoste, este și Dumnezeu. Și unde nu este dragoste, nu este Dumnezeu.” Această concepție o trăia zilnic, primind cu bunătate pe oricine venea la chilia lui, fie că era monah, pelerin sau un simplu om rătăcit departe de credință.
Deși a fost căutat de mii de oameni, viața lui rămânea extrem de simplă: hrană modestă, îmbrăcăminte veche, chilia fără lux. Simplitatea nu era pentru el o obligație, ci o alegere firească, pentru a nu fi îngreunat de nimic pământesc în drumul spre Dumnezeu.
V. Rolul său ca duhovnic iscusit
În tradiția ortodoxă, duhovnicul este mai mult decât un preot care spovedește. El este un părinte care naște în Hristos pe fiii săi duhovnicești și un medic care vindecă rănile lăuntrice ale acestora. Părintele Dionisie Ignat a întrupat această misiune în mod exemplar, știind să lege cu blândețe sufletele zdrobite și să îndrume pașii celor rătăciți.
Chilia „Sfântul Gheorghe” de la Colciu a devenit, prin slujirea sa, un adevărat spital duhovnicesc. Ucenici români și greci, dar și pelerini din întreaga lume, îi cereau sfatul. Mulți monahi tineri din Athos veneau să se spovedească la el, considerându-l un reper sigur de dreaptă-credință și viață curată.
Cuvântul Părintelui Dionisie nu era lung, dar era plin de puterea Duhului Sfânt. Spunea doar atât cât trebuia și într-un mod pe care fiecare îl putea înțelege. Uneori o singură propoziție rostită de el rămânea pentru ani întregi în inima celui ce o primea. Un pelerin mărturisea: „Nu m-a certat, nu m-a judecat. Mi-a spus doar: ‘Ține-te de rugăciune și de Liturghie, și Domnul te va ține și pe tine.’ Și asta mi-a schimbat viața.”
Părintele Dionisie știa să fie blând cu cei zdrobiți, dar și ferm atunci când cineva căuta scurtături în viața duhovnicească. Avea curajul de a spune adevărul chiar și atunci când acesta nu era comod, însă o făcea cu dragoste, nu cu asprime. Această combinație îl făcea iubit și respectat.
Deși nu a căutat niciodată notorietatea, influența sa s-a extins dincolo de Athos, prin ucenici și pelerini care duceau mai departe sfaturile primite. Mulți preoți și monahi români care astăzi slujesc în țară sau peste hotare îl consideră unul dintre formatorii lor spirituali.
VI. Moștenirea spirituală
După adormirea Părintelui Dionisie la 11 mai 2004, ecoul vieții și al cuvintelor sale nu s-a stins. Dimpotrivă, numeroși monahi, preoți și credincioși au continuat să transmită mai departe sfaturile și exemplul său de trăire creștină. Pentru mulți, el a rămas „duhovnicul de la Colciu” – un reper de smerenie, discernământ și iubire.
Ucenicii și cei care l-au cunoscut povestesc numeroase întâmplări în care cuvântul său, aparent simplu, a schimbat radical vieți. Există mărturii despre oameni care, după o singură întâlnire cu el, s-au întors la credință sau și-au schimbat radical drumul în viață. Această putere a cuvântului său venea dintr-o viață curată, nu din tehnică retorică.
Părintele Dionisie a format, direct sau indirect, o generație de monahi români în Athos. Prin exemplul său, a întărit legătura dintre comunitățile românești din Muntele Athos și țară. Chilia de la Colciu a rămas, și după plecarea sa, un loc de pelerinaj duhovnicesc.
În 2022, Sfântul Sinod al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei a înaintat Patriarhiei Ecumenice propunerea de canonizare a Părintelui Dionisie Ignat, împreună cu Părintele Petroniu Tănase. Această inițiativă arată recunoașterea oficială a sfințeniei vieții sale și a influenței sale în Biserica Ortodoxă.
Într-o lume marcată de grabă, individualism și pierderea reperelor morale, exemplul Părintelui Dionisie rămâne mai actual ca oricând. Simplitatea, rugăciunea și iubirea necondiționată față de oameni sunt repere universale, care pot ghida nu doar monahi sau preoți, ci orice creștin dornic să trăiască în adevăr.
VII. Povestire exemplificatoare
Pentru a înțelege mai bine felul în care Părintele Dionisie Ignat lucra cu sufletele, este potrivit să evocăm o întâmplare reală, păstrată în amintirea unuia dintre ucenicii săi.
„De ce să te superi, fiule?” Un pelerin român, aflat pentru prima dată în Sfântul Munte Athos, a venit la Chilia „Sfântul Gheorghe” din Colciu pentru a-l cunoaște pe Părintele Dionisie. Era tulburat, purta în suflet o mare nemulțumire din cauza nedreptăților pe care le trăise în țară, la locul de muncă. După ce i-a ascultat cu răbdare povestea, bătrânul părinte l-a privit cu blândețe și i-a spus: „Fiule, de ce să te superi? Dacă oamenii ți-au făcut rău pe nedrept, Dumnezeu a îngăduit asta ca să-ți cureți sufletul. Primește necazul ca pe un leac, nu ca pe o otravă. Otrava o face mânia ta, nu nedreptatea lor. Dacă răspunzi cu rugăciune, necazul devine prieten.” Tânărul a rămas fără cuvinte. Spunea mai târziu că aceste câteva fraze i-au schimbat modul de a privi viața și l-au ajutat să-și recapete pacea.
Aceasta era metoda Părintelui Dionisie: fără multe cuvinte, dar cu o putere care venea din rugăciune și din experiența sa cu Dumnezeu, atingea inima celui care îl asculta și o întorcea spre lumină.
VIII. Concluzii
Viața Părintelui Dionisie Ignat este o mărturie vie că sfințenia nu este o realitate îndepărtată, rezervată doar celor aleși, ci un drum pe care oricine poate păși dacă își asumă ascultarea, rugăciunea și dragostea.
Ca rugător smerit, el a arătat că adevărata putere a creștinului stă în comuniunea neîntreruptă cu Dumnezeu. Ca duhovnic iscusit, a dovedit că vindecarea sufletului se face prin discernământ, răbdare și blândețe. Prin simplitatea vieții, prin modestia sa și prin dragostea față de oameni, a rămas un reper moral și spiritual pentru toți cei care l-au cunoscut.
Astăzi, când societatea este adesea dominată de superficialitate și înstrăinare, exemplul său ne cheamă la întoarcerea la esențial: credința vie, iubirea sinceră și slujirea dezinteresată. Moștenirea lui nu se măsoară în cuvinte scrise, ci în sufletele schimbate și întărite pe calea mântuirii.
Fie ca îndemnul său – „Unde este dragoste, este și Dumnezeu” – să rămână în inimile noastre și să ne fie călăuză spre Împărăția cerurilor.
Bibliografie
Surse tipărite
1. Gheron Dionisie Ignat – Părintele duhovnicesc de la Colciu, Editura Evanghelismos, București, 2015.
2. Patericul românesc athonit, Ed. Bizantină, București, 2006.
3. Vorniceni – file de istorie și spiritualitate, Ed. Trinitas, Iași, 2010.
Surse online
4. Doxologia.ro – Starețul Dionisie Ignat de la Colciu
5. OrthodoxWiki – Dionisie (Ignat)
6. John Sanidopoulos – Preparations for the canonization of Elder Dionisie
Mărturii orale
• Interviuri cu ucenici și pelerini care l-au cunoscut personal (colaborare cu Schitul Colciu și comunitatea monahală din Athos). (Pr. Laurențiu Acatrinei, parohia Carasa
Referat susținut în cadrul ședinței Cercului Misionar Broscăuți, 20.10.2025 )