Etichetă: Evenimente

Meşteşugul călăuzirii duhovnicești. Exemple pastorale din îndrumarea duhovnicească a Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria

FOTO

   ,,Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura.” (II Timotei 4, 2) îi scria oarecând bătrânul Sfânt Apostol Pavel, ucenicului său, Timotei iar aceste cuvinte, peste timp se potrivesc întru totul și Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria, atunci când vorbim de meșteșugul lor de a călăuzi duhovnicește.

            ,,Ai Moldovei luceferi” și ,,ai Botoșanilor fii”, cei doi duhovnici din Sihăstria au stăruit cu timp și fără timp, au mustrat și au mângâiat, au certat și au îndemnat, mai pe scurt tuturor toate s-au făcut, ca, în orice chip, să mântuiască pe unii (I Cor. 9, 22). Au învățat prin cuvânt și prin faptă, încât li se potrivesc cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: ,,Omul faptelor chiar când tace, chiar când nu e văzut, poate să instruiască pe unii din privire, pe alţii din auz şi are mare trecere în faţa lui Dumnezeu pe care-L slăveşte nu numai prin el însuşi ci şi prin cei ce privesc la el”[1]. Așa au fost și cei doi luceferi ai Sihăstriei care au învățat despre duhovnicie și prin cuvânt și prin faptă. De fapt, Sfântul Cleopa chiar spunea: ,, Preotul este dator a predica în trei feluri, şi anume: cu cuvântul, cu scrisul şi cu viaţa, după învăţătura Sfîntului Ioan Gură de Aur. Cu gura este dator să înveţe pe credincioşi cuvântul Domnului, dogmele, canoanele şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Cu scrisul sau cu mâna este dator să scrie cele ce a învăţat din Sfînta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi. Iar cu viaţa este dator să predice prin trăirea sa personală, după putere, despre cele ce învaţă, aducîndu-şi aminte de cuvîntul Domnului care zice: „Cela ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema întru împărăţia Cerurilor (Matei 5,19). Cea mai puternică este predica prin viaţa preotului „[2]. Mulțimile de ucenici care nu se săturau să-i asculte povața sunt o dovadă vie a faptului că sfântul părinte Cleopa nu doar că a scris ci el însuși a utilizat cele trei feluri de a predica.

            Vorbind despre duhovnicie, sfântul Cleopa recunoștea că spovedania alături de Sfânta Liturghie sunt cele mai grele lucrări ale preotului: ,,Cele mai grele lucrări ale preotului sunt două: Spovedania (Mărturisirea) şi Sfânta Liturghie. La Spovedanie, ori pierzi un suflet – dacă nu ştii bine cum să-l câștigi -, ori îl mântuiești. Or, preotul duhovnic este vânător de suflete! Înțelegi? Dacă nu știe să chibzuiască la mărturisire cu un suflet, între scumpătate şi iconomia canonului, ori îl îngreunează, ori îl deznădăjduiește, ori îl face îndrăzneț! Ştii cum face fierarul? Ai văzut ‘colo la fierărie, când faci cu foiul şi încălzeşti toporul, când vrei să-l călești, sau un cleşte sau o altă unealtă. Ai văzut câtă băgare de seamă este la călit? „Vai de mine, s-a călit prea tare!”. Ce se întâmplă? Se rupe ca oțelul. Sau îi prea moale şi se îndoaie prea repede. Aşa şi tu, te sileşti acolo, ca duhovnic, să căleşti sufletul acela, să fie potrivit pentru Hristos. Nici prea moale, adică leneş, dar nici prea tare, adică iute si împietrit la inimă. Aşa de bine trebuie să potrivim la mărturisire cu sufletul! Să bagi de seamă, să nu-l îngreunezi, ca să nu-l descurajezi. Dar nici să-1 laşi fără oleacă de canon şi fără sfătuire, ca să nu-1 încurajezi în păcat, să se ducă nepăsător şi să nu simtă că a fost la mărturisire”[3]. În alt loc spune mai clar: ,,nimic nu este mai greu decît a spovedi, a creşte şi a povăţui sufleteşte pe calea mântuirii”[4].

            Câștigarea sufletului credinciosului face duhovnicia o lucrare grea dar în același timp și un mare dar: ,,Mare dar- spunea el- este darul duhovniciei! Să mângâi, să dezlegi păcatele oamenilor, să rânduieşti canon de vindecare şi să dai sfaturi de mântuire. Numai un suflet dacă ai cîştigat, acela este mai scump decât toată lumea!”[5]. Din acest motiv, el atrăgea atenția că duhovnicul trebuie să fie un bun psiholog: ,,Fiindcă duhovnicul nu este numai judecător, ci şi doctor şi părinte, este bine să se ţină seama că nici doctorii nu dau doctoriile fără chibzuială şi că reţetele sunt potrivite cu boala fiecăruia, ca nu cumva în loc de sănătate, să se pricinuiască acelui bolnav agravarea bolii sau moartea. Cel ce este cu adevărat părinte, în povăţuirea şi îndreptarea fiilor săi, nu va folosi în toată vremea numai mila, ci, neapărat, câteodată şi varga şi alte pedepse cuvenite după greșelile lor… Atât scumpătatea cât şi iconomia sau pogorământul canonisirii trebuie să se facă după măsura râvnei de îndreptare şi după arătarea roadelor de pocăinţă de către cel legat care se pocăieşte[6].

            Descriind cum trebuie să fie duhovnicul, cuviosul Cleopa folosește o imagine înduioșătoare: duhovnicul trebuie să fie cu inimă de tată: ,,duhovnicul trebuie să fie tare în credinţă, cu mare frică de Dumnezeu, cu multă milă de oameni şi cu inimă de tată pentru toţi. Să judece cât mai atent şi drept, adică fără părtinire, să ţină cont de firea, vârsta, aşezarea, temperamentul, studiile, poziţia socială, starea sănătăţii, cultura, puterea de înţelegere şi ascultarea fiecăruia, şi mai ales, de credinţa şi de frica de Dumnezeu pe care o are credinciosul. Să spovedească cu mare grijă şi atenţie, fără grabă. Să asculte ce i se spune de fiecare, şi apoi să întrebe, începând de la cele duhovniceşti, la cele fireşti, de la credinţă, rugăciune şi biserică, la cele omeneşti şi trupeşti. Să nu iscodească prea mult păcatul, să nu smintească mai ales pe tineri şi copii cu întrebările sale; să nu se mire nici să ocărască pe cineva pentru păcatele mărturisite; să nu întrebe cu cine anume a păcătuit şi mai ales să nu divulge secretul spovedaniei”[7].

Între duhovnic și ucenic trebuie să fie o legătură strânsă: ,, Duhovnicul are marea datorie față de fiii săi duhovniceşti de a-i supraveghea, de a-i învăța pururea şi de a se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. Iar fiii duhovnicești au şi ei datoria de a asculta învățăturile duhovnicului lor, de a-i cere întotdeauna sfat şi binecuvântare pentru toate, de a-şi face canonul rânduit, de a se sili spre îndreptarea lor şi de a se ruga pentru părintele lor duhovnicesc”[8].

Aceeași legătură a fost și între sfântul părinte Cleopa și duhovnicul său, sfântul Paisie Olaru duhovnicul cel blând. Modelul părintelui Cleopa de duhovnic  a fost Sfântul Paisie Olaru, un alt vlăstar al județului Botoșani despre care spunea părintele Ioanichie Bălan că: ,,Iubea mult pe fiii săi duhovnicești, pe care îi primea la spovedanie la orice oră din zi și din noapte, și purta mare grijă de mântuirea lor. Ucenicii săi simțeau această dragoste a părintelui și îi purtau și ei, după Dumnezeu, o mare dragoste. Fiii săi duhovnicești de la Sihăstria nu îl părăsiseră, ci veneau la sfinția sa o dată pe săptămână, vineri, pentru mărturisire. Părintele Paisie Olaru niciodată nu stătea fără lucru: se ruga, spovedea, mângâia, îmbărbăta sau lucra în grădină sau îngrijea vreo fântână, sau căuta izvoare cu apă bună de băut, lângă care punea câte o cruce și o cană, ca trecătorii să poată bea apă”[9].

Și părintele Paisie recunoaște greutatea duhovniciei: ,,Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viața de mănăstire. De duhovnic depinde mântuirea sau osânda fiecărui suflet care îi este încredințat. De el depinde călugăria fraților de mânăstire, cu dezlegarea lui se împărtășesc și călugării și mirenii și tot cu dezlegarea și pe garanția lui se hirotonesc candidații la preoție. Mare răspundere are un duhovnic și de aceea el se mântuiește mult mai greu decât un călugăr sau un mirean”[10].

,,Duhovnicii să se facă ei pildă tuturor, prin dragoste și smerenie. Numai așa se pot mântui și ei și pe alții”[11].

Sfântul Paisie analizează minuțios cum trebuie să fie un duhovnic: ,,Cel mai greu pentru preot este Sfânta Liturghie și Spovedania. Unii s-au smintit și chiar au căzut de la spovedanie. Preotul de aceea se cheamă duhovnic, pentru că el este lumină pentru ceilalți și poartă în el darul Duhului Sfânt. Și dacă are în el Duhul Sfânt, el nu se smintește de neputințele oamenilor că este Harul asupra lui și poate să lecuiască sufletele oamenilor. Iar dacă este pătimaș, Duhul Sfânt nu lucrează în el și ușor se smintește când aude păcatele oamenilor. Un astfel de preot nu trebuie să spovedească lumea. Duhovnicia se dă, după Canoane numai celor mai vârstnici și cercați. Duhovnicul trebuie să fie lumină pentru toți, părinte pentru toți, sfetnic bun și povățuitor iscusit de suflete. Să fie păstor adevărat, iar nu năimit, care slujește cele sfinte pentru bani și câștig pământesc. El trebuie să fie ca o lumânare în sfeșnic, ca să lumineze tuturor, iar nu sub pat. Duhovnicul, chiar dacă se smintește uneori de păcatele oamenilor la spovedanie, în niciun caz el nu trebuie să smintească pe credincioși, că atunci a pierdut toată osteneala. Ori de câte ori spovedim, suntem datori mai întâi să ne rugăm, apoi să fim blânzi și cu dreaptă socoteală și cu darul lui Dumnezeu putem dobândi pe mulți”[12].

De aceea duhovnicul are datoria de a primi pe oricine vine la el, căci- spunea sfântul Paisie: ,,suntem datori a primi la mărturisire pe orice păcătoși; încă cu toată dragostea. Căci chiar de nu fac canonul, măcar știu cât de mare este păcatul și ce osândă îi așteaptă de nu se vor pocăi. Astfel, poate se îndreaptă și ei și părăsesc cele rele în viitor”[13]. De aceea cuviosul punea un accent deosebit pe blândețea duhovnicului: ,,Turma lui Hristos se păstorește cu fluierașul, iar nu bățul. Adică cu blândețe, iar nu cu asprime. Se păstorește mai mult cu exemplul vieții preotului, nu numai cu predica de la amvon. Deci mai mult cu faptele, decât cu vorbele, „ca oamenii văzând faptele cele bune ale voastre, să slăvească pe Dumnezeu”. Apoi să facă slujbe frumoase, cu credință și evlavie; să dea milostenie la cei săraci și bolnavi din parohie, să învețe dreapta credință pe credincioși, bătrâni, tineri și copii; să-i spovedească regulat, să-i îmbărbăteze în necazuri și să le fie model în toate, hrănindu-i cu cărți sfinte și cu tot cuvântul lui Dumnezeu”[14].

Ca și sfântul Cleopa, și cuviosul Paisie pune accentul pe concordanța între cuvântul duhovnicului și faptele vieții lui, iar această concordanță o numește el testamentul său: ,,Să facem și noi ceea ce învățăm pe alții, și tot ce facem în viață să fie spre slava lui Dumnezeu și spre folosul aproapelui, că „dragostea acoperă mulțime de păcate”. Acest testament vă las tuturor ucenicilor mei, adică testamentul dragostei, cum ne învață Însuși Mântuitorul: „Întru aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii Mei, de veți avea dragoste între voi” ( Ioan 13, 35 )”[15]. De atfel, el își sfătuia ucenicii: ,,Ce au văzut bun la mine, să urmeze și ei; iar ce au văzut rău, să mă ierte, ca să fie și ei iertați de Dumnezeu în cer!”[16]

Că în viața lui cuvântul era în concordanță cu fapta, ne-o arată ucenicul său, Sfântul Cleopa care îl descrie atât de frumos: ,,Părintele Paisie a fost sfetnicul meu cel mai bun în viață de când eram copil și până când s-a dus la Domnul, în toamna anului 1990. Oricând aveam câte un necaz sau eram la o grea încercare în viață, mă duceam la chilia lui și îi ceream sfatul, sau în scris îl întrebam ce să fac și el îmi trimitea câteva rânduri și urmam cuvântul lui. Că cine nu ascultă de duhovnic, nu ascultă nici de Dumnezeu. Așa era Părintele Paisie: smerit, tăcut, blând, înțelept la cuvânt, foarte milostiv și iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți și iubea liniștea. Nu-i plăcea să trăiască între mulți și își ascundea viața și nevoința . Nimeni nu știa cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea și inima lui, cât stă la masă și cât se odihnește. Pe lângă liniște, iubea mult și pe fiii săi duhovnicești pe care îi primea la spovedanie la orice oră din zi și din noapte și purta mare grijă de mântuirea lor. El nu era prea aspru la canoane, că ținea cont de așezarea sufletească a fiecăruia, și era blând cu toți… Cu iertarea, cu răbdarea și blândețea lui, a câștigat multe mii de suflete, jertfindu-se pe sine pentru alții. Uneori bătrânul dădea și acest sfat, cum ne învață însuși Domnul nostru Iisus Hristos: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”. Ori, Părintele Paisie a răbdat toate ispitele și necazurile vieții pământești până la sfârșit, mai ales ultimii cinci ani de orbire, de surzire și suferință la pat până când și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. Noi ca fii duhovnicești ai Părintelui Paisie, care ne-a crescut și ne-a format în școala fricii și iubirii de Dumnezeu, suntem datori să ne rugăm pentru sufletul lui, ca să-l odihnească în ceata drepților din Ceruri și să nu uităm că și noi mâine ne vom duce dincolo, să dăm socoteală ce-am făcut bun sau rău pe pământ”[17]. ,,Plângea cu cel care plânge și se bucura cu cel ce se bucura. Nu ținea la haine bune, la bani, la nimic, și fugea de cinste, de laudă, de multa vorbire, de clevetire și de oameni mari”[18].

Atât de strânsă era legătura între cei doi, ca duhovnic și ucenic, încât au făcut și un legământ despre care povestea părintele Paisie: ,,în toamna anului l935 Părintele Cleopa venea din armată și a trecut pe la mine, la Schitul Cozancea, să ia binecuvântare. Și la plecare cum îl petreceam prin pădure, l-am întrebat: – Ei, acum ce ai de gând să faci, frate Costache? Rămâi la Cozancea? Sau te duci din nou la Sihăstria? – m-aș duce tot la Sihăstria, Părinte Paisie, unde am stat cinci an și unde sunt mormintele fraților mei. Acolo am mai mult liniște… Atunci ne-am descoperit amândoi, am stat în genunchi, am făcut trei metanii și eu am zis această rugăciune: „Doamne, binecuvântează făgăduința noastră ca să fim amândoi împreună , și în veacul acesta și în cel ce va să fie. De voi muri eu întâi să fie el la capul meu, iar de va muri el întâi să fiu eu la capul lui! Amin!”. Apoi ne-am sărutat amândoi și ne-am despărțit… De Părintele Cleopa sunt legat cu inima cel mai mult în viața aceasta!”[19].

Iar Bunul Dumnezeu a rânduit ca făgăduința lor să se împlinească și astăzi în veșnicie, fiind prăznuiți împreună, chemându-ne pe toți să-i cinstim, după cum ne îndeamnă Biserica: ,,pe-ai Moldovei luceferi și pe stâlpii smereniei, care pe pământ cu credință într-un gând nevoitu-s-au, pe marele Cleopa cel smerit, pe gura tunătoare-a lui Hristos, și pe Paisie duhovnicul cel preablând cu râvnă să-i cinstim, zicând: Slavă Celui ce v-a slăvit pe voi, slavă Celui ce v-a întărit, slavă Celui ce minunați v-a arătat și rugători pentru noi”[20].

„Sfinții pe care îi proslăvim reflectă lumina Duhului Sfânt, lumina credinței, lumina adevărului, ei fiind călăuzitori pentru că gândesc cu frică de Dumnezeu” , spunea PS Nichifor Botoșăneanul într-un cuvânt de învățătură despre cei doi sfinți.

Concluzionând, este dificil de adunat în câteva pagini, meșteșugul duhovniciei așa cum l-au văzut cei doi duhovnici ai Sihăstriei dar sfaturile și modelele date de ei, rămân veșnic valabile, deoarece, Hristos, Cel Care i-a inspirat, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi (Evr. 13, 8). (Referent,Pr. Budacă Teodor Cătălin)

 Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 2008.
  2.  Bălan, Arhimandritul Ioanichie, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria.
  3. Idem, Părintele Paisie duhovnicul, Ed. Apologeticum, 2005
  4. Arhim. Cleopa Ilie, Îndrumări duhvnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004.
  5. ***, Ne vorbește părintele Cleopa, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2004, vol. V.
  6.  Prescură, Magistrand Vasile, Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare, în S.T.., nr. 5-6, 1962.
  7.  Slujba Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria, în https://doxologia.ro/slujba-sfintilor-cuviosi-cleopa-paisie-de-la-sihastria

[1]Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, apud. Magistrand Vasile Prescură, Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare, în S.T.., nr. 5-6, 1962., p.291.

[2] Arhim. Cleopa Ilie, Îndrumări duhvnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 216

[3] Ibidem, p. 79.

[4] Ibidem, p. 81.

[5] Ibidem, p. 78.

[6]Ibidem, p. 79.

[7] Ne vorbește părintele Cleopa, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2004, vol. V, p. 31.

[8] Idem, vol. IV, p. 96.

[9] Cf. Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, pp. 700-701.

[10] Cf. Idem, Părintele Paisie duhovnicul, Ed. Apologeticum, 2005, p. 10.

[11] Ibidem, p. 13.

[12] Ibidem, pp. 19-20.

[13] Ibidem, p. 20.

[14] Ibidem, p. 28

[15] Ibidem, p. 21.

[16] Ibidem, p. 31

[17] Ibidem, p. 37

[18] Cf. Idem, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 701.

[19] Cf. Idem, Părintele Paisie duhovnicul, p. 21.

[20] Cf. Slujba Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria, în https://doxologia.ro/slujba-sfintilor-cuviosi-cleopa-paisie-de-la-sihastria .

Un moment deosebit la Biserica „Sfântul Ilie” Dealu Mare-Dorohoi: persoane private de libertate de la Penitenciarul Botoșani au vestit Nașterea Domnului prin colinde

Duminică, 07.12.2025 atmosfera de rugăciune din Biserica „Sfântul Ilie” Dealu Mare a fost încărcată de emoție și lumină, datorită unui eveniment special: un grup de persoane private de libertate de la Penitenciarul Botoșani a cântat în cadrul Sfintei Liturghii și a susținut, la final un concert de colinde.

Cei prezenți au avut bucuria să asculte interpretări sensibile și pline de căldură, mărturie a unei pregătiri atente și a unei dorințe sincere de apropiere de mesajul sărbătorii Nașterii Domnului. Grupul a fost coordonat de pr. capelan Sergiu Brașoveanu, care îi însoțește permanent în activități spirituale și culturale menite să sprijine procesul de reintegrare și îndreptare.

Activitatea s-a desfășurat  sub îndrumarea atentă a pr. Gavriliu Sergiu, parohul bisericii gazdă, care i-a primit cu drag pe oaspeți. Evenimentul a fost onorat și de prezența părintelui protopop Ionuț Ștefan Apetrei, fostul paroh al comunității, a cărui reîntoarcere a adus, la rândul ei, emoție și bucurie credincioșilor.

Concertul de colinde a fost apreciat de întreaga comunitate, atât pentru frumusețea interpretării, cât și pentru mesajul său profund: oricine poate deveni purtător al luminii lui Hristos atunci când se deschide către credință și către bine.

La final, toți participanții – clerici, credincioși și invitați – au fost poftiți la o agapă frățească, prilej de împărtășire, dialog și întărire a comunității.

Evenimentul a demonstrat încă o dată că muzica sacră și spiritul colindelor au puterea de a uni și de a vindeca, deschizând drumuri neașteptate către comuniune și speranță.

Prăznuirea Sfinților Cleopa și Paisie la Dorohoi

Marți, 2 decembrie, Parohia „Învierea Domnului” din Dorohoi a sărbătorit cel de-al doilea hram, închinat Sfinților Cleopa și Paisie.

La sărbătorirea hramului, invitatul de seamă a fost Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, care a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, împreună cu un sobor preoți și diaconi, în prezența unui număr mare de credincioși.

Înainte de începerea Liturghiei, Preasfinția Sa l-a hirotesit întru citeț pe Ioan Lucian Clompei. Ioan este absolvent al Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, promoția 2009 și este dascălul parohiei din anul 2020.

„Dumnezeu, care lucrează prin Sfinții Săi, este aproape de noi”.

În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Nichifor a vorbit despre moștenirea spirituală a Sfinților Cleopa și Paisie, doi mari părinți duhovnicești ai Moldovei care au format generații de credincioși și monahi:

„Prăznuim azi pe Sfinții Paisie și Cleopa, ocrotitori ai acestei sfinte biserici, părinți pe care mulți dintre noi i-am cunoscut, le-am sărutat mâna, am fost aproape de ei, le-am ascultat cuvântul și am avut privilegiul să vedem cum lucrează Dumnezeu și în zilele noastre.

Pentru că iată și în zilele noastre Dumnezeu pregătește oameni care să fie reper și călăuză pe cale celor ce-L caută pe el.

O perioadă lungă a comunismului, o perioadă grea, nu găseai o carte, nu erau pe atunci nici telefoane mobile, informația era greu de găsit. Nu găseai o carte de rugăciune, nu găseai o carte de slujbă, nu găseai un cuvânt ca să înveți ce înseamnă slujba Bisericii, ce înseamnă Spovedania, ce înseamnă bună rânduială în biserică. De multe ori, chiar și cei ce veneau la biserică nu știau toate lucrurile acestea în adâncul lor.

Și atunci, cei doi părinți au avut în comun aceasta: pentru cei ce căutau și ajungeau acolo, aduceau cuvânt și i-a pregătit Dumnezeu să fie cuvânt pe înțeles, cuvânt care știa greutatea omului, cuvânt realist care îl punea pe cale.

După Revoluție deja se circula puțin mai ușor, deja se dusese vestea lor. Cerdacul din care propovăduia părintele Cleopa, de multe ori se umplea de oameni care vreau să-i asculte cuvântul și mai ales să-l vadă, să se apropie de el.

Au avut multe în comun cei doi părinți dar și lucruri care îi deosebeau. Părintele Cleopa a mai degrabă astăzi, Părintele Paisie mai degrabă blând, la o primă întâlnire.. Amândoi din ținutul Botoșanilor, Părintele Cleopa născut la 10 aprilie 1912, trecut la Domnul în 1998, Părintele Paisie din Stroiești, localități apropiate una de alta. Amândoi aveau să se întâlnească la Mănăstirea Sihăstria, acolo unde și-au dus cei mai mulți ani din viața monahală.

Părintele Clopa dintr-o familie cu zece copii, Părintele Paisie dintr-o familie cu cinci copii, fiind ultimul dintre cei cinci copii, cel mai tânăr. Nici unul, nici altul nu a făcut mult din școala acestei lumi. Părintele Cleopa a intrat în Mănăstirea Sihăstria la numai 17 ani, Părintele Paisie la 24 de ani, dar avea să termine numai ciclul primar. Deși nu au trecut prin școlile acestei lumi care să structureze, care să ordoneze gândirea, amândoi au avut o minte sclipitoare.

Părintele Cleopa o memorie extraordinară și păscând oile la Mănăstirea Sihăstria, și-a folosit cu hărnicie această bogăție intelectuală. A citit mult și a știut să structureze cele pe care le citea, pentru că era acolo o căutare adevărată a lui Dumnezeu.

Cel mai probabil să nu fi plecat la mănăstire, să nu fi primit această chemare pe care Domnul a pus-o în inima lui, el și cu încă doi frați au plecat la mănăstire, celelalți au rămas în lume și au întemeiat familii. Dacă ar fi rămas și el poate că ar fi fost un gospodar bun, un om respectat de cei din jur, dar nu se împlinea această bogăție atât de mare.

Atunci, când Domnul a vestit cuvântul despre primejdia celor bogați care se lipesc de bogățiile lor, «mai lesne este cămilei să treacă prin urechile acului decât bogatului să intre în împărăția cerurilor», ucenicii s-au înspăimântat, înțelegând cât de greu era de primit acel cuvânt și întreabă Sfântul Apostol Petru: «Iată, noi am lăsat toate și am urmat Ție, cu noi ce va fi?».

Ce a lăsat Petru? Năvoadele de pescar, slujba și gospodăria lui, grijile acestei lumi? Într-adevăr că acestea le-a lăsat, dar și siguranța pe care o ai în casa ta, năvodul tău și slujba ta, și încrederea în priceperea cu care ți le chivernisești și ți le rânduiești, o simplitate a unei vieți. Și le-a lăsat pe toate spre a urma lui Hristos.

«Adevărat spun vouă, cel ce a lăsat pentru mine, mamă sau tată sau frați sau surori, sau casă sau pământuri, va luat însutit în lumea aceasta și în cealaltă viață veșnică». S-a împlinit acest cuvânt și în viața celor doi părinți, Paisie și Cleopa. Ce au lăsat? Grijile obișnuite și chivernisirea pe care o aveau în casa lor, oile pe care le pășteau urmând să pască oile din Sihăstria.

Ce-au primit? Bogăția Darului Sfântului Duh și încredințarea că Dumnezeu lucrează în viața lor. Și mai mult decât încredințarea, participarea la Tainele și minunile pe care Dumnezeu le-a arătat și au încredințat și au instructat și ei de alții. Dumnezeu i-a îmbogățit și i-a arătat oameni formatori și povățuitori ai celorlalți.

Părintele Cleopa ajungând stareț al Mănăstirii Sihăstria după o viață trăită cu simplitate prin păstorirea oilor, dar în ascuns, neștiut, hrănindu-și inima cu cele pe care le citea și le agonisea, cu rugăciunea cea stăruitoare.

Părintele Paisie a fost la mănăstirea Cozancea, hirotonit după 21 de ani de la intrarea în mănăstire, a intrat la 24 de ani, avea să fie hirotonit preot, a fost pentru o perioadă egumen al Mănăstirii Cozancea.

Dacă Părintele Cleopa – om al rânduielii și al acriviei – a dus ani îndelungați, sarcina stăreției Mănăstirii Sihăstria și a Mănăstirii Slatina, Părintele Paisie, la scurt timp, avea să lase grijile stăreției și să se dedice cu totul duhovniciei, mergând la Mănăstirea Sihăstria, iar mai târziu la Sihla.

Asprimea Părintelui Cleopa era de fapt o siguranță pe care o avea din întâlnirea cu Domnul și din respectarea bunei rânduieli a Bisericii și a Canoanelor. O siguranță pe care o transmitea, o siguranță de care avem nevoie! De multe ori nu cauți medicul cel mai blând, ci medicul care știe cel mai bine profesia lui, cel care știe ce înseamnă operația, ce înseamnă boala. Nu caut medicul care să îmi îngăduie să beau alcool în continuare, dacă ficatul meu este obosit și bolnav, ci medicul care să aibă curaj să spună: «dacă mai bei alcool, vei muri!». Acesta era Părintele Cleopa… Era medicul care știa să spună ce este potrivit pentru tine. Dacă la întâlnirile pe care le avea pe terasă, stabilea direcțiile generale, la Spovedanie, fiecare în parte se apleca cu un realism și cu mângâiere asupra credincioșilor pentru a-i povățui pe fiecare după puterea lor.

A trecut la Domnul în 1998, după o viață în care toată agonisirea lui a fost o agonistită duhovnicească. Ca stareț și povățuitor de oameni, nu s-a împovărat cu cele materiale ale acestei lumi ci toată grija lui a fost spre povățuire, spre ascultare în mănăstire, îndemnând cu răbdare și cu realism.

Părinte Paisie, ca duhovnic, cu multă blândețe, cu multă răbdare, îndemna pe cei care veneau cu rugăciuni. Îmi povestea o maică de la Mănăstirea Agapia că nu o dată i-a fost dat să vadă duhul profetic al părintelui. Pornise seara târziu de la Mănăstirea Agapia, era zăpadă, mergea pe întuneric, de la Agapia până la Sihla – 8 km. A făcut vreo 3-4 ore mergând și ajunsese aproape de ora două la Sihla și se gândea unde va sta și ce va face, pentru că nu îndrăzea la acea oră să meargă la chilia părintelui. Și mare i-a fost mirarea să-l vadă pe Părintele Paisie, așteptându-i, și spunându-le: «Unde ați fost atâta timp, că n-am putut să dorm din cauza voastră? Nu vă mai porniți pe-un drum ca acesta căci iată nu îmi dă Dumnezeu să dorm, ci să vă aștept și să vă port de grijă!».

Părinți diferiți… unul mai degrabă blând, unul mai degrabă pornit spre toți, gata să preia greutatea celuilalt și să-i dea cât mai puțin de dus. Celălalt, mai degrabă om al rânduielii, om care să-ți arate clar cum trebuie să lucrezi cu tine însuți. Și unul și altul, insuflați de același Duh, de aceași dorință de a se mântui cei care veneau la el. Și unii și alții, cunoscându-se, în slujire fiind prieteni și legați de o prietenie adânc duhovnicească.

I-am cunoscut pe acești părinți… Ne minunăm cum formează Dumnezeu oameni în jurul nostru și ni-i dă aproape, spre mângâiere și povățuire.

Dacă cel ce s-a sfințit pe el, precum Părinții Paisie și Cleopa, dacă cel ce s-a sfințit pe el îl vedem binevoitor, îngrijorat de cel ce a venit la el, dacă te-a pune pe cale, dacă te-a mângâia, dacă i-a dat cuvânt de întărire și de nădejde, acesta, este înțelesul că Dumnezeu cu atât mai mult, Dumnezeu, care lucrează prin Sfinții Săi, este aproape de noi, cu grija, cu mângâierea, cu nădejdea. Dacă Dumnezeu i-a sfințit pe ei și ni i-a pus ca pildă de urmat în această viață, Dumnezeu ne arată cât de aproape este de noi. De aceea ne-a și învățat Domnul Hristos să-L numim «Tatăl nostru».. Nu «Stăpânul nostru», deși este! Nu «Domnul nostru», deși este! Ci «Tatăl nostru» pentru că asemenea unui tată se apleacă spre noi, știe drumurile noastre, știe nevoile noastre…

Doar atunci nu lucrează Dumnezeu în viața noastră, când vede împotrivire, când vede îndreptățire de sine, când vede necinste, când vede încrâncenare, dar atunci când vede bunăvoință, atunci când omul caută, Dumnezeu îi arată Calea, îi face lesnicioasă calea spre Împărăția Cerurilor. De aceea ne și apropiem de sfinți cu această bucurie și cu această încredințare, că fiind purtători de Dumnezeu ei înșiși, asemenea lucrează în viața oamenilor: cu mângâiere, cu întărire și cu Lumină pe Cale.

Să ne ajute Dumnezeu, ca și în ziua de astăzi, să mulțumim lui Dumnezeu pentru Sfinții Săi pe care ni i-a pus pe cale, să-i cinstim, să-i chemăm în rugăciune și să ne bucurăm de ei și să le cerem mijlocire!”.

La finalul Sfintei Liturghii, părintele paroh Munteanu Ciprian a ținut un cuvânt în care a mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântarea trimisă peste această biserică și peste toți cei prezenți: „Mulțumim bunului Dumnezeu pentru aceste dar al rugăciunii, mulțumim lui Dumnezeu pentru faptul că ne-am bucurat astăzi de prezența Preasfinției Sale și a colegilor preoți care au slujit și a dumneavoastră celor care v-ați făcut timp și ați venit să ne rugăm în această sfântă biserică și să mulțumim Domnului pentru toate care au fost revărsate asupra noastră și în cinstea Sfinților Cuvioșilor noștri Paisie și Cleopa de la Neamț, ocrotitorii acestui paraclis.

Și noi, ca și mângâiere, Preasfinția voastră, avem o icoană de suflet zugrăvită în Sf. Munte Athos, icoana Axion Estin – Cuvine-se cu adevărat – pe care în momentul în care am adus-o aici, am simțit bucuria și prezența Maicii Domnului. Vă dăruim din partea noastră o icoană, care este o copie fidelă a acesteia pe care noi o avem, ca să aveți amintire și să ne purtați cu drag în rugăciune”.

Această frumoasă zi va rămâne în amintirea tuturor enoriașilor și a tuturor celor care au participat, 2 decembrie 2025 fiind ziua și anul în care dorohoienii i-au cinstit pentru întâia oară pe cei doi Sfinți Cuvioși Cleopa și Paisie ca și ocrotitori ai aceste bisericii și ai aceste parohii.