Ziua mea sau Ziua Domnului?


Mulți dintre cei ce lucrează (și) duminica se scuză cu această afirmație: Sunt nevoit să lucrez! Sunt cred și unele excepții, însă cei mai mulți nu consideră a fi atât de gravă încălcarea poruncii Domnului: „Adu-ți aminte de ziua Domnului și o cinstește!” (porunca a IV-a din Decalog). Alții se întreabă, mai în glumă sau în serios: „Dar o fi având nevoie Domnul de ziua aceasta? Ce îi folosește lui dacă o țin sau nu?”

O istorioară zice despre un maestru pantofar, om sărac cu familie grea, care lucra din greu și în ziua Domnului – Duminica. Iar dacă cineva îi spunea că asta nu e bine, îi răspundea îndârjit: „eu am o casă grea.. trebuie să lucrez și Duminica”.

Un credincios se apropie de el și îi zise: dragul meu, ia seama, ești într-o mare greşeală crezând că nu poţi trăi dacă nu lucrezi Duminica. Eu cred că tocmai pentru asta o duci așa greu fiindcă lucrezi Duminica. Uite, facem azi un legământ. Eu sunt un om cu avere și iată îţi dau cuvântul meu, între martori, că îţi voi plăti eu tot ce crezi că vei păgubi într-un an, nelucrând Duminica. Îti voi plăti paguba ce crezi că o vei avea în cele 52 de duminici, însă cu condiţia: să mergi regulat la biserică. Iar la sfârșitul anului eu îți cer numai atât: să-mi spui în fața lui Dumnezeu, câtă pagubă crezi că ai avut faţă de anul trecut în care ai lucrat Duminica – și eu îți voi plăti imediat această pagubă. Și întăriră acest legământ cu martori.

La împlinirea anului: „ei, iată s-a împlinit anul și am venit. Ți-ai făcut socoata cât trebuie să-ți plătesc?” „O, dragul meu – răspunse lăcrimând pantofarul – nu trebuie să-mi plătești nimic. De când n-am mai lucrat Duminica și în timpul acesta am cercetat biserica – mi-au mers toate lucrurile de minune. Mai înainte aveam numai o capră, iar acum am o vacă. Mai înainte aveam numai un bordei, iar acum am o căsuță nouă. Fii binecuvântat om al lui Dumnezeu și binecuvântată să fie Sf. Biserică. În ea am aflat eu și familia mea ceea ce ne lipsea. Casa noastră era mai înainte un iad, iar acum este un mic rai, plin de pace și binecuvântare.

De luat aminte din pilda aceasta e că atunci când nu muncim și respectăm ziua Duminicii, o aducem ca prinos de cinstire Domnului iar El ne răsplătește cu mult mai mult decât am fi putut noi agonisi din rodul muncii noastre. (Pr. Șușu Ioan Vasile)

Cuvânt de folos la Evanghelia zilei


Pilda Evangheliei de azi este atât de actuală încât te întrebi cum e posibil totuși ca după aproape 2000 de ani să ne mai aflăm în aceeași stare ca oamenii din vremea aceea? Chiar nu am învățat nimic? Nu am reușit să evoluăm câtuși de puțin?

Sunt trei aspecte care fac referire la pilda de azi pe care doresc să le evidențiez:

1. Chemarea lui Dumnezeu să fim părtași cu El la Cină. Suntem invitații lui Dumnezeu la o Cină mare! Nu ne cere să aducem nimic, doar să venim… Cina o putem înțelege și ca o pregustare a Împărăției Lui! Cina reprezintă bucurie, comuniune, viață… Oamenii refuză bucuria, dar aleargă după griji, refuză părtășia la masa (cea fără prea mult efort) și alege povara.

2. Scuzele omului sunt lucruri bune în sine, de cele mai multe ori justificate, dar toate au ceva în comun: pun mai presus de Dumnezeu toate grijile acestei lumi! (ogorul reprezintă averea, boii reprezintă munca sau cariera, căsătoria reprezintă relațiile cu ceilalți). „Doamne, n-am timp…”, „Mai târziu, când voi fi mai liber…”, „Duminica e singura mea zi…” și pot continua deoarece scuze putem găsi pentru a masca adevărul, față de oameni, dar față de Dumnezeu?? Dacă Dumnezeu (care știe toate ce sunt în inima omului) ar bate astăzi la ușa vieții mele, ce scuză aș mai avea?

3. Mântuirea nu e garantată de simplul fapt că suntem pe lista de invitați la cină! Nu e de ajuns doar atât, să nu ne lăsăm înșelați! Dumnezeu nu ne constrânge, nu ne vrea cu forța să luăm parte la Cină pentru că nu și-ar împlini rostul: bucuria comuniunii! Însă putem vorbi de o insistență a iubirii Sale față de noi… Consecința neparticipării la Cină nu e pedeapsa! Nu suntem pedepsiți de Dumnezeu! Cea mai mare durere pe care o va simți omul e când va conștientiza că a pierdut comuniunea, a pierdut statutul de invitat din nepăsare, din ignoranță, pentru că el a ales așa! (Pr. Șușu Ioan Vasile)

Dregătorul bogat și Sfântul Apostol Andrei


Dregătorul bogat vine la Hristos cu dorința mântuirii, însă descoperă că nu este dispus să renunțe la ceea ce îl ține legat – averea adunată. În schimb, Sf. Ap. Andrei, la auzul chemării sale prin cuvintele „Vino după Mine”, părăsește imediat mrejele, siguranța zilei de mâine, confortul vieții și Îl urmează.

Dregătorul nu știu dacă era neapărat de condamnat pentru bogățiile lui, ci pentru faptul că ele îi ocupau inima. Exact cum spune la Scriptură: „Unde este comoara voastră, acolo este și inima voastră” (Matei 6, 21). Sf. Ap. Andrei nu avea averi de care era legat, drept urmare avea libertatea de a spune „da” sau „nu”.

Domnul Hristos nu cere dregătorului să renunțe la averea sa ca să-l sărăcească, ci ca să-l elibereze și să se „îmbogățească în Dumnezeu”. Sf. Ap. Andrei a renunțat la tot pentru Hristos, iar prin renunțarea lui a devenit bogăție pentru ceilalți, pentru neamuri, prin Evanghelia dusă până la marginile lumii.

Dacă Hristos ne-ar spune astăzi: „Vino după Mine!”, ce vom face? Am răspunde cu „da” asemenea Sf. Ap. Andrei? Sau ne vom întrista asemenea dregătorului? Care lucruri sau atașamente ar fi pentru noi „averea dregătorului”?