Mijloace didactice auxiliare folosite ȋn educaţia religioasă a elevilor


Alegerea mijlocului de ȋnvăţământ adecvat realizării unor obiective educaţionale date, la o clasă de elevi cu anumite particularităţi de vârstă și individuale presupune cunoașterea mecanismelor interne, psihologice ale tipului de ȋnvăţare care intervine ȋn condiţiile folosirii mijloacelor de ȋnvăţare.Prezenţa unui singur mijloc de ȋnvăţământ, oricât de bine conceput și realizat ar fi acesta, nu este suficientă pentru a asigura creșterea eficienţei procesului de ȋnvăţământ. Este necesară utilizarea unui sistem al mijloacelor de ȋnvăţământ.

Voi aduce în discuţie doar de câteva mijloace didactice auxiliare folosite ȋn educaţia religioasă a elevilor: textul biblic, textul literar, icoana.

Textul biblic

Biblia e Cartea cărţilor, e cartea de bază a creştinismului care cuprinde revelaţia divinăşi ne învaţă ce trebuie să facem pentru a ne mântui.

Textul biblic este folosit ca mijloc de învăţământ pentru a uşura înţelegerea corectă a Sfintei Scripturi şi pentru a se hrăni sufleteşte din oaza înţelepciunii sacre. Profesorul de religie, îi va ajuta pe elevi sa-si formeze deprinderea de a citi zilnic din Sfânta Scriptură. Ȋncepând din clasa a III-a elevii învăţă să găsească un text în Biblie.

În cadrul orelor de religie o serie de fragmente din Scrierile Scripturistice pot fi cântate sau citite. De exemplu, când vorbim despre imnografia şi muzica bisericească, aducem argumente despre cântarea duhovnicească, din Sfânta Scriptură: „în ceruri îngerii şi sfinţii cântă fără încetare slava lui Dumnezeu” (Isaia 6, 23; Apocalipsa 15, 1-3); lumea s-a creat în cântecele îngerilor (Iov 38, 4-7); în acordurile armonioase ale harpei lui David, tristeţea şi melancolia lui Saul dispăreau şi buna dispoziţie înlocuia duhul cel rău care-l mistuia (I Regi 16, 23); Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfinţii Apostoli cântau psalmi (Matei 26, 30; Mc. 14,26); Sfântul Apostol Pavel îndemna pe efeseni să trăiască în cumpătare şi cântări duhovniceşti: „…să vă umpleţi de Duhul. Vorbiţi între voi în psalmi în laude şi în cântări duhovniceşti”.

La fixarea şi sistematizarea cunoştinţelor, pentru a arăta spre ce atitudini şi trăiri, sentimente şi comportamente pot îndemna diferite genuri muzicale, atât prin melodie şi ritm, cât şi prin mesajul textelor; se propune elevilor următoarele texte biblice, se cere să descrie stările sufleteşti spre care îi îndeamnă.

Cânta–voi Domnului în viaţa mea, cânta–voi Domnului meu cât voi fi. Plăcute să–i fie Lui cuvintele mele. Iar eu mă voi veseli de Domnul” (Psalmii 103, 34-35).

Cântaţi Domnului cântare nouă, lauda Lui în adunarea celor credincioşi” (Psalmii 149, 1).

Cântarea unui verset dintr-un psalm poate fi folosit şi la captarea atenţiei elevilor şi transmiterea mesajului că Dumnezeu este bun, că ne putem baza pe bunătatea Lui la necaz şi la îmbunătăţirea vieţii duhovniceşti. Domnii învăţători sprijină muncă profesorului de religie şi îi îndrumă pe elevi ca înainte de ore să facă rugăciunea „Tatăl nostru”.

Pentru crearea cadrului religios, textul biblic va fi folosit în orice etapă a lecţiei, având menirea de a stimula pe elevi să citească zilnic din Sfânta Scriptură.

Este foarte importantă folosirea Sfintei Scripturi la orele de religie. Citind textele scripturistice specifice conţinutului didactic pe care îl avem de abordat, îi învăţăm pe elevi să-şi asume identitatea creştină şi să aprofundeze elementele de doctrină creştină.

Textul literar

Profesorul de religie va folosi alături de Biblie, textul literar cu valoare moral– religioasă care contribuie la formarea caracterului şi poate fi folosit ca mijloc de învăţământ întrucât sensibilizează sufletul şi–l orientează pe calea binelui. Profesorul este cel care selectează fragmentele literare, în funcţie de gradul de accesibilitate şi de scopurile urmărite, printre acestea numărându-se: desprinderea unor învăţături morale, crearea unei atmosfere de religiozitate, dezvoltarea interesului elevilor pentru literatura religioasă şi pentru un anumit autor. Textele literare pot fi folosite în diferite momente ale lecţiei: verificarea cunoştinţele, captarea atenţiei, comunicarea noilor cunoştinţe, fixarea cunoştinţelor, asociere, generalizare.

Profesorul utilizează atât poezie, cât şi proză. Prin poezie reușește să sensibilizeze elevul şi se formează o stare de religiozitate benefică transmiterii noilor cunoştinţe. La clasele din ȋnvăţământul liceal, profesorii de religie ȋmpreună cu profesorii de limba și literatura română pot realiza ore interdisciplinare. În literatura română găsim texte literare de inspiraţie religioasă care se referă la sărbătorile Paştelui („Paştele”, „Hristos a înviat”, „Floriile”, de V. Alecsandri, „Învierea”, de M. Eminescu, „La Paşte”, de G. Coşbuc, „În Vinerea Patimilor”, de O. Goga, „De Paşti”, de T. Arghezi, „De Paşti”, de I. Pillat, „Copacul lui Iuda”, de V. Voiculescu, „Noaptea Învierii”, de Nichifor Crainic, „Pe Cruce” şi „În Grădina Ghetsemani”, de V. Voiculescu, „Floarea lacrimilor”, de Emil Gârleanu) sau care sunt dedicate sărbătorilor de iarnă (Sf. Neculai, Crăciunul, Sfântul Vasile şi Anul Nou sau Botezul Domnului, Boboteaza: Colinde, Teatru popular – Irozii, Vicleimul). cele mai multe texte dedicate sărbătorilor de iarnă, de obicei, sunt de factură populară, dar elevii studiază şi texte din literatura cultă – „Colinde, Colinde”, „Rugăciune”, de M Eminescu, „În seara de Crăciun”, de G. Coşbuc, „Colindă”, de O. Goga, „Iisus”, de Panait Cernea, „Maica şi Pruncul”, de Ion Pillat. Importanţa educaţiei religioase a fost recunoscută şi prin introducerea, în programa de limba şi literatura română pentru clasele IX-XII, a noţiunii de teorie literară – „parabola biblică”.

Elevii învaţă că parabola sau pilda este o scurtă istorie fictivă, dar verosimilă, prin care se exprimă adevăruri şi învaţături cu caracter religios sau moral; înţeleg că parabola are dublu înţeles, respectiv unul direct (sens propriu, religios) şi unul ascuns, neexprimat (sens figurat). Sensul ascuns, neexprimat are un caracter moral şi se referă la felul în care trebuie să se comporte oamenii. Sunt numeroase exemple de parabole studiate de copiii atât în ciclul gimnazial, cât şi în cel liceal, dintre acestea se cuvine să amintim „Floarea lacrimilor” de Emil Gârleanu, parabola biblică „Fiul risipitor, „Parabola semănătorului”, de G. Coşbuc, parabola „Grăuntele care creşte fără ştirea omului”, „Pilda bogatului nemilostiv”, „Parabola viţei de vie şi a mlădiţelor”, „Parabola samariteanului milostiv”, „Psalmii” lui T. Arghezi, „În Grădina Ghetsemani” de V. Voiculescu. De altfel, miturile biblice la Vasile Voiculescu se regăsesc în expresii tulburătoare în volumul „Pârgă”, apărut în 1921, volum în care scenele şi motivele biblice devin alegorii ale neliniştilor omului în aspiraţia sa către Dumnezeu.

Icoana

Un alt mijloc didactic folosit la ora de religie este icoana. Ea cuprinde o taină a lui Dumnezeu şi devine obiect de cult, adică trebuie să i se dea cinstire; transmite adevărul de credinţă al bisericii universale şi „reprezintă unul din multele repere duhovniceşti în procesul continuu de formare a creştinului” (elevului). „Motivul existenţei icoanelor în viaţa duhovnicească a credincioşilor este unul foarte simplu: nevoia lor de concret, de a vedea cu ochii trupeşti ceea ce încă nu se poate desluşi cu ochii minţii”.

„În icoană iradiază inima, arde rugăciunea curată pe jertfelnicul sufletului credinciosului. În icoană totul este cuprins de năzuinţa către imensitatea cerurilor”.

Ora de religie nu se poate desfăşura fără icoana în sala de clasă. Fiecare elev simte nevoia de a avea în faţă o icoană, el simte nevoia şi doreşte să şi vadă, să atingă cu mâinile, să sărute cu buzele. Acesta este un elev practicant pentru că arată faptul că el este obişnuit cu Biserica, este format în duhul acesteia şi educat în sensul receptării depline a mesajului sfinţilor.

Icoanele sunt auxiliare ale diferitelor metode, cum ar fi: povestirea (când se povesteşte viaţa unui sfânt, prezenţa icoanei intensifică sentimentul religios), explicaţia prin intermediul căreia elevii înţeleg mai uşor viaţa spirituală privind materialul intuitiv iconografic, observaţia dirijată (când după o povestire biblică elevii sunt solicitaţi să observe şi să compare cele două moduri de rugăciune a vameşului şi a fariseului), meditaţia religioasă (când elevii îşi focalizează atenţia înspre icoana Judecăţii din urmă conştientizându-şi propriile greşeli şi unii dintre ei hotărându-se ca pe viitor să le evite).

În cadrul procesului instructiv–educativ icoanele pot fi folosite la începutul expunerii (când se urmăreşte cunoaşterea vieţii sfinţilor sau a evenimentelor biblice studiate), în comunicarea noilor cunoştinţelor (înainte de analiza fragmentului, pentru a uşura formularea ideilor principale) sau la sfârşitul expunerii (când se urmăreşte fixarea cunoştinţelor).

Icoanele au un rol esenţial în cadrul lecţiei întrucât sunt modalităţi de a exprima „teologia în imagini”, apropiindu–l pe elev de Dumnezeu.

Pentru a preciza valoarea spirituală a icoanei ortodoxe (este un mijloc de menţinere şi întărire a vieţii religioase), imaginea icoanei trebuie privită cu credinţă şi evlavie, face să apară în mintea credinciosului, prin harul dumnezeiesc, persoana al cărei chip este pictat, astfel încât orice cinste dată icoanei revine persoanei şi nu materialului din care este făcută icoana.

Pr. lect. dr. Adrian Dinu afirmă că „adevărata icoană exprimă experienţa duhovnicească a sfinţeniei. Arta zugravilor de icoane este socotită de Biserică drept mărturie a sfinţeniei, ca teologie exprimată în chip şi culoare. Pentru aceasta, Biserica prevede ca icoanele să fie zugrăvite aşa cum au fost zugrăvite mai înainte de sfinţii zugrăvitori de icoane”.

Iconografia ortodoxă redă întocmai învăţătura Bisericii despre Iisus Hristos, despre Maica Domnului sau despre oricare dintre sfinţi. Ele demonstrează concomitent şi cinstirea de care se bucură în inimile credincioşilor persoanele sfinte şi definesc cel mai deplin cultul ortodox.

Având în vedere că la religie scopul procesului educativ are un accentuat caracter spiritual, lecţia capătă valenţe formative în funcţie de conţinutul selectat pentru ca efectul să fie cel dorit.(Pr.Prof. Șoptică Ciprian)


Concurs de creație


Concurs de creație, dedicat Sfântei Parascheva,
organizat în Protopopiatul Dorohoi


Protopopiatul Dorohoi și Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, organizează  în perioada 23 septembrie -15 octombrie, Concursul de creație, cu tema „Sfânta Parascheva – floarea duhovnicească a Moldovei”.


Concursul se adresează elevilor din zona Protopopiatului Dorohoi, cu vârsta între 10 -18 ani și constă în scrierea unor poezii, eseuri și scrisori adresate Sfintei Parascheva, sărbătorită în data de 14 octombrie și despre care Sinaxarul zilei din Minei precizează că „prezenţa la Iaşi a Sfintei Cuvioase Parascheva, prin sfintele sale moaşte, s-a dovedit o mare binecuvântare pentru poporul român binecredincios”.
La acest concurs se pot înscrie parohiile și unitățile de învățământ din zona Protopopiatului Dorohoi. Creațiile pot fi trimise, până la data de 06.10.2024,  prin poștă, la adresa str. A. I. Cuza, nr.20, Dorohoi, prin email, la adresa protopopiatul.dorohoi@mmb.ro sau pe Whatsapp, la nr. de telefon 0757 757 937, în format word, editabil.
Creațiile vor fi evaluate, premiate și publicate în revistele și publicațiile locale, precum și pe paginile de socializare.
Pentru informații și detalii legate de desfășurarea concursului – Pr. Prof. Pristavu Cosmin Constantin ( el. 0757 757 937), responsabil activități educaționale în cadrul Protopopiatului Dorohoi.

Școala de vară „Maica Domnului – ocrotitoarea copiilor”, ediția I, la Protopopiatul Dorohoi


La Protopopiatul Dorohoi se desfășoară în perioada 29 iulie – 9 august a.c prima ediție a Școlii de vară „Maica Domnului, ocrotitoarea copiilor”

                Organizată la inițiativa pr. prof. Ioan-Ștefan Apetrei, protopop al Protopopiatului Dorohoi, în parteneriat cu Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi prin pr. prof. Petru-Georgel Chichioacă, directorul instituției de învățământ, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prin Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor, activitățile au avut un grup-țintă de 25-30 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 13 ani din zona municipiului Dorohoi, s-au desfășurat la sediul Protopopiatului pe durata a două săptămâni, cu ateliere și activități tematice zilnice (teatru, cateheză, literatură și muzică), desfășurate în intervalul orar 10.00 – 14.00, cuprinzând și două activități extrașcolare, în fiecare zi de vineri.

                Activitățile educative, susținute de prof. Anamaria Onofrei (Micul actor, Recitare de poezii, Teatru de păpuși), pr. prof. Cosmin Pristavu (Călătorie în lumea icoanelor Maicii Domnului, Să vorbim cu Maica Domnului în rugăciune), prof. Gabriela Munteanu (Eu și Maica DomnuluiViața Maicii Domnului, Maica Domnului în poezie și literatură), prof. Marilena Ciucur (Fericiți numai cei cu gând curatCeasul muzical, Prohodul Maicii Domnului și pricesne), sprijiniți de tineri voluntari (Maria și Ștefan Onofrei, Maria Apetrei, Eliza Munteanu, Iasmina Ababei, Alexandra Damian, Alexia Ifrim, Doroșincu Marian, Ionuț Clompei), au reprezentat pentru copii o sanșă de petrecere cu folos a timpului liber din vacanță, o oportunitate de a lega noi prietenii, de a se apropia de Maica Domnului într-o perioadă dedicată ei, respectiv Postul Adormirii Maicii Domnului, și o lumină pentru dezvoltarea lor armonioasă, într-un climat confortabil și educativ.  

                Cele patru ateliere au culminat în prima zi de vineri, prin participarea la Sfânta Liturghie la Sfânta Mănăstire Gorovei, copiii primind Sfintele Taine ale Spovedaniei și Împărtășaniei, realizând o drumeție pe drumul de întoarcere spre casă, cu binecuvântarea și implicarea pr. arhim. Teofil Timișag, starețul Sfintei Mănăstiri și în a doua zi de vineri, prin vizitarea Centrului de echitație ,,Pe Cai la Mitoc”, unde copiii au avut oportunitatea să petreacă o experiență de neuitat în natură și în compania cailor, și închinare cu servirea cinei la Sfânta Mănăstire Dragomirna.

                „Școala de vară este un gând de dragoste îndreptat către sufletele copiilor. Mi-aș dori să cultivăm în mod deosebit trei lucruri: prietenia între voi, cu voluntarii și cu profesorii, mi-aș dori să avem foarte multă bucurie în toate activitățile și să ne deschidem sufletește unii față de alții, să vorbim unii cu alții, să fim curioși și să ne implicăm. Dacă vom reuși să ne împrietenim, să sporim bucuria și să ne deschidem sufletește, înseamnă că școala de vară îți va atinge scopul. Mulțumim Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan pentru binecuvântarea acordată, părintelui profesor Cătălin Ifrim pentru găzduirea festivității de deschidere și a sesiunilor desfășurate în bisericuța de lemn, colegilor profesori coordonatori și voluntarilor. Toate le facem pentru Dumnezeu și cu ajutorul Maicii Domnului!” , a subliniat pr. protopop Ioan-Ștefan Apetrei.

                „Vă felicit că ați ales să participați la școala de vară și sunt convins că va fi o experiență interesantă și duhovnicească pentru voi. Școala de vară vă scoate din monotonia în care ajungem la mijlocul vacanței și e nevoie să ne exersăm practicarea virtuților creștine, prietenia, toleranța, iubirea față de semeni, pe care veți avea ocazia să le exersați și, pe deasupra, să învățați și ceva nou. Vă felicit pentru alegerea pe care ați făcut-o și mă bucur că sunt implicați ca voluntari și absolvenți ai Seminarului. Mult succes tuturor!”, a precizat pr. director Petru-Georgel Chichioacă.

Mulțumim în mod deosebit partenerilor, Seminarul Teologic Loceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi și părintelui director prof. Petru-Georgel Chichioacă, Parohiei Vârgolici din Dorohoi și părintelui paroh prof. Cătălin Ifrim, părinților copiilor pentru încrederea acordată, doamnelor profesoare pentru susținerea activităților, părinților profesori implicați (pr. Teodor-Cătălin Budacă, pr. Marius Onofrei, pr. Florin Pleșca, pr. Marian Iftodi), voluntarilor pentru asigurarea bunei-dispoziții, a jocurilor de comunicare și a materialelor foto-video, Sfintelor Mănăstiri Gorovei și Dragomirna pentru ospitalitate, Centrului de echitație ,,Pe Cai la Mitoc”, societății de transport SC Unitrans SRL Dorohoi, tuturor binefăcătorilor și ostenitorilor proiectului.

Să ajute Maica Domnului să așezăm sămânță bună în sufletele copiilor participanți, care să rodească frumos și nobil, aducând bucurie și speranță, lumină și iubire de frumos și de valori netrecătoare, exprimate pe înțelesul lor! ( Pr. Cosmin Pristavu ) FOTO