Marele organizator al învățământului modern românesc, Spiru Haret, la vremea puterii sale, își pusese în gând să facă din preot și învățător să fie ,,lumina lumii și sarea pământului”.
Reformele sale nu despărțeau școala de biserică și învățătorul de preot. Știa că preotul și învățătorul sunt datori să facă din consătenii lor niște cetățeni folositori Patriei și Neamului românesc, știa că trebuie să lucreze mână în mână, astfel ca satul lor să le fie ,,model de gospodărie și oamenii pildă de înțelepciune”.
,,Popoarele mici, cărora nu li este îngăduit să lase în părăsire nimic din ce li poate asigura existența neatârnată, ar da dovadă de orbire neauzită, dacă nu ar înțelege datoria ce au, de a face din școală pavăza naționalităților”, spunea Spiru Haret.
Preotul Nicolae Sandovici (preot în satul Probotești, fostul județ Dorohoi, astăzi localitate în Ucraina, între anii 1882-1931), prieten cu preotul cărturar Dumitru Furtună, întemeitorul Seminarului Dorohoian și figură marcantă între personalitățile locale ale vremii, spunea că:
,,Prin școală și biserică eu văd curmarea răului care roade zidul societății noastre din temelie. Salvarea noastră, prin noi înșine. Și este o vorbă: Cum e popa, așa și satul.
Deci dacă un învățător și un preot nu-și înțeleg misiunea, atunci acel sat este ca și o familie de copii, rămași fără părinți. Imi vine să cred că lumina ce o varsă biserica și școala asupra mulțimii, e întocmai ca răcoarea adusă de roua unei dimineți liniștite peste semănăturile câmpului, dogorite de arșița soarelui, după o zi zbuciumată de vânt sănătos.
Prin școală și biserică, eu văd ridicarea noastră în rândul popoarelor civilizate, dar pentru aceasta trebuie să ne fie școala, –școală și biserica,-biserică!”
Nicolae Iorga zicea că ,,numai prin cultură, printr-o cultură proprie, cu notă națională și valoare morală, cu îndreptare practică și o răspândire largă se poate asigura viața neamului nostru și i se poate face loc, recunoscut de toată lumea, în civilizația contemporană”.
Oamenii pentru a reuși să învingă greutățile vieții trebuie să aibă nu doar trupul oțelit, ci puternic trebuie să le fie și sufletul, fapt realizabil prin Școală și Biserică.
Se mai poate, astăzi, cînd societatea modernă încearcă să impună pseudovalori și să îndepărteze din conștiința poporului tot ceea ce înseamnă tradiție?
Se mai poate, astăzi, când trăim în secolul materialismului feroce și consumerismului, când nu mai există ideal și idee, când sufletul poporului este împins dincolo de muncă și adevăr pe calea necinstei și a minciunii?
Da, prin strădania comună dintre școală și biserică, cele două rădăcini puternice și izvoare ale binelui, luminii și adevărului, dar și străji neadormite a tot ceea ce avem noi mai scump!
Este momentul să revenim la începuturi, la începuturile când, așa cum povestesc bătrânii, erau ,,alți oameni și alte timpuri”. Timpuri când florile cămășilor naționale nu erau scuturate, când horele nu erau gârbovite, școala nu era neglijată și biserica batjocorită. Civilizația fără cultură, școală și Dumnezeu, nu este civilizație! (Pr. Prof. Teodor Cătălin Budacă )
Slova Creștină de Dorohoi 