Concertul de colinde „La plinirea vremii”


Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în colaborare cu Protopopiatul Dorohoi, vă invită la un concert extraordinar de colinde intitulat „La plinirea vremii”. Evenimentul va avea loc luni, 16 decembrie 2024, începând cu ora 17:00, la Sala Teatrului din Dorohoi.

Concertul reunește ansambluri și coruri locale, printre care:

  • Corul „Ecclesia” al preoților din Protopopiatul Dorohoi,
  • Corul „Mini Ecclesia”,
  • Grupul „Cununița” al Școlii Populare de Arte din Botoșani,
  • Corul „Haris” și Grupul vocal „Simbol” de la Seminarul Teologic „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi,
  • Grupul vocal „Datina străbună” din Broscăuți,
  • Corul „George Enescu” din Dorohoi,
  • Grupul vocal „Regina Maria” din Dorohoi,
  • Grupul Vocal al ATOR Dorohoi,
  • Corul de copii al Parohiei „Înălțarea Domnului” din Dorohoi.

Evenimentul este dedicat Nașterii Domnului, oferind un prilej de bucurie și liniște sufletească prin cântările tradiționale specifice perioadei Crăciunului.

Vă așteptăm cu drag ! Intrarea este liberă !

Proiect misionar-duhovnicesc: „Sfinții lui Dumnezeu – izvoare de tămăduire și binecuvântare”


În perioada 1-8 decembrie 2024, Protopopiatul Dorohoi organizează o procesiune duhovnicească deosebită, sub genericul „Sfinții lui Dumnezeu – izvoare de tămăduire și binecuvântare”. Credincioșii din zona Dorohoi și împrejurimi vor avea bucuria să se închine la Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și ale Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, aduse de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Știubieni, Protopopiatul Săveni.

Itinerariul procesiunii:

  • 01 decembrie – Catedrala Dorohoi (Cercul Misionar „Sfântul Nicolae”)
  • 02 decembrie – Biserica „Sfântul Nicolae” Leorda (Cercul Misionar „Sfântul Spiridon”)
  • 03 decembrie – Biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” Dersca II (Cercul Misionar „Sf. Dumitru”)
  • 04 decembrie – Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” Ibănești (Cercul Misionar „Sf. Arhangheli”)
  • 05 decembrie – Biserica „Adormirea Maicii Domnului” Broscăuți (Cercul Misionar „Sf. Împărați Constantin și Elena”)
  • 06 decembrie – Biserica „Pogorârea Sf. Duh” Dumeni (Cercul Misionar „Pogorârea Duhului Sfânt”)
  • 07 decembrie – Biserica „Sfântul Ioan” Bucecea (Cercul Misionar „Sf. Ioan Botezătorul”)
  • 08 decembrie – Biserica „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” Hilișeu Horia (Cercul Misionar „Adormirea Maicii Domnului”)

Programul zilnic al procesiunii:

  • Seara: Primirea Sfintelor Moaște și oficierea slujbei Vecerniei unită cu Litia.
  • Dimineața: Sfânta Liturghie și Taina Sfântului Maslu săvârșite de preoții Cercului Misionar.
  • Ziua: Închinare la Sfintele Moaște și citirea Acatistelor Sfinților Nectarie și Efrem cel Nou.

Răspunsurile liturgice vor fi date de corurile Haris și Agnus ale Seminarului Teologic Dorohoi, iar procesiunea se înscrie în tematica declarată de Sfântul Sinod pentru anul 2024 – „Anul comemorativ al tuturor Sfinților Tămăduitori fără de arginți”.

Prin mijlocirea Sfinților taumaturgi, această procesiune reprezintă o oportunitate de întărire în credință, de dobândire a binecuvântării și de sporire a comuniunii între preoți, parohii și credincioși. Vă așteptăm cu drag să participați!

Program catehetic pentru Postul Nașterii Domnului, recomandat de Biroul de catehizare al Arhiepicopiei Iașilor


La începutul Postului Nașterii Domnului, Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iașilor propune preoților, profesorilor de religie, coordonatorilor centrelor educaționale și celor interesați un program sistematic de catehizare pentru pătrunderea în taina și bucuria revărsate în lume prin Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos.


Inspirat din cuvântarea Sfântului Grigorie Teologul la Nașterea Domnului, programul catehetic – publicat în anul 2023 cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, este structurat pe cele trei imperative: „Hristos Se naște, slăviți-L!”, „Hristos din ceruri, întâmpinați-l!”, „Hristos pe pământ, înălțați-vă!”, punând la îndemâna celor interesați obiective clar formulate, seturi de competențe și o triadă de resurse scripturistice, liturgice și patristice. Obiectivul general – realizarea de cateheze și  activități specifice în completarea programului catehetic parohial din perioada premergătoare Crăciunului, este transpus în obiective generale și competențe specifice cognitive, afective și psihomotorii, și orientat spre activități concrete, sprijinite pe resurse și mijloace educative.
Preoții, profesorii de religie și cei din Seminariile teologice, cateheții și alte persoane interesate,  sunt invitați să orienteze proiectarea, realizarea catehezelor, momentelor și activităților catehetice, precum și evaluarea acestora, pe direcția corespunzătoare profilului și nevoilor parohiei, grupului parohial sau elevilor, formând și încurajând deprinderi în acord cu trăirea corectă a învățăturii de credință.
Partea de final a Programului catehetic cuprinde o listă de repere bibliografice, precum și o serie de materiale auxiliare și afișe catehetice, realizate pe parcursul anilor de Biroul de catehizare. Echipa de proiect este coordonată de pr. dr. Bogdan Racu, inspector pentru învățământ și cateheză, și este alcătuită din pr. Iulian Vornicu, pr. Ciprian Nani, pr. Ștefan Zaharia, pr. Marius Tabarcea și pr. Cosmin Pristavu.
Programul catehetic pentru Postul Nașterii Domnului poate fi solicitat pe adresa de email catehizare.mmb@gmail.com, de la preoții responsabili de catehizare din cadrul fiecărui Protopopiat, poate fi aplicat la parohie, în școală sau în centrele educaționale sau de tineret, iar cele mai frumoase activități și rezultate pot fi promovate ca modele de bună practică, împodobind sărbătoarea Nașterii Domnului și constituind daruri aduse de noi Pruncului Sfânt.


„Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște și pământul peștera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii doxologesc și magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi S-a născut, Prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.” (Condacul Nașterii Domnului) (Pr. Prof. Pristavu Cosmin-Constantin)