Alegeri pentru Adunarea Eparhială în Protopopiatul Dorohoi


În data de 30 aprilie 2026, la sediul Protopopiatului Dorohoi, s-au desfășurat lucrările adunărilor colegiilor electorale mirenesc și preoțesc din cadrul Circumscripției electorale nr. 6, în vederea desemnării reprezentanților în Adunarea Eparhială a Arhiepiscopiei Iașilor pentru noul mandat de patru ani.

Întrunirea a debutat în mod tradițional prin săvârșirea rugăciunii pentru chemarea Sfântului Duh, subliniind importanța duhovnicească a momentului și responsabilitatea celor chemați să contribuie la buna organizare și administrare a vieții bisericești. Lucrările au fost conduse de delegatul eparhial, părintele protopop Ionuț Ștefan Apetrei, care a evidențiat rolul Adunării Eparhiale în sprijinirea misiunii Bisericii la nivel local și eparhial.

În cadrul colegiului electoral mirenesc, format din delegații consiliilor parohiale, după îndeplinirea procedurilor statutare și desfășurarea votului secret, au fost aleși ca membri în Adunarea Eparhială domnii Palamariu Dorel și Doru Pogoreanu, aceștia întrunind majoritatea voturilor exprimate.

Ulterior, colegiul electoral preoțesc, alcătuit din clericii parohiilor din circumscripție, s-a reunit pentru alegerea reprezentantului din rândul preoțimii. În urma votului secret, părintele Rus Ioan Flaviu a fost desemnat membru în Adunarea Eparhială, bucurându-se de încrederea majorității votanților.

Alegerile s-au desfășurat în conformitate cu prevederile statutare și regulamentare ale Bisericii Ortodoxe Române, într-un climat de responsabilitate, transparență și comuniune frățească. Noii membri aleși sunt chemați să contribuie activ la viața administrativă și misionară a eparhiei, reprezentând cu demnitate și implicare interesele credincioșilor și ale clerului din protopopiat.

Evenimentul confirmă încă o dată importanța colaborării dintre cler și mireni în lucrarea Bisericii, în spirit de unitate și slujire a valorilor creștine.

Lasă un comentariu