
În după-amiaza zilei de 9 august 2026, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Slobozia – Cordăreni, păstorită de pr. Paveliuc Alexandru, s-a desfășurat o Seară duhovnicească, cu titlul: „Maica Domnului, Maica Vieții și a toată milostivirea”.
Tema a fost prezentată de PC Pr. Apetrei Ionuț-Ștefan, protopop al Protopopiatului Dorohoi, care a mulțumit pentru invitație și a apreciat activitatea, afirmând necesitatea și valoarea întâlnirilor dintre preoți și credincioși în formatul pe care îl propun Serile duhovnicești, precum și principalele repere ale preacinstirii Fecioarei Maria și faptul că Maica Domnului pe drept cuvânt este numită „Maica Vieții”, de vreme ce L-a născut pe Cel ce a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14.6), adică pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar referitor la faptul ca Ea este și „Maică a toată milostivirea”, conferențiarul a adus în atenția celor prezenți experiențe din viața Bisericii, dovezi scripturistice, patristice și mărturisiri care pun în evidență aceast aspect. La finalul prezentării, tânăra Ana-Maria Baltariu, cântăreață de muzică populară și nepoata unei enoriașe din parohie, a încununat Seara duhovnicească interpretând pricesne închinate Maicii Domnului.
La acest eveniment au participat preoți din Cercul misionar „Sf. Împărați Constantin și Elena” Broscăuți, împreună cu PC Pr. Pristavu Cosmin-Constantin, coordonatorul cercului, precum și numeroși enoriași ai parohiei și nu numai. Invitat de onoare a fost primarul comunei Cordăreni, domnul Dumitraș Cristian. Considerăm că activitatea și-a atins scopul propus drept pentru care aducem mulțumiri pr. protopop Apetrei Ionuț-Ștefan și, de asemenea, tuturor participanților la activitate. (Pr. Paveliuc Alexandru)
