La Parohia „Sfinții Împărați” Broscăuți, marți, 1 septembrie 2026, a avut loc un moment de rugăciune și de pioasă aducere-aminte pentru părintele Mihai Zugravu, slujitor al acestei comunități în perioada 1994–2022, și pentru preoteasa Luminița-Mariana Zugravu, cadru didactic la Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți.
Cu prilejul împlinirii unui an de la trecerea la cele veșnice a părintelui Mihai și a doi ani de la mutarea la Domnul a preotesei Luminița-Mariana, Sfânta Liturghie a fost săvârșită începând cu ora 9:00. La început de an nou bisericesc, a fost oficiată și slujba de Te-Deum, după care, la mormântul celor doi, a fost săvârșită slujba Parastasului. La acest moment de rugăciune au fost prezenți părintele Teodor Zugravu, fiul părintelui Mihai și al preotesei Luminița-Mariana, părintele Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni, părintele Ionuț-Ștefan Apetrei, protopop al Protopopiatului Dorohoi, preoți din Cercul Misionar „Sfinții Împărați” Broscăuți și din Protopopiatul Săveni. Alături de comunitatea parohială s-au rugat doamna director și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți, foști colegi ai doamnei preotese, doamna primar, enoriași și fii duhovnicești ai părintelui Mihai, precum și numeroși copii și tineri.
„Semănătorul pleacă, dar sămânța rămâne”
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej de către pr. Costică Gherman, paroh al Parohiei Podeni, a fost evidențiată legătura dintre Evanghelia zilei și viața unui slujitor al Bisericii. Imaginea semănătorului care aruncă sămânța în pământ a fost pusă în legătură cu lucrarea preotului, chemat să semene neîncetat Cuvântul lui Dumnezeu în sufletele oamenilor. „Dacă ar trebui să s punem într-un singur cuvânt ce face preotul de-a lungul vieții sale, poate că am putea spune atât: seamănă. Seamănă Cuvântul lui Dumnezeu”, s-a arătat în cuvântul de folos.
Vreme de aproape trei decenii, părintele Mihai a semănat în ogorul duhovnicesc al comunității din Broscăuți: prin Sfânta Liturghie, prin predică și Spovedanie, prin botezuri și cununii, prin rugăciunea pentru cei bolnavi și prin apropierea de oamenii aflați în suferință. Unele dintre semințele semănate de un preot sunt văzute, altele rămân ascunse ochilor omenești. Un cuvânt rostit cândva poate rămâne în inima unui copil pentru zeci de ani, un sfat poate schimba un drum, iar o mână întinsă la vreme de nevoie poate aprinde din nou nădejdea. „Semănătorul a plecat, dar sămânța n-a plecat odată cu el”, a fost una dintre ideile centrale ale cuvântului de pomenire. Părintele Mihai nu mai pășește cu trupul prin sat, nu mai intră în casele credincioșilor și nu mai rostește din biserică „Pace tuturor”, însă lucrarea sa continuă prin oamenii în sufletele cărora a rămas ceva din cuvântul și din slujirea sa. Aceasta este taina slujirii preoțești: mâna semănătorului se poate odihni în mormânt, în timp ce sămânța continuă să încolțească în oameni.
O slujire împărtășită cu familia
Pomenirea părintelui Mihai nu poate fi despărțită de chipul preotesei Luminița-Mariana, cea care i-a fost alături în familie și în slujirea comunității. Soția preotului nu poartă epitrahilul și nu stă înaintea Sfântului Altar, însă, în spatele slujirii văzute a preotului, se află adesea o jertfă tăcută a familiei sale. Preoteasa Luminița-Mariana a fost, la rândul ei, un om dedicat comunității, împlinindu-și cu responsabilitate și dăruire vocația de dascăl la Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți. Prin activitatea sa didactică și prin apropierea de copii și de colegii săi, a lăsat o amprentă în viața școlii și a comunității. Într-o familie de preot, bucuriile și încercările parohiei devin, într-o anumită măsură, și bucuriile și încercările familiei. De aceea, cei doi sunt pomeniți împreună, ca mărturie a unei vieți în care slujirea, familia și comunitatea s-au împletit.
Rodul care rămâne
Unul dintre cele mai emoționante aspecte ale acestui moment de pomenire a fost prezența părintelui Teodor Zugravu, fiul celor doi. În cuvântul rostit s-a subliniat faptul că lucrarea părinților nu se oprește la generația lor, ci poate continua în viața copiilor și a celor pe care i-au format. Părinții seamănă uneori cu mult înainte ca fiii să înțeleagă deplin ceea ce au primit. Un fel de a ne ruga, o rânduială, un cuvânt, o melodie, felul în care ne facem semnul Sfintei Cruci sau felul în care intrăm într-o biserică – toate acestea pot deveni semințe care rodesc peste ani. Pentru cei rămași, despărțirea de părinți este o durere pe care timpul nu o șterge, ci pe care credința o poate transforma în rugăciune. Legătura dintre părinți și copii nu se încheie la marginea mormântului, ci își schimbă felul de a fi: iubirea trece din cuvânt în pomenire, din îmbrățișare în rugăciune și din casa părintească în Sfântul Altar.
„Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească”
Cuvintele Sfântului Apostol Pavel despre lucrarea celor care vestesc Evanghelia au dobândit, la acest moment de pomenire, o semnificație aparte: „Eu am sădit, Apollo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească”. Aceste cuvinte exprimă și taina slujirii părintelui Mihai. El a semănat, a udat cu rugăciunea, cu răbdarea și cu osteneala de zi cu zi, însă Dumnezeu este Cel Care face să crească. Astăzi, privind către comunitatea adunată în biserică, se poate spune că oamenii din Broscăuți sunt parte din ogorul în care părintele Mihai a semănat vreme îndelungată. Unii au fost botezați de mâna sa, pe alții i-a cununat, pe alții i-a spovedit și i-a însoțit în momente de încercare. În casele oamenilor a intrat cu icoana, cu agheasma sau cu Sfânta Împărtășanie pentru cei bolnavi, iar în suflete a lăsat cuvinte și rugăciuni ale căror roade se pot vedea poate abia acum. Cea mai frumoasă pomenire pe care o comunitate o poate face unui preot nu este doar să spună că „a fost un preot bun”, ci să continue să rodească din ceea ce acesta a semănat.
Rugăciunea – puntea dintre cei vii și cei adormiți
Sfânta Liturghie și Parastasul au fost, astfel, mai mult decât momente comemorative. Ele au fost expresia credinței că moartea nu poate rupe comuniunea în Hristos. În Sfânta Liturghie, cei vii și cei adormiți sunt pomeniți împreună, în jurul lui Hristos, Mielul lui Dumnezeu. Iar această taină a Bisericii aduce mângâiere celor rămași: pe cei pe care nu-i mai putem îmbrățișa îi putem încă așeza înaintea lui Dumnezeu, în rugăciune. Pentru familia părintelui Mihai și a preotesei Luminița-Mariana, pentru fiii lor duhovnicești și pentru întreaga comunitate din Broscăuți, această zi a fost un prilej de recunoștință, de rugăciune și de aducere-aminte. La finalul slujbei, cei prezenți au participat la agapa frățească organizată în Casa praznicală a parohiei, într-un duh de comuniune și de împreună-pomenire. Părintele Mihai și preoteasa Luminița-Mariana au plecat dintre noi, însă semințele pe care le-au așezat în suflete prin slujire, educație, familie și iubire față de oameni rămân. Iar pentru cei care i-au cunoscut, cea mai frumoasă formă de a le păstra vie memoria este ca aceste semințe să continue să rodească. Veșnica lor pomenire! (Pr. Pristavu Cosmin-Constantin)
Slova Creștină de Dorohoi 