
Cu binecuvântarea lui Dumnezeu în data de 21 septembrie 2026, în ziua Odovaniei Praznicului Înălțării Sfintei Cruci, în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” – Trestiana, Protopopiatul Dorohoi, a avut loc întrunirea Cercului Misionar „Acoperământul Maicii Domnului” – Dorohoi.
Cu acest prilej, a fost săvârșit Acatistul Sfintei Cruci, adunând împreună preoți și credincioși în rugăciune și în comuniune, sub ocrotirea Sfintei Cruci a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
În continuarea momentului de rugăciune, Preacucernicul Părinte Pintili Tudor Elidor, de la Parohia Sfinții Împărați Constantin și Elena, Dorohoi, a susținut referatul cu tema „Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea”- model de nevoință duhovnicească în vremuri pline de comoditate și confort lumesc”, evidențiind importanța sfintei în viața și misiunea Bisericii, precum și în viețuirea fiecărui creștin.
Fie ca Sfânta Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos să ne fie tuturor întărire în credință, nădejde în încercări și călăuză spre mântuire! ( Boacă Mirel)
