Procesiune cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și ale Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou

FOTO

VIDEO

În perioada 1-8 decembrie 2024, Protopopiatul Dorohoi a organizat o procesiune cu sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina și ale Sfântului Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Știubieni. Cu bucurie, aceste odoare sfinte au poposit și în parohia noastră, în zilele de 4 și 5 decembrie, spre întărirea duhovnicească a credincioșilor.

Miercuri, 4 decembrie, la ora 16:00, am citit Ceasul al IX-lea, iar la 16:15 raclele cu sfintele moaște au fost întâmpinate de preoți și credincioși cu evlavie și rugăciune. În continuare, s-a săvârșit Slujba Vecerniei și Litia, iar părintele Costică Gherman de la Parohia Podeni ne-a oferit un cuvânt de învățătură plin de lumină, inspirat de viața și minunile celor doi sfinți.

Joi, 5 decembrie, încă de dimineață, în biserica noastră s-au săvârșit Sfânta Liturghie, Taina Sfântului Maslu și Acatistul Sfinților Nectarie și Efrem cel Nou. Credincioșii au avut ocazia să se închine la sfintele moaște până la ora 15:30, când acestea au pornit spre următoarea oprire, în localitatea Dumeni.

Cine sunt Sfinții care ne-au binecuvântat prin prezența sfintelor lor moaște?

Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina este unul dintre cei mai iubiți sfinți ai Ortodoxiei. Cunoscător al suferinței și al umilinței, el este recunoscut pentru darul său de a vindeca bolnavii și pentru numeroasele minuni săvârșite chiar și în zilele noastre. Sfântul Nectarie este un ocrotitor al celor aflați în suferință și un mijlocitor puternic înaintea lui Dumnezeu.

Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou, supranumit „grabnic ajutător”, este cunoscut pentru minunile sale rapide, mai ales în momente de încercare. Martirizat în secolul al XV-lea pentru credința sa, Sfântul Efrem continuă să fie un sprijin pentru cei care i se roagă cu credință.

Importanța cinstirii sfintelor moaște

Cinstirea sfintelor moaște este o mărturisire a credinței noastre ortodoxe și o punte de legătură între noi și sfinții care au bineplăcut lui Dumnezeu. Ele reprezintă nu doar trupurile sfinților, ci și o pecete a harului dumnezeiesc lucrător în viețile noastre. Prin închinarea la moaștele sfinților, primim întărire, mângâiere și binecuvântare, iar credința noastră este hrănită și întărită.

Vizita delegației de la Protopopiatul Bălți la Dorohoi: Discuții pentru intensificarea activităților comune și proiecte frățești între parohii


În cadrul parteneriatului de înfrățire dintre Protopopiatul Bălți din Republica Moldova și Protopopiatul Dorohoi, o delegație de la Bălți a efectuat vineri, 8 noiembrie 2024, o vizită în Dorohoi, punând bazele unor noi proiecte de colaborare pastorală și spirituală.

Așezată simbolic sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, vizita a subliniat importanța apropierii comunităților din cele două protopopiate, atât prin activități comune, cât și prin schimburi de experiență menite să răspundă provocărilor contextului actual din Republica Moldova.

Delegația Protopopiatului Bălți a fost formată din pr. Valeriu Cernei, consilier administrativ al Episcopiei de Bălți, pr. Dorian Revenco, protopop de Bălți, pr. Victor Țurcanu, pr. Ioan Mileac, pr. Valeriu Ursu și pr. Andrian Agapi. Aceștia au început vizita prin participarea la Sfânta Liturghie în parohia Ibănești din Protopopiatul Dorohoi, unde au fost întâmpinați de pr. Mihai Bogdan, misionar protopopesc și gazda evenimentului.

După Sfânta Liturghie, oaspeții au vizitat Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, unde le-au fost prezentate paraclisul, sălile de curs și spațiile administrative ale instituției și au putut observa îndeaproape modul în care sunt formați tinerii teologi și au discutat despre importanța pregătirii religioase în viața comunității.

Un alt moment semnificativ al vizitei a fost oprirea la Biserica „Sfântul Nicolae” din Dorohoi, un monument istoric de mare valoare, ctitorit de domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt. Membrii delegației au fost întâmpinați aici de pr. Stelian Ciurciun, fost protopop de Dorohoi, care le-a prezentat istoricul impresionant al bisericii și detalii despre arhitectura și simbolistica acestui lăcaș de cult. Plini de emoție, preoții de pe ambele maluri ale Prutului, au interpretat împreună, în interiorul ctitoriei ștefaniene, cântecul „Când a fost să moară Ștefan”.

Momentul central al vizitei a avut loc la sediul Protopopiatului Dorohoi, unde preoții celor două delegații au discutat despre necesitatea intensificării activităților comune. În contextul actual din Republica Moldova, s-a subliniat rolul crucial al implicării preoților în activități pastorale și culturale care să aducă laolaltă comunitățile de pe ambele maluri ale Prutului. S-a discutat despre responsabilitatea Bisericii în promovarea unității și a sprijinului frățesc, prin proiecte care să inspire și să întărească sentimentul de comuniune între credincioși.

Printre activitățile propuse se numără conferințe, pelerinaje la obiective religioase din România și Republica Moldova, schimburi de experiență pentru preoți, precum și seri culturale și duhovnicești. Un punct important al discuțiilor a fost ideea înfrățirii între parohii de pe cele două maluri ale Prutului, ca mijloc prin care preoții și credincioșii să aibă ocazia de a colabora și a se sprijini reciproc în organizarea de activități pentru comunitățile lor.

Părintele Ionuț Ștefan Apetrei, protopop de Dorohoi a subliniat că aceste inițiative sunt esențiale pentru consolidarea legăturilor spirituale dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului și pentru întărirea conștiinței de neam și credință.

Astfel, vizita delegației de la Bălți a însemnat un pas important către realizarea unor proiecte comune care vor contribui la întărirea unității și a colaborării între cele două protopopiate. (Pr. Ionuț Crețu)