Sfințenia maternă a Ortodoxiei românești, oglindită în viața Sfintei Olimpia de la Fărcașa



Seară duhovnicească în Cercul Misionar ,,Sfinții Voievozi” – Ibănești, Parohia ,,Sfinții Voievozi” – Fundu-Herții, 05 Martie 2026
FOTO
Joi, 5 martie 2026, în Parohia ,,Sfinții Voievozi” Fundu-Herții, Cercul Misionar Ibănești, Protopopiatul Dorohoi, a avut loc o seară duhovnicească deosebită în contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al Sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenice, monahii, soții și mame).

Evenimentul l-a avut ca invitat pe Părintele Dr. Arhimandrit Ștefan Gușă starețul Mănăstirii ,,Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa”, de la Vadu Negrilesei. Conferința a fost moderată de Părintele paroh Mîndru Cristian în prezența Părintelui Protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, a preoților din cadrul Cercului Misionar Ibănești și a enoriașilor prezenți atât din parohie cât și din alte parohii. Seara duhovnicească a început cu rostirea rugăciunii Împărate ceresc de către toți cei prezenți, apoi cu un scurt cuvânt de prezentare a invitatului și a temei conferinței.
Călugărit la Putna părintele cuvios Ștefan Gușă în cei peste 50 ani de călugărie a adunat și arătat o bogată experiență monahală, pastorală și academică împletind de a lungul vieții slujirea Bisericii cu preocuparea constantă pentru studiu și aprofundare teologică. De la școala din sat, la Seminarul Veniamin Costache, la institutul Teologic Ortodox din București până la centre universitare academice din Elveția și Londra, părintele doctor Ștefan Gușă și-a desăvârșit pregătirea prin studii doctorale în Teologie, Filologie și Filosofie. Afară de cele 6 cărți publicate și peste 100 de articole în diverse reviste de specialitate, părintele a avut și o bogată activitate în ceea ce privește zidirea de lăcașuri sfinte, cu caracter duhovnicesc și cultural atât în țară cât și în afara țării, cultivând rugăciunea, credința și tradiția ortodoxă împlinind viața duhovnicească prin sprijinul comunității ca împreună lucrare de iubire și rugăciune pentru suflet.
S-a prezentat apoi importanța temei anului omagial și anul comemorativ vorbindu-se despre acele femei sfinte care au arătat că drumul spre sfințenie nu depinde de apartenența la o anumită categorie socială, ci de conlucrarea persoanei umane cu Harul Divin, finalizând în sfințenie călătoria lor pământească.
A urmat cuvântul Pr. Dr. Arhim. care a vorbit la început despre prima familie din Rai, Adam și Eva, despre binecuvântarea dată de Dumnezeu ,,creșteți și vă înmulțiți și stăpâniți pământul”(Fac. 1,28), binecuvântare care s-a desăvârșit prin participarea Mântuitorului Hristos la nunta din Cana Galileii, unde a avut loc și prima minune (Ioan 2, 1-11). Astfel, atât prin cuvântul Mântuitorului și al Sfinților Apostoli de mai târziu, dar și prin darul dat tuturor întâistătătorilor care au organizat Biserica s-a arătat că aceasta, Biserica, are sfânta datorie de a veghea și susține familia creștină, oferind sprijin în educarea și creșterea copiilor, în spiritul învățăturii lui Hristos. Sfântul Ioan Gură de Aur numește familia creștină biserica de acasă locul unde prin bunice și mame, copiii și nepoții descopăr pe Dumnezeu, iubesc pe Maica Domnului și se roagă cu credință sfinților împlinind învățăturile morale ale Bisericii.
Părintele ne-a vorbit apoi despre numeroase femei purtătoare de iubire  sfântă atât din Vechiul Testament cât mai ales din Noul Testament, femei care alături de iubire au dovedit bărbăție și curaj mai mult decât Sfinții Apostoli, arătând că drumul spre sfințenie nu depinde de apartenența la un anumit popor sau la o anumită pătură socială sau intelectuală, ci de deschiderea inimii către Dumnezeu și conlucrarea cu Harul Divin. Mucenițe care au mărturisit credința cu prețul vieții lor, mame creștine, soții de voievozi și mame de sfinți, femei care au sihăstrit în munți prin peșteri și prin văgăunile pământului și care, unele, fără a ști carte știau Psaltirea și Ceaslovul, slujbele bisericești și uneori tot ce se întâmplă în lume.
De asemenea a arătat că suntem, neamul cu istoria cea mai zbuciumată și mai nedreptățită și a trebuit să curgă șiroaie de lacrimi, de sudoare și de sânge nevinovat până să fim ceea ce suntem și să avem ceea ce avem. Că sfinții nu s-au născut sfinți și că au fost oameni asemenea nouă, dar care și-au închinat întreaga viață slujirii lui Dumnezeu și aproapele, oricare ar fi fost acesta. Și dacă unii au ajuns sfinți în primul și în primul rând, meritul se cuvine mamelor lor, care i-au născut și i-au crescut în frica de Dumnezeu și în dragoste. Așadar sfinții au avut mame sfinte. Expresia românească ,,cei 7 ani de acasă”, vorbește despre mama care are obligația morală să se ocupe de educația și formarea spirituală a pruncilor.
După cei 50 de ani de ateism și comunism începând cu anul 1992 și până astăzi, calendarele și sinaxarele au adăugat în jur de 100 de sfinți printre care în anul 2025 au fost canonizate 16 femei sfinte care au strălucit prin viețuirea lor cea întru Hristos. Între acestea avem pe Filoteia – mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, pe Filotimia – mama Cuviosului Dometie de la Râmeț, pe Anastasia – mama Mitropolitului Andrei Șaguna, pe Olimpia – mama Sfântului Cuvios Petroniu de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos, pe cuvioasele: Mavra din Ceahlău, pe Nazaria, Olimpiada și Elisabeta de la Mănăstirea Văratec, Antonina de la Tismana, Elisabeta de la Pasărea, Evloghia de la Samurcăcești. Mai avem și câteva femei care, chiar dacă au viețuit în lume au avut o trăire sfântă precum Blandiana de la Iași, doamna Maria Brâncoveanu soția marelui voievod martir și mama celor patru fii, de asemenea martirizați și pe Platomida de la Argeș soția lui Neagoe Basarab.
A urmat susținerea temei propriu zise despre Sfânta Olimpia de la Fărcașa, județul Neamț, mamă a opt copii dintre care ultimul a fost Petru devenind prin tunderea în monahism monahul Petroniu, cel care după 81 de ani de viață monahală, în etate de 95 de ani a urcat în Împărăția Cerească, fiind canonizat în anul 2025 de către Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol. Sfântul Cuvios Petroniu, licențiat în teologie și filosofie cu o înaltă pregătire teologică și cu o aleasă trăire duhovnicească, ne-a lăsat și câteva scrieri unele publicate altele în manuscrise. Între aceste scrieri întâlnim undeva un capitol pe care Sfântul Cuvios Petroniu îl dedică mamei sale. Astfel, Pr. Dr. Arhim, a dat citire cuvântului Sfântului Cuvios Petroniu despre mama acestuia, Sfânta Olimpia și care începe cu acest cuvânt: ,,În toată viața ei a fost profund credincioasă. Sărbătorile le ținea cu multă evlavie, chiar și pe cele mai mici. Deși nu știa carte știa fără greș sărbătorile, posturile și pomenirile anuale ale celor răposați. Milostenia îi era grija de căpetenie… Când suna clopotul de Vecernie treburile erau gata, începea duminica. A doua zi mergem cu toții la Sfânta Biserică după ce ne ceream iertare unii la alții… Ea torcea, împletea, țesea. Ne făcea singură toată îmbrăcămintea și toate așternuturile din casă. Ea la vite, ea la ogor, până au crescut copiii mari. Ne-a crescut în frica de Dumnezeu, cu respect față de oameni și cu cinste. Nu cruța nici bățul, când nu eram în rânduială. În Joia Mare, pe când mă aflam acasă am aflat cu mare surprindere că fusese la o vecină bolnavă, îi dusese un dar și-i spălase picioarele, în amintirea smereniei Domnului de la Cina cea de Taină.” Părintele a prezentat mai departe și alte evenimente ale vieții Sfintei Olimpia printre care faptul că numea păștile și cozonacii mândra față a Domnului Hristos la Paști. Bătrână și suferindă nu lipsea niciodată de la sfânta biserică. Cu toate că nu învățase carte știa pe de rost Crezul, Visul Maicii Domnului, alte rugăciuni și cântări din cadrul sfintelor slujbe și din psalmi învățate de la biserică. Mereu era în rugăciune, făcând cruci și mătănii. Pentru moarte era pregătită de multă vreme atât în ceea ce privește obiectele de îmbrăcăminte cât și gândul și bucuria de întâlnire cu Hristos. Cu trei zile înainte de moarte a postit, a chemat preotul și s-a spovedit și împărtășit, s-a spălat și în timp ce se pieptăna a zis uneia dintre fiice: ,,Uite, vin pe cărare trei femei în alb”. Așa a fost plecarea de pe pământ în prezența luminii lui Hristos și a Sfinților Îngeri, viață închinată lui Dumnezeu. Indiferent de greutățile întâmpinate în viață prin credință, răbdare și darul lui Dumnezeu și-a crescut copiii nu prin cuvinte multe, ci prin fapte minunate, fapte creștinești, care în plinătatea Duhului Sfânt au putut determina pe copii și în special pe Sfântul Cuvios Petroniu nu doar să aleagă viața monahala ci, așa cum a văzut la mama lui, viața slujirii lui Hristos ce are ca finalitate desăvârșirea în Împărăția Cerurilor.
După încheierea cuvântului a urmat o pauză de 5-10 minute, timp în care preoții și credincioșii prezenți au înaintat întrebări. A urmat răspunsul la aceste întrebări dat de Pr. Dr. Arhim., subliniindu-se încă o data valoarea și importanța femeii creștine în familie și societate și contribuția acestora la nașterea și creșterea de fii duhovnicești ai Bisericii.
La rugămintea părintelui paroh, părintele protopop Ștefan- Ionuț Apetrei a încheiat seara duhovnicească mulțumind tuturor celor prezenți și în special invitatului punctând cele mai importante idei ale serii și adăugând cuvânt de folos duhovnicesc celor prezenți.

Voluntariatul – primul pas spre omul care vei deveni


În data de 5 martie, în cadrul întâlnirii ATOR Dorohoi, a avut loc activitatea cu tema „Voluntariatul – primul pas spre omul care vei deveni”, o seară de dialog și reflecție dedicată sensului slujirii aproapelui prin voluntariat.

Invitatul întâlnirii a fost Apetrei Ștefan Teodor, student în anul al III-lea la Facultatea de Istorie, un tânăr din Dorohoi care prin dorința continua de a face bine a reușit să acumuleze o vastă experiență: 7 ani voluntar în cadrul proiectului Tabara din Pridvorul Satului, 3 ani voluntar la Tabăra Nemțisor, 5 ani voluntar de hramul Sfintei Parascheva, membru în organizarea ITOM, coordonator al proiectului Caravana ASCOR, Co-fondator al proiectului educațional CreactivHub și vicepreședinte al Asociației Sf. Nectarie și Sf. Gheorghe Pelerinul.
Acesta a împărtășit din experiența sa personală de voluntar. El a vorbit despre începuturile sale în proiectul „Tabăra din Pridvorul Satului”, despre pașii făcuți pe acest drum, despre dificultățile și momentele grele cu care s-a confruntat, dar cel mai important, despre felul în care voluntariatul i-a modelat caracterul, învățându-l responsabilitatea, dăruirea și bucuria de a fi alături de ceilalți, afirmând:„Eu fără voluntariat sunt un om mort, un om fără sens. Nu pot sta și să știu că nu fac nimic, mereu trebuie să am un proiect la care sa lucrez, altfel nu se poate.”
În cadrul întâlnirii, Ștefan a propus spre reflecție câteva întrebări pe care fiecare voluntar ar trebui să-și le pună: „Ce este voluntariatul?”, „Ce te motivează să mergi mai departe atunci când întâmpini greutăți?” și „Dacă lucrează Dumnezeu prin oameni, determinându-i pe tineri să își caute propriul sens.
Răspunsul său a fost unul profund: „Voluntariatul este șansa imensă de a accepta responsabilități din pura convingere că ceea ce faci este bine. Tu, ca voluntar, ai o cheie pe care o porți mereu în buzunar, o cheie către bucuria celorlalți.”  La cea de a doua întrebare răspunsul său a fost unul care a evidențiat frumusețea jertfirii propriei persoane pentru cei din jurul tău: “în volunatariat trebuie să înțelegi scopul pentru care tu îți oferi timpul și energia… odată ce reușești acest lucru, în fața ochilor, de fiecare dată când ești obosit și faci o greșeală sau nu reușești să lucrezi la capacitate maximă, un chip de copil care are nevoie de un zâmbet cald, de o mângăiere. Așa știi că ce faci este important și că nimic nu poate sta între tine și scopul pe care ți l-ai propus. Nicio gafă sau stare de oboseală nu te poate opri din a fi un ajutor pentru cei care au nevoie atât de mare de el.”
La final, întâlnirea s-a transformat într-o discuție liberă, în care atorenii au adresat întrebări invitatului, dorind să afle mai multe despre experiențele trăite și despre modul în care voluntariatul poate deveni o adevărată cale de formare sufletească.
Astfel, întâlnirea s-a dovedit a fi una de folos și ziditoare, o întâlnire de suflet și pentru suflet, care a reamintit tuturor că prin dăruire, credință și dragoste față de aproapele, omul poate deveni mai bun și mai aproape de Dumnezeu și poate schimba lumea, poate nu lumea întreagă, dar lumea unui suflet aflat în probleme, cu siguranță. (Apetrei Casiana, membru ATOR)