Autor: Pr. Marius Onofrei

---

Maestrul nostru Brâncuși Constantin nu cred că are nevoie de o prezentare, însă ce legătură ar putea fi avut el cu Dorohoiul? – asta da curiozitate… O fi fost vreodată pe la Dorohoi? Nu am auzit. O fi realizat vreun bust sau vreo lucrare pentru dorohoieni? Nu cred. Și atunci? Răspunsul e: Alexandru Istrati !

Cine e Alexandru Istrati?

Alexandru Istrati s-a născut la Dorohoi la 9 martie 1915. „Părinţii l-au dat la cea mai bună şcoală din oraş – Şcoala Primară nr. 1 de băieţi «Gheorghe Asachi» condusă atunci de renumitul profesor Grigore Racoviţă, care amenajase în incinta localului un muzeu multiplu din care nu lipseau picturi ale foştilor elevi ai şcolii. Acest muzeu cu secţiunea de pictură, îl va influenţa pe micul Alexandru care a urmat cursurile primare aici între 1921-1925. A fost un elev excepţional, ceea ce i-a permis să intre cu brio la Liceul de băieţi «Gr. Ghica Vv.» din oraş având printre colegi pe un alt viitor pictor – George Tomaziu, dar şi pe viitorul profesor de geografie şi director la acelaşi liceu – Octav Guţic.

La liceu, Alexandru a avut posibilitatea să studieze, să-şi aprofundeze cultura generală, dar şi să-şi testeze calităţile de pictor. Aşadar, între anii 1925 – 1932 cât a urmat cursurile liceului, preocupările sale au fost multiple. În afară de desen, când era în ultima clasă, a publicat în revista şcolii «Licăriri» nr. 2, un articol intitulat «Bisericuţa de lemn», în care tratează aspecte istorice şi de construcţie specifice acestui monument istoric dorohoian.

În ultimii 3 ani de liceu l-a avut ca profesor pe pictorul Grigore Popovici, maestru de desen şi caligrafie, absolvent al Academiei de Belle-Arte din Iaşi. Acesta i-a îndrumat paşii lui Alexandru către artele frumoase, intuind la el calităţi deosebite în acest sens”.

Alexandru urmează Academia de Arte Frumoase din Bucureşti şi, conform dorinţei sale şi a părinţilor, urmează în paralel şi cursurile Facultăţii de Drept din capitală. A absolvit cu succes ambele facultăţi, fiind un student remarcabil, astfel că în 1937, după obţinerea diplomei de licenţă, devine asistent la catedra de pictură a Facultăţii de Arte din Bucureşti la clasa pictorului Camil Ressu şi custode la Muzeul Simu.

La 10 noiembrie 1939 s-a căsătorit cu pictoriţa Natalia Gh. Dumitrescu, studentă la clasa lui Francisc Şirao de la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti.

Ulterior a devenit şef de lucrări la aceeaşi academie, după ce între timp, în anul 1941, îşi deschide la sala Dalles din capitală prima expoziţie personală. A participat şi la alte expoziţii colective, pentru ca în 1945, la Ateneul Român din Bucureşti să-şi deschidă o a doua expoziţie personală. Din această perioadă de creaţie reţinem câteva tablouri de o valoare incontestabilă: „Muzeul de Artă al Academiei Române”, „Autoportret”, „Soldaţi în marş cu armament”.

În 1947, a obţinut prin concurs o bursă a Statului francez şi a plecat la Paris, împreună cu soţia Natalia, unde studiază împreună la Academia Andre Lhote şi la Ecole des Beaux Arts.

Din 1952, Istrati e ales în juriul Saloanelor de artă franceze. În 1953, Istrati obţine premiul Kandinsky, iar în 1955, Natalia Dumitrescu-lstrati obţine acelaşi premiu. În 1955, Istrati obţine la Milano, Premiul Lassone.

Constantin Brâncuşi, pe care îl întâlnesc în această perioadă, i-au făcut să rămână alături de el. Au închiriat un hangar mare, în Impasse Ronsin, pe care l-au amenajat, unde s-au instalat şi unde au început să lucreze. Intrând în contact cu ”spiritul abstracţiei”, au părăsit arta figurativă pe care au practicat-o în ţară şi s-au realizat în arta nonfigurativă. Colorist valoros, Istrati păstrează paleta, etalând-o în forme geometrice, construite de un bun desenator.

Alexandru și Natalia – fii adoptivi ai Maestrului.

Din 1947 până în 1957, în ultimii 10 ani de viaţă ai marelui sculptor, soţii Istrati au lucrat pentru Brâncuşi, care le lasă prin testament terenul din str. Sauvageot, unde făcuseră demolarea şi-i desemnează legatari universali testamentari. Ei au predat legatul lui Brâncuşi, adică atelierul lui, Muzeului de Artă Modernă din Paris, care neavând spaţiu suficient nu a respectat clauza testamentară de a reconstitui atelierul ca în Impasse Ronsin şi operele au stat ca într-o debara, până când s-a construit clădirea din Piaţa Pompidou.

Soţii Istrati au devenit cetăţeni francezi în 1965. Împreună cu Jacques Lassaigne, preşedintele AICA (Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă), organizează în 1967 colocviul Brâncuşi la Bucureşti. La sfârşitul colocviului, Istrati perfectează împreună cu ministrul Culturii de atunci, arhitectul Pompiliu Macovei, turnarea operei lui Brâncuşi ”Codoşul” în Piaţa Universităţii. Turnarea urma să se facă în inox, Istrati punând la dispoziţie mulajul. Proiectul însă nu s-a mai realizat.

Brâncuşi şi-a dorit mult să se scrie ”o carte” despre opera sa. În 1984, a apărut la Editura Flammarion din Paris cea mai documentată lucrare despre Brâncuşi, semnată, alături de soţii Istrati, şi de directorul Muzeului Louvre, Pontus Hulton. Majoritatea fotografiilor din album au fost cele făcute de Brâncuşi, care nu accepta efectele de lumini fotografice, cu deformarea sensului real al operei. De-asta a învăţat Brâncuşi să fotografieze şi i-a învăţat şi pe soţii Istrati.

Alexandru a luptat să dea numele lui Brâncuşi pieţei din Montparnasse şi a reuşit, cu ajutorul doamnei Pompidou şi al celui care era pe atunci primarul Parisului, Jacques Chirac.

Pe de altă parte, soţii Natalia şi Alexandru Istrati au apărat toată opera lui Brâncuşi de falsuri, chiciuri şi apariţii editoriale necorespunzătoare. I-au apărat opera de parcă i-ar fi fost, într-adevăr, copii. Deci, i-a ales bine Brâncuşi când i-a declarat copiii lui adoptivi.

La Paris, în cimitirul Montparnasse, putem regăsi o părticică din Dorohoiul nostru alături de marele Maestru Brâncuși.

---

Ateneul Român din Dorohoi – o Societate cultural-educativă – a luat ființă în anul 1899, din dorința unui comitet format din profesori, avocați și iubitori de cultură, în frunte cu filantropul și avocatul Gheorghe Burghele. Activitatea acestei instituții s-a desfășurat nu doar în orașul Dorohoi ci s-a extins și în restul județului, după cum aflăm dintr-un articol din presa vremii:  

„În oraşul Dorohoi, bătrânul Gh. Gh. Burghele, de o viaţă întreagă de când munceşte pentru lumina rea poporului. Prin străduinţă, prin sacrificii, de multă vreme, a înfiin ţat în acest oraş Ateneul român. Activitatea acestui Ateneu a fost covârşitoare, căci a mai pus bazele filialelor în târgul Săveni, Noua Suliţa (jud. Hotin), Suceava, Siret şi Ciudei (Bucovina), Herța (Dorohoi), iar în timpul din urmă în târguşorul nostru Darabani.

În ziua de 24 iulie, au sosit la noi dl. Burghele şi Șt. Lascăr, prefectul judeţului. În faţa unui public numeros dl. Burghele a arătat scopul venirii sale în Darabani –  ca să se pună bazele unui Ateneu şi în acest târguşor. Propunerea domniei sale a fost primită cu multă însufleţire. Tot în acest scop au mai vorbit: dl. prefect Lascăr, Axente institutor şi A. Lipșa, avocat.

S-a aprobat statutele Ateneului central din Dorohoi şi s-au ales ca preşedinţi de onoare dl. P. C. Anghelescu, Ministrul Școalelor, Generalul Mircescu şi Șt. Lascăr, iar ca membri de onoare domnii: colonel G. A. Văsescu, Ionel I. Pilat şi I. S. Lascăr.

S-au înscris ca membri fondatori 46 de persoane, dintre care şi gospodari săteni. S-a ales ca preşedinte al Ateneului, dl. V. Axente, institutor; vice-preşedinţi Dr. I. Simionescu şi C. Gh. Hadârcă învăţător; secretar Gh. Vornicescu învăţător şi casier pe dl. C. Gh. Ionescu, magistrat.

Se cuvine multă laudă veneratului domn Gh. Gh. Burghele, care poate vedea cu mulţumire, că nu în zadar a fost truda sa pentru luminarea poporului” (Pr. Avârvărei Dumitru).

Unul dintre articolele pe care le-am citit recent face referire la un eveniment ce s-a petrecut acum 100 de ani în urmă și anume: „Solemnitatea inaugurării celui dintâi pod peste Prut”.

Articolul descrie organizarea fastuoasă cu prilejul acestui eveniment care a avut loc în noiembrie 1925, la care se remarcă prezența mai multor personalități politice ale țării dar și ale cârmuirii locale de pe ambele părți ale Prutului.

„Datorită stăruinţei d-lor I. I. Pillat – deputat şi Tomaziu – prefect de Dorohoi şi intervenţiei decisive a d-lui Moşoiu, Ministrul Lucrărilor Publice, a putut fi desăvârşit primul pod peste Prut, între comunele Rădăuţi şi Lipcani.

Inaugurarea acestei prime legături între nordul Moldovei şi nordul Basarabiei s-a făcut azi, în prezenţa d-lor Moşoiu, Bănescu – directorul general al podurilor şi şoselelor, I. I. Pilat – deputat, Tomaziu – prefect de Dorohoi, Cazacenko – prefect de Hotin, N. Stoianovici, fost prefect, Cristescu, comandantul Regimentului 4 vânători, Mihalaehe, director regional tehnic al judeţului, căp. Chiricuţă, comandantului companiei de jandarmi, Baltă – administrator financiar, Niculescu, diriginte P.T.T., Pamfil – şeful siguranţei locale, etc.

O companie din Regimentul 4 Vânători, cu muzică şi drapel, a dat onorurile. În drumul de la Dorohoi la pod, au ieşit în întâmpinarea Ministrului şi distinşilor oaspeţi locuitorii tuturor satelor, pe care aceştia le-au străbătut. La intrările şi ieşirile din sate, mici arcuri de triumf, din crengi verzi de brad. Drapelele arborate pretutindeni.

La orele 11, preotul Victor Mironescu, din Mioreni, a oficiat serviciul religios. După aceasta, dl. Bănescu a făcut istoricul podului şi o expunere cu caracter tehnic. A mulţumit organelor locale ale Ministerului Lucrărilor Publice, care au executat lucrarea.

Dl. deputat I.I. Pillat a vorbit de mâna frăţească, pe care moldovenii şi basarabenii din Nord şi-o întind, e mâna de apărare. A încheiat, cu urări pentru Basarabia, Ardeal şi dl. Ministru Moşoiu. Au mai vorbit d-nii: Florinescu, col. Cristescu, Cazacenko, Stoianovici.

Dl. Ministru al Lucrărilor Publice a amintit că Rusia, timp de peste 100 ani, în care s-au perindat cinci ţări, nu a făcut nimic pentru Basarabia. Iar dacă a făcut ceva, a făcut numai ceea ce înlesnia scurgerea bogăţiilor provinciei, spre centrul imperiului. România, cu toate nevoile mari pricinuite de întregirea ei, a realizat în scurt timp, tot ce a fost cu putinţă. Și cum vremurile devin tot mai prielnice, înfăptuiri noi, în stil din ce în ce mai mare, se vor realiza cât de curând. A îndemnat poporul, ca celor care vor căuta să-l dezbine, să le arate lucrurile bune făcute după unire.

După ce a vizitat şi comuna Lipcani, asistenţa s-a întors în Dorohoi.

Banchetul. La ora 1, în eleganta sală de recepţii a Prefecturii, s-a dat un banchet, la care au participat, pe lângă cei mai sus menţionaţi şi d-nii: Timuş – primarul oraşului Dorohoi, col. Toplicescu – fost deputat, Burghele – preşedintele Ateneului român din Dorohoi, Sachelarescu – preşedintele Tribunalului, col. Sion comadantul garnizoanei, C. Prazu – fost primar, protoiereul Grigorescu, M. Brăilescu – proprietar, Paul Verona şi numeroşi reprezentanţi ai autorităţilor locale. S-au rostit numeroase toasturi”.

Podul dintre Rădăuți-Prut și Lipcani a fost distrus în cel de-al doilea război mondial, fiind reconstruit în anul 1944. Podul a fost reparat înainte de anul 2010, din fonduri europene și a primit numele poetului „Grigore Vieru”. (Pr. Avârvărei Dumitru).