Pr. Prof. Vasile Cojocariu – 7 ani de la mutarea la cele veșnice


FOTO

Ieri, sâmbătă, 4 octombrie, Biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din orașul Bucecea a devenit locul de întâlnire al prietenilor părintelui Cojocaru Vasile. Unde oare am fi putut să ne întâlnim cu toții dacă nu acasă la părintele Vasile, în ctitoria sa – „catedrala orașului Bucecea” – una din cele mai frumoase biserici din județ.

Ziua a început cu Slujba acatist a Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae, apoi Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de 10 preoți, condus de părintele Apetrei Ionuț – Protopop de Dorohoi, iar la final, slujba de pomenire a celor adormiți.

Momentul cel mai emoționant a fost rugăciunea la mormântul părintelui Vasile unde privind la toți cei prezenți, la picăturile de ploaie care ștergeau lacrimile de pe obraz, la cele două ctitorii ale părintelui care ne străjuiau de-o parte și de alta, am simțit că părintele este cu noi…

Părintele Vasile este viu… este în fiecare din cei care nu l-au uitat! „Ce bucurie poate fi mai mare pentru cineva decât aceea de a nu fi uitat? A fi pomenit la fiecare Sfântă Liturghie sau să-i vezi numele trecut pe pomelnicile celor care care l-au cunoscut reprezintă dovada clară că părintele Vasile este încă viu! Trăiește prin copii și nepoți, trăiește în inimile elevilor săi, trăiește în toți cei care au primit ceva de la el!

Părintele Vasile a lăsat urme adânci în inimile multora din cei care l-au cunoscut! Ca preot în Bucecea, ca profesor, ca duhovnic, ca tată a patru copii, ca și coleg, ca și prieten… Ceea ce el a pus în inimile fiecăruia dintre noi, ne-a adus în această zi aici! De aceea, nu cred că un om precum părintele Vasile va fi uitat atât de repede!” a mărturisit în cuvântul său, unul din părinții slujitori.

Prima prăznuire a Sf. Pr. Mărturisitor Dumitru Stăniloae. În cuvântul de învățătură, părintele Protopop Apetrei Ștefan a subliniat însemnătatea zilei de 4 octombrie 2025, spunând că: „Ziua de astăzi, când facem pomenirea de 7 ani de la trecerea la cele veșnice a părintelui Vasile Cojocaru, capătă o încărcătură aparte și prin faptul că am prăznuit pentru întâia oară pe Sfântul Părinte Mărturisitor Dumitru Stăniloae, cel care a fost o personalitate marcantă a Ortodoxiei. A fost profesor de Teologie, dogmatist, filosof, istoric, publicist și traducător, fiind cunoscut drept cel mai mare teolog al vremii. A fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române în anul 2024, iar astăzi, 4 octombrie 2025, la Mănăstirea Cernica, are loc slujba de proclamare a canonizării”.

Câteva date biografice. Părintele Vasile s-a născut în anul 1958, la 13 septembrie, în localitatea Gănești, orașul Târgu Frumos, județul Iași, din părinții Alexandru și Elena.

După absolvirea a 10 ani de școală în orașul Târgu Frumos, județul Iași, a urmat între anii 1975-1980 cursurile Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț. În anul 1981 s-a înscris la cursurile universitare de zi ale Institutului Teologic de Grad Universitar din București, iar în anul 1985 l-a absolvit, obținând titlu de licențiat în Teologie cu lucrarea intitulată “Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române și bazele ei canonice”, prezentată la catedra de Drept Bisericesc.

La data de 23 iulie 1983 s-a casătorit cu Ungureanu Elena, fiica lui Gheorghe și Maria din satul Stolniceni-Prăjescu, oraș Pașcani, județul Iași. Dumnezeu i-a binecuvântat cu patru copii: Maria-Magdalena, Ioan Emanuil, Elena și Vasile-Teofil.

În 6 octombrie 1985 a fost hirotonit diacon în Catedrala Mitropolitană din Iași, de către Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist, pe atunci fiind Mitropolit al Moldovei și Sucevei. La data de 7 octombrie 1985 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei “Sfântul Ioan Botezătorul” – Bucecea, județul Botoșani, de către Preasfințitul Pimen al Sucevei.

Între anii 2002 – 2008 a fost profesor la Seminarul Teologic Liceal “Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, predând disciplinele: Catehetică, Omiletică, Îndrumări Misionare, Filosofie, Economie, Logică, Psihologie și Sociologie.

A trecut la cele veșnice în ziua de 3 octombrie 2018, pe patul spitalului din București, în urma unei operații destul de dificile.

În cei 33 de ani de slujire la Bucecea a reușit să realizeze o frumoasă lucrare administrativă dar mai ales pastorală – Biserica cea vie din sufletele credincioșilor. Veșnică să-i fie pomenirea!

Ne mândrim noi botoșănenii cu Eminescu, cu Iorga, cu Luchian ?

Am poposit luna trecută câteva zile în București… Am fost cu familia să vizităm și noi capitala țării. Am vizitat câteva muzee și ne-am plimbat cât ne-a permis timpul prin câteva locuri mai cunoscute. Dar mi-am zis că trebuie neapărat să ajung și la Bellu să mă întâlnesc cu personalități de seamă ale poporului nostru, dar cel mai mult și mai mult cu botoșănenii mei care sunt înmormântați acolo. Zis și făcut!

Când treci de poarta de la Bellu intri într-o altă lume.. Din zbuciumul și gălăgia de pe stradă, pășești printr-un portal într-o oază de liniște, într-un muzeu în aer liber unde poți avea bucuria să te întâlnești cu personalități despre care ai auzit doar povești sau ai învățat despre ei la școală.

Cel mai ușor de găsit a fost Luceafărul nostru, pe mormântul căruia am găsit făclii aprinse, flori și tricolorul. Apoi în căutarea celorlalți doi, l-am întâlnit pe dorohoianul Octavian Cotescu care m-a făcut să zic în gândul meu: „Ei, avem și dorohoieni la Bellu.. Rușine să-mi fie că nu am știut”.

Greu l-am găsit pe pictorul nostru Ștefan Luchian, dar… De unde să îmi imaginez că un om ca el, o mândrie a județului nostru, nici măcar cruce nu are la mormânt!? O piatră mare, crăpată în două și o inscripție pe care nici numele nu-i întreg.. Am rămas cu o amăreală în suflet deoarece nu înțelegeam de ce? Cum așa? Altfel nu s-a putut oare?

Am pornit, deși presat de timp, să mă întâlnesc și cu Iorga.. Dar, mă învârteam în gol, numai figura 39 și locul 30 nu îl găseam.. Am întrebat oameni, dar nu știau. Am zis că nu mă las, așa că am căutat în fotografiile de pe internet indicii care să mă ducă în apropiere. Și când am ajuns nu-mi venea să cred.. Aici? Așa? Chiar așa? Marele nostru Iorga? Cel mai mare istoric al românilor? Mândria botoșănenilor… A fost uitat! Se vedea că de ceva vreme nu mai trecuse nimeni pe la el! Ne mândrim noi botoșănenii cu Eminescu? Cu Iorga? Cu Luchian? DA! De ce nu ne mândrim cu așa genii pe care Dumnezeu le-a ridicat din pământul Botoșaniului!? Dar doar atât? Ne lăudăm cu ei și atât? Oare nu ar merita ei mai mult? Ca de exemplu o cruce la mormânt? Sau o candelă aprinsă și o floare.. măcar din când în când!?

Meditație

Adevărul poate să doară? Nu! Absența lui, da! Mai ales atunci când zilnic cineva îți aduce aminte de starea mincinoasă și întunecoasă în care te complaci, în care te scufunzi și încet nu mai poți să ieși.. și așa ajungi să zici că adevărul poate să rănească? Atunci când ajungi să te consideri îndreptățit să faci ce îți poftește inima, fără să o mai înfrânezi trecându-o prin sita sau filtrul rațiunii…

Oare merită să mori pentru adevăr? Adevărul ne va face liberi spune filosoful… dar nu este prea explicit în ce privește ”prețul” care trebuie plătit pentru această libertate. Sfântul Ioan Botezătorul este exemplu pentru toți cei care mai cred în adevăr, pentru toți care iubesc adevărul, pentru toți care vor să mărturisească adevărul..

Pustnic, retras departe de oameni și de zbuciumul lumii, cu o viață petrecută într-o ”aspră” nevoință, unii l-ar cataloga drept un inadaptat la standardele necesare viețuirii omenești… Și? Și tocmai această inadaptabilitate îl face incomod pentru cei din vremea lui! Cine aprinde o făclie și o pune sub obroc? Care ar mai fi menirea făcliei s-o ții ascunsă? Ea trebuie așezată într-un loc unde să împărtășească din lumina ei câtor mai mulți din jurul ei! Lumina dăruită prin jertfa proprie aduce lumină chiar și în cele mai întunecate și greu accesibile cotloane ale inimii…

Sfântul Ioan a fost incomod pentru mulți din vremea lui dar și pentru mulți din vremurile pe care le trăim. Incomod, ”inadaptat”, cu un gust vestimentar ”ieșit din comun”, cu un stil de viață incomprehensibil pentru mulți din monahii de azi dar și o ”gură mare” care nu a putut fi închisă nici măcar de ascuțișul sabiei! Ar fi putut să tacă.. de ce oare nu a tăcut? De ce nu s-a uitat în altă parte? Oare nu știa că celor care au putere nu le place să le spui adevărul gol goluț și mai ales în public? Cred că știa.. și de ce nu a ales înțelepciunea tăcerii? Cum zice altă vorbă din popor: Dacă tăceai, filozof rămâneai? De ce? De ce Sfinte Ioane nu ai tăcut?

Răspunsul e numai unul: pentru că dacă ar fi tăcut, nu am fi cunoscut Adevărul !