Pr. Marius Onofrei

Sunt clipe sfinte în viața popoarelor când cele lumești trebuie să muțească și să ne bucurăm cu toții de măreția evenimentului. Astfel este ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie.

Cu ocazia unui mare eveniment bisericesc național – ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie în data de 4 februarie 1925 – dl. Gh. Gh. Burghele, fost primar și senator de Dorohoi, în calitatea sa de președinte al Ateneului Român din Dorohoi, în numele înaltei instituții pe care o prezidează a adresat o scrisoare Înaltpreasfinției Sale Mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei.

În anul 1925, luna februarie, ziua 22, ziarul „Cuvântul Țăranilor” – o publicație ce aparținea unei alte formațiuni politice a vremii – reușește a lăsa deoparte o clipă deosebirile de credință politică care-i despart de dl. Burghele și astfel dă publicității această scrisoare pentru toți românii fără deosebire:

Înalt Prea Sfinte,

Cu bucurie am luat cunoștință, că Biserica noastră română creștin-ortodoxă va fi ridicatǎ la rangul de Patriarhie (n.r. e deja ridicată). Necontestat cǎ Biserica noastrǎ avea acest drept, drept care trebuie reînviat fiindcǎ nu se poate stinge. Dreptul celor sfinte nu se prescrie niciodatǎ, ori prin câte greutǎţi şi prefaceri ar trece țara. Şi din punct de vedere politic și din acel istoric, aceastǎ demnitate se cuvine Bisericii noastre, care este cea mai importantǎ din tot Orientul.

Din nenorocire, noi, românii, am trecut prin timpuri triste vitrege, care au avut influență nu numai în ce privește treburile politice dar și asupra Bisericii, așa cǎ cei din Constantinopol, profitând și abuzând, nu le-a fost greu să se amestece și în treburile Bisericii.

Asa, între altele, ori de câte ori oficia un Mitropolit ori un Arhiereu, întâi și înainte de toți pomenea pe Patriarhul cutare… al Constantinopolului. Arhiereilor noştri, la hirotonisire, li se impuneau titlurile unor sate de prin Grecia ca Sevastias, Sinadon, etc.

Am rǎbdat. Am luptat pânǎ ce timpurile s-au schimbat în bine. Descendenții lui Mircea, Ştefan și Mihai, au cucerit dreptul nostru cu sabia. Drepturile noastre le cucerim încetul cu încetul și mai ales de la Unirea Principatelor încoace. Legea din 17 decembrie 1863, pentru secularizarea averilor mănăstirești, averi a căror destinație era alta decât aceea ce le o dăduse în urmă uzurpatorii, a fost primul gest de emanicipare a țǎrii și Bisericii noastre.

Imediat dupǎ aceasta urmeazǎ Decretul din 6 decembrie 1864, „Pentru înființarea unei Autoritǎți Sinodale centrale pentru afacerile religiei române“. Astfel că, de acum înainte, Biserica română devine de sine stǎtǎtoare. Cu aceastǎ ocazie, să nu uităm pe inițiatorii acestei mari reforme: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu şi C. Negri, acești ilustri și vrednici români care au avut curajul sǎ înfrunte amenințǎrile unor puteri care ne stǎteau cu totul împotrivǎ. Odată drumul deschis, lesne a fost conducǎtorilor țǎrii sǎ fǎureascǎ legea din 19 decembrie 1872, pentru alegerea Mitropolitilor și episcopilor și constituirea Sfântului Sinod.

Acum, când statul nostru s-a mărit și s-a consolidat, în primul loc suntem datori a da Bisericii noastre și strălucirea și prestigiul la care are drept. Nu mǎ îndoiesc, că acest mare act cu conlucrarea tuturor stâlpilor țării: M.S. Regele, Sfântul Sinod, Corpurile Legiuitoare, Guvernul și tuturor fiilor binecredincioși ai Bisericii noastre în curând va deveni fapt îndeplinit (n.r. a devenit), care va străluci, alǎturi cu marele aşezăminte ale țǎrii.

Sunt al Înalt Prea Sfinției Voastre devotat fiu sufletesc.

Gh. Gh. Burghele

Președintele Ateneului Român din Dorohoi și al comitetului școlar al Seminarului Teologic Ortodox „Pimen Mitropolitul” din Dorohoi.

Trebuie menționat faptul că avocatul Gh. Burghele este, prin intermediul acestei scrisori, reprezentantul dorohoienilor, subliniind astfel că evenimentul din februarie 1925 a adus bucurie românilor de pretutindeni, inclusiv și celor din acest colț de țară.

Văsescu Gheorghe se trăgea dintr-o familie bogată din judeţul Dorohoi, cu vechi tradiţii politice liberale. Tatăl său, Alexandru Văsescu (născut la 20 noiembrie 1820 în Fălticeni), fiul spătarului Ioniţă Grigoriu, a fost jurist, om politic, ministru al Finanţelor (în 1867). A fost senator de Dorohoi în legislatura 1866, deputat de Dorohoi în 1867 şi 1868. Alexandru şi Maria Văsescu aveau moşia şi conacul la Miorcani din judeţul Dorohoi şi au avut doi fii: Gheorghe şi Ilie.

Fratele său, Ilie Văsescu, a fost pentru o perioadă prefect de Dorohoi, fiind destituit după revoltele din 1907. Gheorghe Văsescu a fost căsătorit cu Ortansa Morţun, fiica lui Iordachi Morţun şi au avut 3 copii: Marieta, Viorica-Maria şi Alexandru.

“Gheorghe Văsescu a dus mai departe blazonul familiei”

Gheorghe Văsescu s-a născut la 26 iunie 1856 la Botoşani. Făcând parte dintr-o familie cu tradiție, acesta a beneficiat de o aleasă educaţie.

Cariera militară. A fost absolvent al Şcolii Politehnice din Paris (1877-1879) şi al Şcolii de Aplicaţie de Artilerie şi Geniu de la Fontainbleau din Franţa (1879-1881), instituţie în care s-au format multe din elitele artileriei române. A fost un valoros ofiţer de artilerie. Şi-a început cariera militară îndeplinind funcţia de comandant de baterie. Şi-a desfăşurat activitatea în mai multe regimente de artilerie. A fost înaintat în grad după cum urmează: sublocotenent – 6 august 1879, locotenent – 20 august 1881, căpitan – 24 aprilie 1885, maior (în rezervă) – 28 noiembrie 1906, locotenent – colonel (în rezervă) – 21 iunie 1913, respectiv colonel (în rezervă) -1 decembrie 1916.

La 1 octombrie 1886 a fost detaşat ca ataşat militar în Franţa şi Belgia. Pe lângă activităţile de reprezentare militară, specifice funcţiei de ataşat militar, a coordonat participarea la studii a militarilor români trimişi la pregătire în cele două ţări mai sus-menţionate şi s-a ocupat de achiziţionarea de materiale de război. De asemenea, s-a preocupat de însuşirea şi transmiterea experienţei militare franceze, armatei române. După încheierea misiunii la 1 decembrie 1889 s-a retras din nou din cadrele active, dar a fost mobilizat ca ofiţer de rezervă pentru a participa la Campania din 1913 din Bulgaria. A mai activat în Ministerul de Război, în cadrul Direcţiei 3 Artilerie şi în comanda Comandamentului Corpului 5 Armată.

În perioada 1916-1917, locotenent-colonelul Gheorghe Văsescu a îndeplinit funcţia de comandant al Şcolii Militare de Artilerie şi Geniu, instituţie evacuată din Bucureşti la Iaşi şi Botoşani, ca urmare a ocupării capitalei de către armatele Puterilor Centrale.

Cariera politică. După exercitarea acestor funcţii militare, Gheorghe Văsescu a revenit în viaţa civilă devenind liberal de Dorohoi, fiind membru al Partidului Liberal al lui Brătianu. De asemenea, a deținut și unele funcții precum cea de prefect al judeţului Dorohoi, între anii 1902-1906, precum şi deputat de Dorohoi, în anii anteriori.

Agricultura. La moşia sa de la Coţuşca, se ocupă de agricultură, fiind apreciat pentru aceasta de către poetul şi ziaristul francez Andre Bellessort în cartea „Roumanie contemporaine” publicată la Paris în 1905, dedicându-i un întreg capitol. Referitor la „monsieur Vasesco” scria că este „un vechi elev al Şcolii Militare de la Fontainbleau, ofiţer demisionar şi deputat care s-a consacrat agriculturii”; „sunt uluit de parcursul său, grădinile şi viţele sale, dar mai ales de liniştea care domneşte peste acestă oază de linişte”.

Ctitor de biserici

Se impune a menţiona faptul că notorietatea familiei Văsescu fost conturată și de modul cum și-a însușit și trăit credința ortodoxă. Referitor la aceasta trebuie să evidențiem meritul de a fi ctitorit împreună cu fratele său Ilie (fost prefect de Dorohoi în timpul Răscoalei din 1907) biserica din Coţuşca, sfinţită la 3 mai 1892. De asemenea, a ctitorit şi Biserica „Sfântul Mucenic Gheorghe”, în satul Horodiştea, cea mai nordică localitate a ţării, unde la începutul secolului XX nu exista locaş de închinăciune. Biserica a fost sfinţită în anul 1904.

Salvatorul Bisericuței de lemn din Dorohoi.

Bisericuța de lemn „Nașterea Maicii Domnului” (Vechea Adormire) din Dorohoi, un impresionant monument arhitectural, a fost construit de credincioși în anul 1779. Din trecutul ei zbuciumat, un moment de răscruce s-a petrecut în ultima decadă a secolului al XIX-lea. Între 1893 şi 1896 a trecut prin cea mai grea „criză existenţială”, fiind pe punctul de a fi dărâmată definitiv sau de a fi transferată la noul cimitir al oraşului. Această situație se datora și faptului că în apropiere se ridicase un alt locaș de cult – Catedrala orașului precum și clădirea Gimnaziului (azi Colegiu) „Grigore Ghica Vv.” (care s-a ridicat și pe terenul vechiului cimitir aflat în curtea bisericuței).

Preotul și publicistul Constantin Ciocoiu, care l-a cunoscut îndeaproape pe Gheorghe Văsescu, în raportul său “Donaţia G. A. Văsescu la Bisericuţa de Lemn din Dorohoiu” – îi aduce acestuia un remarcabil omagiu pentru lupta dusă pentru ca bisericuţa să nu fie dărâmată. În acest scop, Gheorghe Văsescu a donat o importantă sumă de bani (1500 de lei) în scopul răscumpărării terenului pe care se afla construit acest vechi monument istoric. O telegramă trimisă de la Bucureşti părintelui Constantin Ciocoiu de către Gh. Văsescu consemna că: „Ministerul cedează în favoarea bisericei terenul luat de la Gimnaziu, să aparţină ca şi înainte la biserică…”

În încheiere raportului său părintele Ciocoiu a precizat: „Biserica va aminti totdeauna, la rugăciuni, pe binefăcătorul sfântului locaş cu familia sa: Gheorghe şi Ortansa cu fiii lor Alexandru, Viorica şi Marieta”.

Funeraliile lui Gheorghe Al. Văsescu

Gheorghe Văsescu a decedat la 20 ianuarie 1925 la Paris unde plecase spre a se supune unui tratament. Corpul defunctului a fost depua la capela românească din capitala Franței, urmând a fi adus acasă cu vaporul.

Nicolae Iorga, prietenul său din copilărie a publicat în „Neamul românesc” un emoţionant necrolog. Între altele, menţiona: „Creat la şcoala franceză, a fost mult timp ataşat militar al României în Paris… Din vechea sa carieră iubită a păstrat o corectitudine de caracter, o loialitate în relaţiile personale, un fond de cavalerism”.

Ziua de duminică, 22 martie 1925, a fost o zi de doliu pentru dorohoieni. În acea zi au fost aduse la Dorohoi rămăşiţele pământeşti ale aceluia ce a fost omul de bine, luminat, suflet mare şi inimă aleasă, G. Văsescu.

Energie fără seamăn, om cinstit şi cu o voinţă de fier, G. Văsescu a muncit toată viața lui pentru propăşirea oraşului şi judeţului Dorohoi. Vestea morţii lui la Paris, acum două luni, a umplut pe toţi de durere. Corpul a fost îmbălsămat şi adus în ţară, iar azi dimineaţă, duminică, întreaga populaţie a oraşului, toate straturile sociale, oameni din toate colţurile judeţului, reprezentanţi ai clerului, numeroase personalităţi din Botoşani, au ieşit întru întâmpinarea rămăşiţelor pământeşti, aduse în gara Dorohoi. Clerul şi corul oraşului, ca şi cel al Seminarului, au fost de faţă. Felinarele erau aprinse şi îndoliate cu negru.

Regretatul defunct fiind colonel în rezervă, s-au dat onorurile militare de către o companie din Regimentul 29 Infanterie, un pluton de jandarmi din Cernăuţi şi unul din Regimentul 2 Obuziere. Corpul a fost aşezat pe un afet de tun şi într-o pioasă procesiune a fost transportat la Biserica Catedrală a orașului. În faţă era clerul, după care urma carul cu coroanele, carul mortuar, familia, şcolile şi armata.

Rar s-a văzut la Dorohoi o manifestare atât de impunătoare. Cosciugul în care se aflau rămăşiţele pământeşti ale regretatului defunct era literalmente îngropat sub imensul morman de coroane şi de jerbe de flori. Afară de aceasta, un alt car care preceda cortegiul funebru conţinea nenumărate coroane, semn de omagiu pentru memoria lui G. A. Văsescu.

Slujba înmormântării

La orele 2 după amiază s-a oficiat la biserica Catedrală un sobor de preoţi, în frunte cu PS. Episcop Cozma Petrovici al Dunării de Jos. Episopul Dunării de Jos era în conjurat de toţi preoţii din oraş. Răspunsurile au fost date de că tre corul comunei Dorohoi, de sub conducerea d-lui locotenent Ciocârlan şi corul Seminarului „Pimen Mitropolitul”, de sub conducerea d-lui profesor Cârlan.

Au ţinut înduioşătoare cuvântări: PS. Sa Episcopul Cozma Petrovici al Dunării de Jos, în numele Bisericii; Preotul Furtună, directorul Seminarului dorohoian, în numele şcolilor din localitate; inginer Paul Florinescu, inginer şef al judeţului; Ionel Lascăr, care a citit o cuvântare a d-lui Burghele, preşedintele clubului liberal dorohoian, reţinut în casă din cauza bolii; prefectul judeţului Dorohoi, dl. Ştefan Lascăr, în numele guvernului; Ionel Pillat, deputat de Dorohoi, în numele partidului liberal şi primarul oraşului Dorohoi, dl. G. G. Tomaziu, în numele populaţiei oraşului. Toţi au deplâns sfârşitul acestui om de bine şi au scos în relief viaţa plină de fapte frumoase aceluia care a fost cinstea personificată, voinţa de fier şi energia neînvinsă, omul care s-a devotat binelui obştesc acela care n-a cunoscut altă răsplată în viaţă decât conştiinţa datoriei împlinite. „Catafalcul cu corpul lui G. A. Văsescu va rămâne până luni la Biserica Catedrală din Dorohoi, iar mâine va fi transportat pe o camionetă la Cotuşca, moşia defunctului, străbătând parcursul Hudeşti, Horodiştea, Darabani, Miorcani, Cotuşca, pentru a fi înmormântat în grădina conacului. Preoţii şi sătenii vor ieşi întru întâmpinare, în fiecare sat, pentru a aduce un ultim salut aceluia care a fost G. A. Văsescu”. (Pr. Marius Onofrei)