Din cele mai îndepărtate timpuri se ştie că muzica exercită o influenţă puternică asupra omului. Stările noastre sufleteşti pot fi modificate de sunetele muzicale. Nu degeaba la ocazii solemne se cântă sobru, la serbări se cântă bucăţi vesele, iar la înmormântări se cântă melodii funebre.
Bineînţeles că nu toţi oamenii posedă aceeaşi sensibilitate pentru muzică. În general, însă, nu există om care să fie complet refractar, ba din contră, după cum au dovedit nenumărate cercetări făcute în ultimul timp, chiar și animalele suferă influenţa muzicii. Mitul lui Orfeu este astfel confirmat de ştiinţa modernă.
Muzica nu influenţează pe om numai din punct de vedere sufletesc. Experimentări precise au demonstrat că ritmul muzical constitue un puternic stimulent al activităţii noastre musculare. Experienţele au arătat că un simplu sunet muzical este în stare să provoace o stimulaţie fiziologică. Fiziologistul rus Tarchanoff a constatat că o muzică săltăreaţă poate face să dispară momentan oboseala la persoanele cu sistemul nervos sensibil, pe când din contra, muzica înceată, în mod minor produce tocmai efectul contrar.
Muzica – „cea mai imaterială dintre arte“ – are darul de a modula psihismul, putând duce la o restructurare a dispoziţiilor, afectelor şi gândurilor noastre.
Este stabilit astăzi în mod incontestabil că muzica modifică funcţiunile noastre fiziologice şi psichice. Bazaţi pe aceste constatări, medicii din Anglia şi America încearcă să vindece anumite maladii nervoase – şi în deosebi neurastenia – cu ajutorul melodiilor muzicale apropiate, iar rezultatele sunt cu adevărat uimitoare.
Concluziile experimentelor de până acum în ce privește efectul muzicii asupra animalelor captive sunt încurajatoare. Majoritatea speciilor reacţionează la muzică, cea simfonică având un efect liniştitor în special asupra felinelor şi maimuţelor, în schimb, muzica zgomotoasă, violentă are un efect negativ.
Se cunoaşte faptul că sunetele melodioase sunt decompresive, deconectante, relaxante, inducând în organism senzaţii de uşurare, în aceeaşi măsură în care zgomotele induc stări tensionale sau le intensifică pe cele preexistente, ducând chiar la stări nevrotice. Mai mult, zgomotele de foarte mare intensitate pot chiar ucide.
Muzica devine zgomot în momentul în care depăşeşte anumite limite sau praguri auditive. Se mai ştie faptul că sunetele joase, grave, relaxează, în timp ce sunetele înalte, acute, dimpotrivă, impulsionează psihismul.
Aş începe să formulez un răspuns la această chestiune privind meloterapia, referindu-mă întâi la ceea ce trebuie să evităm. Astfel, muzica de mare intensitate poate ocaziona tulburări nevrotice şi auditive, atât la interpreţi cât şi la auditori, şi chiar acolo unde există predispoziţie – aşa-numita epilepsie muzicogenă.
Şi, pentru a încheia, pe scurt, efectul muzicii asupra organismului uman, menţionez că aceasta se repercutează şi asupra creierului, fapt verificat prin electroencefalogramă. Lucrările muzicale alerte, în special muzica de jazz şi cea rock, influenţează ritmurile alfa şi beta, cele cu o frecvenţă mare exercitând efecte stimulante ce merg, uneori, până la a fi anxiogene, în timp ce trăirile emoţionale generate de ascultarea pieselor lente şi calme se soldează cu activarea în creier a ritmurilor delta şi teta, de frecvenţă mai redusă.
Terapie prin muzică. Muzica poate avea asupra organismului o serie de efecte favorabile, poate avea şi are efect curativ, dar în anumite condiţii, de intensitate sonoră, pot apărea şi efecte nedorite, chiar nocive.
Sufleteşte, avem nevoie de muzică. Limbajul muzical este printre formele cele mai vechi de exprimare. Astfel, copiii cu tulburări de vorbire pot fi trataţi printr-o metodă meloterapeutică specială; ei audiază unele lucrări muzicale intercalate la anumite intervale de timp cu cuvinte şi propoziţii rostite foarte rar pentru a fi uşor de reprodus. Cei suferinzi de tulburări de exprimare a limbajului au posibilitatea să-şi exprime sentimentele improvizând muzică, iar medicul poate deduce starea pacientului după un anumit ritm sau tonalitate.
Faptul că s-a ajuns la acel nivel de înţelegere a esenţei muzicii încât se recurge la ea pentru vindecarea sau uşurarea suferinţelor, nu poate fi decât salutar. Congres Internaţional de muzicoterapie de la Heidelberg a scos în evidenţă uriaşa putere de acţiune a muzicii asupra spiritului uman, cu efecte aproape miraculoase.
Italianul Patrizi a cules o serie de observaţii care dovedesc cu multă precizie influenţa directă a muzicii asupra circulaţiei sângelui în creierul uman. La un tânăr care din cauza unei grave răniri pierduse o însemnată porţiune din cutia craniană s-a putut observa cum o melodie provoca un puternic aflux de sânge în creier.
Un studiu mai vechi, referitor la originea muzicii, spune așa: „Impresionantă este în primul rând «esenţa originară» a muzicii, impresionante sunt figurile de oameni dansând, bătând din palme într-un ritm anume, desenate de mâna unui primitiv în urmă cu 28 000 de ani, pe un perete stâncos din Zimbabwe. Bătăile ritmice din palme sau izbirea unor bucăţi de lemn, apoi arta timpurie a toboşarilor atestă că muzica a fost din cele mai vechi timpuri un mijloc puternic şi verificat folosit «pentru a pune de acord mai mulţi oameni, pentru a imprima acelaşi tact respiraţiei lor, bătăilor inimii şi stărilor lor sufleteşti». Savantul Werner Wolf a subliniat, de altfel, că semnalele acustice sunt simboluri corespunzând structurilor fiinţei noastre în întregime”.
Muzicoterapia constă în receptarea pasivă cât şi în producerea sonorităţilor care provoacă rezonanţa, în scopul de a facilita vindecarea. Un sunet, o serie de sunete, reliefează o fuziune a eului cu spaţiul şi timpul. Fiinţa umană trăieşte în „spaţii sonore“; ritmurile bătăilor pulsului sunt modalitatea noastră biologică de a percepe timpul. Nils Wallin, membru al Consiliului muzical internaţional al UNESCO, consideră muzica un fel de stimulator; fluxul sonorităţilor, perceperea lor, produce energie.
Muzica, la fel ca și limbajul, determină intervenţia, pe rând, atât a centrilor percepţiei emisferei drepte cât şi ai emisferei stângi. De aceea sonoritatea vocii este începutul oricărei bucăţi muzicale în cadrul unei şedinţe de muzicoterapie. Este interesant de ştiut că foetusul reacţionează deja la muzică, la anumite frecvenţe sonore începând să se mişte în lichidul amniotic. Din a 28-a săptămână de sarcină, copilul îşi agită pleoapele atunci când aude semnale acustice.
Vracii şi vindecătorii popoarelor primitive cunoşteau efectele muzicii fără a avea nici o idee asupra legilor fizice care le determină. Astfel, în cadrul unei comunicări, muzicoterapeutul şi savantul american Joseph Moreno a explicat cauza pentru care primitivii recurgeau la bătăi ritmice de tobă: omul suportă un timp mai îndelungat frecvenţele joase şi este astfel evident că mult mai multă energie influenţează creierul atunci când acesta percepe bătăile surde şi repetate ale tobelor.
Muzicoterapia ca disciplină ştiinţifică s-a născut cu mulți ani în urmă. Ea începe la ora actuală să se difuzeze în mai multe curente, în funcţie de complexitatea scopurilor urmărite, ajutând la completarea psihologiei profunzimilor spiritului uman. Utilizarea muzicoterapiei se face în cazurile limită în care doar sunetele pot realiza o legătură cu pacientul, contribuind la îmbunătăţirea evidentă a stării acestuia precum şi a evoluţiei bolii, cu ajutorul şi prin intermediul muzicii. Aceasta devine un adevărat mijloc de expresie pentru bolnavii care suferă de tulburări psihice sau mentale. Cei care, suferind de anumite tulburări, nu se pot exprima prin viu grai au posibilitatea astfel să-şi exprime sentimentele improvizând muzică. Mai mult, o anume tonalitate şi un anume ritm reprezintă pentru medic o modalitate de a cunoaşte starea bolnavului prin intermediul muzicii. Audierea unei bucăţi muzicale binecunoscute bolnavului, melodie căreia de cele mai multe ori îi sunt asociate anumite sentimente şi emoţii, joacă un rol foarte important în tratamentul acelor subiecţi care au avut un atac de apoplexie sau suferă de leziuni craniene. Specialiştii semnalează aşa-numitul „efect de trezire“: anumiţi pacienţi care se află paralizaţi, uneori de-a lungul mai multor luni, imobilizaţi la pat fără ca să poată vedea, vorbi, râde sau plânge, ajung să nu mai fie legaţi de lumea exterioară decât prin acest efect stimulator acustic al muzicii. De asemenea, prin intermediul muzicii se poate imprima celui aflat în tratament „sentimentul individualităţii“. Chiar atunci când pacientul nu poate produce decât unul sau două sunete şi nu poate face să vibreze decât o singură coardă a instrumentului, se poate stabili cu ei o comunicare non-verbală. Se face astfel un limbaj compus din sunetele pe care bolnavul e capabil să le obţină cântând la un instrument. Această „conversaţie“ muzicală, desfăşurându-se într-o ambianță de joc poate determina realizarea unor adevărate performanțe în ceea ce priveşte rapiditatea ameliorării bolii. Mai mult, acest limbaj compus, creat de muzicoterapeut, redă bolnavului incapabil de a vorbi, sentimentul individualităţii sale, sentimentul extrem de benefic şi în acelaşi timp încurajator că este ascultat și înţeles.
Comunicările oamenilor de ştiinţă preocupaţi de muzicoterapie au pus accentul pe efectul sigur şi evident al acesteia; asociată unor alte măsuri terapeutice indispensabile, muzica reprezintă o contribuţie importantă la accelerarea procesului de vindecare, în numeroase cazuri.
Slova Creștină de Dorohoi 