Solidaritate în ploaie la Marșul pentru Viață din Dorohoi


În pofida vremii ploioase, câteva sute de persoane din zona Protopopiatului Dorohoi s-au adunat duminică, 29 martie 2026, în Parcul Cholet, pentru a transmite comunității și societății un mesaj de solidaritate pentru mamă și copil, în cadrul Marșului pentru Viață, desfășurat anul acesta sub tema „Solidaritate pentru amândoi”.

Evenimentul a reunit copii, tineri, părinți și bunici, care au ales să fie prezenți, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile, pentru a susține public valoarea vieții și importanța familiei. Participarea numeroasă a confirmat implicarea comunității locale în promovarea acestor valori și dorința de a transmite un mesaj clar de sprijin pentru viață.
Activitățile au debutat în Parcul Cholet, unde voluntarii Asociației Tineretul Ortodox Român (ATOR) – filiala Dorohoi au coordonat ateliere dedicate copiilor și tinerilor. Cei mici au realizat pancarte și mesaje pro-viață, exprimând prin desene și cuvinte bucuria de a trăi și importanța ocrotirii vieții. Atmosfera din parc a fost una dinamică, iar ploaia nu a împiedicat desfășurarea programului.
După aceste momente, participanții, coordonați de voluntarii ATOR Dorohoi, au pornit în Marșul pentru Viață spre Catedrala municipală „Adormirea Maicii Domnului”, parcurgând traseul stabilit prin centrul municipiului. Manifestarea s-a desfășurat în ordine, participanții purtând pancarte și mesaje prin care au exprimat susținerea pentru viață și pentru sprijinirea mamelor aflate în dificultate.
Prin acest demers, comunitatea dorohoiană s-a alăturat inițiativelor organizate la nivel național în cadrul Lunii pentru Viață, eveniment care promovează sprijinul acordat femeii însărcinate și copilului nenăscut. Tema ediției din acest an, „Solidaritate pentru amândoi”, evidențiază necesitatea implicării societății în susținerea mamei și a copilului, înainte și după naștere .
Marșul a continuat până la Catedrala municipală, unde au fost înălțate rugăciuni de binecuvântare pentru copii și familii. Prin prezența lor, participanții au mărturisit atașamentul față de valorile vieții și ale familiei, contribuind la întărirea legăturilor din comunitate.
Evenimentul de la Dorohoi face parte din seria manifestărilor desfășurate în numeroase localități din țară, unde sute de persoane au participat la acțiuni similare, în ciuda vremii nefavorabile, pentru a transmite un mesaj comun de susținere a vieții.
Aspecte video ale Marșului pentru Viață din acest an pot fi vizionate aici:


De asemenea, galeria foto a evenimentului poate fi accesată aici: https://clienti.cosmingorganfotograf.ro/disk/2026-03-29-mar-ul-pentru-via-2026-w7spsh
Prin participarea numeroasă, chiar și în condiții de ploaie, comunitatea dorohoiană a oferit un exemplu de unitate și responsabilitate, reafirmând că viața rămâne un dar care merită prețuit și susținut. (Pr. Silviu Ioan Butnariu – Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Prelipca)

Postul – izvor de vindecare sufletească și luminare a viețiiSeară duhovnicească la Dumeni


FOTO

Într-o vreme în care sufletul omului caută tot mai des liniștea și sensul profund al vieții, Dumnezeu rânduiește întâlniri care devin adevărate izvoare de întărire și luminare. Un astfel de moment binecuvântat a fost Seara duhovnicească desfășurată în Protopopiatul Dorohoi, la Căminul Cultural Dumeni, în data de 29 martie 2026, la orele 17.00.

Evenimentul a fost organizat prin osteneala și implicarea preotului Adrian Nahoi, de la Parohia Cracalia, George Enescu, și a părintelui Marcel Ostafie, de la Parohia Dumeni, care au fost și moderatorii conferinței, purtând cu grijă și echilibru firul discuțiilor.
Tema propusă – „Postul – izvor de vindecare sufletească și luminare a vieții” – a adus în atenția celor prezenți o lucrare esențială a vieții creștine, mai ales în perioada binecuvântată a Postului Mare. Invitatul serii, Arhimandritul Cleopa Străchinariu, starețul Mănăstirii Cozancea, a oferit un cuvânt bogat și ziditor, atingând cu finețe și profunzime multiplele dimensiuni ale postului. În cadrul conferinței au fost abordate aspecte precum: felurile postului și înțelegerea lor duhovnicească, rolul postului în viața creștinilor, ca mijloc de curățire și apropiere de Dumnezeu, postul în familie și responsabilitatea formării copiilor în acest duh, postul ca jertfă din iubire pentru Dumnezeu, deosebirea și unitatea dintre postul din mănăstire și cel din lume, legătura vie dintre post, rugăciune și participarea la slujbele Bisericii.
La acest moment de comuniune au participat părintele protopop al Protopopiatului Dorohoi, Apetrei Ionuț-Ștefan, părintele misionar protopopesc Mihai Bogdan-Ștefan, alături de preoți din Cercul misionar „Sfinții Împărați” Broscăuți, reprezentanți ai autorităților locale – domnul primar și domnul viceprimar ai comunei George Enescu, precum și numeroși credincioși, copii, tineri și cadre didactice.
După conferință, pricesnele au adus un plus de emoție și rugăciune, evenimentul continuând cu o sesiune de întrebări, în care participanții au avut posibilitatea să primească răspunsuri și îndrumări pentru frământările lor, într-un dialog deschis și folositor.
Întâlnirea de la Dumeni a fost o mărturie vie că, atunci când oamenii se adună în numele lui Hristos, se naște lumină, pace și întărire. A fost un prilej de reînnoire sufletească, în care fiecare a dobândit motivația și dorința de a trăi mai conștient și mai curat perioada postului. Astfel de seri duhovnicești, organizate în Protopopiatul Dorohoi cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rămân popasuri de har în viața comunității, amintind tuturor că drumul spre Dumnezeu nu este unul solitar, ci unul trăit împreună, în credință, în rugăciune și în iubire. (Coordonator cerc misionar, Pr. Pristavu Cosmin-Constantin )