Conferințe – Pagina 3 – Slova Creștină de Dorohoi

,,Propovăduieşte cuvântul, stăruieşte cu timp şi fără de timp, mustră, ceartă, îndeamnă, cu toată îndelunga-răbdare şi învăţătura.” (II Timotei 4, 2) îi scria oarecând bătrânul Sfânt Apostol Pavel, ucenicului său, Timotei iar aceste cuvinte, peste timp se potrivesc întru totul și Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria, atunci când vorbim de meșteșugul lor de a călăuzi duhovnicește.

,,Ai Moldovei luceferi” și ,,ai Botoșanilor fii”, cei doi duhovnici din Sihăstria au stăruit cu timp și fără timp, au mustrat și au mângâiat, au certat și au îndemnat, mai pe scurt tuturor toate s-au făcut, ca, în orice chip, să mântuiască pe unii (I Cor. 9, 22). Au învățat prin cuvânt și prin faptă, încât li se potrivesc cuvintele Sfântului Vasile cel Mare: ,,Omul faptelor chiar când tace, chiar când nu e văzut, poate să instruiască pe unii din privire, pe alţii din auz şi are mare trecere în faţa lui Dumnezeu pe care-L slăveşte nu numai prin el însuşi ci şi prin cei ce privesc la el”^[1]. Așa au fost și cei doi luceferi ai Sihăstriei care au învățat despre duhovnicie și prin cuvânt și prin faptă. De fapt, Sfântul Cleopa chiar spunea: ,, Preotul este dator a predica în trei feluri, şi anume: cu cuvântul, cu scrisul şi cu viaţa, după învăţătura Sfîntului Ioan Gură de Aur. Cu gura este dator să înveţe pe credincioşi cuvântul Domnului, dogmele, canoanele şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi. Cu scrisul sau cu mâna este dator să scrie cele ce a învăţat din Sfînta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi. Iar cu viaţa este dator să predice prin trăirea sa personală, după putere, despre cele ce învaţă, aducîndu-şi aminte de cuvîntul Domnului care zice: „Cela ce va face şi va învăţa, acela mare se va chema întru împărăţia Cerurilor (Matei 5,19). Cea mai puternică este predica prin viaţa preotului „^{^[2]}. Mulțimile de ucenici care nu se săturau să-i asculte povața sunt o dovadă vie a faptului că sfântul părinte Cleopa nu doar că a scris ci el însuși a utilizat cele trei feluri de a predica.

Vorbind despre duhovnicie, sfântul Cleopa recunoștea că spovedania alături de Sfânta Liturghie sunt cele mai grele lucrări ale preotului: ,,Cele mai grele lucrări ale preotului sunt două: Spovedania (Mărturisirea) şi Sfânta Liturghie. La Spovedanie, ori pierzi un suflet – dacă nu ştii bine cum să-l câștigi -, ori îl mântuiești. Or, preotul duhovnic este vânător de suflete! Înțelegi? Dacă nu știe să chibzuiască la mărturisire cu un suflet, între scumpătate şi iconomia canonului, ori îl îngreunează, ori îl deznădăjduiește, ori îl face îndrăzneț! Ştii cum face fierarul? Ai văzut ‘colo la fierărie, când faci cu foiul şi încălzeşti toporul, când vrei să-l călești, sau un cleşte sau o altă unealtă. Ai văzut câtă băgare de seamă este la călit? „Vai de mine, s-a călit prea tare!”. Ce se întâmplă? Se rupe ca oțelul. Sau îi prea moale şi se îndoaie prea repede. Aşa şi tu, te sileşti acolo, ca duhovnic, să căleşti sufletul acela, să fie potrivit pentru Hristos. Nici prea moale, adică leneş, dar nici prea tare, adică iute si împietrit la inimă. Aşa de bine trebuie să potrivim la mărturisire cu sufletul! Să bagi de seamă, să nu-l îngreunezi, ca să nu-l descurajezi. Dar nici să-1 laşi fără oleacă de canon şi fără sfătuire, ca să nu-1 încurajezi în păcat, să se ducă nepăsător şi să nu simtă că a fost la mărturisire”^{^[3]}. În alt loc spune mai clar: ,,nimic nu este mai greu decît a spovedi, a creşte şi a povăţui sufleteşte pe calea mântuirii”^{^[4]}.

Câștigarea sufletului credinciosului face duhovnicia o lucrare grea dar în același timp și un mare dar: ,,Mare dar- spunea el- este darul duhovniciei! Să mângâi, să dezlegi păcatele oamenilor, să rânduieşti canon de vindecare şi să dai sfaturi de mântuire. Numai un suflet dacă ai cîştigat, acela este mai scump decât toată lumea!”^[5]. Din acest motiv, el atrăgea atenția că duhovnicul trebuie să fie un bun psiholog: ,,Fiindcă duhovnicul nu este numai judecător, ci şi doctor şi părinte, este bine să se ţină seama că nici doctorii nu dau doctoriile fără chibzuială şi că reţetele sunt potrivite cu boala fiecăruia, ca nu cumva în loc de sănătate, să se pricinuiască acelui bolnav agravarea bolii sau moartea. Cel ce este cu adevărat părinte, în povăţuirea şi îndreptarea fiilor săi, nu va folosi în toată vremea numai mila, ci, neapărat, câteodată şi varga şi alte pedepse cuvenite după greșelile lor… Atât scumpătatea cât şi iconomia sau pogorământul canonisirii trebuie să se facă după măsura râvnei de îndreptare şi după arătarea roadelor de pocăinţă de către cel legat care se pocăieşte^{^[6]}.

Descriind cum trebuie să fie duhovnicul, cuviosul Cleopa folosește o imagine înduioșătoare: duhovnicul trebuie să fie cu inimă de tată: ,,duhovnicul trebuie să fie tare în credinţă, cu mare frică de Dumnezeu, cu multă milă de oameni şi cu inimă de tată pentru toţi. Să judece cât mai atent şi drept, adică fără părtinire, să ţină cont de firea, vârsta, aşezarea, temperamentul, studiile, poziţia socială, starea sănătăţii, cultura, puterea de înţelegere şi ascultarea fiecăruia, şi mai ales, de credinţa şi de frica de Dumnezeu pe care o are credinciosul. Să spovedească cu mare grijă şi atenţie, fără grabă. Să asculte ce i se spune de fiecare, şi apoi să întrebe, începând de la cele duhovniceşti, la cele fireşti, de la credinţă, rugăciune şi biserică, la cele omeneşti şi trupeşti. Să nu iscodească prea mult păcatul, să nu smintească mai ales pe tineri şi copii cu întrebările sale; să nu se mire nici să ocărască pe cineva pentru păcatele mărturisite; să nu întrebe cu cine anume a păcătuit şi mai ales să nu divulge secretul spovedaniei”^{^[7]}.

Între duhovnic și ucenic trebuie să fie o legătură strânsă: ,, Duhovnicul are marea datorie față de fiii săi duhovniceşti de a-i supraveghea, de a-i învăța pururea şi de a se ruga lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. Iar fiii duhovnicești au şi ei datoria de a asculta învățăturile duhovnicului lor, de a-i cere întotdeauna sfat şi binecuvântare pentru toate, de a-şi face canonul rânduit, de a se sili spre îndreptarea lor şi de a se ruga pentru părintele lor duhovnicesc”^{^[8]}.

Aceeași legătură a fost și între sfântul părinte Cleopa și duhovnicul său, sfântul Paisie Olaru duhovnicul cel blând. Modelul părintelui Cleopa de duhovnic a fost Sfântul Paisie Olaru, un alt vlăstar al județului Botoșani despre care spunea părintele Ioanichie Bălan că: ,,Iubea mult pe fiii săi duhovnicești, pe care îi primea la spovedanie la orice oră din zi și din noapte, și purta mare grijă de mântuirea lor. Ucenicii săi simțeau această dragoste a părintelui și îi purtau și ei, după Dumnezeu, o mare dragoste. Fiii săi duhovnicești de la Sihăstria nu îl părăsiseră, ci veneau la sfinția sa o dată pe săptămână, vineri, pentru mărturisire. Părintele Paisie Olaru niciodată nu stătea fără lucru: se ruga, spovedea, mângâia, îmbărbăta sau lucra în grădină sau îngrijea vreo fântână, sau căuta izvoare cu apă bună de băut, lângă care punea câte o cruce și o cană, ca trecătorii să poată bea apă”^{^[9]}.

Și părintele Paisie recunoaște greutatea duhovniciei: ,,Duhovnicia este cea mai grea ascultare din viața de mănăstire. De duhovnic depinde mântuirea sau osânda fiecărui suflet care îi este încredințat. De el depinde călugăria fraților de mânăstire, cu dezlegarea lui se împărtășesc și călugării și mirenii și tot cu dezlegarea și pe garanția lui se hirotonesc candidații la preoție. Mare răspundere are un duhovnic și de aceea el se mântuiește mult mai greu decât un călugăr sau un mirean”^{^[10]}.

,,Duhovnicii să se facă ei pildă tuturor, prin dragoste și smerenie. Numai așa se pot mântui și ei și pe alții”^[11].

Sfântul Paisie analizează minuțios cum trebuie să fie un duhovnic: ,,Cel mai greu pentru preot este Sfânta Liturghie și Spovedania. Unii s-au smintit și chiar au căzut de la spovedanie. Preotul de aceea se cheamă duhovnic, pentru că el este lumină pentru ceilalți și poartă în el darul Duhului Sfânt. Și dacă are în el Duhul Sfânt, el nu se smintește de neputințele oamenilor că este Harul asupra lui și poate să lecuiască sufletele oamenilor. Iar dacă este pătimaș, Duhul Sfânt nu lucrează în el și ușor se smintește când aude păcatele oamenilor. Un astfel de preot nu trebuie să spovedească lumea. Duhovnicia se dă, după Canoane numai celor mai vârstnici și cercați. Duhovnicul trebuie să fie lumină pentru toți, părinte pentru toți, sfetnic bun și povățuitor iscusit de suflete. Să fie păstor adevărat, iar nu năimit, care slujește cele sfinte pentru bani și câștig pământesc. El trebuie să fie ca o lumânare în sfeșnic, ca să lumineze tuturor, iar nu sub pat. Duhovnicul, chiar dacă se smintește uneori de păcatele oamenilor la spovedanie, în niciun caz el nu trebuie să smintească pe credincioși, că atunci a pierdut toată osteneala. Ori de câte ori spovedim, suntem datori mai întâi să ne rugăm, apoi să fim blânzi și cu dreaptă socoteală și cu darul lui Dumnezeu putem dobândi pe mulți”^[12].

De aceea duhovnicul are datoria de a primi pe oricine vine la el, căci- spunea sfântul Paisie: ,,suntem datori a primi la mărturisire pe orice păcătoși; încă cu toată dragostea. Căci chiar de nu fac canonul, măcar știu cât de mare este păcatul și ce osândă îi așteaptă de nu se vor pocăi. Astfel, poate se îndreaptă și ei și părăsesc cele rele în viitor”^[13]. De aceea cuviosul punea un accent deosebit pe blândețea duhovnicului: ,,Turma lui Hristos se păstorește cu fluierașul, iar nu bățul. Adică cu blândețe, iar nu cu asprime. Se păstorește mai mult cu exemplul vieții preotului, nu numai cu predica de la amvon. Deci mai mult cu faptele, decât cu vorbele, „ca oamenii văzând faptele cele bune ale voastre, să slăvească pe Dumnezeu”. Apoi să facă slujbe frumoase, cu credință și evlavie; să dea milostenie la cei săraci și bolnavi din parohie, să învețe dreapta credință pe credincioși, bătrâni, tineri și copii; să-i spovedească regulat, să-i îmbărbăteze în necazuri și să le fie model în toate, hrănindu-i cu cărți sfinte și cu tot cuvântul lui Dumnezeu”^[14].

Ca și sfântul Cleopa, și cuviosul Paisie pune accentul pe concordanța între cuvântul duhovnicului și faptele vieții lui, iar această concordanță o numește el testamentul său: ,,Să facem și noi ceea ce învățăm pe alții, și tot ce facem în viață să fie spre slava lui Dumnezeu și spre folosul aproapelui, că „dragostea acoperă mulțime de păcate”. Acest testament vă las tuturor ucenicilor mei, adică testamentul dragostei, cum ne învață Însuși Mântuitorul: „Întru aceasta vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii Mei, de veți avea dragoste între voi” ( Ioan 13, 35 )”^[15]. De atfel, el își sfătuia ucenicii: ,,Ce au văzut bun la mine, să urmeze și ei; iar ce au văzut rău, să mă ierte, ca să fie și ei iertați de Dumnezeu în cer!”^{^[16]}

Că în viața lui cuvântul era în concordanță cu fapta, ne-o arată ucenicul său, Sfântul Cleopa care îl descrie atât de frumos: ,,Părintele Paisie a fost sfetnicul meu cel mai bun în viață de când eram copil și până când s-a dus la Domnul, în toamna anului 1990. Oricând aveam câte un necaz sau eram la o grea încercare în viață, mă duceam la chilia lui și îi ceream sfatul, sau în scris îl întrebam ce să fac și el îmi trimitea câteva rânduri și urmam cuvântul lui. Că cine nu ascultă de duhovnic, nu ascultă nici de Dumnezeu. Așa era Părintele Paisie: smerit, tăcut, blând, înțelept la cuvânt, foarte milostiv și iubitor de aproapele. Întotdeauna căuta pacea cu toți și iubea liniștea. Nu-i plăcea să trăiască între mulți și își ascundea viața și nevoința . Nimeni nu știa cum se roagă în chilie, ce lucrare are mintea și inima lui, cât stă la masă și cât se odihnește. Pe lângă liniște, iubea mult și pe fiii săi duhovnicești pe care îi primea la spovedanie la orice oră din zi și din noapte și purta mare grijă de mântuirea lor. El nu era prea aspru la canoane, că ținea cont de așezarea sufletească a fiecăruia, și era blând cu toți… Cu iertarea, cu răbdarea și blândețea lui, a câștigat multe mii de suflete, jertfindu-se pe sine pentru alții. Uneori bătrânul dădea și acest sfat, cum ne învață însuși Domnul nostru Iisus Hristos: „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”. Ori, Părintele Paisie a răbdat toate ispitele și necazurile vieții pământești până la sfârșit, mai ales ultimii cinci ani de orbire, de surzire și suferință la pat până când și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos. Noi ca fii duhovnicești ai Părintelui Paisie, care ne-a crescut și ne-a format în școala fricii și iubirii de Dumnezeu, suntem datori să ne rugăm pentru sufletul lui, ca să-l odihnească în ceata drepților din Ceruri și să nu uităm că și noi mâine ne vom duce dincolo, să dăm socoteală ce-am făcut bun sau rău pe pământ”^{^[17]}. ,,Plângea cu cel care plânge și se bucura cu cel ce se bucura. Nu ținea la haine bune, la bani, la nimic, și fugea de cinste, de laudă, de multa vorbire, de clevetire și de oameni mari”^[18].

Atât de strânsă era legătura între cei doi, ca duhovnic și ucenic, încât au făcut și un legământ despre care povestea părintele Paisie: ,,în toamna anului l935 Părintele Cleopa venea din armată și a trecut pe la mine, la Schitul Cozancea, să ia binecuvântare. Și la plecare cum îl petreceam prin pădure, l-am întrebat: – Ei, acum ce ai de gând să faci, frate Costache? Rămâi la Cozancea? Sau te duci din nou la Sihăstria? – m-aș duce tot la Sihăstria, Părinte Paisie, unde am stat cinci an și unde sunt mormintele fraților mei. Acolo am mai mult liniște… Atunci ne-am descoperit amândoi, am stat în genunchi, am făcut trei metanii și eu am zis această rugăciune: „Doamne, binecuvântează făgăduința noastră ca să fim amândoi împreună , și în veacul acesta și în cel ce va să fie. De voi muri eu întâi să fie el la capul meu, iar de va muri el întâi să fiu eu la capul lui! Amin!”. Apoi ne-am sărutat amândoi și ne-am despărțit… De Părintele Cleopa sunt legat cu inima cel mai mult în viața aceasta!”^[19].

Iar Bunul Dumnezeu a rânduit ca făgăduința lor să se împlinească și astăzi în veșnicie, fiind prăznuiți împreună, chemându-ne pe toți să-i cinstim, după cum ne îndeamnă Biserica: ,,pe-ai Moldovei luceferi și pe stâlpii smereniei, care pe pământ cu credință într-un gând nevoitu-s-au, pe marele Cleopa cel smerit, pe gura tunătoare-a lui Hristos, și pe Paisie duhovnicul cel preablând cu râvnă să-i cinstim, zicând: Slavă Celui ce v-a slăvit pe voi, slavă Celui ce v-a întărit, slavă Celui ce minunați v-a arătat și rugători pentru noi”^[20].

„Sfinții pe care îi proslăvim reflectă lumina Duhului Sfânt, lumina credinței, lumina adevărului, ei fiind călăuzitori pentru că gândesc cu frică de Dumnezeu” , spunea PS Nichifor Botoșăneanul într-un cuvânt de învățătură despre cei doi sfinți.

Concluzionând, este dificil de adunat în câteva pagini, meșteșugul duhovniciei așa cum l-au văzut cei doi duhovnici ai Sihăstriei dar sfaturile și modelele date de ei, rămân veșnic valabile, deoarece, Hristos, Cel Care i-a inspirat, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi (Evr. 13, 8). (Referent,Pr. Budacă Teodor Cătălin)

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. I.B.M.B.O.R., București, 2008.
Bălan, Arhimandritul Ioanichie, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria.
Idem, Părintele Paisie duhovnicul, Ed. Apologeticum, 2005
Arhim. Cleopa Ilie, Îndrumări duhvnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004.
***, Ne vorbește părintele Cleopa, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2004, vol. V.
Prescură, Magistrand Vasile, Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare, în S.T.., nr. 5-6, 1962.
Slujba Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria, în https://doxologia.ro/slujba-sfintilor-cuviosi-cleopa-paisie-de-la-sihastria

^[1]Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, apud. Magistrand Vasile Prescură, Personalitatea Sfântului Vasile cel Mare, în S.T.., nr. 5-6, 1962., p.291.

^[2] Arhim. Cleopa Ilie, Îndrumări duhvnicești pentru vremelnicie și veșnicie, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 216

^[3] Ibidem, p. 79.

^[4] Ibidem, p. 81.

^[5] Ibidem, p. 78.

^[6]Ibidem, p. 79.

^[7] Ne vorbește părintele Cleopa, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2004, vol. V, p. 31.

^[8] Idem, vol. IV, p. 96.

^[9] Cf. Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, pp. 700-701.

^[10] Cf. Idem, Părintele Paisie duhovnicul, Ed. Apologeticum, 2005, p. 10.

^[11] Ibidem, p. 13.

^[12] Ibidem, pp. 19-20.

^[13] Ibidem, p. 20.

^[14] Ibidem, p. 28

^[15] Ibidem, p. 21.

^[16] Ibidem, p. 31

^[17] Ibidem, p. 37

^[18] Cf. Idem, Patericul românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 701.

^[19] Cf. Idem, Părintele Paisie duhovnicul, p. 21.

^[20] Cf. Slujba Sfinților Cuvioși Cleopa și Paisie de la Sihăstria, în https://doxologia.ro/slujba-sfintilor-cuviosi-cleopa-paisie-de-la-sihastria .

FOTO

În data de 24 mai 2025, a avut loc Întâlnirea tinerilor din Protopopiatul Dorohoi, gazdă fiind parohia ,,Înălțarea Domnului” din localitatea Ibănești, care a adunat într-o sinaxă a bucuriei peste 140 de tineri, evenimentul fiind coordonat de către pr. Claudiu Foca, responsabil cu lucrarea misionară dedicată tinerilor din protoierie.

Timp de o zi, participanții au avut inimile deschise spre dialog, au crescut în plan spiritual, au legat prietenii, au petrecut momente unice și au aflat lucruri noi despre tema întâlnirii: „Biserica-spațiul al împlinirii noastre”. Ziua a început în cel mai bun mod, participând la Sfânta Liturghie. Ce poate fi mai frumos decât să vezi strana plină de tineri care își folosesc vocea pentru a-L slăvi pe Dumnezeu? Soborul preoților de la Sfânta Liturghie l-a avut ca protos pe părintele Ioan Puiu, coordonator al Departamentului de Misiune pentru Tineret din cadrul Sectorului de Misiune, Statistică și Prognoză pastorală al Arhiepiscopiei Iașilor.

Conferențiar a fost părintele Marius Pîjin, preot paroh la Parohia „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Bucium, județul Iași și misionar protopopesc al Protopopiatului Iași II, care, cu o apropiere sinceră față de tineri, le-a împărtășit din bucuria credinței și din învățătura Bisericii. Tinerii au putut adresa întrebări și au învățat cât de importantă este Biserica, ulterior au petrecut timp și cu preoții moderatori care au avut grijă ca fiecare participant să plece cu o informație nouă acasă sau, cel puțin, cu dorința de a afla mai multe. Cele două sesiuni de moderare au fost punctul de maxim interes al tinerilor deoarece au putut afla părerea unor persoane specializate în domeniul teologic, dar și pentru că au avut șansa de a-și expune opinii, strategii pentru implicarea tinerilor în biserică. Spre finalul acestei zile, tinerii au fost provocați să ofere feedback la activitățile desfășurate, să facă propuneri pentru materializarea, în parohii, a proiectelor discutate în cea de-a doua sesiune. Îmbinând plăcutul, utilul și puțină distracție, participanții au putut să își pună în lumină talentele artistice prin cântec, dans, piese de teatru…printr-un spectacol dedicat lor.

Sintetizând, această zi a fost o experiență de neuitat, tinerii au învățat să privească Biserica precum o comunitate, nu doar ca pe un loc, și, fără îndoială, și-ar fi dorit să continue pentru că ar mai fi avut multe lucruri de dezbătut. Dumnezeu a îngăduit ca noi toți să participăm pentru a ne apropia de El , iar această întâlnire și-a atins scopul.

Iată câteva dintre opiniile tinerilor care au participat la această întâlnire:

„Am avut bucuria să fiu voluntar într-o tabără de o zi, o experiență care mi-a umplut sufletul de lumină și recunoștință. Încă de la începutul zilei, atmosfera a fost una plină de voie bună și energie curată. Copiii m-au întâmpinat cu zâmbete largi și ochi curioși, iar pe parcursul activităților ne-am conectat cu adevărat. Ne-am jucat împreună, am dansat cu entuziasm și am râs din toată inima. Fiecare moment petrecut alături de ei mi-a amintit cât de frumos este să trăiești cu bucurie din lucrurile simple. Partea mea preferată a fost atunci când am făcut baloane de săpun — acele clipe de uimire și veselie sinceră, în timp ce vântul purta baloanele în toate direcțiile, au fost pur și simplu magice. A fost o zi scurtă, dar plină de sens. M-am întors acasă cu sufletul plin și cu gândul că astfel de momente, petrecute în comuniune, ne apropie nu doar unii de alții, ci și de Dumnezeu.” – Brînzei Iasmina

,,Fiind prima dată când am participat la ITOP, am încercat să nu îmi fac așteptări foarte mari, însă ziua de ieri a fost o experiență plină de entuziasm, bucurie și folos. Preoții cu care am avut ocazia să desfășuram sesiunile au fost deschiși, sinceri și, cu ajutorul lor, am putut avea discuții libere, dezinvolte și să ne exprimăm fiecare părerea fără să fim judecați. Alături de participanți și voluntari am creat un mediu al prieteniei, unde am simțit bucurie, înțelegere și plăcerea de a fi înconjurată de oameni frumoși. Cu siguranță, nu va fi ultima mea participare în cadrul acestor întâlniri.” (Bordianu Ania)

„Am avut bucuria de a participa și anul acesta la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Protopopiatul Dorohoi, un eveniment care mi-a devenit deja drag, așteptat cu emoție. Tema de anul acesta – „Biserica, spațiu al împlinirii noastre” mi-a reamintit cât de important este rolul Bisericii în viața noastră, nu doar ca loc de rugăciune, ci și ca spațiu unde ne formăm, ne descoperim și creștem împreună. M-am simțit cu adevărat parte dintr-o familie frumoasă, unită prin credință. Atmosfera caldă, activitățile interesante și dialogurile deschise cu preoții au făcut ca ziua să fie una plină de lumină și încurajare. Am plecat acasă cu sufletul mai plin și cu dorința de a rămâne mai aproape de Biserică și de oamenii cu aceleași idealuri.” (Apetrei Casiana). (Ioana Lupu –voluntar ATOR Dorohoi)