Născută la 6 martie 1920, în satul Vârnav, comuna Pomârla, a fost vreme de peste 35 de ani învățătoare în satul Hilișeu Crișan, dăruindu-se cu devotament formării multor generații de copii. A fost soția vrednicului de pomenire preot Bârzu Teodor, care a slujit ca paroh al comunității peste 40 de ani, până la trecerea sa la Domnul, în anul 1993.
Au avut doi fii: Radu, trecut la cele veșnice în urmă cu 13 ani, și Aurel, inginer de profesie, care i-a fost alături cu dragoste și grijă în ultimii ani ai vieții.
Trupul neînsuflețit este depus la locuința personală din Dorohoi, Str. Locotenent Andrei nr. 18, în capătul străzii unde se află sediul Ocolului Silvic și al Poliției de Frontieră, unde cei care au cunoscut-o îi pot aduce un ultim omagiu. Slujba înmormântării va avea loc joi, 19 februarie, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi.
Dumnezeu să o odihnească în pace și să o așeze în ceata drepților!
Luni, 9 februarie 2026, la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Broscăuți, a avut loc Conferința preoților din Protopopiatul Dorohoi, eveniment prezidat de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.
Prima parte a zilei a fost marcată de săvârșirea Sfintei Liturghii, oficiată de un sobor de preoți din care au făcut parte: părintele Petru Ciobanu, inspector eparhial, părintele Ionuț-Ștefan Apetrei, protopop al Protopopiatului Dorohoi, părintele Bogdan Ștefan Mihai, misionar protopopesc, arhimandritul Teofil Timișag, starețul Mănăstirii Gorovei, precum și preoți din Cercul misionar Broscăuți. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii Corului Protopopesc „Ecclesia”, care au contribuit la atmosfera de rugăciune și solemnitate a slujbei. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul părinte Nichifor a adresat un scurt cuvânt de binecuvântare, subliniind necesitatea de a ne înțelege corect lucrarea și rostul fiecăruia, arătând că adevărata chemare a preotului, dar și a fiecărui creștin „este aceea de a fi sprijin și mângâiere pentru ceilalți. A fi aproape de copii, de familie și de toți cei pe care Dumnezeu îi așază în viața noastră reprezintă esența acestei lucrări.” În acest duh, ierarhul a îndemnat ca slujirea să fie trăită cu responsabilitate și inimă deschisă, rugându-se ca Domnul să ne ajute să ne împlinim acest rost și să ne bucurăm de El. Părintele Andrian Crețu, parohul bisericii și gazda întâlnirii, a mulțumit pentru momentele de bucurie trăite, arătându-se onorat de prezența ierarhului și a tuturor preoților participanți. Totodată, părintele paroh l-a felicitat pe Preasfințitul Nichifor cu prilejul zilei onomastice, oferindu-i, în semn de prețuire și recunoștință, o icoană cu chipul Sfântului Mucenic Nichifor: „Trăim o deosebită bucurie să avem astăzi în mijlocul nostru pe Preasfinția Voastră, la prima dumneavoastră vizită aici, în biserica noastră. În decursul zecilor de ani de când sunt preot aici, am avut vizite arhierești cu Înaltpreasfințitul Pimen, cu Preasfințitul Calinic, cu Înaltpreasfințitul Teofan, așa încât era de așteptat să vă primim și pe dumneavoastră, cu bucurie, ca să ne binecuvântați. Iată că avem un eveniment aparte astăzi – conferința preoților din Protopopiatul Dorohoi, dar și prăznuirea Sfântului Mucenic Nichifor – de aceea bucuria noastră este și mai mare.” Tema conferinței a fost susținută de părintele Costică Gherman, de la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Podeni, și a purtat titlul: „Însoțirea duhovnicească a familiilor în parohie. Rolul preotului”. În expunerea sa, părintele referent a subliniat importanța prezenței constante și responsabile a preotului în viața familiei creștine, evidențiind faptul că pastorația familiei nu se limitează la momentele liturgice punctuale, ci presupune dialog, discernământ, răbdare și apropiere. Familia a fost prezentată ca „biserică de acasă”, spațiu al formării duhovnicești, al educației copiilor și al transmiterii valorilor creștine, iar preotul ca însoțitor și sprijin în momentele de bucurie, dar și în cele de încercare. S-a accentuat necesitatea unei pastorații adaptate realităților actuale, în care provocările sociale, economice și culturale cer din partea slujitorului înțelegere, echilibru și fidelitate față de învățătura Bisericii. În partea a doua a întâlnirii, Preasfințitul Părinte Nichifor a purtat un dialog deschis cu preoții participanți, abordând aspecte concrete legate de pastorația familiilor, dificultățile întâmpinate în viața parohială și modalitățile de sprijinire a acestora. Discuțiile s-au înscris firesc în contextul Anului omagial 2026, dedicat în mod special pastorației familiei creștine, evidențiindu-se rolul Bisericii în susținerea familiei ca instituție fundamentală a societății și ca mediu al creșterii duhovnicești. S-a subliniat importanța colaborării dintre preot, familie și comunitate, precum și necesitatea unei mărturii creștine coerente într-o lume aflată în continuă schimbare. În încheierea lucrărilor conferinței, părintele Ionuț Ștefan Apetrei, protopop al Protopopiatului Dorohoi, a luat cuvântul pentru a prezenta câteva aspecte de ordin administrativ, de interes pentru activitatea curentă a parohiilor. Totodată, părintele protopop a adresat mulțumiri Preasfințitului Părinte Nichifor pentru prezență, binecuvântare și îndrumare, precum și preoților participanți și organizatorilor evenimentului, subliniind importanța lucrării împreună în viața Protopopiatului.(Pr. Ionuț Crețu, parohia Nașterea Maicii Domnului Broscăuți)
Protopopiatul Dorohoi, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi și Parohia „Înaltarea Domnului” Ibănești invită preoții, cadrele didactice din zona Protopopiatului și a cercului profesorilor de religie din zona municipiului Dorohoi, și nu numai, precum și pe coordonatorii grupurilor de copii și tineret, să participe la Concursul de creație „Sfânta Cruce, semnul iubirii jertfelnice”, ediția I, desfășurat în perioada februarie – martie 2026. Participanții se pot înscrie la cele două secțiuni, artistică și literară, vor primi diplome și premii, urmând ca cele mai reușite creații să fie promovate în publicația „Slova creștină de Dorohoi” și, în mod deosebit, în cadrul evenimentelor care se vor desfășura cu prilejul sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, 14 septembrie 2026, în parohia Ibănești. Mai multe informații în documentele atașate (Proiectul și Acordul de parteneriat al Concursului). Mult succes tuturor!