HRISTOS A ÎNVIAT!
Purtăm în suflet bucuria Sfintei Învieri. Suntem fericiți și recunoscători lui Dumnezeu pentru toată purtarea Sa de grijă, pentru iubirea părintească, pentru harul revărsat peste noi. În iubirea Sa incomensurabilă fiecare om se bucură de o atenție deosebită, nepărtinitoare, absolut egală. Fiecărui om Dumnezeu îi dă o atenție deosebită și îl ajută să urce treaptă cu treaptă către sfințenie. Din nefericire oamenii nu răspund chemării lui Dumnezeu și, abandonându-se unor preocupări mărunte se mulțumesc doar cu bucuriile trecătoare și neconsistente ale lumii acesteia.
Când Hristos îi cere să se înalțe, adesea omul preferă să coboare, sedus mai ales de bucuriile mărunte și neduhovnicești , fiind mereu preocupat doar cum să mai smulgă vieții o altă bucurie, confundând fericirea cu plăcerea și făcând de multe ori alegeri nepotrivite. Hristos nu forțează conștiințele, nu ne obligă ci, recunoaște în noi liberul arbitru. Este de fapt o povară imensă așezată pe umerii conștiinței noastre. De felul în care facem alegerile în viață depinde mântuirea noastră. Dacă nu privim lucrurile cu maturitate duhovnicească, dacă nu înțelegem corect ce datorii avem de împlinit și, dacă nu suntem consecvenți în aspirațiile noastre, atunci suntem singurii vinovați de drama teribilă de a pierde Împărăția lui Dumnezeu. Ca un părinte iubitor Dumnezeu ne așteaptă la Sine dar ne lasă nouă de fiecare dată responsabilitatea deciziilor.
În lumea contemporană credința mai mult se teoretizează decât se trăiește; omul simplu dar cu frică de Dumnezeu, din iubire, împlinește poruncile cu dragoste, firesc, neostentativ; el nu face asta pentru a demonstra ceva, el, pur și simplu, din iubire față de Dumnezeu împlinește poruncile Lui știind că numai în felul acesta va moșteni Împărăția lui Dumnezeu. Domnul Hristos prin Învierea Sa face cunoscut lumii un adevăr incontestabil, acela că prin sufletul nostru suntem și noi veșnici. Tot ce ține de lumea aceasta este trecător ca lumea însăși iar noi oamenii trăim în această lume sub finitudinea timpului până când Dumnezeu ne cheamă sufletul în veșnicie. Ce paradox teribil! Suntem aduși la viață în această lume dar pregătirea noastră este în raport cu veșnicia chiar și atunci când nu înțelegem acest lucru.
În ziua Judecății sufletul nostru va fi așezat în Rai sau în Iad, în lumină sau în întuneric, în fericire sau în suferință. Fiecare om este dator să înțeleagă aceste adevăruri, să aibă mintea trează și să facă în viață cele mai potrivite alegeri; să învățăm să rămânem consecvenți acelor principii morale și să nu fim duplicitari și să nu credem cumva că în viață vom reuși să slujim la doi domni. Inconsecvența noastră ne va costa scump iar în ziua Judecății vom pierde fericirea ca unii care n-am știut să ne-o agonisim.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să aibă milă de sufletul nostru, să ne ajute să înțelegem corect îndatoririle pe care le avem și să avem puterea de a ieși învingători în această luptă teribilă cu toate ispitele lumii contemporane. Amin!(pr. Dragoș Iftimescu)
Slova Creștină de Dorohoi 