Primăvara credinței și a bucuriei – rod al colaborării dintre Școală și Biserică


FOTO

În prima Duminică din Postului Mare, a Ortodoxiei, comunitatea din Grivița a trăit un moment deosebit, în care lumina credinței s-a împletit armonios cu prospețimea primăverii și cu inocența copilăriei. Activitatea desfășurată la Parohia „Nașterii Domnului” Grivița reprezintă rodul unei frumoase și statornice colaborări dintre Școala Gimnazială „Prof. O. Ionescu” Vorniceni, reprezentată prin doamna învățătoare Goțan Nicoleta, și parohia păstorită cu dăruire de părintele Marian Corolea, din cadrul Protopopiatul Dorohoi.

Proiectul a avut mai multe etape, fiecare purtând amprenta implicării și a sufletului curat al copiilor. În săptămânile premergătoare, elevii clasei I, sub îndrumarea atentă a doamnei învățătoare, au confecționat mărțișoare și felicitări realizate prin tehnica quilling, lucrate manual cu migală, răbdare și entuziasm. Fiecare fir de hârtie rulat a purtat în el emoție, iar fiecare felicitare a devenit o mică mărturie a bucuriei de a dărui.
În această frumoasă inițiativă, părinții elevilor au fost un sprijin real și discret, oferind ajutor în organizare și asigurând transportul copiilor la biserică. Implicarea lor demonstrează încă o dată că educația autentică se clădește prin unitate și comuniune între familie, școală și Biserică.
Ziua de duminică a debutat cu participarea copiilor la Sfânta Liturghie, unde au simțit emoția rugăciunii, au trăit frumusețea comuniunii în biserica și au primit Sfânta Împărtășanie. La final, micii vestitori ai primăverii au oferit credincioșilor mărțișoarele și felicitările pregătite cu drag, alături de flori și urări de „Primăvară binecuvântată!”.
Chipurile credincioșilor s-au luminat, iar biserica a devenit pentru câteva clipe un spațiu al bucuriei curate, în care generațiile s-au întâlnit sub semnul iubirii și al binecuvântării.
Prin această activitate, copiii au învățat lecția dăruirii, a respectului și a credinței trăite în faptă. Au descoperit că bucuria nu stă în a primi, ci în a oferi, că primăvara nu înflorește doar în natură, ci și în sufletul celui care aduce un zâmbet aproapelui.
Demersul educativ inițiat de doamna învățătoare a urmărit să insufle elevilor încredere, iubire și deschidere către valorile creștine, iar părintele paroh a întărit prin cuvânt și binecuvântare temelia credinței. Astfel, colaborarea dintre Școală și Biserică devine o punte solidă în formarea unor generații de copii ancorați în valori autentice, crescuți în spiritul iubirii, al responsabilității și al credinței.
Într-o lume adesea grăbită și fragmentată, asemenea momente reamintesc faptul că educația adevărată este un act de comuniune. Împreună, Școala și Biserica modelează caractere, sădesc lumină în suflete și deschid drumuri spre o devenire frumoasă.
Primăvara acestui an a început, la Grivița, cu o lecție vie despre credință, iubire și dăruire – o lecție scrisă de mâini mici, dar cu inimă mare. (Prof. Goțan Nicoleta de la Școala Gimnazială Prof. O. Ionescu Vorniceni)

Dialog duhovnicesc în Săptămâna «Școala Altfel»


FOTO

În perioada 17–20 februarie s-a desfășurat Proiectul Religios-Educațional „Dialog duhovnicesc în Săptămâna «Școala Altfel»”.
Au fost patru zile de suflet, înainte de începutul Postului Sfintelor Paști, în care elevii au pășit în biserică, alături de Preotul Elidor Pintili, Dna Profesoară Elena Chirilă și doamnele învățătoare, pentru a descoperi împreună valorile morale și frumusețea credinței.
Prima zi a fost despre Sfânta Spovedanie și Sfânta Împărtășanie. Copiii au înțeles că spovedania nu este un motiv de teamă, ci un moment în care ne deschidem sufletul și primim iertare. Este clipa în care putem să lăsăm în urmă greșelile și să pornim din nou pe calea cea bună. Despre Sfânta Împărtășanie, au aflat că ea hrănește sufletul, dă putere și curaj, și ne apropie de Hristos în fiecare zi.
A doua zi a fost despre Alegerea căii drepte, ilustrată prin vignete morale:
Calea scurtă și calea cinstită – Andrei, tentat să copie la testul de matematică, a învățat că drumul ușor nu este întotdeauna cel drept și că adevărata cinste cere curaj.
Calea prieteniei adevărate – Maria își apără noua colegă de tachinările celorlalți, arătând că prietenia înseamnă curaj, grijă și bunătate, nu avantaj sau popularitate.
A treia zi ne-a purtat pe Calea responsabilității. Prin povestea lui Darius, care sparge mingea fratelui său și încearcă să dea vina pe vecin, elevii au descoperit cât de important este să ne asumăm greșelile și să fim sinceri, chiar și atunci când este greu.
Fiecare întâlnire în biserică a fost o lecție vie, plină de emoție, dialog și reflecție. Zâmbetele, curiozitatea și sinceritatea copiilor au transformat aceste momente într-un timp al apropierii sufletești și al formării inimii, amintindu-ne că adevărata educație se face prin iubire, respect și curajul de a face binele. ( Pr. Elidor Pintili)

Școala și Biserica: Un parteneriat pentru sufletul copilului


FOTO

Educația nu se rezumă doar la transmiterea de cunoștințe teoretice între pereții unei săli de clasă, ci reprezintă un proces continuu de modelare a caracterului. O dovadă elocventă a acestui crez a fost activitatea extrașcolară desfășurată, miercuri, 18 februarie, de elevii clasei a II-a A de la Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” Dorohoi, care au pășit cu emoție în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi.

Sub îndrumarea atentă a părintelui protopop Apetrei Ionuț, alături de doamna învățătoare Ionescu Daniela și de doamna profesoară de Religie, Chirila Elena, vizita a debutat ca un dialog cald despre valorile care ne definesc ca oameni. Într-un limbaj adaptat purității vârstei lor, părintele le-a explicat elevilor semnificația spirituală a  Postului Mare. Departe de a fi văzut doar ca o restricție alimentară, postul a fost prezentat ca un urcuș spiritual, o perioadă de pregătire a inimii și de exersare a bunătății, pregătind drumul către lumina Învierii.

Dincolo de aspectul dogmatic, activitatea a pus accent pe interacțiunea elevilor. Prin jocuri de cunoaștere și exerciții de atenție, barierele formale dintre elev și catedră s-au dizolvat, lăsând loc prieteniei. Momentul lecturii a fost, probabil, cel mai creativ punct al întâlnirii: fiecare copil a devenit, pentru câteva clipe, un mic povestitor. Capacitatea lor de a extrage învățăminte din texte și de a exprima empatie față de aproapele lor a demonstrat că valorile morale sunt deja adânc înrădăcinate în sufletele lor.

Această zi a demonstrat că parteneriatul dintre Școală și Biserică rămâne un pilon esențial în formarea tinerelor generații. Experiența trăită de elevii clasei a II-a A ne reamintește că cea mai valoroasă lecție pe care o putem oferi este aceea de a învăța să fim buni. Copiii s-au întors la școală nu doar cu noțiuni noi, ci cu o stare de bine și de comuniune, confirmând că educația completă este cea care hrănește deopotrivă mintea dar și sufletul.(Prof. Chirilă Elena)