Centrul educațional al Protopopiatului Dorohoi a demarat o dată cu începutul perioadei Triodului o serie de evenimente și ateliere dedicate copiilor, pentru cunoașterea și familiarizarea cu tradițiile specifice și în scopul apropierii lor de mesajul mântuitor al sărbătorilor pascale.
Astfel, sâmbătă 22 februarie a.c., la sediul Protopopiatului, sub coordonarea voluntarelor JoyCamps Alexandra Damian, Margareta Bîrsan și Eliza Munteanu și cu participarea doamnei profesoare Gabriela Munteanu, s-a desfășurat atelierul de creație intitulat Magic hands, prin care participanții au învățat tehnici de realizare a brățărilor și cruciulițelor, fiecare copil confecționând câte o cruciuliță.
La începutul primăverii, în data de 1 martie a.c., copiii au fost invitați la o nouă activitate, intitulată Mărțișoare literare. Coordonați de doamna profesoară Gabriela Munteanu și ajutați de Eliza Munteanu, copiii au ascultat legenda mărțișorului și au realizat mărțișoare împodobite cu urări, mesaje și versuri specifice și personalizate, bucurându-se de un nou prilej de socializare și prietenie.
Pe parcursul activităților, participanții au avut la dispoziție toate materialele necesare prin purtarea de grijă a părintelui protopop Ionuț Ștefan Apetrei, fiind coordonați de cadre didactice și voluntari pentru a obține cele mai frumoase rezultate.
Atelierele de creație nu sunt doar ocazii de a învăța ceva nou, ci și momente de liniște, creativitate și socializare, prilej pentru copii de a petrece timp frumos și cu folos și de a lega noi prietenii! (Pr. Cosmin Pristavu)
În luna Martie anul 2025, Departamentul Pro – Vita al Protopopiatului Dorohoi, organizează a patra ediție a proiectului educațional „Luna pentru Viață”, tema din acest an fiind: „Fiecare om contează”. Astfel parohiile din cuprinsul Protopopiatului Dorohoi, în parteneriat cu Primăria Municipiului Dorohoi, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi și Asociația Tinerilor Ortodocși-filiala Dorohoi, vor desfășura următoarele activități:
Proiectul educațional „Luna pentru Viață” 2025, organizat de Protopopiatul Dorohoi prin Biroul Pro Vita în parteneriat cu unități de învățământ din zona municipiului Dorohoi
Săvârșirea Tainei Sfântului Maslu și rugăciuni pentru mamele însărcinate și copii.
Marcarea zilei de 25 martie „Ziua mamei creștine” prin vizita mamelor la maternitatea Spitalului municipal Dorohoi;
Concurs de poezii și eseuri pe tema pro-viață în școli și licee
Dezbatere Pro- Vita „Darul vieții – Taină și adevăr” în Liceele din Dorohoi – Invitat Pr. Prof. Petru Cernat, profesor asistent al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” Iași
Conferința „Egalitate, echitate și sprijin din prima secundă a vieții” susținută de doamna doctor Alexandroae Ioana în Liceele din Dorohoi.
Seara duhovnicească Pro Vita organizată la Seminarul Teologic „Sf. Cuvios” Ioan Iacob” Dorohoi cu tinerii ATOR Dorohoi.
Marșul pentru Viață, va fi organizat Duminică 30 Martie 2025 ora 12.00 în orașul Dorohoi, începând cu ora 12.00 pe traseul Parc Cholet- Primăria Dorohoi, la care sunt așteptați cât mai mulți dorohoieni pentru a pune în lumină valoarea vieții din prima secundă și până în veșnicie.
În organizarea acestor activități, vor fi implicați: elevi, profesori de religie, cadre didactice, profesori de muzică, consilieri școlari, psihologi, asistenți sociali, tineri care doresc să facă voluntariat pro – vita. Vă așteptăm cu drag ca împreună să fim lucrători în acest minunat proiect dedicat vieții! Tinerii și persoanele dornice de a fi implicate ca voluntari în activități sunt așteptate să ne contacteze la numărul de telefon 0758432436! (Pr. Prof. Iftodi Marian, coordonator Birou Provita – Protopopiatul Dorohoi)
Pe 24 ianuarie, Dorohoiul a fost gazda unor manifestări dedicate celebrării a 166 de ani de la Unirea Moldovei cu Țara Românească, un moment fundamental al istoriei românilor. Evenimentele au început la Catedrala din Dorohoi, unde au avut loc slujbe religioase de mulțumire și comemorare a celor care au contribuit la înfăptuirea Unirii.
Ceremonia religioasă a fost condusă de un sobor de preoți, în frunte cu părintele protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, care a oficiat Sfânta Liturghie, urmată de un Te Deum și parastas pentru personalitățile marcante precum Mitropolitul Sofronie Miclescu, ep. Melchisedec Ștefănescu, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu și Neofit Scriban. Acești lideri spirituali și politici au jucat un rol esențial în promovarea și realizarea idealului unionist. Răspunsurile la strană au fost date membrii corului Haris, al Seminarului Teologic Dorohoi condus de prof. Răzvan Sarafim.
Rolul Mitropolitului Sofronie Miclescu în Unire
În contextul istoric al Unirii, Mitropolitul Sofronie Miclescu a fost un susținător ferm al acestui ideal, în ciuda presiunilor și amenințărilor venite din partea caimacamului Nicolae Vogoride. Deși Vogoride a încercat să îl înlăture din scaunul mitropolitan și să limiteze influența clerului unionist, spiritul de unitate promovat de mitropolit a rămas de nezdruncinat. Articole precum cel publicat de Neofit Scriban, intitulat „Unirea și neunirea principatelor române”, au avut un impact semnificativ în mobilizarea opiniei publice în favoarea Unirii.
Manifestări culturale și artistice
După slujba religioasă, participanții s-au deplasat la Colegiul „Grigore Ghica” din Dorohoi, unde evenimentele au continuat în amfiteatrul „Dimitrie Pompeiu”. Programul a inclus intonarea imnului național, rugăciunea „Tatăl nostru” și diverse manifestări cultural-artistice. De asemenea, au avut loc comunicări științifice care au evidențiat importanța Unirii și impactul său asupra istoriei naționale.
La evenimente au luat parte numeroși oameni pasionați de istorie și cultură, alături de delegații din Republica Moldova și Bucovina, care au subliniat legătura frățească dintre regiunile românești. Printre momentele remarcabile s-a numărat recitarea unui poem dedicat unirii, intitulat „Hora horelor”, susținut de un cunoscut artist botoșănean.
Hora horelor
Fraților, Cică de-o vreme a-nceput să umble măreția umbrei Lu’ Mihai Viteazu, Voievod, prin lume. Trece așa prin țară, se oprește, se minunează și nu-i vine a crede. Vede, ascultă, aude și zice: Frații mei românași, Vulturii mei, Ce s-a făcut cu voi, dragilor? Că vă văd, vă aud și nu pot pricepe. Eu v-am strâns într-o bună zi laolaltă, Împreună, și v-am lăsat Într-o țară mare, românească. Și voi vă risipirăți în toate punctele cardinale: Ba dincolo de râu, în est, de Prut, Ba dincolo de fagi, la nord, de glie, Ba în bejenie, în vest, departe, Ba-n sudu-n care stați de ani de zile Pe la porțile marilor boieri încuiate. Asta nu-i a bună, Dragii mei, Nici pentru voi, Nici pentru mine, Dară mai ales pentru țară.
În Păcala Făgețelului, Pe valea Vezii, la deal, într-un sat dincoace de Pitești, A venit într-o zi cântecul. Eram copil și mă prindeam în horă, în curtea mare la școală: „Hai să dăm mână cu mână, Ce-i cu inimă română!” Ascultam și eu, de mână în joc cu ceilalți, Și îmi dădeau lacrimile de fericire. Doamne, Ce s-a-ntâmplat cu hora horelor noastre?
În fiecare ianuarie, Iarna, Încercăm de fiecare dată Să facem curățenie generală Și să pregătim casa mare pentru hora norodului De la Nistru pân’ la Tisa plânsu’, Din Carpați la Dunăre și Marea Neagră Și alte râuri mari sau mai mici din Europa tuturora Pe unde s-a vărsat, de durere, De sărăcie Și tristețe, Țara noastră românească peste maluri.
Și ne rugăm Ție, Doamne: Iartă-ne nouă greșalele noastre, Repetate și nerepetate. Ridică-ne din genunchi fața Și dă-ne nouă astăzi mintea, puterea, credința Să alegem între grâu și neghină, între bine și rău, Pentru sănătatea neamului nostru. Ajută-ne în tărie, Doamne, Dumnezeul nostru, Din cer și de pre pământ, Că Tu ne-ai rămas peste veacuri mărturie.
Să piară pentru vecie iarba rea din holda noastră bogată, Să piară neghina și rugina roadelor noastre muncite, Leprele, trădătorii și dușmanii repetați ai acestui neam de prăsilă. Slavă Ție!
Ca la ceas de aleasă sărbătoare, Când soarele răsare și pentru noi, pre pământ, De la Nistru la Tisa și celelalte râuri curgătoare, În Carpați, Dunăre și Mare, Să treacă liber drumul peste a noastre vechi hotare.
Veniți, dară, Cu mic, cu mare, să ne prindem în horă, Gând în gând, cu speranța în suflet, Aici, în grădina darurilor, Unde Fecioara Maria ne-a așezat, întru smerenie, trupul. Să ne dăm mână cu mână, frați întru rumânire, Că noi suntem semințele alese de-o făptură și de-un neam, De-n vis și lungă suferință, jocul, Deasupra mormintelor strămoșești, pază.
Acolo unde, numai în hora horelor, Vom fi mândri, puternici și vrednici urmași În vecii vecilor, Amin! (Petruț Pârvescu)
Recunoștință și prețuire
Evenimentele au fost organizate cu sprijinul profesorilor, istoricilor și liderilor comunității locale, care au depus eforturi de-a lungul timpului pentru a păstra vie memoria acestui act istoric. Sărbătorirea Unirii principatelor române la Dorohoi a fost un prilej de unitate, reflecție și celebrare a valorilor naționale.
Acest eveniment rămâne o mărturie a respectului pentru trecut și o sursă de inspirație pentru viitor. (Pr. Teodor Ciurariu)