Concursul Național Catehetic-etapa eparhială



Marți, 29 aprilie 2025, în Sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan Iași, a avut loc etapa eparhială a Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe – moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”, ediția a XVII-a. Evenimentul a adunat în Capitala Moldovei 13 echipe catehetice, câștigătoare ale etapelor pe protoierii.

FOTO


Protopopiatul Dorohoi a fost reprezentat de echipa formată din grupul catehetic „Luminătorii” de la parohia „Nașterea Maicii Domnului” Broscăuți, îndrumat de pr. Crețu Vasile Ionuț și grupul catehetic „Prietenii Sfinților Împărați” de la parohia „Sf. împărați Constantin și Elena” Broscăuți, îndrumat de pr. Pristavu Cosmin Constantin. Cei 47 de copii înscriși au realizat proiectul „Tinerii de astăzi-moștenitorii Centenarului”, luând parte la 3 cateheze pe tema anului omagial și 4 activități deosebite: un workshop de confecționat cruciulițe, un pelerinaj la Mănăstirea Sihăstria – pe urmele părintelui Cleopa, un atelier în cadrul căruia au fost realizate semne de carte și o conferință care a avut ca invitat pe pr. Irimia Vasile, protopop emerit de Suceava, fiu al satului Broscăuți. De asemenea, tinerii au realizat și o expoziție cu obiecte vechi, care au aparținut credincioșilor din parohii în secolul trecut. O importanță deosebită în realizarea proiectului a avut-o colaborarea cu Consiliul local Broscăuți, Școala gimnazială „Dimitrie Pompeiu” Broscăuți, prin prof. de Religie, Zugravu Claudiu și TCS Media din aceeași localitate.
Proiectul „Tinerii de astăzi-moștenitorii Centenarului” a fost răsplătit cu PREMIUL al II-lea, primind aprecierea juriului, format din prof. univ. dr. Carmen Bolocan – președinte, prof. dr. Denisia Elena Mănoiu, inspector școlar pentru disciplina religie ISJ Neamț și prof. dr. Mihai Giosan,  inspector școlar pentru disciplina religie ISJ Neamț.
„Ziua aceasta a avut o importanță deosebită și o încărcătură emoțională puternică. M-am simțit onorată să particip la un astfel de concurs și să pot împărtăși oamenilor impresiile mele despre credința oamenilor de la început până în prezent. Am întâlnit oameni noi și am învățat lucruri interesante. Am reușit să văd și alte perspective asupra temei și mi-am dat seama de modul în care lucrează Dumnezeu prin oameni și cum face ca aceștia să se afle împreună în numele Său. Aș dori să adaug că nu am trecut singură prin această experiență ci mi-au fost alături colegii și preoții parohi, înfruntând împreună provocările zilei. Doresc să le mulțumesc pentru această oportunitate și pentru nenumăratele povețe!”(Ivan Anca Mariana, 14 ani, grupul parohial „Luminătorii”)
„Sunt foarte recunoscător pentru că am putut participa la acest concurs și pentru că am avut ocazia de a spune câteva cuvinte despre proiectul nostru în fața comisiei de jurizare și a celorlalți participanți. A fost o zi frumoasă în care am învățat lucruri noi de la toate grupurile parohiale prezente.”(Brânzilă Alexandru Vasile, 15 ani, grupul parohial „Luminătorii”)
„Sunt profund recunoscătoare că am avut ocazia să fac parte din acest proiect atât de frumos. Experiența în sine a fost o adevărată binecuvântare, iar faptul că am câștigat locul 2 este o bucurie imensă pentru mine. Mă simt onorată, împlinită și recunoscătoare tuturor celor care au fost alături de mine pe acest drum. Premiul nu e doar o diplomă, ci o confirmare că munca noastră a avut impact. A fost o zi plină de inspirație, în care am văzut cât de mult bine se face în comunitățile noastre prin implicare, credință și dăruire. Prezentarea proiectelor câștigătoare a fost un prilej de învățare – am simțit că fac parte dintr-o familie mare, unită prin aceleași valori. Prin participarea la proiectul „Tinerii de astăzi, moștenitorii Centenarului”, am dobândit o mai mare conștientizare a valorilor care ne definesc ca popor: credința, jertfa, curajul și dragostea de neam. La nivel sufletesc, m-am simțit mai aproape de rădăcinile mele, de trecutul care ne-a făcut ceea ce suntem azi. Moral, am învățat ce înseamnă responsabilitatea de a duce mai departe aceste valori, nu doar prin cuvinte, ci prin fapte. M-am simțit inspirată să devin un tânăr mai implicat, mai atent la ceilalți și mai credincios în misiunea pe care o am în lume.” (Vițalariu Cezara, 18 ani, grupul parohial „Prietenii Sfinților Împărați”)
Proiectul catehetic „Tinerii de astăzi, Moștenitorii Centenarului” a avut un impact semnificativ asupra formării duhovnicești și culturale a tinerilor participanți. Prin activitățile desfășurate – cateheze, pelerinaje, ateliere și întâlniri – aceștia au avut ocazia să descopere mai profund valorile Ortodoxiei, jertfa înaintașilor și frumusețea moștenirii spirituale românești. Implicarea activă i-a ajutat să-și consolideze credința, spiritul de echipă și conștiința apartenenței la Biserică. Pentru mulți, acest proiect a însemnat nu doar o experiență educativă, ci o adevărată călătorie sufletească spre lumină și responsabilitate.(Ivan Anca Mariana, Brânzilă Alexandru Vasile, Vițalariu Cezara)

„Bucurie în Familie – pizza pentru fapte bune”. Elevii din Dorohoi, mesageri ai generozității pascale pentru familiile numeroase


FOTO

Campania filantropică „Bucurie în familie – pizza pentru fapte bune”, ediția a IV-a 2025, desfășurată  în perioada aprilie – mai 2025, cu binecuvântarea  IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, prin Biroul Pro Vita din cadrul Protopopiatului Dorohoi a sprijinit și în acest an familiile cu mulți copii, mame însărcinate aflate în dificultate și alte familii vulnerabile din zona Dorohoi cu alimente neperisabile.

În timpul postului mare, o perioadă a reînnoirii spirituale și a compasiunii, comunitatea din Dorohoi s-a mobilizat din nou prin intermediul campaniei umanitare „Bucurie în Familie – pizza pentru fapte bune”. Această inițiativă, adânc înrădăcinată în tradiția locală de solidaritate, a adus împreună elevii școlilor dorohoiene și Protopopiatul Dorohoi într-un efort comun de a aduce lumină și sprijin pentru 250 de familii și 750 de copii din familii defavorizate.

Obiectivul central al campaniei a fost colectarea de alimente neperisabile de la elevi, cadre didactice și enoriași, pentru a fi ulterior distribuite familiilor numeroase identificate în parohiile din Protopopiatul Dorohoi. Desfășurată cu precădere în perioada Postului Mare, campania și-a propus să ofere un ajutor concret acestor familii, asigurându-le cele necesare pentru masa de Paște și alinându-le, măcar parțial, greutățile cotidiene.

Campania s-a realizat sub forma unui concurs de fapte bune prin intermediul elevilor din instituțiile de învățământ partenere care au donat alimente neperisabile pentru ajutorarea familiilor beneficiare, împlinind cuvântul Sfintei Scripturi, prin hrănirea celor flămânzi și prin încurajarea altor persoane de a face asemenea. În acest proiect, la propunerea ProVita Dorohoi, s-au înscris următoarele instituții de învățământ: Grădinița cu P.P. Nr. 6 structură a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Liceul „Regina Maria” Dorohoi, Colegiul național „Grigore Ghica” Dorohoi, Grădinița cu P.P. „Albă-ca-Zăpadă” Dorohoi, structură a Școlii Nr. 2 „Ștefan cel Mare”, Dorohoi, Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni, Grădinița Nr. 8 Dorohoi, Școala Gimnazială Nr. 1, Dorohoi, Grădinița cu P.P. „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi și Școala Gimnazială „A.I.Cuza” Dorohoi.

Elevii din școlile partenere au fost inima acestei campanii. Sub îndrumarea profesorilor și a preoților, copiii și tinerii au contribuit cu peste 3800 kg de alimente de bază precum făină, zahăr, ulei, orez, paste făinoase, conserve, dulciuri și peste 750 litri de ulei. Fiecare clasă a organizat puncte de colectare, transformând școlile în adevărate centre ale dărniciei. Participarea lor nu a fost doar un simplu act de a aduce un produs de acasă, ci o lecție valoroasă despre empatie, despre nevoile comunității și despre bucuria de a dărui. Entuziasmul și implicarea lor au demonstrat că spiritul caritabil poate fi sădit și cultivat de la cele mai fragede vârste.

Alimentele strânse cu grijă în școli au fost centralizate de către tinerii voluntari A.T.O.R la Centru Social Dealul Mare, iar în săptămâna 14-18 aprilie preoții parohi, cunoscând cel mai bine situația familiilor din comunitățile lor, au organizat distribuirea pachetelor. S-a pus accent pe discreție și respectarea demnității beneficiarilor, asigurându-se că ajutorul ajunge acolo unde este cea mai mare nevoie. Pentru familiile beneficiare, aceste pachete au însemnat nu doar un ajutor material esențial, ci și un mesaj puternic că nu sunt singuri, cei din comunitate se gândesc la ei și le sunt alături, mai ales în preajma celei mai mari sărbători creștine.

După Sfintele Sărbători de Paște, în prima săptămână după vacanţă vor fi anunţate clasele căştigătoare din fiecare școală, adică cele care au colectat cantitatea cea mai mare de alimente. Acestea vor fi premiate cu pizza pe săturate pentru altruismul dovedit.  Departamentul ProVita Dorohoi aduce alese mulțumiri pentru sprijinul derulării proiectului, Părintelui Protopop Pr. Prof. Apetrei Ionuț-Ștefan, preoților parohi, directorilor, profesorilor, învățătorilor, educatorilor, elevilor, părinților, voluntarilor ATOR Dorohoi și tuturor partenerilor implicați.

Campania filantropică „Bucurie în Familie – pizza pentru fapte bune” a devenit, de-a lungul anilor în care s-a desfășurat, un simbol al colaborării fructuoase dintre Biserică, școală și comunitate în zona Dorohoi. Dincolo de kilogramele de alimente donate și de numărul familiilor ajutate, impactul real se măsoară în lecțiile de viață predate și învățate, în solidaritatea manifestată și în speranța adusă în casele oamenilor. Este o dovadă vie că, prin eforturi unite și cu inima deschisă, se pot aduce adevărate „bucurii în familie”, transformând sărbătoarea Pascală într-o faptă concretă de iubire a aproapelui.(Responsabil Departament ProVita, Pr. Iftodi Marian Liviu)

Cine va reprezenta la etapa eparhială a Concursului Naţional Catehetic, Protopopiatul Dorohoi?


FOTO

În data de 10 aprilie 2025, la sediul Protopoiatului Dorohoi, a avut loc etapa pe protopopiat a concursului Naţional desfășurat în Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și în Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea, organizat de sectorul teologic – educaţional al Patriarhiei Române, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, în parohiile din Patriarhia Română. Concursul  desfăşurat în perioada ianuarie – aprilie a  reunit copii și tineri din parohii diferite, cu scopul de a învăța, de a reflecta asupra evenimentelor istorice semnificative din trecutul istoriei naționale și al Bisericii și de a promova valorile spirituale și morale, iar activitățile organizate au avut o valoare educativă, culturală și spirituală.

Din cele opt parohii înscrise din Protopopiatul Dorohoi, patru parohii au reuşit să finalizeze proiectul :

Parohia „Sf. Nicolae” Iezer, sub îndrumarea pr. paroh Teofan Justinian Curelariu, a desfășurat cateheze în cadrul proiectului intitulat „Sunt tânăr ortodox român, mă implic activ în viața Bisericii mele!”, tinerii au avut și un atelier de pictat icoane, iar în luna martie, au avut parte de o activitate interactivă despre sfinții mărturisitori din temnițele comuniste, susținută de un invitat din partea ASCOR Iași. În continuare, tinerii au fost implicați într-o acțiune de filantropie, pregătind pachete cu alimente pentru bătrânii din satul Iezer, activitate ce a fost desfășurată în parteneriat cu Primăria Hilișeu-Horia, pe 3-4 aprilie.

Parohia „Sfinţii Voievozi” Cristineşti, sub îndrumarea pr. paroh Tiberiu Gireadă, a desfășurat activităţi tematice şi cateheze în cadrul proiectului intitulat „Biserica noastră la ceas aniversar- Centenarul Patriarhiei”. Au participat cu interes şi dăruire copii şi tineri din parohie care au învăţat istoria bisericii ortodoxe române şi au experimentat bucuria comuniunii şi a rugăciunii.

Parohia „Adormirea Maicii Domnului” Catedrală din Dorohoi, în colaborare cu Școala Gimnazială „Spiru Haret” din Dorohoi, a desfășurat un proiect catehetic cu ocazia celebrării Centenarului Patriarhiei Române, intitulat „Ierarhii, duhovnicii și mărturisitorii din Țara de Sus – Părinții și Învățătorii noștri în anul Centenarului Patriarhiei Române”. Acest proiect a avut scopul de a apropia tineretul de valorile fundamentale ale Bisericii Ortodoxe, punând accent pe modelele de viață ale marilor ierarhi și duhovnici ai României. Activitățile și catehezele au fost organizate într-un cadru educațional și duhovnicesc, oferind participanților nu doar cunoștințe teologice, ci și oportunități de reflecție asupra propriei lor vieți spirituale.

    Catehezele tematice, despre  personalităţile marcante din istoria Bisericii Ortodoxe Române, au avut un rol esențial în educarea tinerelor generații și în aprofundarea cunoștințelor lor despre tradițiile și învățăturile Bisericii. Pe lângă cateheze, proiectul a inclus și activități educaționale pelerinaj şi atelier de creaţie care au adus un plus de profunzime și de experiență duhovnicească pentru participanți

Parohia „Nașterea Maicii Domnului” Broscăuți, prin grupul parohial „Luminătorii”, coordonat de pr. paroh Vasile Ionuț Crețu, în parteneriat cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Broscăuți, prin grupul parohial „Prietenii Sfinților Împărați”, coordonat de pr. Cosmin Constantin Pristavu, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu”, prin prof. religie Claudiu-Vasile Zugravu, a desfășurat proiectul „Tinerii de astăzi, moștenitorii Centenarului”, o inițiativă care oferă copiilor și tinerilor oportunitatea de a învăța despre mărturisirea credinței ortodoxe, despre valorile fundamentale ale spiritualității românești și despre importanța tradițiilor duhovnicești păstrate de-a lungul veacurilor.

Una dintre cele mai importante activități a fost pelerinajul „Pe urmele Părintelui Cleopa”. Tinerii participanți au aprofundat înțelesurile duhovnicești ale Tainei Sfintei Spovedanii și legătura acesteia cu primirea Tainei Sfintei Împărtășanii, pe baza învățăturilor Cuviosului Cleopa Ilie.

În urma jurizării de către comisia formată din următorii membri:  profesor Chirilă Elena , profesor Postolachi Vasile şi preot Precob Daniel, Protopopiatul Dorohoi, va fi reprezentat la etapa eparhială a concursului organizată pe data de 28 aprilie 2025 la Iasi, de către parohiile „Nașterea Maicii Domnului”şi „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Broscăuți, cu proiectul „Tinerii de astăzi, moștenitorii Centenarului”. Participanţii au primit premii: icoane, acatiste de rugăciune  şi diplome din partea organizatorilor.

(pr. Berechea Ovidiu, responsabil Birou Cateheză – Protopopiatul Dorohoi)

VIDEO

https://fb.watch/yTNd-1TxG_/