Curs de formare în domeniul adicțiilor, găzduit de A.T.O.R Zoițani

Preoții din Protopopiatele Dorohoi și Săveni au participat în zilele de 8 și 9 aprilie la un curs de formare în domeniul adicțiilor, organizat de A.T.O.R Zoițani.

Sediul Asociației Tinerilor Ortodocși Zoițani a găzduit în perioada 8-9 aprilie un eveniment deosebit: un curs de formare în domeniul adicțiilor. Cursul a adunat preoți din protopopiatele Dorohoi și Săveni, oferindu-le oportunitatea de a se instrui și de a împărtăși experiențe în lupta împotriva dependențelor.

Acest eveniment a fost organizat cu sprijinul Departamentului de misiune pentru tineret al  Arhiepiscopiei Iașilor și este un pas semnificativ în educația și sprijinul comunității în lupta împotriva dependențelor. Sub îndrumarea părintelui inspector Iulian Negru, cei 20 cursanți au fost inițiați în metodele de consiliere și înțelegerea profundă a dependențelor, inclusiv a celor comportamentale precum dependența digitală sau sexuală acest lucru fiindu-le necesar în pregătirea lor ca moderatori pentru întâlnirile cu tinerii organizate de protopopiate și a taberei de la Nemțișor care anul acesta vor aborda tema adicției.

Părintele Iulian a subliniat impactului devastator al dependențelor și a necesității unei abordări profesioniste în sprijinul celor afectați.

Cursul se distinge prin faptul că arată importanța îmbinării aspectelor spirituale cu cele profesionale specifice tratării adicțiilor pentru o reușită mai mare în demersul urmărit. Astfel, acest eveniment nu doar a oferit informații și competențe, ci a deschis și inimi și minți către înțelegerea profundă și compasiunea față de cei afectați de dependențe.

Astfel, prin educație, implicare și compasiune, dar mai ales printr-o abordare spirituală a preotului duhovnic cursul se dorește a fi un pas important în sprijinul celor afectați de dependențe, oferindu-le o șansă reală de recuperare și reintegrare în societate. (pr.Ciprian Șoptică)

Cuvânt la un nou început de drum!

„Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă”

Revista Protopopiatului Dorohoi „Slova creștină”, inițiativa unui grup inimos de preoți râvnitori

„Slova creștină” a reprezentat, de la primul ei număr și până astăzi, un demers absolut necesar

În zilele noastre, se simte nevoia tot mai des de ieșire din spațiul eclezial, specific activității pastorale, pentru a intra în spațiul comunitar, acolo unde se întâlnesc, și nu de puține ori se pun în dezbatere, lucrarea și învățătura Bisericii cu așteptările și preocupările duhovnicești ale membrilor comunității locale.
Din acest motiv, reluarea acestui proiect editorial, care s-a bucurat de o bună apreciere, din partea cititorilor, în ceea ce privește conținutul și cât și modul de redactare, mă îndreptățește să încurajez pe ostenitorii „Slovei creștine”, să continue, cu dragoste și implicare, această lucrare binecuvântată, de transmitere a valorilor credinței ortodoxe strămoșești, într-un limbaj viu și adecvat timpurilor, aducându-le aminte de cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Orice ați face, cu cuvântul sau cu lucrul, toate să le faceți în numele Domnului Iisus și prin El să mulțumiți lui Dumnezeu-Tatăl.” (Coloseni 3,17.)
În al doilea rând, adresez un îndemn către frații preoți, către profesorii de religie și către toți cei care doresc să devină colaboratorii revistei noastre, de a susține această inițiativă, care are menirea de a pune în lumină tezaurul duhovnicesc al tradiției teologice dorohoiene, precum și personalitățile marcante, evenimentele culturale și activitățile reprezentative ale spiritualității și culturii din „Țara de Sus”.
Am convingerea că prin noua ediție, care se bucură de o substanțială reorganizare, atât din punct de vedere al conținutului cât și al viziunii grafice, „Slova Creștină” va deveni, în scurt timp, un liant între cler și laicatul ortodox dorohoian, un mijloc de informare scrisă care să reflecte periodic evenimentele din Protopopiatul nostru, precum și un cadru al dialogului dintre credință, cultură și spiritualitate.
Rog pe Bunul Dumnezeu să reverse darurile Sale cele bogate asupra ostenitorilor, colaboratorilor și cititorilor ei, sporindu-le tuturor respectul, dragostea și râvna pentru Biserică și neam, spre a fi vestitori și dedicați mărturisitori ai credinței și valorilor autentice creștine.