Iubite frate preot, Ce aș putea să îți spun despre Taina Sf. Spovedanii și tu să nu le știi deja? Însă, ținând cont că noi preoții suntem prinși într-o continuă lucrare în ogorul Domnului, în biserica de acasă, la altarul catedrei, adeseori nu ne mai încearcă același fior dintru început, inima noastră nu se mai lasă mișcată atât de ușor de sentimente precum odinioară.. așa că, voi încerca în cele ce urmează să îți mărturisesc câteva gânduri care mă frământă:
֍ Iubite frate, știi că noi când vorbim despre Taina Spovedaniei ne referim concret la momentul întâlnirii cu enoriașii noștri sau fii duhovnicești sub epitrahil, când ei își mărturisesc păcatele lor înaintea preotului, ca martor și ca cel care prin care vine îndrumare și foarte important – iertare. Spovedania – spun Sf. Părinți – că „e primul element al pocăinței”, însă trebuie să nu uităm că „Spovedania nu se face fără pocăință, nici pocăința fără Spovedanie – amândouă sunt mijloace absolute și nedespărțite ale mântuirii”. „Spovedania este o nevoie profundă a sufletului care se pocăiește, o mărturisire smerită a greșelilor”. De aceea trebuie să fim mai cu luare aminte la felul cum lucrăm la mântuirea celui care vine la noi, ca prin noi să primească iertare, vindecare, curaj în noua viață pe care acesta și-o dorește să o înceapă.
֍ Iubite frate, nu uita nicicând cuvintele „cel dintâi sunt eu”. Primul care trebuie să se spovedească ești tu preotule! Și nu pentru că trebuie să fii model sau să fii văzut că faci aceasta căci astfel pierdem esența tainei și ajungem să jucăm teatru. „Nu poate fi cineva duhovnic fără a avea el însuși un duhovnic”. PS. Damaschin Dorneanul a spus: „Nu poate fi duhovnic bun cel ce nu a fost mai întâi ucenic bun“.
֍ Frate preot, lipsa spovedaniei în viața ta arată lipsa luptei cu păcatul, a împăcării cu Dumnezeu și implicit nu cred că mai putem vorbi de o creștere duhovnicească. Știu că te gândești uneori că: eu am ajutat pe atâția credincioși, i-am sfătuit, i-am călăuzit și pe mine oare nu voi putea să mă ajut? În Vechiul Testament, preotul nu putea sluji la templu dacă avea vreo meteahnă trupească (Levitic 21, 20) De ce ar fi diferit în ce privește metehnele duhovnicești? Cel mai dureros este când tu preotule devii atât de ocupat cu lucrarea Domnului și cu grija pentru alții încât nu crezi că ai timp să te oprești și să te îngrijești. Sfânta Scriptură zice: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți!” Este greu să le vorbesti altora despre izbăvire, iertare, vindecare, când tu te lupți încă cu problemele nerezolvate ale trecutului. Sfântul Isaac Sirul spune că: „cel bolnav cu sufletul, dar care îndreptează pe alţii, e ca un om cu ochii orbi ce arată calea altora”. Vindecarea propriului suflet este premisa pentru eficienţa lucrării preotului cu oameni. Mărturisirea păcatelor este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena.
֍ Frate preot, „prin smerenie, ajungem la Spovedanie şi Spovedania aduce curăţia, iar curăţia aduce vederea lui Dumnezeu” spune Cuviosul Efrem.. Ar însemna oare că îmi lipsește smerenia dacă nu mai alerg la duhovnic? Ani la rândul am refuzat să mă spovedesc la unul din preoții din apropiere din lipsa încrederii în ei, din teama modului cum se vor comporta ulterior sau alte tot felul de prejudecăți de genul, însă în esență era de fapt această lipsă, acest gol care se adâncea cu fiecare zi care trecea ajungând să îmi întunece gândirea. Da! Are mare dreptate Cuviosul Efrem! Doar un preot cuprins de smerenie va pleca capul sub epitrahilul unui alt preot! „Conştientizarea stării de păcătoşenie i-a ajutat pe mulţi să devină mai smeriţi şi smerenia este cea care-l familiarizează mai tare pe omul păcătos cu Dumnezeu”.
֍ Frate preot, am o oarecare dilemă referitoare la pomenirea la Sfânta Liturghie, adică la Proscomidie, unde de drept şi de fapt, se spune că ar trebui să fie pomeniţi numai aceia care sunt vrednici să se şi împărtăşească. Adică cu alte cuvinte și cei care sunt nespovediți și certați cu Dumnezeu nu ar trebui să aibă parte de pomenirea la Sf. Liturghie?
֍ Frate preot, să știi că la un moment dat se vede lipsa duhovnicului în viața ta! „Pericolul ignorării Spovedaniei este rutina”! Vei sluji ca funcţionar, pentru că este duminică sau sărbătoare. Încet, încet, conştiinţa se întunecă, inima se împietreşte, nu mai simți nimic la slujbă, mustrările de conştiinţă refuzate sistematic nu vor mai avea putere. Continuând această stare – nu-ți mai citești rugăciunile, sau şi acelea pe fugă, neatenţia cu cele sfinte, până la acte grave de indiferenţă şi neglijenţă în slujire.
Aș mai enumera aici și alte abateri pe care Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula le-a evidențiat într-o lucrare a sa: „Una din marile greşeli care se fac în administrarea acestei taine este graba. Nu se rezervă suficient timp şi răbdare pentru a discuta sau a angaja un dialog efectiv cu credincioşii. O spovedanie săvârşită între două ectenii sau în fugă, în uşa altarului, nu-i spovedanie şi aceasta arată concepţia despre această Sfântă Taină, atât a preotului, cât şi a credinciosului” „Este un adevărat sacrilegiu administrarea tainei Spovedaniei sub această presiune a timpului şi sub privirile zecilor sau sutelor de credincioşi care aşteaptă nerăbdători şi grăbiţi să le vină rândul la spovedit, dar când, de fapt, nu poţi să ştii sau să aflii aproape nimic despre starea lor sufletească . Atât ei, cât şi preotul sunt grăbiţi şi aceea numai Spovedanie nu se poate numi.”
Alte abateri sau încălcări pot surveni în diferite momente ale pregătirii sau săvârşirii Tainei Spovedaniei, ori chiar după ce aceasta a avut loc, ca de exemplu: primirea fiilor duhovniceşti ai altor duhovnici fără acordul acestora; atunci când unii duhovnici îmbracă în grabă doar epitrahilul în biserică; când nu rostesc complet „molitfa” de dinainte de spovedanie; când aleg un alt loc de mărturisire în afara bisericii, făra a avea măcar icoana Mântuitorului înaintea lor, deşi putea săvârşi acolo, ș.a.
֍ Frate preot, duhovnicul nu este un guru!
Slova Creștină de Dorohoi 