Spovedania preotului și a creștinilor – împărtășire din harul iertării și al împăcării cu Dumnezeu

Iubite frate preot, Ce aș putea să îți spun despre Taina Sf. Spovedanii și tu să nu le știi deja? Însă, ținând cont că noi preoții suntem prinși într-o continuă lucrare în ogorul Domnului, în biserica de acasă, la altarul catedrei, adeseori nu ne mai încearcă același fior dintru început, inima noastră nu se mai lasă mișcată atât de ușor de sentimente precum odinioară.. așa că, voi încerca în cele ce urmează să îți mărturisesc câteva gânduri care mă frământă:

֍ Iubite frate, știi că noi când vorbim despre Taina Spovedaniei ne referim concret la momentul întâlnirii cu enoriașii noștri sau fii duhovnicești sub epitrahil, când ei își mărturisesc păcatele lor înaintea preotului, ca martor și ca cel care prin care vine îndrumare și foarte important – iertare. Spovedania – spun Sf. Părinți – că „e primul element al pocăinței”, însă trebuie să nu uităm că „Spovedania nu se face fără pocăință, nici pocăința fără Spovedanie – amândouă sunt mijloace absolute și nedespărțite ale mântuirii”. „Spoveda­nia este o nevoie profundă a sufletului care se pocăiește, o mărturisire smerită a greșelilor”. De aceea trebuie să fim mai cu luare aminte la felul cum lucrăm la mântuirea celui care vine la noi, ca prin noi să primească iertare, vindecare, curaj în noua viață pe care acesta și-o dorește să o înceapă.

֍ Iubite frate, nu uita nicicând cuvintele „cel dintâi sunt eu”. Primul care trebuie să se spovedească ești tu preotule! Și nu pentru că trebuie să fii model sau să fii văzut că faci aceasta căci astfel pierdem esența tainei și ajungem să jucăm teatru. „Nu poate fi cineva duhovnic fără a avea el însuși un duhovnic”. PS. Damaschin Dorneanul a spus: „Nu poate fi duhovnic bun cel ce nu a fost mai întâi ucenic bun“.

֍ Frate preot, lipsa spovedaniei în viața ta arată lipsa luptei cu păcatul, a împăcării cu Dumnezeu și implicit nu cred că mai putem vorbi de o creștere duhovnicească. Știu că te gândești uneori că: eu am ajutat pe atâția credincioși, i-am sfătuit, i-am călăuzit și pe mine oare nu voi putea să mă ajut? În Vechiul Testament, preotul nu putea sluji la templu dacă avea vreo meteahnă trupească (Levitic 21, 20) De ce ar fi diferit în ce privește metehnele duhovnicești? Cel mai dureros este când tu preotule devii atât de ocupat cu lucrarea Domnului și cu grija pentru alții încât nu crezi că ai timp să te oprești și să te îngrijești. Sfânta Scriptură zice: „Doctore, vindecă-te pe tine însuți!” Este greu să le vorbesti altora despre izbăvire, iertare, vindecare, când tu te lupți încă cu problemele nerezolvate ale trecutului. Sfântul Isaac Sirul spune că: „cel bolnav cu sufletul, dar care îndreptează pe alţii, e ca un om cu ochii orbi ce arată calea altora”. Vindecarea propriului suflet este premisa pentru eficienţa lucrării preotului cu oameni. Mărturisirea păcatelor este indispensabilă pentru creşterea noastră în Hristos, aşa cum este necesară curăţenia casei, spălarea trupului sau igiena.

֍ Frate preot, „prin smerenie, ajungem la Spovedanie şi Spovedania aduce curăţia, iar curăţia aduce vederea lui Dumnezeu” spune Cuviosul Efrem.. Ar însemna oare că îmi lipsește smerenia dacă nu mai alerg la duhovnic? Ani la rândul am refuzat să mă spovedesc la unul din preoții din apropiere din lipsa încrederii în ei, din teama modului cum se vor comporta ulterior sau alte tot felul de prejudecăți de genul, însă în esență era de fapt această lipsă, acest gol care se adâncea cu fiecare zi care trecea ajungând să îmi întunece gândirea. Da! Are mare dreptate Cuviosul Efrem! Doar un preot cuprins de smerenie va pleca capul sub epitrahilul unui alt preot! „Conştientizarea stării de păcătoşenie i-a ajutat pe mulţi să devină mai smeriţi şi smerenia este cea care-l familiarizează mai tare pe omul păcătos cu Dumnezeu”.

֍ Frate preot, am o oarecare dilemă referitoare la pomenirea la Sfânta Liturghie, adică la Proscomidie, unde de drept şi de fapt, se spune că ar trebui să fie pomeniţi numai aceia care sunt vrednici să se şi împărtăşească. Adică cu alte cuvinte și cei care sunt nespovediți și certați cu Dumnezeu nu ar trebui să aibă parte de pomenirea la Sf. Liturghie?

֍ Frate preot, să știi că la un moment dat se vede lipsa duhovnicului în viața ta! „Pericolul ignorării Spovedaniei este rutina”! Vei sluji ca funcţionar, pentru că este duminică sau sărbătoare. Încet, încet, conştiinţa se întunecă, inima se împietreşte, nu mai simți nimic la slujbă, mustrările de conştiinţă refuzate sistematic nu vor mai avea putere. Continuând această stare – nu-ți mai citești rugăciunile, sau şi acelea pe fugă, neatenţia cu cele sfinte, până la acte grave de indiferenţă şi neglijenţă în slujire.

Aș mai enumera aici și alte abateri pe care Pr. Prof. Dr. Nicolae Necula le-a evidențiat într-o lucrare a sa: „Una din marile greşeli care se fac în administrarea acestei taine este graba. Nu se rezervă suficient timp şi răbdare pentru a discuta sau a angaja un dialog efectiv cu credincioşii. O spovedanie săvârşită între două ectenii sau în fugă, în uşa altarului, nu-i spovedanie şi aceasta arată concepţia despre această Sfântă Taină, atât a preotului, cât şi a credinciosului” „Este un adevărat sacrilegiu administrarea tainei Spovedaniei sub această presiune a timpului şi sub privirile zecilor sau sutelor de credincioşi care aşteaptă nerăbdători şi grăbiţi să le vină rândul la spovedit, dar când, de fapt, nu poţi să ştii sau să aflii aproape nimic despre starea lor sufletească . Atât ei, cât şi preotul sunt grăbiţi şi aceea numai Spovedanie nu se poate numi.”

Alte abateri sau încălcări pot surveni în diferite momente ale pregătirii sau săvârşirii Tainei Spovedaniei, ori chiar după ce aceasta a avut loc, ca de exemplu: primirea fiilor duhovniceşti ai altor duhovnici fără acordul acestora; atunci când unii duhovnici îmbracă în grabă doar epitrahilul în biserică; când nu rostesc complet „molitfa” de dinainte de spovedanie; când aleg un alt loc de mărturisire în afara bisericii, făra a avea măcar icoana Mântuitorului înaintea lor, deşi putea săvârşi acolo, ș.a.

֍ Frate preot, duhovnicul nu este un guru!

Grupul vocal „Cununița” la bisericuța de la Strahova

Duminică, 6 aprilie 2025, bisericuța de la Strahova, arhiplină ca niciodată, a fost gazda unui eveniment care va rămâne multă vreme în amintirea acestor locuri.

O bisericuță mică, răsădită de oameni credincioși pe un delușor din vecinătatea orașului Dorohoi, a primit vizita unui grup de copii talentați, care au împodobit cu glasurile lor inimile tuturor prezenți.

Cei 17 tineri: Atodiresei Cristina, Romanescu Paula, Fodor Denisa, Blentes Andra, Iremiță Medeea, Leancă Daria, Rumega Giorgiana, Ștefură Matei, Mălășincu Maria, Aroșoaie Ilinca, Simian Maria, Rotaru Rebeca, Pânzariu Lavinia, Pădurariu Maria, Coșman Bianca, Enache Emanuela și Plugariu Anamaria formează împreună Grupul vocal „Cununița”.

Grupul vocal „Cununița”, al Școlii Populare de Arte „George Enescu” din Botoșani, a fost înființat în anul 2018 și are în componență elevi cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani, toți învățând la școlile din orașului Dorohoi și din împrejurimi.

Cea care a pus bazele acestui grup și care coordonează activitatea acestuia este doamna profesoară Lorena Andrișan Dupu, recunoscută datorită priceperii și pasiunii sale pentru muzică.

„Vă mulțumim că ați adus multă bucurie, emoție și lumină în inimile noastre, prin eleganța și vestimentația minunată, prin prezența voastră în bisericuța noastră și nu în ultimul rând prin pricesnele cântate de voi, care ne-au readus aminte de perioada în care ne aflăm.

Recunoștință și apreciere din partea tuturor celor prezenți, a tuturor celor a căror inimi au mișcate de cântările înălțate către Dumnezeu de voi, minunați și talentați copii, pentru părinții și profesorii voștri.

Alese gânduri de recunoștință și pentru doamna profesoară Lorena Andrișan Dupu care sădește în inimile acestor copiii dragostea pentru frumos, cinstea și respectul față de valorile neamului românesc”.

Prima monografie a Șendriceniului


„În anul 1923 am luat iniţiativă editării unei broşuri cu istoricul acestui loc. Între mine şi renumitul slavist Gh. Ghibănescu s-a purtat o corespondență fructuoasă, iar rezultatul datelor pe care le-am furnizat a fost apariţia volumului Șendricenii, sub semnătura acestuia”… Această mărturisire aparține profesorului Constantin N. Iancu – întemeietorul și directorul Școlii Normale de la Șendriceni – cel care face așadar primele demersuri pentru a se scrie o monografie a Șendriceniului. (Prof. Ghibănescu Gheorghe – autorul monografiei)

Ghibănescu Gheorghe (1864-1936) – istoric de renume al țării, filolog, membru al Academiei Române, senator.

A elaborat numeroase studii istorice de localități (Iași, Vaslui, Drânceni, Ferești, Roșiești ș.a) și despre personalități istorice (Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihail Kogălniceanu, Al. I. Cuza ș.a) publicate în diferite reviste ale vremii („Arhiva societății literare din Iași”, „Gheorghe Lazăr”, „Sara”, „România Ilustrată” ș.a.). A editat revistele istorice „Theodor Codrescu” și „Ioan Neculce”.

Impresionantă este seria de studii și documente „Surete și izvoade”, apărută în nu mai puțin de 25 de volume, între 1906-1929 și care cuprinde peste 70 000 de documente. Prof. Ghibănescu este autorul a trei monografii care privesc zona Dorohoiului și anume: Monografia orașului Dorohoi (1924), Monografia Șendriceniului (1925) și Monografia Pomârlei (1929).

Epistola autorului

În loc de prefață, autorul a scris o epistolă prin intermediul căreia se arată recunoscător față de toți cei care au ajutat la apariția acestui volum:

„Iubite domnule Iancu,

Ai prilejuit pentru literatura istorică, în genere, și în special pentru povestea moșiei Șendricenilor, unde se află așezată Școala Normală, pentru care ți-ai închinat toată vlaga tinerețelor dumitale, un monument nepieritor, care va sluji de pildă și altora. În lucrarea ce am consacrat-o pentru cunoașterea urzirei vieții românești pe văile apelor Lăbușcăi, a Buhaiului și a Ghiliei, mi-ai dat îndemnul de a lega pe baza documentelor istorice, o poveste adevărată, care arată câte energii vechi românești s-au perindat la valorificarea rodului pământului, unde azi se înalță așa de mândră Școala Normală, ce ești chemat a o conduce cu vrednicie, ca unul care ai fost factorul principal la urzirea ei și primul ei director. Așezământul nou ce-l conduci își va lega povestea sa în viitor cu numele tău, după cum, satul Șendricenilor își leagă povestea de întemeietorul său, Șendrică din neamul Tolocico, care arată că a păstorit și condus averile sale hrănite în jurul Ozerului Dorohoiului, de care și-a legat numele în satul de mai apoi Șendricenii, iar dumneata vrednic apostol sufletesc al neamului, ai pus bazele acestui așezământ de cultură românească, ce slujește puternic la reînvierea sufletului românesc la masele mari naționale din încercatele regiuni ale raialei Hotinului și ale părților de miază noapte ale Bucovinei de peste Prut, din ținutul vechi al Cernăuțiului, dinspre Pocuția lui Alexandru cel Bun și a Mușatinilor, așa de copleșite de năvalnicile și înstrăinătoarele colonii de ruteni.

Eu am reînviat povestea pământului românesc; tu reînviezi sufletul românesc, în acest fericit și încântător colț al țării. Mulțumesc prin tine comitetului școlar al Școlii Normale, care s-a grăbit să ajute cu banii săi la publicarea acestui volum, o verigă prețioasă din lungul șir de volume ale Suretelor mele. Iar tu primește din partea mea ca coleg și moș, îmbrățișări de adâncă iubire, ce-ți păstrez.Huși, 30 iulie 1925”.

100 de ani de la apariția monografiei

Publicarea monografiei a fost facută sub auspiciile Comitetului școlar al Școalei Normale de învățători „Alexandru Vlahuță” din comuna Șendriceni (Dorohoi), lucru menționat și pe pagina de titlu.

Volumul a fost intitulat „Surete și Izvoade (vol. XIV). Șendricenii – Dorohoi” și a văzut lumina tiparului la editura Atelierele Zanet Corlățeanu din Huși, în anul 1925.