Seară duhovnicească la parohia „Adormirea Maicii Domnului” Broscăuți


FOTO

În data de 23 martie 2025, în Duminica a III-a din Postul Mare, a Sfintei Cruci, în Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Broscăuți, județul Botoșani, Protopopiatul Dorohoi, a avut loc evenimentul Seară duhovnicească, intitulată „Sfântul Cuvios Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria, duhovnic și iscusit misionar, în evlavia poporului român”.

Invitatul întâlnirii a fost PC Pr. Vasile Irimia, fiu al satului Broscăuți și protopop emerit de Suceava (1995 – 2017), care a conferențiat și a adus înaintea credincioșilor, preoților și tinerilor prezenți mărturii emoționante ale întâlnirii cu marele duhovnic și misionar Sfântul Cuvios Cleopa Ilie de la Mănăstirea Sihăstria, recent canonizat și trecut în rândurile sfinților – alături de Cuviosul Paisie Olaru și de alți mărturisitori români, în anul 2025, dedicat împlinirii a 140 de ani de autocefalie a Bisericii Ortodoxe Române și 100 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie. Distinsul invitat a rememorat momentele de sfătuire tainică și de prezență a părintelui Cleopa în mijlocul parohiei de la Cajvana, Suceava, impactul deosebit pe care cuvântul scris, vorbit și viața sa le aveau în rândul credincioșilor, evocând mărturii despre ostenelile, viața și sfințenia Cuviosului „prieten al sfinților”.

Momente deosebite au reprezentat răspunsurile oferite întrebărilor adresate din partea credincioșilor, părintele protopop arătându-se un autentic prieten al sfinților și ucenic al Cuviosului Cleopa, îndemnând și sfătuindu-i pe cei prezenți la împlinirea cu bucurie a principiilor evanghelice, cunoscute, asumate și trăite în viața cotidiană. Un moment cultural aparte a fost prezentarea lucrării „Mănăstirea Gorovei. Contribuții monografice”, ediția a II-a, apărută la editura Crimca din Suceava în anul 2024, alcătuită de pr. Vasile Irimia și prezentată credincioșilor de PC pr. Andrian Crețu, parohul bisericii și gazda întâlnirii.

În partea de final a întâlnirii, copii și tineri talentați din parohiile care alcătuiesc cercul misionar au interpretat pricesne, iar grupurile parohiale „Luminătorii” de la Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, coordonat de pr. Vasile-Ionuț Crețu și „Prietenii Sfinților Împărați” de la Parohia „Sfinții Împărați”, coordonat de pr. Cosmin-Constantin Pristavu din localitate au vernisat expoziția de obiecte bisericești vechi, în cadrul proiectului „Tinerii de astăzi, moștenitorii Centenarului”, realizat pentru Concursul Național Catehetic 2025, intitulat „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe –moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”, ediția a XVII-a. De asemenea, în parteneriat cu Școala Gimnazială „Dimitrie Pompeiu” din localitate, prin bunăvoința dnei. director prof. Apostol Andreea și coordonați de dl. prof. de religie Claudiu-Vasile Zugravu, în cadrul aceluiași proiect, elevii au realizat semne de carte cu citate din cuvântările Cuviosului Cleopa,  oferite în dar participanților.

Toți participanții au primit în dar, prin bunăvoința gazdei serii duhovnicești, iconițe, cărți despre Cuviosul Cleopa, albume fotografice, lucrarea Învățătura de credință ortodoxă sau lucrarea Pr. Vasile Irimia „Mănăstirea Gorovei. Contribuțiii monografice”. Evenimentul a fost organizat în cadrul Cercului misionar „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, bucurându-se de o participare deosebită din partea credincioșilor și de prezența pr. protopop Ionuț-Ștefan Apetrei, a pr. misionar protopopesc Bogdan-Ștefan Mihai, cadre didactice, elevi precum și de prezența părinților care alcătuiesc cercul misionar, evenimentul fiind transmis în media prin bunăvoința TCS Media, reprezentată de dl. Costel Timofte.            

Mulțumim părintelui protopop emerit Vasile Irimia, părinților, tinerilor și credincioșilor prezenți, precum și tuturor participanților și ostenitorilor în organizarea acestui eveniment de suflet din comunitatea noastră! ( Pr. Cosmin Pristavu)

Conferință Pro-Vita: „Echitate, egalitate și sprijin din prima secundă a vieții” în liceele din Dorohoi


FOTO

Vineri, 21 martie 2025, departamentul Pro-Vita al Protopopiatului Dorohoi a organizat o conferință cu tematică Pro-Vita, având ca invitați pe doamna doctor Alexandroaie Ioana, medic al Spitalului Județean Mavromati, Secția Obstetrică și Ginecologie, și pe pr. protopop Apetrei Ionuț-Ștefan. Activitatea face parte din seria de evenimente organizate în „Luna pentru viață”, coordonate de pr. prof. Iftodi Marian, responsabil Pro-Vita Dorohoi.

Conferința a avut ca scop informarea și sensibilizarea elevilor din Liceul „Grigore Ghica” Dorohoi și a elevilor Seminarului Teologic „Sfântul Cuvios Ioan Iacob” Dorohoi, în vederea conștientizării importanței responsabilității în alegerile legate de viață, începând din prima secundă a existenței umane. Tematica abordată s-a concentrat pe ocrotirea vieții în diferite stadii de dezvoltare, subliniind impactul pe care fiecare decizie îl poate avea asupra viitorului și asupra respectului față de viața umană dintr-o perspectivă spirituală și morală.

Doamna doctor a precizat, printre multe altele:
„Noi, ca medici, în cabinetul medical avem ușa deschisă pentru fiecare persoană care intră, indiferent de cum a apărut sarcina, indiferent de mediul din care vine. Gravidă în criză de sarcină are nevoie să fie ascultată, să i se explice ceea ce o așteaptă, care sunt pașii, pentru că, de multe ori, necunoașterea, nesiguranța și panica sunt cauzele care duc mamele în crize de sarcină.
Pentru copil, egalitate și echitate înseamnă a nu face diferența între băiat și fată. De asemenea, egalitate înseamnă ca toți copiii, indiferent de starea lor de sănătate, mai ales cei cărora li se pune un diagnostic de afecțiune intrauterină, să beneficieze de același sprijin. În România există o problemă majoră în acest sens.
Ce putem face noi, dincolo de discuția din ziua aceasta, este ca în momentul în care ieșim pe ușă, să ne pese. Pentru că nici nu e nevoie de mult pentru a schimba un destin: un cuvânt, o îmbrățișare, o îndrumare – fiecare dintre noi putem să ne implicăm și să facem ceva, acolo, la locul nostru.”

Doamna doctor Alexandroaie Ioana a evidențiat diverse cazuri și situații medicale relevante, ilustrând prin exemple concrete importanța protejării vieții din momentul concepției, astfel încât tinerii să înțeleagă mai bine impactul alegerilor lor asupra sănătății și viitorului. Aceste exemple concrete au oferit o idee practică asupra subiectului, încurajând elevii să reflecteze asupra alegerilor importante ale vieții din perioada adolescenței.(Pr. Marian Iftodi-Responsabil Pro Vita Dorohoi)

Conferința „Darul Vieții, Taină și Adevăr”. Mărturii ale tinerilor participanți


În data de 19 martie 2025,  elevii Colegiului Național „Grigore Ghica” Dorohoi, au participat la o conferință din cadrul activităților ProVita alături de preot prof. Petru Cernat. Această activitate continuă seria celor din 2024, când, în aceeași lună – Luna pentru viață –   părintele protopop Ionuț Apetrei și reprezentantul Pro Vita Dorohoi, părintele Marian Iftodi, pășeau în aula colegiului alături de părintele prof. Petru Cernat, pentru conferința cu același nume: „Darul Vieții, Taină și Adevăr”. Astăzi, au participat elevi noi: generația nouă, elevi entuziaști, care au ascultat, au pus întrebări și, mai ales, au plecat acasă după două ore, cu și mai multe întrebări pe care nu și le puseseră înainte. Mărturia unora dintre aceștia este elocventă pentru succesul și utilitatea conferinței, care, se va materializa prin responsabilizarea acestor elevi și susținerea activităților Pro Vita din această lună, precum, și prin participarea la „Marșul pentru Viață” din 30 Martie în Parcul Cholet, Dorohoi. Mulți dintre ei doresc să devină voluntari Pro Vita, ceea ce însemnă că scopul acestor conferințe este atins prin modul activ-participativ în care se fac, prin implicarea tinerilor înșiși în propria lor învățare, și de ce nu „dezînvățare” a ceea ce au citit și aflat din surse mai puțin sigure. (profesor Gianina Cucoreanu – voluntar Pro Vita)

„Noi, tinerii, am avut ocazia de a adresa și răspunde la diverse întrebări sub forma unei dezbateri cu tematica Darul Vieții – Taină și adevăr în contextul unei atmosfere dezinvolte, dar care inspira certitudinea că vom fi informați corespunzător privind subiectul discuției. Având în vedere faptul că această tematică este pe cât de sensibilă, pe atât de importantă în viața oricărui adolescent responsabil și conștient, de cele mai multe ori este greu a transmite un mesaj care să fie înțeles de toată lumea și care să atragă orice individ. Majoritatea dintre noi, adolescenții, suntem atât de expuși, din cauza rețelelor de socializare sau a altor mijloace de persuasiune cu un impact semnificativ, la numeroase idei eronate, opinii, concepții care ne fac să ne abatem de la detaliile și raționamentele de bază care ne îndrumă spre adevărul despre viață. În ciuda acestora, invitatul nostru a reușit să ne prezinte, cu ajutorul simplității discursului, realitatea pe care ar trebui să o înțelegem și să o așezăm la inima noastră, nu numai să o acceptăm: viața este un dar și începe mai devreme decât vrem să credem.

Cu siguranță mulți dintre copiii prezenți la activitate sunt de părere că unul dintre cei mai importanți factori ai discuției avute a fost transparența cu care au fost abordate ideile de către părintele Cernat. Multe dintre punctele atinse în cadrul dezbaterii nu sunt tocmai confortabile pentru mulți dintre noi, însă este important să pricepem că aceste subiecte “delicate” trebuie dezbătute pentru a găsi răspunsuri la întrebările pe care ne este frică să le adresăm, pentru a putea preveni problemele despre care discutăm, și mai ales, pentru a putea face diferența dintre ceea ce este firesc și ceea ce ne înstrăinează de frumusețea lucrurilor simple și conduce la regrete și fapte ireversibile. Astfel, aspectul esențial pe care părintele a încercat să îl scoată în evidență este că indiferent de religie, credință, de modul în care alegem să trăim sau să privim lumea, trebuie să protejăm, să cultivăm și să respectăm mereu viața. În cele din urmă, cine va lupta pentru viață dacă nu noi, cei vii?”(Ania, clasa a IX-a C)

„În cadrul conferinței de astăzi, cu tema Darul vieții -Taină și adevăr elevii colegiului, dar și unele cadre didactice au avut ocazia de a-l cunoaște pe părintele Petru Cernat care a dezbătut acest subiect și a răspuns la întrebări legate de importanța fiecărei vieți, în orice stadiu s-ar afla ea, despre pericolele pe care le întâlnesc tinerii din ziua de azi și despre consecințele acestora. Cu toții știm că viața ne poartă prin tot felul de experiențe în etapele dezvoltării noastre și faptul că avem persoane mai mature care să ne înțeleagă și să ne ajute în cazul unei decizii cu un impact enorm, face ca totul să fie mai ușor și mai sigur. În acest context, rolul părintelui a fost de a ne sprijini și de a ne lămuri în legătură cu gândurile și întrebările care dau năvală peste noi la vârsta adolescenței. A contat foarte mult faptul că totul s-a vorbit cât se poate de deschis, fără ezitări, pentru a înțelege cât mai bine mesajul. În esență, trebuie să conștientizăm că indiferent de credință și părerile noastre legate de viață, trebuie să o ocrotim și să o cinstim, deoarece Dumnezeu ne oferă acest dar neprețuit și e păcat să fim neglijenți în această privință.”(Elena, clasa a X-a A)

„De la început până la sfârșit, fiecare cuvânt pe care părintele Petru Cernat ni l-a adresat, a avut o însemnătate enormă pentru mulți dintre noi. Probabil că fiecare a avut ceva de învățat din asta și cred că asemenea activități ne-ar ajuta foarte mult pe noi tinerii din ziua de astăzi să înțelegem viața așa cum este ea de fapt, nu cum dorim noi să o vedem.”(Evelina Iuliana, clasa a IX-a C)

„Mi-a plăcut cum părintele Cernat a subliniat valoarea vieții încă din momentul zămislirii, punând accent pe demnitatea fiecărei ființe umane, inclusiv a embrionilor. Discursul său a fost plin de compasiune, dar și de responsabilitate, evidențiind importanța alegerilor morale în contextul avortului. Mesajul său a inspirat respect față de viață și conștientizare profundă.”(Mădălina L. , clasa a IX-a)

„Conferința de astăzi a fost o experiență remarcabilă ce ne-a determinat să aprofundăm înțelegerea termenului de „ProVita”. Implicarea părintelui profesor Cernat Petru, dar și modul bine structurat de a aborda aspectele etice, dar și sociale ale acestei expresii ne-a ajutat să ne îmbogățim cunoștințele privind această temă. Exemplele concrete, atât pe plan științific, cât și pe plan spiritual, dar și dialogul constructiv inițiat de acesta ne-a oferit liberate în interpretarea completă a termenului „ProVita”.(Tamara, clasa a IX-a)