„Familia – binecuvântarea lui Dumnezeu”


FOTO

În cadrul concursului catehetic Familia – binecuvântarea lui Dumnezeu”, desfășurat în parteneriat cu Școala Gimnazială „Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi, au avut loc trei cateheze și trei activități didactice de consolidare, adresate elevilor claselor a IV-a. Întregul demers a urmărit apropierea copiilor de frumusețea valorilor creștine trăite în familie, cultivarea recunoștinței față de darurile lui Dumnezeu și înțelegerea familiei ca spațiu al iubirii, al rugăciunii și al formării spirituale.

Prima cateheză„Familia – Darul lui Dumnezeu”, desfășurată împreună cu elevii clasei a IV-a , a oferit copiilor prilejul de a descoperi un adevăr esențial: familia este o binecuvântare cerească, temelia societății și prima biserică, așa cum ne învață Sfinții Părinți. În cadrul întâlnirii, elevii au fost încurajați să reflecteze asupra rolului familiei în viața lor, asupra modului în care în familie învață primele rugăciuni, primele gesturi de bunătate și primele fapte bune. Prin dialog și exerciții interactive, copiii au identificat valorile fundamentale care dau consistență vieții de familie: iubirea, respectul, unitatea și rugăciunea. Activitatea a fost animată de realizarea unui copac simbolic, pe ale cărui frunze elevii au scris valorile trăite sau dorite în familia lor, transformând astfel cateheza într-o frumoasă mărturie de credință și recunoștință.

Cea de-a doua cateheză, Binecuvântarea lui Dumnezeu în familie”, a adâncit această temă și a condus copiii spre descoperirea faptului că fiecare zi este presărată cu daruri venite de la Dumnezeu. Într-o atmosferă de emoție și curiozitate, copiilor le-a fost prezentată o cutie cu daruri divine, în care au descoperit simboluri ale binecuvântării lui Dumnezeu: inima roșie, pâinea, fotografia unei familii, soarele, casa și crucea. Acest moment a deschis drumul către înțelegerea recunoștinței ca răspuns al omului la iubirea lui Dumnezeu. Ulterior, pe flipchart a fost realizat „Soarele binecuvântărilor lui Dumnezeu”, cu șapte raze simbolizând viața, iubirea, hrana, casa, sănătatea, învățătura și credința. Jocul interactiv „Mingea cunoștințelor” a oferit fiecărui copil ocazia de a numi o binecuvântare primită de la Dumnezeu, iar activitatea creativă „Albumul familiei mele binecuvântate” i-a îndemnat să deseneze familia, un motiv de mulțumire, o amintire fericită și o rugăciune scurtă. Cateheza s-a încheiat cu realizarea „Arborelui binecuvântărilor”, pe ale cărui frunze copiii au scris atât darurile primite de la Dumnezeu, cât și gesturile prin care pot deveni ei înșiși o binecuvântare pentru cei dragi. Întregul demers a fost o lecție de recunoștință, sensibilitate și angajare personală.

A treia cateheză, „Școala Iubirii Smerite și Darnice”, a adus în atenție modelul iubirii lui Hristos, așa cum este  ilustrat în Sfânta Evanghelie. Printr-o activitate de început intitulată „Lanțul iubirii”, copiii au fost invitați să se așeze în cerc și să ofere, pe rând, un gest de iubire colegului alăturat, descoperind astfel că iubirea adevărată se exprimă prin atenție, apropiere și dăruire. În continuare, Pilda Bunului Samaritean a fost prezentată într-un mod expresiv și accesibil, pentru a evidenția iubirea milostivă, capabilă să se oprească în fața suferinței și să ofere ajutor concret. Dialogul purtat cu elevii i-a ajutat să înțeleagă ce înseamnă iubirea jertfelnică, lipsită de egoism și plină de compasiune. Trăirea catehezei a continuat cu prezentarea modelului suprem al smereniei, întruchipat de Iisus Hristos, Care a spălat picioarele ucenicilor Săi, arătând că iubirea adevărată slujește, nu se înalță deasupra celorlalți. Copiii au înțeles că familia este locul în care această iubire smerită și darnică poate fi învățată și practicată zi de zi, prin gesturi simple, dar pline de sens.

În continuarea acestor cateheze, au fost desfășurate trei activități didactice în cadrul Școlii Gimnaziale„Mihail Kogălniceanu” din Dorohoi, menite să întărească mesajul transmis și să transforme învățarea în experiență vie.

Prima activitate desfășurată la clasă a fost  intitulată: Căsuța Iubirii , care a oferit copiilor prilejul de a reflecta asupra modului în care pot deveni prin propriile fapte, purtători ai iubirii lui Hristos în familie. Activitatea a cuprins elemente ludice  precum jocul interactiv Căutătorii de binecuvântări ,  în cadrul căruia  copiii  au descoperit și au notat  pe bilețele cuvinte cu încărcătură pozitivă,totodată ei au învățat că binecuvântarea se obține prin efort și discernământ.Astfel, lecția a devenit o adevărată experiență de viață, în care binele s-a exprimat prin gesturi mici, dar esențiale.

A doua activitate derulată în cadrul Școlii  Gimnaziale,, Mihail Kogălniceanu” la clasa a IVa ,intitulată: „Învățăm să iubim ca Iisus” – Lecția inimilor unite, a transformat ora de religie într-un spațiu viu al trăirii creștine. Elevii au participat la atelierul creativ „Inima Familiei mele”, unde au exprimat simbolic relațiile frumoase din familie, iar jocul de echipă Podul Iubirii” le-a oferit prilejul de a colabora, de a gândi împreună și de a descoperi că iubirea creștină este un pod al solidarității și al bucuriei comune.

Cea de-a treia activitate didactică  cu titlul :,,Căsuța Bucuriei – Inima familiei melei-a ajutat pe elevi să „zidească” simbolic propria căsuță cu valorile creștine care susțin armonia familiei. Prin această lucrare creativă, copiii au așezat la temelie smerenia, dărnicia și recunoștința prin rugăciune.Această activitate a cuprins șijocul creativ- interactiv Palma  iubirii în familia mea”, în care elevii au transpus prin simboluri  pe conturul propriilor palme  gesturi de iertare, ajutor și dăruire, înțelegând că mâinile lor pot fi instrumente ale păcii și ale bucuriei în casa părintească.

Întregul demers catehetic și didactic a evidențiat, cu forță și frumusețe, adevărul că familia este binecuvântarea lui Dumnezeu, locul în care se formează omul, se cultivă virtuțile și se învață iubirea adevărată. Prin colaborarea dintre Biserică și Școală, elevii au fost ajutați să descopere că familia creștină este o mică biserică, iar împreună, familia și Biserica alcătuiesc Trupul lui Hristos în lume. (Preot Elidor Pintili, Parohia ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena”,Dorohoi)

Iubirea trinitară- amprentă în matca familiei creștine autentice


FOTO

În cadrul Proiectului  catehetic ,,Vatra Iubirii: Familia creștină -Reflecția Iubirii Sfintei Treimi în viața de zi cu zi” care se desfășoară în Parohia Dumbrăvița, în vederea participării la Concursul Național Catehetic, Părintele Profesor Marian Iftodi a deschis seria de cateheze adresate elevilor din grupul țintă.

Într-o atmosferă caldă și plină de entuziasm, elevii de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” din Dumbrăvița au participat la cateheza cu tema „Iubirea trinitară – amprentă în matca familiei creștine autentice”, activitate care a îmbinat armonios învățătura teologică cu experiențele concrete din viața de zi cu zi. Scopul întâlnirii a fost acela de a-i ajuta pe elevi să descopere familia ca fiind o adevărată icoană a iubirii dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și de a înțelege că fericirea în familie se construiește prin unitate, jertfă și iubire. Încă din introducere, copiii au fost captivați de comparația sugestivă a familiei cu o lumânare aprinsă: o singură flacără care oferă lumină, căldură și foc. Această imagine simplă, dar profundă, i-a ajutat să înțeleagă mai ușor taina iubirii trinitare și rolul fiecărui membru al familiei. Participanții au răspuns cu interes și curiozitate, punând întrebări și oferind exemple din propriile experiențe. Momentul central al catehezei a fost dedicat reflecției asupra versetului biblic din Cartea Facerii cap. 1,  versetul 26: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”. Elevii au înțeles că acest plural ascunde taina unei iubiri desăvârșite și că omul este creat pentru comuniune, nu pentru izolare. Discuțiile au fost interactive, iar copiii au reușit să exprime, în cuvinte simple, ideea că familia este locul unde învățăm să spunem „noi” în loc de „eu”. Activitatea pe grupe a fost, fără îndoială, cea mai apreciată de participanți. Împărțiți în trei echipe, copiii au explorat, prin joc și dialog, valorile fundamentale ale vieții de familie: iertarea, ascultarea și bucuria. Entuziasmul lor a fost vizibil în modul în care au colaborat, au râs și au venit cu idei creative. De exemplu, „cuvintele magice” care refac unitatea în familie sau „faptele bune secrete” au stârnit zâmbete și au demonstrat o înțelegere profundă a mesajului transmis. De asemenea, elevii au fost impresionați de ideea că familia este „Biserica de acasă”, așa cum sublinia Sfântul Ioan Gură de Aur. Această perspectivă le-a oferit o nouă viziune asupra vieții cotidiene, ajutându-i să conștientizeze că fiecare gest de iubire, fiecare iertare sau ajutor oferit în familie este, de fapt, un pas spre Dumnezeu. În partea de recapitulare și aplicare, copiii au participat activ, răspunzând la întrebări și realizând exerciții creative, precum „Icoana familiei mele”. Aceste activități le-au permis să reflecteze personal asupra rolului lor în familie și să identifice moduri concrete prin care pot contribui la armonia din căminul lor. Un moment deosebit de apreciat a fost provocarea „Oglinda Iubirii”, un joc care i-a încurajat pe elevi s-și exprime recunoștința față de părinți în fiecare zi. Mulți dintre ei au mărturisit că abia așteaptă să pună în practică acest exercițiu, semn că mesajul catehezei a fost nu doar înțeles, ci și interiorizat. Activitatea s-a încheiat într-o notă de bucurie și împlinire, copiii plecând acasă cu zâmbetul pe buze și cu dorința sinceră de a aduce mai multă iubire în familiile lor. Cateheza nu a fost doar o lecție, ci o experiență vie, care a reușit să atingă inimile participanților și să le ofere repere concrete pentru o viață trăită în iubire și comuniune. Astfel de întâlniri demonstrează că, atunci când mesajul credinței este transmis cu implicare, căldură și creativitate,  el devine nu doar accesibil, ci și profund transformator pentru cei mici.
Pentru a prelungi învățăturile dobândite din această cateheză, Părintele Claudiu Foca le-a propus elevilor să  organizeze un pelerinaj la Crucea ridicată pe dealul Măgura, cea mai înaltă cruce din (Mălășincu Maria- membru ATOR Dumbrăvița)

COMUNICAT DE PRESĂ Protopopiatul Dorohoi invită comunitatea la Marșul pentru Viață – Ediția 2026


Protopopiatul Dorohoi, prin Biroul Pro-Vita Dorohoi, în parteneriat cu Asociația Tineretul Ortodox Român – filiala Dorohoi și cu sprijinul Primăriei Dorohoi și al instituțiilor de învățământ locale, organizează duminică, 29 martie 2026, evenimentul central al Lunii pentru Viață: Marșul pentru Viață. Evenimentul se desfășoară sub tema „Solidaritate pentru amândoi” și își propune să transmită un mesaj clar despre prețuirea vieții și importanța familiei.

Manifestările vor începe la ora 12:30, în Parcul Cholet, unde participanții de toate vârstele sunt așteptați să se alăture unui program special dedicat bucuriei de a trăi. Începând cu ora 13:00, în parc vor fi organizate mai multe ateliere interactive pentru copii și tineri, printre care: atelier de colorat pancarte, atelier de scrisori, atelier de lectură pro-viață și atelier de muzică folk. Aceste activități sunt menite să inspire creativitatea și să ofere un cadru educativ despre frumusețea și importanța vieții.

La ora 14:00, toți participanții sunt invitați să se adune în zona amfiteatrului din parc pentru o fotografie de grup, urmată de scurte alocuțiuni. Evenimentul va continua cu un marș festiv care va străbate centrul municipiului, pe traseul: Parc Cholet – Bulevardul Victoriei – Pietonal – Catedrala „Adormirea Maicii Domnului”.

Marșul se va încheia la Catedrală, unde va fi citit Acatistul Sfântului Stelian, ocrotitorul copiilor, și va fi rostită o rugăciune de binecuvântare pentru toți participanții.

„Marșul pentru Viață este mai mult decât un eveniment; este o mărturie a comunității noastre că prețuim viața ca dar sfânt. Îi invit pe toți – copii, părinți, bunici și tineri – să ni se alăture cu bucurie și să transmitem împreună un mesaj de iubire, solidaritate și respect pentru viața umană”, a declarat Pr. Apetrei Ionuț-Ștefan, protopopul Dorohoiului.

Evenimentul face parte din proiectul „Luna pentru Viață”, care include și alte activități pe parcursul lunii martie, precum conferințe, dezbateri, campanii de donare de sânge și ateliere educaționale în școli.

Programul principal al zilei:

• 12:30 – 13:00: Primirea participanților

• 13:00 – 13:50: Ateliere pentru copii și tineri (Parcul Cholet)

• 14:00 – 14:15: Fotografie de grup și scurte luări de cuvânt

• 14:30 – 15:15: Marș pe traseul Parc Cholet – Catedrală

• 15:15 – 15:30: Rugăciune de binecuvântare în Catedrală

Organizatorii fac apel la toți cei care doresc să participe să vină cu bucurie și să respecte indicațiile voluntarilor, pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului și siguranța tuturor participanților.

Pentru mai multe detalii, vă rugăm să contactați:

Protopopiatul Dorohoi

Tel: 0758 432 436 (Pr. Marian Iftodi)

Email: protopopiatuldorohoi@yahoo.com