
Pe teritoriul satului Fundu–Herții, comuna Cristinești, au fost găsite dovezi arheologice , care vorbeau despre existența unor așezări omenești încă din secolul III î.Hr. . Imediat după tulburarea din 1989,
vrednicul de pomenire Pr.Prof.Dr. Mircea Păcurariu a efectuat mai multe
săpături, în localitate, pe unele coline, ce poartă încă denumirea ,, la
Redute”, unde a găsit mai multe obiecte bisericești și nu numai, care au dus la concluzia că în acel loc a existat un cnezat / voievodat și o organizare bisericească deosebită în jurul secolului VII d. Hr. Biserica actuală a fost construită în perioada 1928-1935, în aceeași curte în care a fost și vechea biserică din lemn, de la 1804 (care s-a
dărâmat imediat după terminarea noii bisericii), de la care s-a păstrat sfânta
masă, la 100 m sud-est, iar în 2018 s-a izolat acest sfânt loc, punând temelie din beton armat și ziduri din BCA , cu acoperiș de tablă și cruce de inox. Tot de la biserica veche se păstrează și clopotul, pe care se află scris anul 1804 și care este în folosință. Pentru noua biserică s-a folosit cărămidă lucrată de localnici. Fundațiile sunt de beton armat, zidăria de cărămidă, deasupra zidurilor a fost talpă de lemn și acoperiș cu tablă de zinc. În iarna anilor 1995-1996 a fost executată lucrarea de pictură în tehnica frescă. Lucrarea , însă nu a fost de calitate, deoarece fresca albă a fost așezată pe pereții care erau vopsiți, neasigurănd o priză durabilă, iar pictura nu a fost una artistică, respectănd stilul bizantin , ci una naivă.
În noaptea de 8 spre 9 martie a anului 2003 un puternic incendiu a distrus interiorul, acoperișul și multe din bunurile bisericii, rămând doar zidurile de cărămidă.
Acțiunea de refacere a acestui sfânt locaș a readus în zonă unitatea, iubirea și înțelegerea între multe familii, participând la reconstrucția și
reînfrumusețarea bisericii.
Între anii 2003-2026, s-au realizat lucrări de reabilitare, înfrumusețare și pictură la biserica cu hramul ,,Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil” a Parohiei Fundu Herții, Comuna Cristinești, Județul Botoșani, Protopopiatul Dorohoi. Lucrările au fost realizate sub coordonarea și cu purtarea de grijă a Preotului Paroh Cristian Mîndru, fiind posibile prin jertfa și osteneala credincioșilor din parohie, cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte, al Cosiliului Local și al Primăriei Cristinești, precum și prin dărnicia tuturor donatorilor și binefăcătorilor. Pictura a fost realizată între anii 2015 – 2019, în tehnica fresco, de către pictorul bisericesc Grigoraș Andy din Dorohoi. Slujba de sfințire a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi, în anul mântuirii 2026, luna septembrie, ziua a 13-a.
Binecuvintează, Doamne, pe ctitorii, binefăcătorii, ostenitorii și închinătorii acestui sfânt lăcaș! ( Pr. Cristian Mândru)
