Autor: Pr. Ciprian Șoptică

---

FOTO

În cadrul Concursului Național Catehetic, tinerii din parohia noastră au participat la cea de-a doua cateheză, în spațiul primitor al Casei Sociale din Parohia Dumbrăvița, intitulată: „Zestrea Neamului: Iubirea Sfintei Treimi impregnată în ADN-ul familiei și al tradițiilor noastre”.

Aceasta a debutat cu o incursiune teologică, plecând de la pedagogia patristică și explicându-se dogma Sfintei Treimi prin analogia sfeșnicului. Deși are trei flăcări distincte, lumina și căldura sunt una, nedespărțite, învățatură care a fost dobândită în cateheza anterioară. Pentru captarea atenției, părintele a propus tinerilor jocul: „Backup pentru suflet: Arhiva 3.1”, provocându-i să folosească tehnologia pentru a explora trecutul. Scanând codurile QR de pe obiecte vechi (icoană, covată), tinerii au descoperit că tradiția nu este un „muzeu prăfuit”, ci un instrument de supraviețuire emoțională. Pentru spargerea gheții,  tinerii au jucat: „Capsula timpului: salvarea codului genetic”.

În debutul momentului Tratare al catehezei s-a făcut o analiză etimologică și spirituală a cuvântului zestre. S-a definit conceptul de ,,Zestrea Neamului”  ca fiind tezaurul de har și iubire pe care Dumnezeu l-a revărsat asupra poporului nostru și care s-a transmis, ca o ștafetă, de la o generație la alta. S-a subliniat ideea că zestrea nu este o simplă acumulare de bunuri, ci „zestrea harului” primită la Botez, este acel tezaur de daruri ale Duhului Sfânt pe care Dumnezeu îl pune în „lada” sufletului

S-a afirmat că „omenia” românească nu este un concept laic, ci expresia vieții în Hristos, o „zestre bună” care se confundă cu bunacuviință teologică și cu cei „șapte ani de acasă” trăiți în rânduiala divină. Discuția a căpătat valențe antropologice prin analogia cu molecula de ADN. Dacă din punct de vedere biologic, suntem condiționați de ereditate, din punct de vedere spiritual, purtăm un „cod de funcționare” Trinitar. Tinerii au primit lămuriri despre „ADN” spiritual și moștenirea sa imaterială: credința, valorile, tradițiile și exemplele personale.

Părintele le-a prezentat tinerilor câteva obiceiuri și tradiții profunde care sunt exemple concrete de „ADN Trinitar”: Obiceiul pâinii și al sării (Ospitalitatea ca epifanie), Șezătoarea și claca (Ajutorul dezinteresat) și Focul viu de sărbători (Lumina unității). Cateheza a continuat cu un moment de vizionare de film ( Cuvânt de învățătură al părintelui Constantin Necula) și cu o activitate practică pe trei grupe intitulată: „Arheologia Inimii: Muzeul viu al emoțiilor”. 

Aceasta i-a provocat pe tinerii din ,,Dumbrava minunată” să identifice „genele” spirituale ale strămoșilor lor, răbdarea bunicilor în fața încercărilor sau gena rugăciunii moștenită de la părinți, precum și un moment în care ei au ales să-și ajute familia. Prin împletirea benzilor tricolore într-o spirală simbolică a ADN-ului spiritual, aceștia au vizualizat cum iubirea lui Dumnezeu s-a „impregnat” în gesturile noastre zilnice. Astfel, familia a fost prezentată ca o „mică biserică”, unde valorile -credința, iertarea, smerenia – se transmit nu prin discurs, ci prin osmoză spirituală, formând un lanț neîntrerupt de mărturisire.

Activitatea a continuat cu recapitularea vocabularului specific teologiei și cu o prezentare a fundamentelor biblice și patristice aferente temei studiate. Moștenirea spirituală a neamului a fost asociată unui rucsac de supraviețuire, găsindu-și corespondentul teologic în conceptul Sfintei Tradiții sau Predania (II Tesaloniceni  2, 15: ,,Drept aceea, fraților, stați neclintiți și țineți predaniile pe care le-ați învățat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră”). La momentul generalizării din cateheză, elevii au primit întrebarea: Ce alte lucruri mai moștenim noi de la străbunii noștri? Ajutați de preot, ei au găsit următoarele răspunsuri:  iubirea, limba maternă, cântecul, dansul, portul popular și sfințenia vieții . Zestrea sfințeniei a fost exemplificată prin evocarea celor 16 Sfinți Mărturisitori și a Sfintelor Femei recent canonizate, modele vii ale ADN-ului spiritual românesc.
Elevii au fost invitați să pășească în „Laboratorul de ADN spiritual”, o fișă de lucru concepută ca un spațiu de cercetare a elementelor fundamentale care le definesc identitatea creștină. Cateheza s-a încheiat cu vizitarea micului muzeu de la mansarda Casei sociale și cu un moment de rugăciune în biserică, ținând în mână icoanele Sfintelor noi canonizate. Tinerii au plecat acasă cu  „Cartea Zestrei de omenie”, concepută ca un contract simbolic între ei și moștenirea lor spirituală, un gest  simbolic de a păstra aprins focul în vatra familiei, înțelegând că sunt administratorii unei moșteniri niciodată desuete, pentru că are amprenta veșniciei.
Ca o extensie a acestei cateheze, părintele le-a  propus următoarele activități:
– O seară  românească ,,Alternative românești pentru Valentine’s Day”
– Participarea la o șezătoare (tineri împreună cu familiile lor), la Casă muzeu din satul Dumbrăvița având ca invitat pe doamnaȚîrliman Ilena, declarată tezaur uman. (Pr. Paroh Foca Mihai Claudiu)

---

FOTO

Într-o lume în care zgomotul grabei și al preocupărilor cotidiene acoperă tot mai mult liniștea inimii, Dumnezeu rânduiește, din când în când, popasuri de lumină, seri în care sufletul respiră mai adânc, iar omul își aduce aminte că este chemat la comuniune, la iubire și la veșnicie.

Un astfel de moment de har a fost seara duhovnicească organizată în Parohia Podeni, sub binecuvântarea lui Dumnezeu și în duhul frățietății preoțești, având ca temă:
„Familia creștină, taina unirii în Hristos”. Evenimentul a reunit un număr impresionant de slujitori ai altarului – nouă preoți din cadrul cercului misionar „Sfinții Împărați” Broscăuți, alături de credincioși, copii și reprezentanți ai comunității locale, între care s-a aflat și domnul primar al comunei, Gavril Costel-Cătălin.
Prezența atâtor părinți slujitori nu a fost doar un semn de solidaritate pastorală, ci o mărturie vie că Biserica este una – un trup în care fiecare slujire se împletește în iubire și responsabilitate pentru mântuirea credincioșilor.
Invitatul serii, părintele conferențiar Bogdan-Ionuț Azamfirei, responsabil de catehizare și coordonator de cerc misionar în Protopopiatul Botoșani, a adus înaintea celor prezenți un cuvânt profund, limpede și pătrunzător, despre familia creștină ca spațiu al lucrării lui Dumnezeu. Nu a fost doar o expunere teologică, ci o adevărată deschidere de inimă, în care părintele a vorbit despre:
—iubirea ca jertfă și dăruire,
—unitatea în Hristos ca temei al familiei,
—provocările contemporane și nevoia de întoarcere la valorile autentice.
Momentul a fost întregit de dialogul deschis cu cei prezenți, părintele răspunzând cu răbdare și înțelepciune întrebărilor venite din sală – semn că setea de adevăr și de lumină nu a dispărut din inimile oamenilor.
Un moment deosebit de emoționant l-a constituit participarea copiilor atât din Parohia Podeni, cât și a celor veniți de la Parohia Vlădeni, însoțiți de părintele Mihai Pânzariu, în cadrul realizării proiectului intitulat „Familia – altarul viu al iubirii smerite și darnice”, înscris la Concursul Național Catehetic 2026. Copiii din parohia gazdă, implicați activ în organizare și trăire, au dat mărturie prin prezența lor vie că lucrarea catehetică rodește frumos atunci când este hrănită cu răbdare și dragoste. Alături de ei, copiii din Vlădeni au adus un plus de bucurie și comuniune, iar prin interpretarea pricesnelor, toți copiii au unit glasurile într-o rugăciune curată, care a atins inimile celor prezenți. Glasurile lor nu au fost doar cântare, ci mărturisire, iar chipurile lor – icoane vii ale unei credințe simple și adânci.
Tema serii a așezat în centrul atenției familia ca „biserică mică”, locul unde omul învață pentru prima dată iubirea, iertarea și jertfa. Într-o societate marcată de individualism și fragmentare, familia creștină rămâne:
—loc de naștere al credinței,
—școală a răbdării,
—altar al iubirii jertfelnice.
Aici, în taina vieții de zi cu zi, Hristos Se face prezent, nu doar în cuvinte, ci în gesturi simple: o iertare oferită, o rugăciune rostită împreună, o mână întinsă la nevoie.
Seara duhovnicească de la Podeni nu a fost doar un eveniment, ci o lucrare vie, un început sau o continuare a unui drum în care comunitatea se adună, se întărește și crește în Hristos. Mulțumirea adusă lui Dumnezeu se împletește cu recunoștința pentru:
—părinții slujitori prezenți,
—invitatul care a oferit cuvânt ziditor,
—copiii care au adus bucurie și lumină,
—credincioșii care au răspuns chemării,
—și toți cei care au sprijinit această lucrare.
Astfel de seri ne aduc aminte că Biserica nu este doar un loc, ci o respirație comună a sufletelor. Că nu suntem singuri în lupta noastră. Că, dincolo de toate, Dumnezeu lucrează în tăcere, în inimile celor care Îi deschid ușa. Iar dacă familia rămâne unită în Hristos, atunci nici lumea nu este pierdută. (Pr. Gherman Costică)

---

FOTO

Există cuvinte care nu îmbătrânesc niciodată, oricât de mult s-ar schimba lumea. Unul dintre aceste cuvinte este familia. El poartă în sine căldura casei, glasul mamei, sfatul tatălui, rugăciunea spusă seara, ocrotirea bunicilor și acea tainică legătură prin care omul învață, încă din primii ani ai vieții, ce înseamnă iubirea.

În cadrul proiectului catehetic dedicat valorilor familiei creștine înscris la Concursul Național Catehetic și intitulat „Familia – altarul viu al iubirii smerite și darnice”, în data de 12 martie 2026, s-a desfășurat la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Podeni, în colaborare cu Parohia „Sfinții Împărați” Vlădeni, o întâlnire de suflet cu tema „Familia – binecuvântare și dar de la Dumnezeu”. Părinții Costică Gherman și Mihai Pînzariu au dorit să așeze înaintea copiilor nu doar o lecție, ci o lumină, nu doar câteva idei frumoase, ci conștiința că familia este una dintre cele mai mari binecuvântări lăsate de Dumnezeu omului.
Activitatea a început în chip firesc, cu rugăciune. Copiii, așezați în semicerc în fața icoanei, au rostit împreună „Tatăl nostru”, cerând ajutorul lui Dumnezeu înainte de orice cuvânt și de orice lucrare. A fost un început simplu, dar adânc. În astfel de momente, sufletul copilului se deschide cu o curăție pe care numai Dumnezeu o cunoaște pe deplin.
Pornind de la întrebări simple — cine face parte din familia voastră, ce vă place cel mai mult la cei de acasă, cine vă ajută când aveți o greutate — s-a creat un dialog sincer și viu. Copiii au vorbit cu naturalețe despre părinți, frați, bunici, despre dragoste, grijă, ajutor și iertare. Din răspunsurile lor s-a putut vedea că inima copilului înțelege uneori mai bine decât mintea adultului adevărul acesta: familia este locul unde omul învață să iubească.
Momentul biblic a adus în mijlocul catehezei cuvântul din Cartea Facerii (2, 18–24), unde vedem că Dumnezeu nu l-a lăsat pe om singur, ci a rânduit comuniunea și viața în familie. Pe înțelesul copiilor, am vorbit despre faptul că familia nu este doar o formă de conviețuire, ci o rânduială sfântă, așezată de Dumnezeu încă de la începutul lumii. Acolo unde există iubire, rugăciune, respect și responsabilitate, casa devine mai mult decât locuință: devine o mică biserică, un colț de rai în care omul crește frumos înaintea lui Dumnezeu.
Un moment deosebit a fost acela în care am vorbit despre familie ca „biserica de acasă”. Pentru copii, această expresie a prins contur foarte repede. Au înțeles că acasă învață primele rugăciuni, primele gesturi de iertare, primele forme de respect și de ascultare. În familie, copilul învață să spună „mulțumesc”, „iartă-mă”, „ajută-mă” și „Doamne, miluiește”. Acolo se clădește, în taină, temelia întregii sale vieți.
Partea practică a catehezei, intitulată sugestiv „Pomul binecuvântării”, a adus multă bucurie și implicare. Copiii au desenat câte un copac, iar pe frunzele lui au scris darurile pe care le primesc în familie: dragoste, grijă, sfat, ajutor, rugăciune, protecție. A fost o activitate simplă doar la prima vedere. În realitate, fiecare frunză a devenit o mărturisire. Fiecare copil a început să vadă mai limpede câte daruri primește zilnic, uneori fără să le observe îndeajuns.
La final, când lucrările au fost prezentate, s-a simțit o emoție aparte. În desenele copiilor nu era doar culoare, ci recunoștință. Nu era doar creativitate, ci înțelegerea unei taine: aceea că familia este locul în care Dumnezeu lucrează nevăzut, crescând omul prin iubire, jertfă și răbdare.
Roadele catehezei s-au văzut atât în participarea activă a copiilor, cât și în mărturiile lor. Ei au înțeles că părinții sunt dar de la Dumnezeu, că familia nu este ceva întâmplător, ci un spațiu binecuvântat în care fiecare primește și învață iubirea. La rândul lor, părinții au primit cu bucurie ecoul acestei întâlniri, observând cât de mult îi ajută pe copii astfel de activități să prețuiască mai mult viața de familie și legătura cu Biserica.
Într-o vreme în care lumea vorbește tot mai mult despre drepturi, confort și autonomie, dar tot mai puțin despre comuniune, jertfă și fidelitate, astfel de cateheze devin nu doar utile, ci necesare. Copiii trebuie ajutați să înțeleagă de mici că familia nu este doar cadrul vieții, ci una dintre cele mai frumoase școli ale sufletului.
Această întâlnire catehetică a fost, în esență, o chemare la recunoștință. O chemare de a privi familia nu ca pe un lucru obit, ci ca pe un dar. Un dar pe care Dumnezeu îl încredințează omului pentru a-l învăța iubirea, iertarea, responsabilitatea și credința.
Când copilul ajunge să înțeleagă că familia este binecuvântare, atunci în inima lui se așază una dintre cele mai puternice temelii pentru viață. Iar când această înțelegere este luminată de Biserică, ea nu rămâne doar un gând frumos, ci devine început de formare sufletească adevărată.
Acolo unde familia este trăită în Dumnezeu, casa nu mai este doar un loc în care locuim, ci un spațiu în care sufletul crește. Și poate tocmai aceasta este una dintre cele mai mari nevoi ale vremii noastre: să-i ajutăm pe copii să redescopere că frumusețea vieții începe acolo unde iubirea se unește cu rugăciunea. (Pr. Gherman Costică)