Duminică, 6 aprilie 2025, bisericuța de la Strahova, arhiplină ca niciodată, a fost gazda unui eveniment care va rămâne multă vreme în amintirea acestor locuri.
O bisericuță mică, răsădită de oameni credincioși pe un delușor din vecinătatea orașului Dorohoi, a primit vizita unui grup de copii talentați, care au împodobit cu glasurile lor inimile tuturor prezenți.
Cei 17 tineri: Atodiresei Cristina, Romanescu Paula, Fodor Denisa, Blentes Andra, Iremiță Medeea, Leancă Daria, Rumega Giorgiana, Ștefură Matei, Mălășincu Maria, Aroșoaie Ilinca, Simian Maria, Rotaru Rebeca, Pânzariu Lavinia, Pădurariu Maria, Coșman Bianca, Enache Emanuela și Plugariu Anamaria formează împreună Grupul vocal „Cununița”.
Grupul vocal „Cununița”, al Școlii Populare de Arte „George Enescu” din Botoșani, a fost înființat în anul 2018 și are în componență elevi cu vârsta cuprinsă între 7 și 16 ani, toți învățând la școlile din orașului Dorohoi și din împrejurimi.
Cea care a pus bazele acestui grup și care coordonează activitatea acestuia este doamna profesoară Lorena Andrișan Dupu, recunoscută datorită priceperii și pasiunii sale pentru muzică.
„Vă mulțumim că ați adus multă bucurie, emoție și lumină în inimile noastre, prin eleganța și vestimentația minunată, prin prezența voastră în bisericuța noastră și nu în ultimul rând prin pricesnele cântate de voi, care ne-au readus aminte de perioada în care ne aflăm.
Recunoștință și apreciere din partea tuturor celor prezenți, a tuturor celor a căror inimi au mișcate de cântările înălțate către Dumnezeu de voi, minunați și talentați copii, pentru părinții și profesorii voștri.
Alese gânduri de recunoștință și pentru doamna profesoară Lorena Andrișan Dupu care sădește în inimile acestor copiii dragostea pentru frumos, cinstea și respectul față de valorile neamului românesc”.
„În anul 1923 am luat iniţiativă editării unei broşuri cu istoricul acestui loc. Între mine şi renumitul slavist Gh. Ghibănescu s-a purtat o corespondență fructuoasă, iar rezultatul datelor pe care le-am furnizat a fost apariţia volumului Șendricenii, sub semnătura acestuia”… Această mărturisire aparține profesorului Constantin N. Iancu – întemeietorul și directorul Școlii Normale de la Șendriceni – cel care face așadar primele demersuri pentru a se scrie o monografie a Șendriceniului. (Prof. Ghibănescu Gheorghe – autorul monografiei)
Ghibănescu Gheorghe (1864-1936) – istoric de renume al țării, filolog, membru al Academiei Române, senator.
A elaborat numeroase studii istorice de localități (Iași, Vaslui, Drânceni, Ferești, Roșiești ș.a) și despre personalități istorice (Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș, Mihail Kogălniceanu, Al. I. Cuza ș.a) publicate în diferite reviste ale vremii („Arhiva societății literare din Iași”, „Gheorghe Lazăr”, „Sara”, „România Ilustrată” ș.a.). A editat revistele istorice „Theodor Codrescu” și „Ioan Neculce”.
Impresionantă este seria de studii și documente „Surete și izvoade”, apărută în nu mai puțin de 25 de volume, între 1906-1929 și care cuprinde peste 70 000 de documente. Prof. Ghibănescu este autorul a trei monografii care privesc zona Dorohoiului și anume: Monografia orașului Dorohoi (1924), Monografia Șendriceniului (1925) și Monografia Pomârlei (1929).
Epistola autorului
În loc de prefață, autorul a scris o epistolă prin intermediul căreia se arată recunoscător față de toți cei care au ajutat la apariția acestui volum:
„Iubite domnule Iancu,
Ai prilejuit pentru literatura istorică, în genere, și în special pentru povestea moșiei Șendricenilor, unde se află așezată Școala Normală, pentru care ți-ai închinat toată vlaga tinerețelor dumitale, un monument nepieritor, care va sluji de pildă și altora. În lucrarea ce am consacrat-o pentru cunoașterea urzirei vieții românești pe văile apelor Lăbușcăi, a Buhaiului și a Ghiliei, mi-ai dat îndemnul de a lega pe baza documentelor istorice, o poveste adevărată, care arată câte energii vechi românești s-au perindat la valorificarea rodului pământului, unde azi se înalță așa de mândră Școala Normală, ce ești chemat a o conduce cu vrednicie, ca unul care ai fost factorul principal la urzirea ei și primul ei director. Așezământul nou ce-l conduci își va lega povestea sa în viitor cu numele tău, după cum, satul Șendricenilor își leagă povestea de întemeietorul său, Șendrică din neamul Tolocico, care arată că a păstorit și condus averile sale hrănite în jurul Ozerului Dorohoiului, de care și-a legat numele în satul de mai apoi Șendricenii, iar dumneata vrednic apostol sufletesc al neamului, ai pus bazele acestui așezământ de cultură românească, ce slujește puternic la reînvierea sufletului românesc la masele mari naționale din încercatele regiuni ale raialei Hotinului și ale părților de miază noapte ale Bucovinei de peste Prut, din ținutul vechi al Cernăuțiului, dinspre Pocuția lui Alexandru cel Bun și a Mușatinilor, așa de copleșite de năvalnicile și înstrăinătoarele colonii de ruteni.
Eu am reînviat povestea pământului românesc; tu reînviezi sufletul românesc, în acest fericit și încântător colț al țării.Mulțumesc prin tine comitetului școlar al Școlii Normale, care s-a grăbit să ajute cu banii săi la publicarea acestui volum, o verigă prețioasă din lungul șir de volume ale Suretelor mele. Iar tu primește din partea mea ca coleg și moș, îmbrățișări de adâncă iubire, ce-ți păstrez.Huși, 30 iulie 1925”.
100 de ani de la apariția monografiei
Publicarea monografiei a fost facută sub auspiciile Comitetului școlar al Școalei Normale de învățători „Alexandru Vlahuță” din comuna Șendriceni (Dorohoi), lucru menționat și pe pagina de titlu.
Volumul a fost intitulat „Surete și Izvoade (vol. XIV). Șendricenii – Dorohoi” și a văzut lumina tiparului la editura Atelierele Zanet Corlățeanu din Huși, în anul 1925.
Sunt clipe sfinte în viața popoarelor când cele lumești trebuie să muțească și să ne bucurăm cu toții de măreția evenimentului. Astfel este ridicarea Bisericii noastre la rangul de Patriarhie.
Cu ocazia unui mare eveniment bisericesc național – ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie în data de 4 februarie 1925 – dl. Gh. Gh. Burghele, fost primar și senator de Dorohoi, în calitatea sa de președinte al Ateneului Român din Dorohoi, în numele înaltei instituții pe care o prezidează a adresat o scrisoare Înaltpreasfinției Sale Mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei.
În anul 1925, luna februarie, ziua 22, ziarul „Cuvântul Țăranilor” – o publicație ce aparținea unei alte formațiuni politice a vremii – reușește a lăsa deoparte o clipă deosebirile de credință politică care-i despart de dl. Burghele și astfel dă publicității această scrisoare pentru toți românii fără deosebire:
Înalt Prea Sfinte,
Cu bucurie am luat cunoștință, că Biserica noastră română creștin-ortodoxă va fi ridicatǎ la rangul de Patriarhie (n.r. e deja ridicată). Necontestat cǎ Biserica noastrǎ avea acest drept, drept care trebuie reînviat fiindcǎ nu se poate stinge. Dreptul celor sfinte nu se prescrie niciodatǎ, ori prin câte greutǎţi şi prefaceri ar trece țara.Şi din punct de vedere politic și din acel istoric, aceastǎ demnitate se cuvine Bisericii noastre, care este cea mai importantǎ din tot Orientul.
Din nenorocire, noi, românii, am trecut prin timpuri triste vitrege, care au avut influență nu numai în ce privește treburile politice dar și asupra Bisericii, așa cǎ cei din Constantinopol, profitând și abuzând, nu le-a fost greu să se amestece și în treburile Bisericii.
Asa, între altele, ori de câte ori oficia un Mitropolit ori un Arhiereu, întâi și înainte de toți pomenea pe Patriarhul cutare… al Constantinopolului. Arhiereilor noştri, la hirotonisire, li se impuneau titlurile unor sate de prin Grecia ca Sevastias, Sinadon, etc.
Am rǎbdat. Am luptat pânǎ ce timpurile s-au schimbat în bine.Descendenții lui Mircea, Ştefan și Mihai, au cucerit dreptul nostru cu sabia. Drepturile noastre le cucerim încetul cu încetul și mai ales de la Unirea Principatelor încoace. Legea din 17 decembrie 1863, pentru secularizarea averilor mănăstirești, averi a căror destinație era alta decât aceea ce le o dăduse în urmă uzurpatorii, a fost primul gest de emanicipare a țǎrii și Bisericii noastre.
Imediat dupǎ aceasta urmeazǎ Decretul din 6 decembrie 1864, „Pentru înființarea unei Autoritǎți Sinodale centrale pentru afacerile religiei române“.Astfel că, de acum înainte, Biserica română devine de sine stǎtǎtoare. Cu aceastǎ ocazie, să nu uităm pe inițiatorii acestei mari reforme: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu şi C. Negri, acești ilustri și vrednici români care au avut curajul sǎ înfrunte amenințǎrile unor puteri care ne stǎteau cu totul împotrivǎ.Odată drumul deschis, lesne a fost conducǎtorilor țǎrii sǎ fǎureascǎ legea din 19 decembrie 1872, pentru alegerea Mitropolitilor și episcopilor și constituirea Sfântului Sinod.
Acum, când statul nostru s-a mărit și s-a consolidat, în primul loc suntem datori a da Bisericii noastre și strălucirea și prestigiul la care are drept.Nu mǎ îndoiesc, că acest mare act cu conlucrarea tuturor stâlpilor țării:M.S. Regele, Sfântul Sinod, Corpurile Legiuitoare, Guvernul și tuturor fiilor binecredincioși ai Bisericii noastre în curând va deveni fapt îndeplinit (n.r. a devenit), care va străluci, alǎturi cu marele aşezăminte ale țǎrii.
Sunt al Înalt Prea Sfinției Voastre devotat fiu sufletesc.
Gh. Gh. Burghele
Președintele Ateneului Român din Dorohoiși al comitetului școlar al Seminarului Teologic Ortodox„Pimen Mitropolitul” din Dorohoi.
Trebuie menționat faptul că avocatul Gh. Burghele este, prin intermediul acestei scrisori, reprezentantul dorohoienilor, subliniind astfel că evenimentul din februarie 1925 a adus bucurie românilor de pretutindeni, inclusiv și celor din acest colț de țară.
Slova Creștină de Dorohoi 