În perioada 11–19 iulie 2025, patru noi preoți au fost instalați în parohii din cadrul Protopopiatului Dorohoi, în cadrul unor evenimente liturgice marcate de emoție, recunoștință și speranță. Aceste momente au reflectat fidel duhul de continuitate și slujire în Biserica lui Hristos și au evidențiat legătura profundă dintre cler și comunitate.
1. Parohia „Duminica Tuturor Sfinților” Pomârla I – preot Mihai Țigănescu
Vineri, 11 iulie, la Parohia „Duminica Tuturor Sfinților” din Pomârla I a avut loc instalarea părintelui Mihai Țigănescu, în urma pensionării părintelui Eugen Niță, care a slujit timp de 45 de ani, alături de doamna preoteasă Elena. Slujba Vecerniei a fost săvârșită de un sobor numeros, din care au făcut parte preoți din cercul misionar-pastoral „Sfinții Arhangheli” Ibănești, colegi ai noului paroh.
La finalul slujbei, părintele protopop Apetrei Ionuț-Ștefan a rostit un cuvânt de învățătură, evidențiind activitatea pastorală a părintelui Eugen Niță și exprimând recunoștința întregii comunități. După cuvântul de mulțumire al părintelui Niță, a fost prezentat noul paroh, părintele Mihai Țigănescu, însoțit de doamna preoteasă Emanuela.
Domnul primar Dumitru Chelariu, prezent la eveniment, a adresat un cuvânt de bun venit, iar părintele Mihai Țigănescu și-a exprimat emoția și dorința sinceră de a păstori cu dăruire noua comunitate. Enoriașii au oferit plachete și flori atât părintelui pensionar, cât și noului preot.
2. Parohia „Sfinții Arhangheli” Hilișeu-Horia – preot Cristian Tărnăuceanu
Sâmbătă, 12 iulie, a avut loc instalarea părintelui Cristian Tărnăuceanu în Parohia „Sfinții Arhangheli” din Hilișeu-Horia. Părintele Mihai Țigănescu, fostul paroh al acestei comunități, a fost prezent și a adresat un emoționant cuvânt de mulțumire pentru cei 18 ani de slujire.
După citirea deciziei de numire de către părintele protopop, părintele Cristian și doamna preoteasă Alina, și-au exprimat angajamentul de a continua proiectele aflate în derulare și de a sluji cu răbdare, blândețe și devotament.
3. Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi – preot Marian Iftodi
Duminică, 13 iulie, după Sfânta Liturghie, la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Dorohoi a fost instalat oficial părintele Marian Iftodi, ca preot slujitor. Evenimentul s-a bucurat de o amplă participare din partea credincioșilor și clericilor din cercul pastoral Dorohoi.
Slujba de Te Deum a fost oficiată de un sobor de preoți, condus de părintele protopop Apetrei Ionuț-Ștefan, care a transmis un mesaj de mulțumire părintelui Gheorghe Șoptică și doamnei preotese Maria pentru activitatea de peste patru decenii desfășurată în parohiile Ibănești, Dumbrăvița și Dorohoi.
Părintele Gheorghe Șoptică, cu ochii în lacrimi, și-a luat rămas-bun de la enoriași, iar părintele Marian Iftodi, având-o alături pe doamna preoteasă Mădălina-Elena, a rostit un emoționant cuvânt de mulțumire și angajament:
„Vin în fața dumneavoastră cu inima plină de recunoștință și cu dorința vie de a sluji Biserica lui Hristos în duhul iubirii, al ascultării și al jertfei.”
Părintele Petru Georgel Chichioacă a subliniat vocația noului preot, evidențiind activitatea sa de duhovnic și educator. Enoriașii au oferit flori și cuvinte de mulțumire părintelui Șoptică și un călduros „Bun venit” noului păstor.
4. Parohia „Sfântul Ilie” Dealu Mare Dorohoi – preot Sergiu Gavriliu
Sâmbătă, 19 iulie, după Vecernia oficiată cu prilejul hramului Bisericii din Dealu Mare, a avut loc instalarea părintelui Sergiu Gavriliu ca preot paroh. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți, condus de părintele protopop Apetrei Ionuț-Ștefan.
După un cuvânt de învățătură rostit de părintele Daniel Dascălu, director al Seminarului Teologic „Sf. Gheorghe” din Botoșani, părintele protopop – în calitate de fost paroh – și-a exprimat recunoștința pentru cei 18 ani de slujire în această parohie, împreună cu doamna preoteasă Irina, perioadă în care s-au realizat numeroase obiective, inclusiv construirea bisericii, a centrului social, extinderea cimitirului și edificarea Bisericii de cimitir cu hramul „Sfântul Mina”.
A urmat un cuvânt de mulțumire adresat părintelui Vasile Pușcașu pentru dăruirea și jertfelnicia cu care s-a îngrijit ca membrii parohiei să se bucure de slujbe frumoase și de sprijin duhovnicesc, în perioada august 2024 – iunie 2025.
Părintele Petru Georgel Chichioacă, din partea Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi, a evocat activitatea părintelui Sergiu Gavriliu ca profesor de religie și preot în Parohia Baranca (Protopopiatul Darabani).
După citirea deciziei de numire, părintele Sergiu, însoțit de doamna preoteasă Claudia Gabriela, a rostit un cuvânt de angajament în care și-a exprimat bucuria de a păstori noua parohie și dorința de colaborare cu autoritățile locale, cu familia domnului Gheorghe Rotaru – ctitorul principal al bisericii parohiale – și cu preoții din cercul misionar „Sfântul Nicolae” Dorohoi.
Prin aceste instalări, Protopopiatul Dorohoi își continuă misiunea pastorală și duhovnicească alături de preoți dedicați, a căror slujire se așază pe temelia celor ce au lucrat cu râvnă înaintea lor. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să binecuvânteze noua etapă din viața acestor comunități și să dăruiască noilor păstori înțelepciune, dragoste și statornicie în misiunea lor.
Etichetă: Protopopiat
Înscriere Școala de vară 2025

„Maica Domnului, Ocrotitoarea Copiilor” – ediția a II-a
Protopopiatul Dorohoi, prin Centrul Educațional, Biroul de Catehizare și Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi, organizează în Postul Adormirii Maicii Domnului o nouă ediție a școlii de vară dedicate copiilor și adolescenților.
Perioada: 4 – 15 august 2025
Locație: Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” Dorohoi, Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob”, locații din Dorohoi și împrejurimi
Vârsta recomandată: 9 – 15 ani
Locuri disponibile: 25 (înscriere în ordinea solicitărilor)
PROGRAMUL ZILEI (zilnic între 10.00 – 14.00):
✅ Ateliere practice și creative: pictură, muzică, poezie, materiale diverse
✅ Activități catehetice: viețile sfinților, povestiri despre Maica Domnului, vizionare film
✅ Jocuri, concursuri și activități recreative
✅ File de istorie locală
✅ Pelerinaje locale: Crăiniceni, Tur al orașului Dorohoi
✅ Activități recreative și de comunicare
✅ Sfânta Liturghie, rugăciune și reflecție
✅ Festivitate de închidere și premiere – 15 august, la Mănăstirea Gorovei sau Catedrala din Dorohoi
ECHIPA DE COORDONARE:
Pr. Pristavu Cosmin-Constantin, Prof. dr. Postolachi Vasile, Prof. Munteanu Gabriela,
Prof. dr. Luca Cătălin, Damian Alexandra, Pr. Berechea Ovidiu, prof. Apostol Alexandru, Prof. Sarafim Răzvan și o echipă dedicată de voluntari.
ÎNSCRIERE până la data de 25 iulie 2025
Contact:
Pr. Cosmin Pristavu (0757 757 937).
Locurile sunt limitate la 25 de participanți!
Vă așteptăm cu drag să petrecem împreună momente de bucurie, credință și prietenie, în lumina ocrotirii Maicii Domnului!
Pelerinaj pedestru la Mănăstirea Gorovei organizat de Protopopiatul Dorohoi

Cu ocazia sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Hramul de vară al Mănăstirii Gorovei, în după-amiaza zilei de 23 iunie 2025, Protopopiatul Dorohoi a organizat un pelerinaj pedestru care a reunit credincioși din mai multe parohii ale protopopiatului, precum și tineri și voluntari ai Asociației Tineretului Ortodox Român (ATOR) – filiala Dorohoi.
Întâlnirea pelerinilor a avut loc la bisericuța de lemn „Vârgolici”, locaș de cult cu o profundă încărcătură istorică și spirituală pentru comunitatea locală. După rostirea unei rugăciuni de binecuvântare, grupul a pornit la drum în liniște și rugăciune, purtând în inimă dorința de a se apropia mai mult de Dumnezeu și de a întâmpina cu bucurie duhovnicească marea sărbătoare.
Pelerinii au parcurs drumul spre Mănăstirea Gorovei în duh de comuniune, rostind rugăciuni, transformând drumul într-o adevărată călătorie spirituală. La sosirea la mănăstire, aceștia au luat parte la slujba de priveghere oficiată în cinstea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, eveniment ce marchează Hramul de vară al acestui așezământ monahal atât de iubit de credincioșii zonei.
Acest pelerinaj pedestru a avut ca scop întărirea legăturii dintre tineri și Biserică, dar și întărirea comuniunii dintre parohiile protopopiatului, oferind tuturor participanților un prilej de reflecție, rugăciune și apropiere de valorile credinței ortodoxe.
Astfel de inițiative ale Protopopiatului Dorohoi se înscriu într-un efort constant de a susține viața duhovnicească a comunităților, de a încuraja implicarea tinerilor în viața Bisericii și de a cultiva tradiția pelerinajului ca formă de mărturisire a credinței și de trăire autentică a valorilor creștine.

















